capra lu' Murphy

 Nu cred ca e un secret faptul ca sunt mare fan al legilor lui Murphy. Niste legi care nu au nevoie de demonstratie stiintifica. Este destul sa traiesti. Iei micul dejun, iti place painea cu unt, o clipa de neatentie si bang ai o demonstratie super stiintifica. Probabilitatea ca paine sa cada cu partea unsa pe covor creste proportional cu pretul covorului. Cu cat mai scump covorul cu atat sansele sa il distrugi mai mari.

Si chiar daca cercetatorii fac tot ce depinde de ei sa evite cercetarea stiintifica in acest subiect, mai ales daca au covoare scumpe, o alta lege a lui Murphy spune ca daca ceva poate sa mearga prost, va merge prost. Asa se explica si de ce intotdeauna coada cealalta se misca mai repede.

Noi romanii insa am incercat sa ne opunem din rasputeri. Asa ca am incercat sa blocam coada cealalta cumva. Am mers pe vechiul principiu mioritic prin care trebuie musai sa moara si capra vecinului.

Acuma, daca e vorba de doi nenea care stau in varf de munte si laptele caprei e singura sursa de proteine, mi se pare ca ne ducem direct la legea de baza care defineste conceptele lui Murphy – cea care spune ca daca un individ poate sa greseasca acesta va gresi. Ce poate fi mai edificator decat sa aranjezi moartea bietei caprite, ramasa ca ultima sursa de lapte. O adevarata lectie de supravietuire. Scapa cine poate rezista mai mult flamand.

Acuma, faza misto in povestea asta este ca daca omori capra vecinului te asiguri ca vecinul nu mai poate vinde laptele dar tocmai nu mai ai de unde sa cumperi daca e singurul furnizor. Mai exista si faza la care capra naibii nu doar ca nu moare dar e bine merci, din ce in ce mai sanatoasa si mai laptoasa.

Ai putea sa refuzi sa cumperi lapte de la vecin, doar asa ca sa ii faci in ciuda. Sa se spele cu el pe cap de lapte. Poti sa ii arati ca preferi sa mori de foame in loc sa cumperi lapte de la el si capra lui. 

Acuma sa facem un mic exercitiu de imaginatie. Sa ne gandim ca laptele de la capra aia are propietati magice si ca daca face unt din el, cei de il mananca stau tot intr-o erectie. Deja parca nu mai prea e o idee buna sa omori capra.

Iar de cand a dat gripa chinezeasca, vecinul ala tampit a inventat si niste branza mucegaita care te scapa de virusi. Ei, deja asta e prea de tot. De unde naiba stii ce a mai pus omul ala in branza? Daca vrea sa te omoare, sau mai grav, sa te lase infertil pe trei generatii? Adica mananci untul degeaba ca nu mai faci copii si nici copiii tai nu mai fac copii. De copiii copiilor ce sa mai zic. Aia o sa vada Netflix fara abonament, asa o sa le colcaie 5G prin vene.

Asa ca decat sa cumperi branza aia care urmeaza sa te omoare mai bine sa te omoare chinezaria.

Cand eram eu student era un cantec scris de Jules Verne sau de Nostradamus, nu mi-e clar care din ei vazuse atat de bine in viitor. Era un blues trist despre unul Dumitru care a fost curios de unt de la capra magica dar nu a avut curaj sa bage si niste branza. Asa ca versurile sunau ceva de genul “a murit Dumitru, a murit in baie,  pe-o scandura lata, cu antena 5G sculata”.

Dumitru asta este un vajnic pui de dac, care a prins repede smecheria cu branza. Stia ca de fapt camembertul ala era un fals insuficient documentat. Adica, vecinul cu capra a descoperit untul cela din greseala. El era nervos pe muiere si ii crescuse tensiunea. A luat niste rachie sa ii treaca, iar el cand dadea cu rachie baga si niste slana, dar cum terminase slana s-a gandit sa ia cu unt. Si sa vezi minune, in seara aia nu a mai cazut din pat ca nu s-a mai putut rostogoli. Atat ca dupa succesul untului a incercat sa forteze nota cu branza. Doar lumea zice ca pe asta nu a mai nimerit-o la fel de bine. Nu a mai fost din accident de greseala ci din cercetare.

Omul nostru, Dumitru, era abonat la cele mai tari reviste stiintifice. Chiar pseudo stiintifice. El insusi era un savant de seama supus unor presiuni incredibile de cand demonstrase ca pamantul e plat si ca nu se misca. Pai ce pamantul e roata de Trabant? Ce naiba, doar cainii latra la roti, dar pe ei ii intelegem. Probabil si noi am urla daca am vedea cat de repede ni se invarte buda la care facem pipi.

Ca si concluzie, Dumitru a decis sa moara dar sa nu se predea. A zis NU la branza. Iar cand l-a lovit chinezaria a bagat repede niste unt. Asa de-al naibii, ca sa vada el de pe norisor cum nu se inchide capacul la sicriu de la priaprismul mortuar. Am zis norisor? Ptiu drace... ala e in cloud, adica a ajuns acolo din cauza antenei de 5G, ca aia comunica cu norisorii...

scoala lui ... Scoville

 Am ajuns intr-un moment al vietii in care a inceput sa imi reconsider pozitia si sa ma uit la ce hartii imi lipsesc, hartii care sa certifice ca am parcurs o anume pregatire. Asta pentru ca toti cer hartii care sa garanteze ca ai facut scoala. Calificarea la locul de munca nu mai este la moda. Asadar m-am inscris in ultima vreme la tot felul de cursuri ca sa imi iau si eu patalamalele lipsa, ca deh, se poarta si oricum asa cum spuneam au devenit mai importante decat experienta. Ma gandesc deja serios si la ceva doctorat. Mai ales cand vad ca deja e inflatie de doctorate. Mai stau si ma intreb daca nu e vreo aberatie ca in armata. Ca la noi sunt mai multi generali decat intr-o tara cu armata serioasa. Bine, unii sunt generali in tenis, altii in fotbal... Oare cati din doctorii astia sunt tot asa... tari in tenis.

Si cum ma plictiseam eu in introspectii si analize am zis sa fac si ceva util. De ceva vreme m-am apucat de agricultura de balcon la fara frecventa. Am inceput prin a pune in joaca rosii, busuioc si ardei. Daca pe primele le rezolv repede in salata, ei bine cu ardeii mai complicat, asa ca m-am apucat sa le caut intrebuintare. Nu stiu cati sunteti familiarizati cu scara Scoville, dar e o scara pe care se masoara iuteala la ardei. Ei bine, pe scara lu’ nenea Scoville asta, Jalapenos e pe undeva pe la parter cu iuteala pana in zece mii. Ardeii de i-am ingrijit eu toata vara, primiti de la un amic sunt undeva pe la etajele de sus, pe la niste sute de mii.

In fine, acum ma pot lauda ca am avut recolta de ardei iuti, chiar al naibii de iuti,  atat de iuti ca nu iese sa rontai doi, trei la ciorba sau la sarmale cum facem de obicei cu cei neaosi (adica aia din gradina maica-mii). La astia e de ajuns un varf de scobitoare si incepi sa crezi ca ai covid ca nu mai simti nimic. Iar dupa ce tot am vazut atatea emisiuni si tutoriale de gatit m-am gandit ca cel mai nimerit e sa fac dulceata de ardei iuti.

M-am documentat, am intrebat pe cei ce se pricep, am ales reteta (mi-am facut trainingul cum s-ar spune) si m-am apucat de treaba. Conform cu cele invatate de la profesori mi-am pus manusi. Cam toti mi-au explicat ca ardeii astia sunt asa de iuti ca o sa ii simt prin piele. Nici o problema, am luat niste manusi de latex si m-am apucat de curatat ardei. O treaba destul de migaloasa, ca trebuie scoase semintele, scoase nervurile interioare. Apoi ardeii astia iuti si rai respecta din plin regula care zice ca aromele tari se tin in recipienti mici, deci un chin pentru degetele mele care seamana cu niste carnaciori grasuti.

Astfel incat ceea ce parea o chestie rapida s-a transformat intr-o munca meticuloasa si de durata. Asa ca m-am gandit eu ca daca tot dureaza sa imi pun un pahar de vin si sa dau drumul la muzica. Am dat drumul la TV, am ales un canal cu muzica rock ca sa se potriveasca cu ardeii si am continuat treaba. Mai niste ardei curatati, mai o gura de vin, totul mergea bine pana cand a inceput sa ma manance nasul de la iuteala. Asa ca m-am frecat la nas. Cu manusa... plina de zeama si seminte de ardei din astia rai, de la mansarda lui Scoville.

Pfoai, mi-au tasnit lacrimile ca din arteziana, cred ca nici cu pistolul cu apa nu udam asa peretii! Plangeam inclusiv pe nas ca nu mai stiam daca imi curg mucii sau cu ce naiba imi apretam servetul si tricoul. Am descoperit ca stiu vreo doua volume de injuraturi si ca le pot recita in cateva secunde. Bai nene am fugit in baie si am facut ce invatasem eu cand lucram in logistica apropos de accidente cu acid. Direct dusul in mutra sa mai dilueze din ardei. Nici nu mai conta ca ma inecam, parea o moarte mai acceptabila decat iuteala aia. Cred ca aia de iau spray in nas nu sunt nici pe jumate loviti ca prostul de si-a bagat manusa cu ardei direct in nas. Ce sa mai ... m-am rosit, am tusit, am transpirat. Am si injurat. Am suferit cat am suferit dar am avut noroc ca dupa cateva minute a trecut. Am luat manusi noi si m-am apucat iarasi de treaba.

Am terminat de curatat ardeii avand grija sa nu mai apropii nici mana nici manusa de propria mutra. Asta se numeste acumulat de experienta... Descoperire stiintifica de-a dreptul. M-am apucat apoi sa tai niste pere, ca deh sa dau aroma la dulceata. Cum taiam eu asa perele mi-am amintit ca am chiulit la partea cu “alte fructe de pus in dulceata” si am zis sa fac o dubla verificare. Am evitat sa mai pun mana pe ceva asa ca am urlat la Siri sa ma ajute si m-a ajutat. In sensul ca a sunat dupa expertiza lipsa. Asa am aflat ca perele trebuiesc decojite. M-am uitat ca eu le feliasem dar le lasasem cu coaja.  Asa ca am ales alte pere si m-am apucat sa le decojesc ca apoi sa le feliez. In timpul asta m-am gandit ca pe cele cu coaja le pot manca. Vorba aia, decat la gunoi mai bine in burta la noi. Mergeau si cu vinul. Asa ca am bagat o felie in gura. Si brusc am luat foc! Daca atunci cand mi-am bagat manusa in nas au tasnit lacrimile, acuma tasnea transpiratia din cap. Osmoza cu jet frate! Parca ma transformasem intr-o tulumba de pompieri fara presiune si ma udam singur. Incepand din cap, unde simteam ca firele de par aveau o erectie necontrolata la cum se zbarlisera perpendicular pe chelie.  Simteam cum ma dezhidratez de la transpiratie si incepusem sa cred ca o sa seman cu o stafida umblatoare. In gura nu mai simteam nimic. Cred ca papilele gustative intrasera deja in coma. Mai ramasesera cateva supravietuitoare doar ca sa ma chinuie cu senzatia de iute. 

Atunci am realizat ce gogoman am putut sa fiu. Ca orice inginer am cantarit cat zahar, cat ardei, cate pere. Ei bine le-am cantarit pe toate intr-un castronel pe care il puneam pe cantar. Asa ca perele, cele cu coaja, statusera in acelasi castronel in care mai devreme a stat ardeiul,  destul cat sa apuce sa se imbibe cu urmele de ardei ramase pe fundul castronului.

Vedeti voi, cam asta a fost cea de-a doua experienta. Prima data in viata mea in care o para a fost mai infinit mai iute decat sosul iute de la restaurantul chinezesc

Tocmai imi aminteam ca la trainingul facut de prietenii cunoscatori sau in tutorialele de pe internet toti spuneau sa am grija cu ardeii iuti. Sa te feresti sa atingi ceva de ei, sau sa duci mana la nas sau la ochi. Sa te feresti sa mananci prea iute. Sa te feresti...

Dar pana nu am trait propria experienta nu am avut cum sa inteleg ce inseamna asta. La training/cursuri am cam sarit partea asta pentru ca eram atent la ce naiba trebuie sa pun in oala si mai putin la cum. Ce cantitati si in ce ordine. Abia dupa ce m-am fript am invatat cum sa abordez problema ardeiului.

Cu gandul la experientele abia traite am pus ingredientele la fiert, la foc mic si m-am pus sa ma uit la televizor. Aveam de asteptat putin pana cand sa fie gata dulceata asa ca am inceput sa ma iau la rand canalele in speranta a ceva interesant.

Asadar am mai baut din vin, am mai schimbat niste canale, mai un documentar, mai o stire, asa de plictiseala. Si in timp ce ma jucam cu telecomanda, m-a luat plansul. Si nervii. Si transpiratia. Va amintiti ce am facut cand m-am apucat de curatat ardei? Mi-am pus muzica. Si nu, nu mi-am dat manusile jos inainte sa folosesc telecomanda. Si da prostia aia de telecomanda a luat iuteala de pe manusile de latex si mi-a dat-o inapoi cand m-am frecat involuntar la ochi. Pana sa iau foc nici macar nu am realizat ce sunt pe cale sa fac. Asa ca am inceput o noua sesiune de transpiratie pe frunte, fata rosie, ochii rosii, asfixie condimentata cu injuraturile de mai devreme intr-o expresie a neputintei si frustrarii asupra propriei prostii. Bai, prima oara e accident, a doua oara neatentie dar a treia e prostie frate! A treia oara e poanta si la bancuri! 

 

In fine, in cele din urma dulceata a iesit spectacol. Oricum la cat eram deja de ardeiat oricum nu mai pricepeam mare lucru din arome. Si nici nu mai conta. Cert este ca trebuia sa transfer dulceata din oala in borcane. Am luat un polonic care s-a dovedit putin cam prea mare, dar m-am straduit sa nimeresc in borcane. Pana cand am dat putin pe langa. Si ce facem noi toti cand trebuie sa curatam buza borcanului de dulceata?

Nu, nu am pus limba, ca frigea borcanul. M-a dus capul sa iau excesul de dulceata cu o paletuta de silicon. Nu ca ar mai fi contat ca tot in gura am bagat-o. Finalul a fost ca nici eu nu mai stiam de ce urlu, din cauza iutelii, din cauza ca mi-am lasat  buzele pe lingurita, din cauza ca mi-am fript si ultimele papile ramase active sau din cauza ca am realizat ca insistat sa fiu prost pana la capat...

Asta se numeste experienta. Oricate cursuri ai citi, oricate diplome ai acumula, pana nu te frigi cu ciorba nu te apuci sa sufli in iaurt.

Si da, la cat de insistent am fost eu cu dulceata de ardei nu este nici asta o garantie ca te inveti minte sau ca inveti ceva din propria prostie.  De aia avem nevoie de diplome. Diploma garanteaza ca cineva ti-a spus chiar daca nu ai bagat la cap.  Apoi... e loterie.

Sau poate s-ar justifica textul ala scris cu litere mici "contine urme de inteligenta" sau "contine urme de experienta". Am vazut ca scriu toti pe etichete ca sa nu fie dati in judecata de alergici.

Historia de Taxi

 M-am trezit bine dispus, la radio canta Vanessa Paradis “Joe Le taxi”, o melodie de pe vremea liceului. Un pic de nostalgie mi-a crescut si mai mult buna dispozitie. Am folosit aplicatia de Uber ca sa imi comand un taxi pentru aeroport. Mi-a dat cele 3 variante, am ales ca de obicei pe cea mai ieftina si am asteptat apoi cu ochii pe telefon sa vad cand vine masina. In timpul asta ma gandeam ca tariful era destul de ridicat comparat cu data trecuta. Stiind ca la Uber e un tarif dinamic, ma intrebam daca e din cauza ca se scumpesc toate sau din cauza ca inceputul scolii le-a dat de lucru celor de la taxi si i-a imputinat in orele diminetii.

Ca sa n-o mai lungesc, a venit masina, m-a dus la aeroport, totul normal. Am trecut de checkin si toate cele si am ajuns in avion. Aplicatia de Uber m-a atentionat ca asteapta de la mine feedback, sa ii dau stelute omului. I-am dat 5. De data asta chiar merita. Si m-am gandit ca in trecut csand am fost suparat pe sofer m-a maincat in fund sa dau sub 5. A paruse apoi un menu care aproape ma certa pe chestia asta, ca de ce nu i-am dat 5. De atunci le dau la toti 5. E problema lor daca nu vor feedback subiectiv.

Am ajuns la Bucuresti si am vrut sa iau taxi. La ora aia aterizasera deja destul de multe avioane si cam greu sa gasesti masini in aeroport sau pe aplicatie dar cum sunt un “experienced traveller” m-am dus la terminalul de plecari ca sa vanez o masina ce tocmai lasase clienti. 

Am urcat in prima masina si am spus unde vreau sa ajung – undeva prin Bragadiru. Foarte “politicos” omul mi-a spus ca nu are vigneta si ca nu ma poate duce. Pai... zic eu .. la aeroport cum ati ajuns? Ca si aici va trebuie vigneta. “N-ai tu treaba” mi-a raspuns taximetristul la fel de politicos. 

Da, e dreptul lui sa isi selecteze clientii... Am coborat si am urcat in alta masina. Acelasi Bragadiru. Ma intreaba soferul “boss ai nevoie de bon?”. Da firesc, pentru decont, “pai nu merge aparatul”. Cobor si incerc inca doua masini... In cele din urma gasesc un sofer care sa accepte cursa.

“Pe unde sa o iau domnu’?” SIncer, as vrea sa ajung cat mai repede. “Pai sa vedeti, pe centura e blocat, prin oras e mai nu stiu cum, daca ... “

Omule, ai pe bord 2 telefoane mobile si o tableta. Ai access la Waze si Google map, ambele iti cam arata orasul, traficul , etc. Cat iti ia sa bagi adresa si sa lasi tehnologia sa faca treaba? Asa ai si un 3^rd party care sa decida pentru traseu, astfel incat sa nu avem vreo discutie asupra caii alese.

In fine, am avut de dat cateva telefoane asa ca m-am deconectat de la discutia cu Joe taximetristu’. Omul a asteptat sa termin ce aveam de vorbit apoi m-a apelat. “Sefu’ stii, e cam afara din oras, ar fi bine sa mai bagi mata si ceva in plus acolo ca inapoi ma intorc pe gol”.

Din principiu las “ciubuc” dar acum ma iritase faptul ca mi-o cerea de la obraz. As fi preferat niste servicii impecabile care sa ma convinga sa las acel ciubuc, sa ma faca sa ma simt bine, sa deschid singur buzunarul si sa am sentimentul ca merita cadoul nu sentimentul ca incearca sa ma fure, sa ma jecmaneasca. Deja sunt sictirit de toti cei care cer dar nu ofera. Si enervat de faptul ca voia el sa se asigure ca primeste ceva. Pentru ca asta era mai important decat treaba pe care o facea si care se presupunea ca e reglementata - scria mare pe portiera masinii 1.99 ron/km.

Ce sa mai, ajungem la destinatie, si ce sa vezi, cand sa tipareasca bonul se strica brusc masinaria – ba ca s-a terminat hartia, ba ca s-a resetat. Profita din plin de unul din principiile negocierii – ai nevoie de timp! El avea, eu nu prea. Desi eram tentat sa ii dau o lectie, sa nu platesc cursa si chiar sa chem si politia, mi-am revizuit repede optiunile. Era mai ieftin si mai pragmatic pentru mine sa platesc si sa fug la treaba mea. Asta am si facut – am platit exact cat arata ecranul inainte sa se strice si am fugit din masina.

Seara nu m-am mai riscat. Am luat iar Uber.. La radio canta la un moment dat “Taxi du-ma unde vrei”. Mi-a trecut prin gand sa ii spun taximetristului “sa nu te puna dracu’!”

Omul s-a intors contrariat la mine pentru ca nu intelegea ce vreau. Mi-am dat seama ca gandisem cu voce tare. I-am zis atunci “mai, nu asculta pe ala de la radio ca nu stie ce spune, du-ma la aeroport, am un avion de prins si chiar vreau sa dorm acasa deseara”. A zambit si s-a prins in gluma. Omul nu avea nici un motiv sa o lungeasca, nici sa ma plimbe tot Bucurestiul. Pentru ca tariful era deja agreat si platit cu cardul, asa ca mergea pe aplicatie.

Ma gandeam pe avion cum era cat pe ce ca taximetristul clasic bucurestean sa imi strice ziua. Ma gandeam la protestele taximetristilor cand a aparut Uber si mi-am dat seama de ce nu prea a vrut nimeni sa fie solidar cu ei.

De ce ar fi fost? Pentru ca scrie pe portiera ca o cursa costa 1.99 lei/km dar cand dai sa urci in taxi iti pune conditie “Boss, fara 20-30 lei nu iau cursa”? Sau ca ca iti cere de la obraz sa ii lasi bacsis pentru servicii de proasta calitate? Ce rost mai are tariful afisat pe portiera? Ca oricum iti cere si ajungi sa platesti mai mult. Te mai si tiganesti cu soferii pe cat sa coste cursa. Iti mai strici si ziua.  Da, uneori e mai comod sa iai masina din fata aeroportului si sa nu astepti sa vina cea de pe aplicatie, dar... cu ce cost.

Ma mai gandeam ca desi nu pare o frauda mare, la cate curse sunt suprataxate in Bucuresti se aduna destul de multi bani. Frauda nu e mare per incident ci per numar de incidente. Oare de ce autoritatile nu incearca sa puna ordine in asta? Sa ii oblige sa isi puna pe usa tarife pe bune.  De ce sa reglementezi si sa ii obligi la un tarif ca sa dea bine cand ei oricum nu il vor respecta. Nu ajuta pe nimeni, ba din contra. Costurile ascunse sunt mai mari decat tarifele mari practicate la vedere. In plus, o economie libera, fara reglementari de genul asta s-ar regla de la sine. Daca se castiga bine din taxi se apuca toti. Daca sunt prea multi apoi piata concurentiala ii va selecta pe cei care pot supravietui. Si apoi, pentru ca aeroportul este poarta principala de intrare in tara pentru straini, care imediat ce coboara din avion se lovesc de taximetristi, cam ce prima impresie lasam celor ce ne viziteaza.

Apoi avionul a aterizat si am incetat sa ma mai gandesc. Stiam ca sunt asteptat si ca nu mai trebuie sa imi bat capul cu taximetristii. Am urcat in masina si in scurt timp a inceput sa cante ceva in spaniola despre o poveste cu un taxi. Am dat drumul la Shazam ca sa descopar ca era un tip Ricardo Arjona de care nu mai auzisem... canta "Historia de taxi"... Alta lume... alte taxiuri...

dictatura minoritatii

 Insist sa spun ca nimeni nu negociaza daca nu este afectat sau impactat in vreun fel. De cate ori nu trecem pe strada si ne intalnim cu tineri care incearca sa ne bage in mana pliante sau mostre ca sa ne vanda ceva. In cel mai bun caz, de politete sau de rusine luam pliantul si il aruncam la primul cos de gunoi. Cei mai necivilizati direct pe jos. La fel si cand trecem prin localitati turistice si incearca promoterii sa ne bage cu forta in vreun restaurant. Daca nu ne e foame sau nu se potriveste cu ce avem noi in plan, trecem mai departe fara sa clipim. Nu suntem interesati. Daca nu suntem interesati nu ne pasa, negocierea se termina inainte sa inceapa. Nu exista.

La fel de mult il citez si pe G. Michael Hopf, cel care a spus “Hard times create strong men. Strong men create good times. Good times create weak men. And, weak men create hard times.”

Si care ar fi legatura intre cele doua?

Pai hai sa vedem ce inseamna timpuri bune. Inseamna ca cei mai multi dintre noi traiesc in zona de comfort. Intre sa nu ai ce pune pe masa si sa te vaiti ca ai doar salata de icre si nu caviar inseamna un deranj dar nu o catastrofa. 

Faptul ca trebuie sa mai dai din cand in cand si cu salata ca sa iti mentii greutatea e cam tot pe acolo. Iar cand se plange cineva ca nu s-a putut atinge de vita Kobe si a trebuit sa se multumeasca cu un angus de Uruguay doar foamete nu inseamna.

Lasand extremele la o parte, astazi magazinele sunt destul de pline si chiar si salariul minim pe economie poate sa isi permita un camembert udat cu un cabernet, chit ca poate habar nu are ce inseamna. Si da, posibil sa nu fie cele mai de top. 

Ce incerc sa spun este ca marea majoritate isi permite o masina si o masa buna. Maslow a bagat haleala si pileala la baza piramidei. Nivelul urmator e cel al sigurantei. Ne uitam in jur si nu ne omoara nimeni pe strada, somajul tinde spre zero, medical vorbind speranta de viata a crescut simtitor, se roaga guvernul de noi sa ne vaccinam si ne cam doare in cot (ba chiar ni se pare ca au ceva cu noi).

Asadar cei mai multi dintre noi suntem cu burta plina,  si cu un grad minim de comfort atins, cea mai mare parte din populatie nu are stresul gasirii unui job ci al unui job mai bine platit, unei masini mai bune, unei cine mai savuroase.

Ca sa n-o lungesc suntem in partea aia a piramidei unde ne pasa de realizarile noastre, de brandul tricoului sau ceasului purtat, unde stima de sine se masoara prin alt sistem de valori mult deasupra acelui “sa ai dupa ce bea apa”. Am ajuns la faza la care incepem sa facem filozofia valorilor morale.

Asadar, am ajuns la faza la care sa nu ne pese prea mult de ce se intampla in jurul nostru sau cel mult sa ne implicam minimal in directia in care se indreapta societatea. Ne plangem dar nu facem nimic care ne-ar putea scoate din zona de comfort. Pentru ca ne place in zona aia.

In timpul asta din ce in ce mai multe grupuri a caror stima de sine este afectata devin din ce in ce mai vocale si se fac auzite. Si pentru ca celorlalti nu le pasa prea mult de ceea ce se intampla in jurul lor, aceste grupuri ajung sa controleze societatea inclusiv din punct de vedere politic.

Aceste grupuri ale minoritatilor se simt afectate si de aia se exprima. Negociaza pozitii mai bune, mai vizibile in societate. Pe ceilalti nu ii deranjeaza prea tare, nu negociaza nimic, ci accepta tot relativ usor ca sa isi prezerve zona de comfort.  Uneori modul in care grupurile de afectati isi promoveaza punctul de vedere, cu povesti care sa acceseze simpatia si empatia celorlalti nu doar ca anihileaza orice urma de rezistenta dar castiga si adepti care sa ii sprijine in efortul lor.

Si pentru ca foamea vine mancand, grupurile minoritate ale celor afectati devin din ce in ce mai agresive. Pentru ca vad ca pot castiga din ce in ce mai multe prerogative, pot chiar domina majoritatea adormita si complacuta in zona de comfort. De ce s-ar opri cand pot castiga mult mai mult decat chiar visau vreodata.

De ceva vreme asistam chiar la o dictatura a minoritatilor. Deja esti defect daca te incadrezi in populatia majoritara fara sa exprimi o aura de empatie catre unele sau toate grupurile minoritare care isi cer drepturile. Usor, usor toate aceste minoritati nu doar ca incep sa aibe mai multe drepturi decat majoritatea ci incep sa impuna majoritatii sa fie ca ei.

Devine destul de dificil sa mai poti sa te exprimi pentru ca inevitabil te lovesti de vreun grup care isi cere sau si-a obtinut anumite drepturi. Ca e vorba de culoare, de orientare sexuala, de capacitate cognitiva, nici nu mai conteaza. Minoritatile se impun. Dicteaza de-a dreptul mersul societatii.

Si totul e in regula atata timp cat cei mai multi dintre noi traim in zona superioara a piramidei lui Maslow, majoritatea doarme in zona de comfort. Riscul apare in cazul unei crize. Daca incepem sa vedem partea de jos a piramidei, daca ajungem sa ne batem pe resturi de mancare, daca nu mai avem cum sa ne alimentam masina sau sa ne incalzim casa, se duce naibii zona de comfort si atunci majoritatea va avea nevoie de un vinovat pentru situatia creata. Vor fi afectati si vor incepe "negocierile". Vor gasi repede o minoritate care a exagerat cu drepturile cerute si si o vor pune la zid. 

Acum 100 de ani vinovatii au fost evreii. Oare la urmatoarea criza cine vor fi vinovatii?

negocieri afghane

Undeva dupa al doilea razboi mondial am asteptat sa vina americanii si sa rezolve problema comunismului si a ocupatiei pentru noi. Apoi ne-am suparat pentru ca nu au venit.

Acum ma uit la afghani... americanii s-au dus acolo ca sa ii pedepseasca pe cei care ii suparasera. Si i-au pedepsit. Apoi din ratiuni care tin de politica lor au decis sa mai ramana. Din aceleasi ratiuni care tin tot de politica lor au ajuns la concluzia ca nu se mai renteaza sa stea in Afghanistan. Din punctul de vedere al americanilor i-au ajutat pe cei de acolo cam cu tot ce tinea de ei. Cu bani, cu arme, cu educatie (training militar, administrativ, etc).

Ca unii din localnici au crezut ca o sa dureze la nesfarsit deja devine problema lor. La fel de multi alti localnici si-au dorit si au luptat pentru ca americanii sa plece.

Azi cei ce au ajutat pe americani se vaita ca sunt vanati de talibani. Cei mai multi sunt din cei care au alimentat sistemul corupt ori s-au facut ca nu il vad. Un sistem corupt pana in maduva oaselor care lua de la americani si dadea la talibani. Trebuie sa fii un mare naiv si sa nu intelegi ca toata tara aia spunea vestului ceva ca sa se vada cu ceva in traista si ca apoi sa dea la altii.

Cei din asa zisa armata s-au complacut in acelasi sistem. Au fost instruiti si in loc sa plateasca pentru educatia militara au fost platiti. Cei mai multi au jucat la doua capete. De aia armata a devenit inexistenta in doua secunde. Pentru ca asa cum spuneam, cei mai multi din cei ce compuneau asa zisa armata se dadeau ziua soldati iar noaptea talibani, iar cand americanii au decis sa plece au intors pur si simplu armele. Altii, care au vazut ce fac colegii lor, s-au complacut in situatia aia si in loc sa ia atitudine au spus vesticilor ce credeau ei ca se asteapta lumea de la ei sa spuna. Cert este ca nu luptau, ci se asteptau ca vesticii sa lupte pentru ei. Sa ii pazeasca, sa moara in locul lor. Acum se mira ca sunt vanati...

Acum afghanii se dau de ceasul mortii ca au nevoie de protectie si de suport. Asteapta ajutor de la cei pe care i-au tradat si mintit sistematic vreo 20 de ani. O mare parte din ei au luat calea vestului. Stiu ca ma expun oprobiului lumii pacifiste si progresiste dar nu prea am chef de ei. Pentru ca treaba lor este sa lupte pentru tara lor sau sa se alinieze celor impotriva carora nu vor sa lupte. Au avut toate sansele si resursele din lume, tot suportul posibil si si-au batut joc de el.

Toata povestea asta confirma inca o data ca nu stim sa apreciem cadourile. Afghanii au primit cadouri peste cadouri. Dar pentru ca au primit si nu a fost ceva pentru care sa se bata nu au stiut sa aprecieze.

Daca as fi american si as vedea cum talibanii se distreaza cu jucariile pe care le-am dat celor din armata afghana ca sa lupte impotriva talibanilor as fi plin de manie la adresa netotilor care si-au batut joc de darurile facute.

Mai vad si cum se incearca in media obtinerea unui curent de compasiune la adresa femeilor afghane. Serios, sa le spuna cineva ca un ghiocel nu inseamna primavara. Pentru ca eu cand ma uit la stirile si le povestile astea sfasietoare si pline de compasiune vad ca e vorba de un procent extrem de mic de femei care au incercat altceva. Marea majoritate sunt cu cearsaful in cap. Sunt mamele, surorile, sotiile talibanilor. Mai ales mamele, cele care i-au educat in spiritul asta. Sunt asa de multe cele cu fata acoperita care le judeca pe cele atat de putine din povestile sfasietoare. Sunt asa de multe femei cu cearsaf in cap care le vor moarte pe cele ce au vrut emancipare. Si ele sunt femei! Pe ele de cine sa le salvam? Credeti ca ele vor sa fie salvate? Mai ales ca ele reprezinta marea masa de femei. Tot ele sunt si vor fi responsabile de educatia fiilor lor.

Cam toate bancurile cu psihologi se refera la esenta afacerii lor. Cel consiliat trebuie sa vrea sa se schimbe, altfel e pierdere de vreme.

In toata povestea asta m-am saturat sa aud povesti de mila si cum ar trebui sa ii ajutam noi pe afghani. Ei bine, raman fidel principiului pe care il predic si care spune ca in viata primesti ceea ce negociezi. De asemenea, atunci cand predic despre negocieri le spun cursantilor sa nu se transforme din lei in miei. Pentru ca de cele mai multe ori mieii ajunsi lei nu vor avea aceeasi mila in negocieri. Si cine vrea sa priceapa va pricepe ce incerc sa spun.

Oamenii aia primesc ce au negociat. Au savurat o viata buna sub protectie dar nu au luptat pentru pastrarea ei. Acum nu are cine sa le ofere protectia pe care ei nu s-au luptat sa o aibe.

Unii au plecat la timp. Cei ce vor negocia un statut decent in vest si vor renunta la statutul lor religios se vor asimila si se vor confunda cu cei care i-au acceptat. Din pacate, cei ce isi vor cere drepturile religioase si vor insista sa ii schimbe pe cei care sunt azi miei si ii primesc la san nu vor face altceva decat sa le trezeasca vesticilor anumite sentimente reprimate dupa cel de-al doilea razboi mondial. 

Mai stiu si ca valul de refugiati nu aduce sarmani. Sarmanii nu au nici putere financiara si nici nu rezista fizic unui astfel de exercitiu. Amaratii sunt ori carati de altii in exod ori raman acolo unde sunt si se complac. E cel mai simplu pentru liderii religiosi afghani sa isi trimita oamenii ca si refugiati spre vest. Sa mearga odata cu valul si sa mentina treaz spiritul islamic. Pentru ca oricate eforturi ar face lumea vestica nu va putea sa le dea ceea ce ei considera indreptatit sa primeasca. Si atunci frustrarea refugiatilor se va intoarce impotriva celor care i-au primit. 

Imi amintesc mereu bancul cu Ion si Ghe care primeau lunar cate 100$ de la Vasile, amicul lor plecat in America. Intr-o zi Vasile le-a trimis o scrisoare si i-a anuntat ca are costuri crescute pentru ca a intrat ala mic la facultate si ca nu mai poate sa le trimita decat cate 50$. Astia doi s-au intalnit la carciuma si au inceput sa comenteze frustrati "pai bine bai, Vasile il tine pe fiu-su la facultate pe banii nostri?" 

Este deja vizibil cum generatii precedente de refugiati si imigranti islamici au trait frustrari similare si s-au intors impotriva celor care i-au primit. De ce ne-am amagi ca cei care vin din urma vor face altfel?

Lumea vestului traieste de multi ani intr-o zona de comfort economic. Si asta a facut din lumea vestului sa fie permisiva, sa fie empatica. Sa speram ca lucrurile nu o vor lua razna si ca lumea vestului nu va ajunge iar in zona tulbure a perioadei interbelice. Pentru ca in criza se va duce naibii toata spoiala de bunatate si empatie. Atunci cand vorbim de supravietuire ne intoarcem la baza piramidei lui Maslow si reactiile sunt impredictibile.

Un singur lucru ramane cert. Istoria nu se repeta ci doar continua. Popoarele migratoare, care merg dinspre est spre vest nu sunt istorie. Sunt prezent. Cine si-a imaginat ca migratia s-a intamplat intr-o zi se inseala. Migratia s-a intamplat de-a lungul a zeci, sute de ani si asa cum vedem azi nu s-a oprit... 

cele doua fete ale monedei

 Am vazut recent un comentariu. Afghanistan este tara afganilor nu a talibanilor. Daca era a talibanilor s-ar fi numit Talibanistan. Toata lumea vorbeste acum despre ce se intampla in Afghanistan. Cu pareri impartite dar cele mai multe de mila, de oroare a ceea ce se poate intampla pe strazile capitalei afghane

Vedem o fata a monedei. Vedem punctul de vedere al occidentului si aici incadrez Romania ca fiind occident. Cel putin in relatie cu Afghanistan suntem cat se poate de occidentali. Vad cum ambele tabere – si cele pro cat si cele contra interventiei au cazut cumva de acord ca ceea ce se intampla acum acolo nu este in regula. Lumea este scandalizata de mesajele unor femei scapate din infern, intens preluate de media. Se spune de liste cu femeile din toate casele, se vorbeste de violuri, de orori. Nu este o poza foarte diferita de cea care a hotarat interventia occidentului acum ceva vreme. Cei de acolo nu doar ca nu dadeau prea multe drepturi oamenilor de rand, dar mai atacau si pe cei care o faceau. Asta e poza noastra, asta vedem prin ochii unei educatii vestice in care omul are drepturi, ar trebui protejat de stat (uneori chiar si impotriva lui insusi).
Dar oare ce poza vad cei de acolo?
Imi amintesc ca pe vremea comunismului lupta se ducea impotriva imperialismului american. Pe vremea aia lupta pentru libertate se dadea impotriva vestului. Deci ce vede media invingatorilor de azi? Sunt convins ca se vorbeste despre eliberarea de sub americani, este aceeasi bucurie pe care au avut-o cand s-au eliberat de sub rusi. Se vorbeste despre razbunare impotriva celor ce au colaborat cu americanii. Si as spune ca asta e contextul care ar trebui sa ne pre-ocupe. Afghanii isi vor rezolva o parte din problemele personale prin a se denunta reciproc in fata talibanilor ca si colaborationisti americani. Ramane ca talibanii sa ii razbune apoi.
Noi, occidentalii am vazut pozele si filmele din Franta de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Femei rase in cap, batute si violate pentru ca au colaborat cu nemtii. S-a dovedit apoi ca unele fusesera membre active ale rezistentei. Si ca cei ce le-au flagelat erau de fapt niste pupatori de fund in ambele directii. Legenda spune ca si eliberatorii rusi au avut privilegiul de a se distra cu cele pe care le eliberau.
Da, sunt si din cei ce vor scapa cel mai bine si acum. Cei ce s-au dat prieteni ai americanilor si au avut inteligenta sociala sa fie membri in rezistenta talibana in acelasi timp. Sunt acei care ii prosteau pe americani de buna credinta lor in timp ce foloseau banii si armele primite de la americani ca sa alimenteze rezistenta talibana.

Asa cum arata tara aia azi, asa zisa armata oficiala nu exista. Nimeni in afara trupelor occidentale nu s-a opus talibanilor. A fost o capitulare in primul rand a celor ce se presupunea ca apara valorile umane. Semn ca nu au existat vreodata ci ca doar au prostit pe americani, le-au mancat banii si s-au dat ceea ce nu erau.
Asa arata azi cele doua fete ale monedei. Realitatea afghana spune ca prefera sa moara de foame mandri in tara lor. Ca prefera modul lor de a fi. Asta este unul din motivele principale pentru care nu as accepta refugiati din acea tara. Pentru ca atata timp cat ei nu lupta pentru o schimbare in tara lor nu vor accepta sa se integreze in alta tara. Vor duce educatia lor oriunde vor ajunge. Posibil sa gresesc dar la fel de bine e posibil sa nu. Soldati romani au murit incercand sa ii promoveze valorile occidentului acolo. Asa ca din cele doua fete ale monedei prefer sa raman neutru.
Nu ii laud nici pe eliberatori. As spune mai degraba “Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!” Nu ii plang nici pe cei asupriti azi. Pentru ca dintre ei sunt prea putini cei care au facut ceva ca sa isi schimbe conditia. Tara aia a cazut prea usor in mana talibanilor, semn ca nu exista opozitie desi opozitia a primit arme, instructie militara, bani si toate cele care sa existe. Ramane ca opozitia a fost doar o gaska corupta care a trait bine pe bani americani, vanzand pe acestia din urma celor din rezistenta talibana.
Imi justific astfel pozitia neutra.
Mai am insa un comentariu pentru occidentul socialist si progresist care nu are nevoie de soldati si de armata. Cand vorbesc de coruptii afghani vorbesc despre cei ce nu au reusit sa isi pregateasca o armata care sa ii apere. Nu au soldati de partea lor. Nu are cine sa ii apere azi.
Celor ce pierd toata ziua cu petitii pentru pace si alte nazbatii, celor ce se arata ofensati de faptul ca exista armate pe lumea asta, celor care li se pare ciudat ca soldatii au disciplina, reguli si valori diferite de ei, celor care astazi lupta pe facebook din apartamentul lor de la etajul 3 pentru cei din Afghanistan in acelasi mod in care lupta pentru salvarea balenelor... le sugerez sa mai puna de o petitie impotriva talibanilor. Sa condamne ce se intampla acolo.

Sunt curios sa vad ce efect are petitia aia fara sustinere militara. La fel cum sunt curios cate parale dau talibanii pe faptul cineva din Romania se simte ofensat de ceea ce se intampla in Afghanistan. Sau de oriunde alta parte din lume. Asta fara sa le poata rupe urechile pentru ceea ce fac.

Asa ca atunci cand nu vreti armata, cand va e frica de soldati pentru ca se ocupa de razboi si chestii violente, ganditi-va ca soldatii sunt care va pot apara de cei carora li se rupe de petitiile voastre.

o chestie de timp

 Una din legile lui Murphy spune ca durata unui minut depinde de care parte esti la usa de la baie! Pe ceas e vorba de acelasi minut numarat in 60 de secunde de oricare parte ai fi dar perceptia asupra timpului e cea care conteaza. Si ce conteaza cel mai mult este cat mai poti sa te tii daca esti afara cu mana pe clanta in comparatie cu cel deja asezat pe tron care mai are de terminat un joc pe telefonul mobil.

Am vrut prin asta sa scot in evidenta setarea asteptarilor. Unul striga “mai un minut" stresat de presiunea pusa pe el ca sa elibereze locul in timp ce altul este disperat ca nu stie daca ii mai ajunge acel minut inainte sa se faca de comedie.

Si am ajuns la unul din cele mai importante elemente care influenteaza o negociere, adica timpul. 

Timpul pe care il ai la dispozitie pana cand se inchide negocierea influenteaza modul in care poti obtine informatiile necesare pentru a dobandi putere in negociere. Cu cat ai mai mult timp la dispozitie poti sa pui intrebari, sa obtii informatiile care sa iti dea putere in negociere, sa afli de ce anume este interesata partea adversa, sa le afli slabiciunile eventual. Evident ca si partea adversa va face la fel cu timpul pe care il are la dispozitie.

Insa cu cat timpul este mai scurt, cu cat data, ora, momentul in care trebuie sa iei o decizie este mai aproape, cu atat mai mult negocierea devine un joc al riscurilor calculate sau nu. La fel ca minutul ala de la usa de la baie. De aia este foarte important sa nu divulgati informatia asta. Oricine afla ca partenerul de negociere este constrans de timp, de o anumita data sau ora, va specula asta. Cand stii ca vanzatorul trebuie sa paraseasca piata dar el mai are inca marfa, astepti pana in ultimul minut ca poate o iei gratis.   

Dar ce e cel mai interesant este faptul ca in cele mai multe cazuri acest timp este un subiect de negociere in sine. Una din cele mai intalnite negocieri, care de altfel nici macar nu este perceputa ca si negociere vine din colaborarea de zi cu zi intre colegii de lucru. 

De cate ori ati auzit “Iti dau memoriul pana joi”. Va transmitem decizia noastra pana vineri. Si aici intervine partea de setare a asteptarilor celorlalti. Sa luam ca exemplu momentul in care cineva zice “iti trimit un raspuns pana vineri” - avem doua moduri de calcul al timpului. Cand primesti asa o promisiune te gandesti ca vineri dimineata vei avea un raspuns. Nimic mai eronat, cel mult sa te gandesti ca acel raspuns va veni pentru luni dimineata. Cei ce au promis vineri, vor avea mereu in cap vineri, iar pentru ei e vineri pana la miezul noptii. Asa ca daca primesti acel raspuns la miezul noptii este ca si cum l-ai fi primit luni dimineata...

Asa ca daca vrei sa eviti surprizele, cel mai bine sa intrebi – “Vineri? Pe la ce ora?” si daca primesti celebrul COB – close of business... ei bine inseamna clar luni dimineata, pentru ca fiecare isi inchide businessul atunci cand ii pica bine.

Si cum spuneam si timpul asta e negociabil de cele mai multe ori.  Ori vanzatorul ori cumparatorul au nevoie uneori de mai mult timp sa ia decizia. Daca cel din fata ta se codeste sa decida e foarte posibil ca mai are oferte pe care sa le analizeze si este la fel de posibil sa risti sa pierzi afacerea daca nu reusesti sa impui o limita de timp, de exemplu sa creezi acea contra presiune – daca nu imi vinzi tu cumpar de la altcineva. Pentru ca s-ar putea sa o faca celalalt ofertant.

Cat timp ai si cat timp poti sa iti negociezi e de fapt prima informatie pe care trebuie sa o obtii. Si in egala masura informatia pe care sa nu o dezvalui.

Ma gandesc deja la un model de business. Ocup toaleta si cand il prind pe unul disperat ca se scapa pe el sa ii cer bani ca sa ii cedez locul... oare cati bani as putea face pana vine unul care are timp sa astepte pana ies?

eco-logica

 Dupa ceva lupte intre diferite opinii partinice avem o lege care interzice vanzarea si utilizarea unor obiecte de unica folosinta fabricate din plastic. La stiri toata lumea facea mare caz de chestia asta. O reportera draguta intreba un administrator de plaja cum o sa se descurce daca nu mai are voie sa dea customerilor pahare si paie de unica folosinta fabricate din plastic. Omul relaxat a aratat ca implementase deja de ceva vreme pahare si paie de carton.

Tanara blondina care facea ancheta era in goana dupa senzational asa ca a inceput a comenta faptul ca aceste noi produse vor creste costurile pe plaja. In acelasi reportaj a mai aparut o tanara draguta care salva din greu fauna marina. Activista de mediu era foarte preocupata de tot ceea ce se intampla in mare si in oceanele lumii. Am aflat asadar ca tampitii aia de pesti incearca sa isi bea micul dejun din pahare de plastic folosind si paie de plastic. Cum sunt putin cam fara minte si probabil flamanzi incearca sa inghita paiul ala si se ineaca cu el. Presupun ca fiind si analfabeti degeaba ar scrie cineva pe paiul de plastic ca nu se mananca, ca am vazut destui oameni care nu au tinut cont de avertismentele scrise. Daramite pestii! Plus ca sunt destul de fraieri sa intre in plasa de fiecare data cand apare vreun pescar in zona. Asta cu plasa si cu cei ce pica in plasa se aplica in egala masura oamenilor si guvizilor. Pe chestia asta s-au interzis si plasele de plastic. Unii se sinucideau cu ele. Acum vorbesc de plasele de la supermarket. De asemenea ma refer la sinuciderile accidentale, pentru ca cei decisi sa se mute in alta lume se pot descurca si cu punga de carton.

Ma gandeam ca este frumos din partea ei, asa o blondina draguta, bronzata frumos sa ia apararea pestilor. Eu ramasesem la faza in care intrebata la restaurant daca ii place pestele, o alta blondina a raspuns “nu, ca ma bate”. Cred ca era vorba de vreun rechin ceva, ca nu cred sa fi avut probleme sa se lupte cu vreo dorada sau vreo platica.

In fine, ideea e simpla, s-a dat lege asa ca activistii de mediu au reusit sa salveze fauna marina de plasticul asta nenorocit care nu se descompune prea usor si care sta acolo unde il lasi cu vecii. Societatea de consum a gasit si inlocuitori care se descompun relativ repede – hartie si carton (se descompun in maxim doua – trei ploi) si lemn (asta putrezeste putin mai greu ca e tratat, dar oricum e natural si cam intr-un sezon se dezintegreaza).

Am rasuflat usurat! Planeta va fi salvata, pestii vor supravietui iar plajele vor fi curate.  Si era atat de simplu, sa faci toate chestiile alea din hartie. Chestie de feng shui domnule, uite cum un mare origami industrial ne va salva pe toti.
Acum ca am scapat de efectele nocive ale hidrocarburilor sa ne gandim care va fi urmatoarea miscare. Vom face pungi, lingurite, pahare si paie din hartie si rezolvam partial problema ecologica. Pentru ca toti activistii astia care salveaza marea si oceanul au un mare dusman. Activistii care salveaza padurea!

Daca toate chestiile astea de unica folosinta se fac pe viitor din hartie, hartia se face din lemn iar fiecare lemn folosit pentru productia de hartie inseamna un pom taiat... ghici cum vor primi blondele care salveaza padurile chestia asta. E drept ca ele militeaza si impotriva plasticului in padure. Ca doar nu o sa protejam doar fructele de mare si lasam fructele de padure de izbeliste. Inca nu mi-e clar daca lupul, ursul si caprioara risca sa se inece ca pestii cand vor bea apa din paharele de plastic cu paiele alea de plastic, dar nici nu mai conteaza, e urat sa vezi gunoaie aruncate peste tot. Aici sunt de acord total cu activistii de orice fel ar fi ei. Gunoiul e deja prea mult si ne sufoca.

Deci, ca sa nu o mai lungim, avem o solutie care va crea o problema. E deja destul ca se inmultesc chinezii fara numar si astia mananca cu bete din bambus, ca deja se pune problema sa faca si ei bete din altceva. Acuma daca pe langa bete facem si alte chestii pe baza lemnoasa deja e groasa. De unde sa scoatem atata padure ca sa fabricam ecologic si sa renuntam la plastic? E deja o discutie ampla din cauza ca se reduce padurea amazoniana, de a nostra ce sa mai spun, aproape nu mai exista. Ramanem fara padure, adica fara pomi. Fara pomi ramanem fara oxigen! Si fara umbra. Fara umbra ne incalzim global. Vai !
Evident ca tanara activista din reportaj mi-ar putea sugera o solutie care sa rezolve toate problemele. Solutia fiind reciclarea. 

Sunt de acord, clar asta e solutia – asa cum a spus amicul Lavoisier “in natura nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma”.  Conform acestei legi ale naturii, cam tot ce atingem se transforma mai repede sau mai tarziu in gunoi. Problema vine din viteza in care gunoiul se transforma iar in ceva. 
Hartia si produsele be baza de celuloza se transforma mai repede din gunoi in natura in timp ce plasticul nu vrea si pace. Cam de aceea sunt preferate de activistii de mediu. 
Pentru ca in realitate problema nu este ca facem gunoi ci ca nu suntem in stare sa il adunam de pe unde il aruncam. Atunci, cea mai lesne varianta este ca acest gunoi sa se descompuna de capul lui si sa nu ne ingroape. Iar pana cand oamenii vor descoperi un plastic atomic, care sa aibe timp de injumatatire mai scurt si care sa se transforme mai repede in altceva, cel mai simplu pentru noi este sa acceptam solutia de azi care devine problema de maine.  

Mai exista o solutie alternativa care sa ne ajute – sa plantam pomi ca sa avem din ce fabrica tacamurile de plaja. Asta ar fi o solutie buna si pentru viitor. In cazul in care renuntam la plastic si reducem incalzirea globala o sa putem folosi apoi lemn de foc ca sa ne incalzim cumva de la racirea globala.
Hapciu!

fumarit…

Se facea ca era un taran mandru si falnic in sat, mare gospodar cu ferma mare dar si cu probleme multe, ca asa e se intampla cand e paranghelia mare. Omul nostru era mai conservator din fire si nu prea intelegea cum merge tehnologia moderna asa ca atunci cand a fost vremea sa se modernizeze a preferat sa ramana cu acareturile lui vechi, de le stia el rostul mai bine. Din cauza asta in loc sa isi puna si el sistem din asta nou de incalzire cu panouri solare si alte eoliene a preferat sistemul vechi si sigur de incalzire pe lemne si carbuni. Ei bine, intr-o zi a trecut pe la poarta lui baiatul cela de batea toba in sat si a anuntat o taxa noua de la stapanire „fumaritul”! Cei de la ferma l-au auzit cum rapane din toba dar nu le-a fost prea clar cu ce se mananca taxa asta, asa ca la un moment dat cand a venit portarelul sa le ceara banii pe taxa de fum au fost prinsi cam cu izmenele in vine. 
Asa ca omul nostru s-a dus repede sa intrebe pe cumnatul lui din satul vecin. Cumnatul, si ala mandru si falos si avut in satul lui i-a explicat cum sta treaba. Om mai atent la schimbarile vremii, avea puse de-o parte niste inscrisuri cu care se platea fumaritul asa ca l-a imprumutat pe al nostru. Dar asa cum e la noi, frate, frate dar branza pe bani barbate, nu i le-a dat chiar de pomana, a mai vrut si el niste banuti acolo.
L-a si invatat pe al nostru cum se face, ca uite ala mic a lu’ Gheo de a umblat pe la facultate si prin strainataturi e mare negustor de inscrisuri din astea pentru fumarit. E cam ciubucar el, dar daca te duci si cumperi din timp, cand e a lu Gheo in nevoie de bani poate mai lasa la pret. Altfel, e negru la suflet asta mic, iti ia si camesa de pe de tine.
Ce sa mai, a invata omul nostru cum sta treaba si a inceput sa faca afaceri cu ala mic a lu’Gheo. Nu ii convenea ca nu reusea mai niciodata sa prinda pretul mic, dar macar nu venea stapanirea sa ii ceara si mai mult. 
In fine, omul mai avea o problema, fii si  fiicele deja incepusera sa cam maraie prin casa. Ca ei vor biciclete scumpe, ca ele nu au rochii noi, ca arunca banii pe prostii. Ca uite a facut pod si scari noi la casa. Ca a plantat niste cocotieri de se usuca iarna, numa bataie de cap sa ii care in casa in fiecare toamna. Ca a vopsit gardul... ce sa mai, nu prea mai avea liniste cu ei. 
De suparare a facut ce a facut si a lasat toata sandramaua pe mana unui nepot de sora. Nu ca ar fi vrut el asta, dar cu sora mai avea si o discutie pe mosteniri si ca sa scape cumva de tot scandalul a facut-o si pe asta. Asta mic, prieten cumva cu a lu’ Gheo ala de vinde inscrisuri, scolit si asta prin Germania, cu prieteni plini de carte si desteptaciune de pe la oras s-au apucat sa schimbe lucrurile in batatura.  Atat ca plini de entuziasm si crezand in prietenia cu a lu’ Gheo au tot lungit-o cu cumparatul de inscrisuri. Problema insa a devenit nasoala. A lu’ Gheo a simtit ca acum e momentul sa isi faca plinul asa ca vazand pe astia tineri lipsiti de experienta o lungesc si se codesc sa dea banii a tot crescut pretul. Nepotul era convins ca poate sa demonstreze unchiului cat sunt de destepti, el si prietenii lui. Asa ca au refuzat si pe cumnatul din satul vecin cand a venit ala cu oferta de inscrisuri, au tot umblat pe la ceilalti prieteni ai lor, doar, doar s-o putea gassi amanare sau ieftineala. Doar ca a lu’ Gheo, mai snapan din felul lui i-a anuntat si pe ceilalti vanzatori de inscrisuri ca ai nostri copiii sunt cam in buda si ca acum e momentul sa ii jupoaie. 
Ce s-o mai lungim. A venit scadenta si nu a mai contat nici prietenia si nici rubedenia cu mai marii de la stapanire, portarelul a lasat documentul cu amenda in poarta.  De unde aveau ei deja probleme cu banii ca scrataia ferma aia din toate incheieturile, acum a mai aparut si amenda. Nu doar ca a aparut amenda, dar portarelul a scris in document clar ca daca nu fac rost de inscrisuri pentru fumarit, le mai da inca o amenda, pana ii satura de facut fum.
Asa ca acum ii stiu toti ca iar au limita de timp sa cumpere inscrisurile alea. A lu’Gheo deja s-a vorbit cu toti smenarii lui de se tin de specula si deja pretul la inscrisuri aproape s-a dublat. Timpul trece si banii nu vin de nici unde. Nici inscrisuri nu mai au de unde sa ia ieftin. Cumnatul de ii ajutase se intreaba acum daca sa ii mai ajute sau nu, mai ales ca ala batran il indeamna sa nu o faca. Ca na, trebuie sa ii arate si el nepotului ca are un cuvant de spus in batatura.
Cam asa se intampla peste tot. Cand esti ocupat de fala si mandria ta in loc sa iti vezi de curte si familie, te trezesti ca te vand astia la primul nepot.
La fel si daca esti tanar si mandru, vezi ca unchiul are ferma mare si ravnesti la ea. In loc sa te gandesti cum sa rezolvi problemele incepi sa te vaiti de necazurile pe care ti le-a lasat unchiul si asa dai de stire la toti cam ce pot sa jupoaie de pe tine. 
Cam ce putere de negociere sa ai atunci cand cel cu care te sfatuiesti e cel ce l-a creat pe a lu’ Gheo si inscrisurile lui si acum nu mai poate da inapoi. Ce le mai poti spune la neamurile care credeau in tine ca o sa le dai biciclete si rochii frumoase cand tu le pierzi banii? Cum o sa rezolvi cu restul vietuitoarelor din curte cand ramai fara cuptoarele de lemne cu care se incalzeau iarna? 
Cum sa exemplifici cel mai bine relatia dintre informatii si limitele de timp atunci cand vorbesti despre negocieri decat sa te uiti la ce se intampla in curtea celor de care v-am povestit.
Ca daca nepotul invata din greselile unchiului poate cumpara inscrisuri de la a lu’Gheo la timp si poate le lua chiar mai ieftin.  Acuma are alta problema. Familia deja e iritata, au aparut la masa si prietenii nepotului dar mai sunt in continuare si prietenii de table ai unchiului, e suparata ca nu mai are cocotierii dar nici trandafiri in loc si mai e si frica de iarna care vine fara cuptoare si lemne in batatura. Unchiul ii intarata ca uite macar inainte era gardul vopsit, acum nici asta nu le-a mai ramas. 
Si unde ar trebui sa se adune si sa isi spele rufele in familie, se cearta si spun la toti ce necazuri au. Asa ca a lu’Gheo is ai lui stau la panda sa vada ce mai pot jupui de pe bietii oameni. Si cam tot ce pot ei cumpara va fi tot mai scump...

Orice asemanare cu realitatea e pur si simplu intamplatoare

a 9-a porunca

 Era un banc care zicea ca atunci cand Dumnezeu l-a chemat pe Moise sa ii dea porunci l-ar fi intrebat pe acesta daca are vreo problema sa ii dea vreo porunca.Moise la randul lui a intrebat ceva de genul “Doamne, cat ma costa ?“  “Moise, nu costa nimic!” 

“Atunci  poti sa imi dai 10!” 

Ei bine, a 9-a porunca spune ca sa nu marturisesti stramb. As traduce asta prin sa fii etic, sa nu comiti sperjur, sa… nu minti! Si ca in banc poti sa nu minti si sa te bazezi pe lacomia celui cu care negociezi.

Stim toti cat de greu este a castigi increderea unui om. Si cred ca toti stim ca este infinit mai greu sa o recastigi odata ce ai pierdut-o. Cu toate astea, cam noi toti incercam sa obtinem putin mai mult din cam orice negociere. 

Imi amintesc ca pe vremuri am reusit sa pacalesc niste clienti si i-am facut sa cumpere mult mai scump un serviciu. Ma asteptam sa fiu laudat pentru rezultate financiare de exceptie si totusi seful meu de atunci era turbat de suparare pe mine. Mi-a spus-o verde in fata – mai copile, tu intelegi ca daca ne prind pierdem tot? Ai castigat acum ceva mai mult dar riscam sa pierdem tot businessul. Asa ca in cele din urma am dat clientului un serviciu mult peste asteptarile pe care le avea. Asta ca sa justific pretul piperat si ca sa avem o explicatie in cazul in care ne prindea ca am sarit calul. Si daca ne intreba cineva ceva puteam raspunde naiv “macar nu ne poate acuza nimeni ca nu am incercat.”

Cand vorbim de negocieri e foarte important sa fii imaginativ!  Trebuie sa gasesti acea slabiciune a partenerului de negociere pentru care este dispus sa lase de la el.Sau sa cumpere mai mult. Asa cam ca Moise. De aia este foarte bine sa fii informat, sa stii ce anume il incanta. Sau cum spune Principiul fundamental al Marketingului – sa descoperi care este nevoia clientului si sa i-o satisfaci.

In lumea noastra, plina de cost reduction sau cost control cel mai bine se vinde ceva ce este gratis. Asa ca lumea moderna a reusit sa vanda gratis. Bun, intrebarea fireasca este – cine acopera costurile? EI bine, sunt cei care se aleg cu ceva din asta, cei dispusi sa acopere costurile pentru ca vor castiga in alta parte. Majoritatea aplicatiilor care faciliteaza accesul online la servicii sau bunuri platesc pe cei ce ii promoveaza. Este enervant sa vezi toate filmele intrerupte de reclame. Sau sa incerci sa asculti ceva pe youtube. Parca iti vine sa dai naibii produsele sau serviciile alea care intrerup videoclipul. Desi este o reactie fireasca, ar trebui sa nu uiti ca ce e gratis costa uneori mai mult decat pare. Costa timpul tau, ala ireversibil. Daca iti permiti poti sa iti rascumperi timpul platind un abonament pentru varianta premium – adica platesti o parte din echivalentul acelor reclame.

Aveam pe vremuri un coleg de birou care a scos o perla memorabila. Omul era si suparat si un pic zgarcit iar atunci cand cineva din echipa l-a rugat sa ii imprumute ceva a fost interesat sa vada cu ce se alege. Nu ne venea sa credem ca zgarcitul cere ceva pentru o favoare minora.

La fata perplexa a celui refuzat, Moise al nostru a trantit-o “Nu-ti dau pe gratis oricat mi-ai da!”

Pai da, ca nu ii platea nimeni reclama si nici nu ii facea statuie. Dar la fel de bine nici chiar gratis nu era. Pentru ca acolo se negocia apartenenta la grup. Daca nu iti pasa e ok, dar daca te doare sa fii marginalizat de ceilalti ar fi bine sa faci concesii.

Incerc sa spun ca totul are o valoare chiar daca nu o percepem. Pentru cei mai multi important e sa fie  gratis! Sau macar sa para gratis. Pentru ca perceptia devine realitate. Chiar daca percepem ca e gratis, e posibil totusi sa fie mai scump decat face.

Pentru ca a 9-a porunca e foarte clara si are motivele ei sa fie asa e bine sa o respectam. Ori sa o fentam ?

Era o poveste cu un avocat faimos care incerca sa obtina o locuinta sociala desi nu o merita. Si cum era avocat era important sa nu comita sperjur. Omul avea 6 copii. Intr-o zi si-a trimis nevasta cu 5 dintre ei la cimitir sa puna flori pe mormintele stramosilor iar el a luat pe al 6-lea si s-a dus sa ceara locuinta sociala. Functionarul l-a intrebat despre conditia sociala, asa ca omul a raspuns firesc ca are o nevasta si inca 5 copii. “Pai si ei de ce nu sunt acum aici? “ Avocatul nostru a raspuns cu lacrimi in ochi “sunt in cimitir!”

A primit locuinta. Si nici nu a mintit.

Nu stiu daca ma citesc dintre vechii mei colegi, dar sigur si-ar aminti ca dupa intamplarea cu pacaleala clientului de care am pomenit mai devreme am fost atent sa nu mint. Am procedat oarecum cam ca si avocatul din povestea anterioara.

Aveam o sedinta saptamanala in care se analizau indicatorii de performanta si echipa mea avea cele mai bune performante. Unul din colegi si concurenti de pe alt cont a explodat in sedinta – “nu se poate sa fie asa de buni! Astia mint!”

Nu! Nu minteam, dar spre deosebire de ei, aveam grija sa negociem alte termene de executie cu clientul de care ne ocupam si asa reuseam mereu sa avem toti indicatorii in zona verde. Clar nu eram mai performanti dar paream ca atare. Nu minteam, foloseam o alta dimensiune a adevarului. Practic negociam asteptarile clientului. In loc sa ii setam asteptari foarte ridicate si sa riscam sa nu le atingem ii vindeam mereu cel mai dificil scenariu si ne straduiam sa il atingem cel mai bun scenariu. Era de munca dar era si satisfactia succesului.

Vorba aia, cine rade la urma rade mai bine. 

Cred ca si Bethoven stia ceva de chestia asta. Altfel cum sa imi explic ca cea de-a 9-a simfonie se numeste “Oda bucuriei!” Pentru ca daca reusesti sa castigi fara sa minti, merita sa te bucuri de success.

NB.

Apropo, stiti de ce este cifra 7 taiata in cele mai multe caligrafii? Porunca a 7-a spune sa nu ravnesti la nevasta altuia. Pare-se ca cei mai multi barbati s-au chinuit sa o taie...

gogosi

Pe drumul catre birou am auzit la stiri cum cei de la protectia consumatorului au descoperit intr-un cabinet medical seringi si medicamente expirate. Stirea era cu atat mai insemnata si mai incitanta pentru ca era vorba de un cabinet in care se faceau vaccinuri anti-covid.

Si m-a facut sa ma gandesc ca ceva nu e in regula cu stirea asta. Sau ca modul in care a fost livrata nu era chiar cel mai potrivit. Chestia e ca cei de la protectia consumatorului au livrat stirea ca sa se laude cu realizarea lor.  Cred ca cei de la comunicare au vrut sa se auda ceva de genul “uite bah ce treaba buna facem, va protejam, ii gasim pe cei rai si le dam na'na la fundulet ca sa va protejam pe voi, pe consumatori”.

Dar asa cum le place la britanici sa spuna “it’s not the word you say but the music you play” in modul in care a fost livrata stirea as spune ca marea masa a celor care ascultau au auzit ceva de genul “bai nene, e groasa asta cu vaccinarea, dupa ce ca vaccinurile alea nici nu sunt ok, uite ne mai dau si cu seringi expirate, ne trateaza cu medicamente expirate! Murim dracului de tot!”

Chestia e ca si comunicarea tine de negociere, pentru ca in negociere conteaza enorm de mult si increderea. Practic, brandingul asta vinde – incredere. Incredere construita peste ani, care da convingerea clientului ca produsul e solid, isi face treaba, isi merita banii.  Vorba aia, nu bate, nu troncane...

Si cel mai usor lucru de daramat este… ei bine chiar increderea. Ia sa luam povestea vaccinurilor impotriva covid. Au asociat unii anume probleme cu un vaccin… gata, s-a dus increderea in el, lumea a inceput efectiv sa fuga de acel vaccin. Nu a mai stat nimeni sa verifice statistici sau corelatii. Cu toate ca in tara din care venea acel vaccin l-au folosit pe zeci de milioane si s-a dovedit eficace. Si mai rezonabil din punct de vedere al costurilor. Nu mai conteaza – dupa ce s-a dus increderea putea sa fie si de pe Marte ca nu l-au mai vrut cei carora li se adresa.

Bai dar ia sa fi zis ca pe ala il dau doar la bogati, sa ii fi umflat pretul si sa il fi dat doar pe sub mana? Ha! Pai ar fi devenit cel mai dorit lucru. Pentru ca psihoza conspiratiei ar fi luat-o pe psihologie inversa. Ceva de genul “magarii astia cu bani si politicienii ne dau praf in ochi ca nu e bun si se vaccineaza numa cu din ala, vor sa il tina doar pentru ei! Sigur ala prelungeste viata iar pe noi ne omoara cu ala de da doar erectie necontrolata.

Asadar ce spune asta despre noi? Ca suntem atat de fripti cu ciorba incat suflam si in iaurt? Neah. Nici macar nu mai suflam. Nici nu prea ne mai pasa. Deja ne-am fript si cu cuburile de gheata ce mai conteaza un iaurt.  Asa ca ne uitam sa vedem cum se simte capra vecinului. Functie de starea ei de sanatate ne facem si noi o parere. Desi parerea aia e influentata de cei care cred ca vecinul a impaiat-o si de aia arata bine. Iar laptele e din China, indoit cu aracet.

Spuneam ca eu cred ca specialistii in comunicare lipsesc din institutiile esentiale. Sa ne intelegem, stirea pe care am auzit-o eu, ca sa fie de senzatie si sa induca anumite perceptii negative a avut nevoie doar de putina nuantare in redactare. Sau in modul in care a citit-o crainica. De data asta a fost un cabinet medical care ne face sa pierdem increderea in cabinetele medicale. Cu alta ocazie a fost un expert in constructii care a semnat pentru o cladire care a cazut. Destul ca sa ajungem sa credem ca toate constructiile sunt semnate pe nashpa si doar aia norocosi stau in case care nu au cazut inca. In extrema cealalta 90% din masinile second hand care se vand in Romania au fost conduse de o bunica din Germania, mergea asta saraca doar pana la Lidl din colt. Cam la doua saptamani. 

Sunt asa de multe cazuri de lipsa de etica incat nici nu mai auzim mesajul? Sau incepem sa ne dorim sa fim aburiti frumos?

Ce anume ar fi facut stirea sa devina mai putin senzationala si sa pastreze increderea cetatenilor? Ei bine, sa fi spus ca cei de la protectia consumatorului  au mai verificat inca nshpe cabinete si erau in regula. Adica “bre oameni buni, am verificat pe toti, speram sa nu fie nici unul dar din pacate i-am prins pe astia in neregula”. Stiti noi chiar verificam nu mergem doar la pont. Nu prea mai credem noi nici asta dar macar suna putin altfel. Sau le-a fost jena si lor sa o bage pe aia cu cat de mult muncesc.

Asa ca ce ne mai miram de cei ce ar trebui sa se asigure ca unele lucruri functioneaza. Politicienii promit in campanie marea si sarea. Cand ajung pe scaune uita sau torsioneaza mesajul de asa fel ca ori te umpli de lehamite (din cauza inteligentei insultate) ori te opresti din a ii mai asculta. Ori frizeaza senzationalul care ii transforma in eroi sau martiri. Cel mai des se observa ca si daca publica programe de guvernare si semneaza documente in care isi iau angajamente, aceste hartii devin nule in secunda in care omul e numit pe post. Vor fi inlocuite de scuze si acuze. Iar increderea noastra in ei creste de la o zi la alta. Daca tot pot sa semneze orice promisiune pentru ca nu patesc nimic daca o incalca de ce ne miram ca ii tot culege departamentul anticoruptie. Au ajuns sa creada sincer ca pot semna orice fara sa li se intample nimic.

Tot ei angajeaza experti lipsiti de expertiza pentru ca toti cred ca se pricep sau nu le prea pasa de ce iese si de ce se pricep. Si oricum nu prea mai e clar cine se pricepe si cine nu.

Ajungem sa descoperim ca de fapt ce ne lipseste cu desavarsire este conceptul de etica. Unii au ajuns sa vanda asa de multe gogosi ca incep chiar sa creada in ele. Cei care le cumpara, ajung si ei sa le dea mai departe ca sa nu pice de fraieri.

Intr-o lume a afacerilor cu gogosi trebuie sa te adaptezi si sa vinzi sau sa consumi gogosi pentru ca altfel nu supravietuiesti.  . 

Acuma, daca e sa ma pun in locul lor, de ce ar face altfel? Pentru ca nu am intalnit pe cineva sa castige alegeri sau sa ia vreun job fara sa promita chestii nemaipomenite. Cu alte cuvinte sa faca afaceri cu gogosi. de preferat gogosi gogonate. Cat mai gogonate.

Bai nene parca e sarpele Kaa multiplicat. Nu stiti cine e ala? Va recomand Cartile Junglei, nu trebuie sa cititi neaparat cartea, desenul animat e foarte reusit. Sarpele ala cu cat iti canta mai tare “trust in me” cu atat trebuia sa fugi mai tare. Culmea e ca toti se arunca insa la gogoasa cea mai gogonata

Vorbeam de negociere, si de unul din factorii cei mai importanti in negociere – increderea. Nu, nu ma contrazic. Oamenii au nevoie de incredere chiar daca le este inselata, chiar daca e doar perceptie falsa, chiar daca se dovedesc naivi.

Si daca cel ce vinde gogosi este suficient de abil va gasi destui cumparatori constienti care sa le cumpere chiar si constienti ca gogosile alea sunt “too good to be true”