vineri, 26 aprilie 2024

Cat de mare sa fie compromisul

Am citit recent povestea unui celebru regizor care a renuntat si la jobul de regizor bine platit dar si la cel de profesor la o reputata universitate americana. Un regizor care nu a acceptat sa faca un compromis in linie cu trendul. Candva considerat avangardist a refuzat sa distribuie un pusti transgender de culoare in rolul Julietei. Pentru ca dupa mintea lui, Julieta ar trebui sa fie o pustoaica alba si ingenua. Cei care il plateau ii cereau sa puna in acel rol un actor care promite, de un alb mai intunecat si cumva nedecis asupra sexului. Asa si? Un pusti transgender de culoare de ce nu ar putea fi o pustoaica alba si ingenua? Ce mare scofala, ar fi zis americanii…

 Asa cum este de exemplu Alba ca Zapada. Initial am crezut ca cei din stafful Disney traiesc intr-o zona foarte poluata. Alba ca zapada a lor aduce putin a negru de fum. Din fericire, mama vitrega cea rea arata intr-un mare fel. Oare cat de bulversata a fost oglinda cand a declarant-o pe aia mica mai frumoasa decat pe maica-sa… Acuma, suspectez ca era o oglinda digitala gestionata de un software de asta cu Inteligenta Artificiala. Acuma, sunt mai multe variante, ori ca softul era cam virusat la ora aia, ori ca ar trebui deja sa ne sperie Inteligenta Artificiala. Pare ca face concurs cu Prostia Umana.

Dar sa nu uitam subiectul in cauza. Cat de mare sa fie compromisul? Si cat de mult sa treci peste principii.

 Un ziarist spunea pe vremea cand era doar ziarist ceva de gen “Cu cât eşti mai prost, mai linguşitor, mai ticălos, mai curvă şi obligatoriu corupt, ai şanse să devii politician de top”. Apoi a ajuns politician de top. Ne intoarcem la dilema de mai devreme, ori ramane ca omul este foarte cinstit si ne-a spus de la inceput cu cine avem de a face, ori ca principiile lui sunt extrem de flexible.  Ori ca… este un pic bolnavior, sufera de insuficienta cronica de scrupule. Pentru cei interesati , DEX spune ca “SCRÚPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva.

 De fapt cam asta e idee, cum negociezi cu tine insuti, sa poti sa pupi unde ai scuipat si sa mergi mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

 Cumva se intampla asta destul de des si in management. Acolo oamenii nu scuipa ci pupa. Este dovedit ca cea mai usoara cale de a promova vine din pupat. Si in cazul asta specific apare intrebarea legata de principii, cat de mult esti dispus sa pupi. La recomandarea unei colege am citit de curand “Calul Troian” de Paul Marcu, pe care o recomand la randul meu. Omul povesteste despre aventurile dintr-o firma in care ierarhia si cam tot ce se putea intampla acolo depindea intr-o mare masura de pupat si aproape deloc de competente.

 Ideea e la fel de simpla si negocierea e tot cu tine insuti. Fiecare is definesti principiile si stacheta orgoliului. Fiecare isi stabileste si limita de acceptabilitate. Daca nu ai altceva de oferit atunci trebuie sa cresti expertiza in pupat. In egala masura, daca vrei sa faci ceva pe termen lung, ar fi bine sa mai inveti si ceva pe langa. E posibil ca oricand sa te intreaca vreunul care pupa mai bine.

Iar daca e la fel ca in cartea pomenita de mine si vrei sa rezisti acolo invata sa pupi pentru ca nu le va pasa cat si ce stii.  De obicei cand cultura organizationala se bazeaza pe pupat, exista si o ierarhie in treaba asta. Ca deh, cine da vrea sa si primeasca.

Intrebarea in negociere e aceeasi - Cat de mare sa fie compromisul?

miercuri, 28 februarie 2024

Preludiul unei evaluari

 Si a fost e simulare de evaluare nationala. Ca in fiecare an de altfel. Cu scandal. Ca in fiecare an de altfel. Notele cele mai mici au fost la matematica. Ca de obicei.

Si tot ca de obicei a inceput circul. Parintii se plang de faptul ca subiectele au fost prea grele. Pe bune acum, de ce sa ii chinuie pe bietii copii cu matematica? Azi orice fraier are smartphone cu calculator. Ce le mai trebuie la aia mici sa invete matematica. De ce sa ii chinuie cu subiecte grele? Conspirationistii s-au prins de ce. Pai daca nu ai nevoie de matematica in viata inseamna ca singurii care profita sunt profesorii care dau meditatii. Pentru ei s-au dat subiecte grele, ca sa nu isi piarda veniturile din meditatii. Umbla vorba ca unul si-a facut 6 case din meditatii.

Copiii s-au plans de profesori. Ca ii pun sa citeasca din carte. O chestier horror de altfel. De ce naiba nu se face si matematica pe Snpachat Sau mai bine pe TikTok. Sunt niste chestii decente pe care aproape le-ar gusta si ei. Daca tot nu foloseste matematica la nimic macar sa fie funny. Se stie ca profesorii au forme sofisticate de tortura, le cer bietilor copii sa scrie cifre si semne ciudate pe caiete cu patratele, sa faca exercitii, teme. Mai sunt cativa copii pierduti pentru societate pe care pun parintii o presiune enorma sa invete. Aia sunt amaratii care au luat notele de trecere. Niste copilasi chinuiti, care in loc sa isi petreaca tineretea chiulind si distrandu-se trebuie sa invete! Vai si amar…

Au profitat de situatie si profesorii, s-au plans de salarii. Nu prea inteleg eu logica, de ce ar fi notele la matematica proportionale cu salariile profesorilor? Daca profesorii ar primi mai multi bani ar invata copiii aia mai bine? Putin probabil. Nu zic ca nu e normal ca profesorii sa castige mai bine, dar parca nu as lega rezultatele de la simulare de salariile celor din invatamant. Mai degraba de “cultura organizationala de tara” si de “motivatie”. Cum sa ai motivatie in invatamant cand astia mici ii vad pe manelisti conducand super masini si aruncand cu bani, desi e clar ca nu au putut sa lege doi cu doi in scoala. Chiar si textele de la melodii sau dedicatiile lor sunt “fara numar”. Un mesaj clar ca nu ii intereseaza matematica de vreun fel. Nici macar sa isi numere banii. Au destui incat sa nu trebuiasca sa numere. Sa isi numere banii amaratii de profesori, ca oricat ar numara tot putini ies

Si daca tot am pomenit “cooltura organizationala”, ei bine asta e definita de politicieni. Indiferent ca sunt la putere sau in opozitie au luat toti atitudine. Vorba poetului “ce mai freamat, ce mai vuiet”. Vinovat e presedintele care a vrut o Romanie educata. In contextul dat, daca ne uitam in urma, in timp ce presedintele isi dorea un program de “Romania educata”, cam tot spectrul politic a facut orice i-a stat in putinta ca sa nu iasa. Desi ideea, programul, proiectul ar fi fost extraordinar pentru tara noastra. Doar ca de ce sa ii iasa presedintelui asa un proiect? Daca ii iese, va fi o reusita si un castig pentru el. Cum sa accepte lumea politica asa ceva? Asa ca desi partidele se omoara intre ele, s-au unit in a da in presedinte si proiectul lui. Si cum sa ii dai la gioale mai bine si mai usor decat cu proiectul lui de suflet? Asa ca da-o dracului de Romanie educata, noi avem de infipt cutite in spate si de demonstrat ceva, asa ca … la naiba cu educatia aia.

 Dar nici macar asta nu cred ca e motivul pentru care simularea a iesit cum a iesit. In cele din urma eu vad doar o pierdere la traducere. Oamenii inteleg ca scoala obligatorie inseamna ca toti trebuie sa faca scoala aia pana la capat. Ca e obligatoriu sa ii tarasti pe toti cu forta prin scoala. Cand de fapt, ar trebui ca obligatoriu sa fie accesul la scoala si nicidecum sa fie obligatoriu sa o termine orice tantalau. Pentru ca din nefericire cred ca am iar dreptate, iar simularea a avut rolul de a fi o pre-calibrare la nivelul elevilor. Asa a fost mai mereu in ultimii ani, o calibrare cu exercitii normale, iar la evaluarea reala au dat subiecte mai simple ca sa poata sa ii treaca pe cat mai multi.

Pentru ca evaluarea trebuie sa se muleze pe indicatorii de performanta din scoala. Aceeasi indicatori de performanta dupa care sunt evaluati profesorii. Sa ai multi trecuti clasa. Deja nu mai conteaza cata materie stiu elevii, daca esti masurat la cat e turma de mare, lasi sa treaca toti berbecii. Ca atare, inainte de evaluare, faci o simulare ca sa vezi ce poate turma, apoi le dai subiecte de asa natura incat sa poata turma trece la un nivel superior. Iar turma va behai fericita la trecerea dintr-un nivel in altul. Iar daca apare vreo problema de salt… ei bine turma va behai ofensata de nivelul ridicat al stachetei pana cand stacheta va cobori la nivelul pe care turma il poate trece.