Vreau sa fiu sef

Hai sa fim sinceri, o forma de evaluare a reusitei in viata e data de pozitia pe care o ocupi in societate, cati bani si faima iti aduce acea pozitie.

Unii intra in antreprenoriat, isi risca banii, chiar sanatatea punand pe picioare afaceri mai mici sau mai mari, care mai apoi le aduc satisfactie sau falimente, dupa caz. Cert este ca sunt cei mai castigati cand le iese dar si cei mai loviti cand au ghinion.

Altii se angajeaza la cei curajosi din antreprenoriat sau in corporatii, si vaneaza pozitii in management. Ca sa ajungi manager trebuie sa parcurgi o forma de scoala – ori faci o scoala de management ori parcurgi o serie de traininguri si te califici cumva la locul de munca, dar cert este ca un manager trebuie sa aibe un minim de calificari, de cunostinte si de experienta acumulata. Cum vad ei lucrurile – vine omul, baga scoala in el, munceste niste ani ca sa acumuleze experienta, invata pe la diferite cursuri sau de la cei mai vechi prin firma si apoi ajunge sau nu manager. O data ajunsa in management persoana aia are si mai multa bataie de cap, trebuie sa presteze, sa ii organizeze pe cei din subordine, sa le dea de lucru, sa ii supravegheze, sa le masoare performanta. Si nu e de ajuns, mai trebuie apoi raportat altor manageri de mai deasupra, care decid cat de bine reusesc sau nu sa faca fata functiei.

In toata povestea asta corporatiile au mai inventat o smecherie – trimit oamenii la cursuri de dezvoltare personala si ii prostesc la greu cu un concept numit leadership. Cica daca managerul ala are viziune, stabileste foarte clar obiectivele le si comunica celor din jurul lui are stofa de leader. Leaderul ala are calitatea de a prosti pe toti ceilalti sa se inhame la aceasta mirifica misiune si sa creada ca muncesc de placere, mai mult decat sunt platiti, totul pentru profitabilitatea firmei, binele societatii, satisfactia muncii si alte blah blah-uri. Daca ii auzi cum o dau pe altruism, get the extra mile, empower the people incepe sa semene a secta. Cica mai sunt si fericiti si impliniti pe chestia asta.

Ei bine, ca sa n-o mai lungesc, toti nerozii astia se chinuie sa mearga la scoli, sa obtina diplome, sa invete cum se face (dau si bani pentru asta). Ajung sa dea in ulcer sau in infarct pentru un amarat de job si un titlu de manager. Asta pentru ca ambitiile lor sunt marunte!

Pe langa toate neplacerile create pandemia asta a avut si o latura faina, a scos la iveala ce e mai bun in noi. De exemplu, eu am descoperit ca exista functia de SEF! Cea mai vizibila a fost pozitia de Sef de directie de sanatate publica. Au facut spectacol pe la televiziuni. Fara nici o pregatire in domeniu, fara scoli de management sau de alta natura. Sefi si atat! Nu stiu cati sunteti la curent cu conceptul de inteligenta emotionala – a scris unul Goleman un tratat care spune printre altele ca ai mare nevoie de conexiuni care sa te promoveze daca vrei sa te ridici pe scara sociala si/sau profesionala. Ei bine, la noi aceste conexiuni se numesc grad de rudenie, rasplata de partid sau de ce nu cearsaf la drum de seara. Cearsafurile mai ales sunt foarte folositoare in evolutia pe scara sociala. Pe vremuri o doamna cu aspiratii la curtea Frantei a devenit un brand atat de cunoscut ca inca mai folosim numele de Recamier pentru canapea. Nu stiu cat e de relevant ce facea ea cu printul Prusiei pe acea canapea, dar uite ca a ramas in istorie.

Asadar cine e manat de ambitii inalte si are acea inteligenta plina de emotii isi face relatiile necesare (am scris relatii si nu cunostinte ca sa evit orice confuzie) si ajunge SEF! Sefii nu au nevoie de cursuri de management, nici de exceluri si power pointuri sau alte nazbatii de pentru care trebuie folosit capul si uneori calculatorul. Sefii au pe cineva care sa faca asta pentru ei. De asemenea sefii nu gresesc niciodata, intotdeauna se gaseste cate un amarat din echipa lui care chiar munceste si care va deveni vinovat de ce a facut sau daca ceva merge prost. Subordonatii de sef stiu ca nu muncesc destul, ca orice ar face nu sunt destul de buni si pentru asta se straduie din greu sa ii faca pe plac (asta in timp ce il sapa ca sa ii ia locul). Sefii nu spun prostii, pur si simplu verifica daca subordonatii sunt atenti. Sefii au secretara care citeste corespondenta in locul lor, asta dupa ce le-a facut si adus cafeaua. Unii au si sofer, mai ales cei care se plictisesc de nevasta. Sefii au tot ce va puteti imagina. Asta pentru cine are destula ambitie, pentru ca si sefii astia sunt de mai multe feluri. O ambitie marunta risca sa ramana un umil sefut mic in subordinea unui sef mare. Sau Doamne fereste, mai merge pe la vreun training,  vreo scoala si invata sa conduca, ajunge manager si incepe sa munceasca. Pentru ca seful nu munceste, el doar da ordine! Desi unii spun ca si sefii au nevoie de scoala, Scoala vietii.

Analizand putin subiectul as indrazni sa le dau dreptate. E scoala unde inveti ce fund trebuie sa pupi ca sa te ridici in ierarhia de sefi (unii chiar se hranesc din acel loc), tot acolo inveti cum sa injunghii pe la spate pe alti pretendenti care te concureaza la functia de sef, si chiar pe sef ca sa ii iei locul. Iar daca faci masteratul te prinzi cui trebuie sa rupi gatul inainte sa ti-l rupa ei tie si sa iti ia locul. Povestea ramane valabila si in cazurile tratate in budoar. Nu imi permit sa las aceste cazuri pe dinafara si sa fiu acuzat de misoginism. Mai ales ca in administratia publica se regasesc destule urmase ale acelei doamne cu nume de canapea. Sau ale mult mai celebrei de Pompadur. Sau Nuti… Chiar daca nu primesti diploma, tot scoala se cheama si asta.

Ca sa nu mai bat apa in piua, chestiunea e simpla, ca sa ajungi sef trebuie sa existe o entitate superioara care sa te numeasca. Ca altfel pe cine sa pupi in dos? Desi cel mai des intalniti sunt sefii de administratie publica, asta nu inseamna ca nu exista sefi in corporatii, in antreprenoriat sau alte forme de guvernare a unor entitati juridice.

Sefii sunt usor de detectat. Se deosebesc imediat de manageri, cam tot ce ating se darama mai devreme sau mai tarziu. Cu toate astea ei vor gasi alta pozitie de sef in alta entitate, unde vor continua sa darame ceea ce au creat altii. Asta ii deosebeste si de antreprenori (care platesc destul de scump daca gresesc). Cert este ca daca vrei sa demonstrezi ca ai ajuns cineva in viata e musai sa fii SEF! Nu manager, nu patron, nici macar ministru, ci pur si simplu SEF! Asta pentru cei ce au ambitii si stiu ce vor de la viata. Si pentru ca Seful este cea mai evoluata forma de evolutie, permiteti sa inchei cu cateva versuri din Alexandru Andries:

Nimeni nu-i aşa perfect

Ca şefu'

Şi simpatic, şi deştept...

Ce om !

Nimeni nu-i aşa perfect

Ca şefu'

Nici un fir de păr pe piept...

Zona de comfort

Am primit o chestie corporate de la un amic – cum ca dupa doua luni in care nu a putut participa la traininguri de dezvoltare personala, un corporatist a ramas blocat in zona de comfort. Cred ca lucra la o banca. Cei din banci par sa fie predispusi pentru zona aia de comfort. Avand mult timp la dispozitie si mult comfort au si idei multe. Recent am intalnit o inventie misto – filiala fara cash. Adica banca fara bani, fara numerar. Nu prea am inteles cum functioneaza – adica te duci la banca pentru ca ai probleme de rezolvat cu banii – ii depui sau ii retragi. Cam singura chestie pe care nu poti rezolva online sau la telefon. Asa ca ce poti sa faci intr-o banca fara bani? In fine, eu eram nemultumit de lipsa cardului de credit pentru care aveam contract cu ei si pe care au ratat sa il livreze, pare ca erau pe cale sa inventeze si o chestie cu card fara card. Ca sa ma exprim corporate, cardless. Asta ca sa nu mai vorbesc de cea mai mare inventie a lor, creditul pe banii tai. Adica, daca am vrut card de credit, am depus o suma de bani si ei ma creditau din banii aia. Apoi trebuia sa achit creditul intr-o perioada de gratie ca sa nu platesc dobanda. Pentru ca m-am folosit de banii aia depusi de mine. Bine, banca i-a denumit garantie dar ce mai conteaza.

Chiar si asa am acceptat. Cardul ala avea niste ciucurei, niste inflorituri din oferta initiala care imi placeau. Atat ca la un moment dat a expirat vechiul contract si trebuia prelungit. Undeva a aparut in sistemul lor un mesaj, “vedeti bah ca expira contractul lu’ ala, ia puneti-l sa semneze niste clauze noi”. Asa ca toata filiala s-a dat peste cap sa il gaseasca pe client ca sa semneze o prelungire de contract, au apelat si la colegii din alte orase, a fost un efort sustinut si extraordinar. Clientul, adica io, s-a dus, a luat contractul si l-a citit. Conditii naspa, timp sa mai discuti ceva nu, ca “maine musai sa avem toate hartiile semnate”. In fine, de dragul ciucureilor din trecut, clientul, adica io, semneaza pe criteriul “hai, lasa de la mine”. Asadar clientul a semnat si apoi… nimic. Toti s-au intors in zona de comfort. Banca taxa servicii bancare in fiecare luna, dar serviciile erau imposibile, pentru ca banca a ratat complet sa trimita card clientului. Desi prin noile conditii ar fi fost in interesul lor sa ia mai multi bani de pe urma operatiunilor bancare. 

Asa ca la un moment dat, clientul a decis ca ce e prea mult e prea mult. Adica platesti taxa lunara ca sa fii creditat pe banii tai dar nu ai acces la ei pentru ca functionarii bancii au o zona de comfort exagerata – ceva de genul – pai daca tot ai acceptat toate prostiile noastre, ce mai conteaza un pic de efort ca sa obtii si cardul ala. Verifica pe unde e, fa turul filialelor, hai ca poti! Nu fi lenes, iesi din zona ta de comfort si gaseste cardul. Uite ce joc fain avem noi pentru tine.

Undeva in adancul sufletului lor corporatist au fost convinsi ca imi fac un bine. Pentru o taxa modica ma puneau la adapost de a cheltui bani. Fara card era imposibil. Asta da serviciu de economisire. Pentru ca in cazul altora, cei pentru care se dadeau peste cap ca sa ii convinga sa se mute de la alte banci la ei aveau alte oferte. Nu doar oferte ci si conditii bune, asistenta, cineva sa se intereseze periodic daca mai traiesc, daca vor sa mute banii, nebunie. Si asta pentru mai putini bani in cont. Ei bine, ca orice roman neserios, m-a luat asa o frustrare si intr-o zi m-am dus la ei si am zis gata. Foarte relaxati mi-au pus in fata o suma de hartii pe care sa le completez. Parea ca sa rezolva repede, dar cred ca au descoperit probabil undeva o bifa prin sistem care zicea ca am istoric de baiat bun. Fraier de-a dreptul. Si atunci au inceput sa ma intrebe de ce vreau sa renunt, sa ma convinga sa raman cu ei, etc. sa imi caute cardul sau chiar sa ii faca altul pentru ca habar nu au pe unde e cel pe care au ratat sa mi-l dea.

Prea tarziu. Latura mea feminina era activata. Ca sa ma enervez si mai tare era destul sa mi se spuna sa ma calmez. Si atunci au aparut micile inconveniente. Pai nu se poate sa inchidem conturile, ca nu va putem da banii, noi suntem filiala fara cash. Dar pentru un comision acolo ii puteti muta in alta parte. Etc… Au fost si momente pline de emotie, ca doar nu erau ei de vina ci altii pentru neplacerile mele. Am varsat o lacrima pentru toate problemele pe care le cream bietilor functionari, dar am tinut-o pe-a mea. M-am tinut tare ca un lord in mizerie. Am scris de mana cat pentru trei ani. Am semnat, am lasat spatii goale. Dupa ce am completat la formulare peste formulare, a ramas ca ma rezolva si ca ma sterg ei de acolo, din sistemul lor si ca totul o sa fie bine. Am verificat la aprox 3 saptamani de la eveniment si sunt in continuare client al lor. Probabil ca ma vor cauta sa imi ceara sa platesc servicii bancare, pentru ca bani in cont nu mai sunt. Incep sa inteleg de ce mai nou bancherii te asteapta cu masca pe fata, pandemia e doar o scuza.

In concluzie, o experienta interesanta in care se combina excelenta operationala, grija fata de client, cultura serviciilor superioare, cam tot ce te astepti sa primesti. Asta si pentru ca multi nu isi citesc conditiile contractuale, asa ca nu inteleg cat sunt de pacaliti sau ca altii sunt prea comozi ca sa faca ce am facut eu (ca si eu am lungit-o tot din comoditate). Dar daca tot m-am scos din zona de comfort, primul lucru pe care l-am facut a fost sa verific ce alte contracte cu taxa lunara mai am in functiune. Am de gand ca atunci cand se termina serviciul pentru care platesc o chirie sau ceva de gen sa nu il mai prelungesc automat. Mai intai pot verifica ce are concurenta de oferit, ce oferte mai sunt pe piata, cine e mai curios sa ma aibe de client pentru ca s-ar putea sa ies mai bine. Sigur se va gasi pe lumea asta un vanzator care sa ma vrea client.

Pentru ca singurul lucru care functioneaza in toate firmele care ofera servicii este departamentul de vanzari. Ei sunt cei care se duc si obtin pentru noi tot felul de oferte, de inlesniri, cadouri si alte cele. Ei spun mereu managerilor ca pretul e prea mare si de aia nu pot sa vanda si ca au nevoie de discount pentu client. Ei vin si te cauta, se bat pentru tine. Oh, si cei de la Marketing, care gandesc produse noi, scheme, promotii. Dar vanzatorii sunt cei mai importanti. Ei sunt singurii care nu au zona de comfort, de aia majoritatea antreprenorilor au profil de vanzator. Vanzatorii traiesc pentru bonus, asa ca mereu sunt in actiune in goana lor dupa clienti.

Dar ai grija, toata aceasta iubire neconditionata pentru tine dispare in momentul in care ai semnat. Apoi, ajungi pe mana celor din operatiuni, frustrati si obositi ca trebuie sa munceasca si sa iti ofere ce a promis vanzatorul. Si cum asta inseamna orice dar nu comfort, fac tot ce depinde de ei ca sa scape de clienti. Clientii astia sunt asa o pacoste, tot timpul pe capul celor din operatiuni. Cu tot felul de probleme, ba ca sa scoata bani, ba ca sa ii puna, ba sa ii transfere. Ba ca de ce nu au primit card, ba ca s-a blocat nejustificat, ba ca nu le convin conditiie schimbate de banca peste noapte. Bai ce de ifose! Oricum cele mai enervante sunt textele de tipul “pai mi-a zis x de la banca voastra ca pe cardul asta am si …”. Cum sa nu fie cei din operatiuni suparati pe vanzatori. Ai naibii vanzatori, stau toata ziua la cafele cu clientii, freaca menta, au program flexibil si mai iau si bonus dupa ce promit luna si soarele pe care apoi trebuie sa le livreze bietii funtionari din filiale.

Deh, fiecare cu zona lui de comfort…

Desi nu e mare lucru ca din cand in cand sa iesi ca si client din zona de comfort si sa le mai tragi cate un sut in fund si sa le arati ca esti seful. Cel mai mare sef, care poate da pe toti afara dintr-o firma, de la manageri pana la portari prin simpla optiune de a cheltui banii in alta parte. Asa a zis unul Sam Walton, ceva sef in retail.