Historia de Taxi

 M-am trezit bine dispus, la radio canta Vanessa Paradis “Joe Le taxi”, o melodie de pe vremea liceului. Un pic de nostalgie mi-a crescut si mai mult buna dispozitie. Am folosit aplicatia de Uber ca sa imi comand un taxi pentru aeroport. Mi-a dat cele 3 variante, am ales ca de obicei pe cea mai ieftina si am asteptat apoi cu ochii pe telefon sa vad cand vine masina. In timpul asta ma gandeam ca tariful era destul de ridicat comparat cu data trecuta. Stiind ca la Uber e un tarif dinamic, ma intrebam daca e din cauza ca se scumpesc toate sau din cauza ca inceputul scolii le-a dat de lucru celor de la taxi si i-a imputinat in orele diminetii.

Ca sa n-o mai lungesc, a venit masina, m-a dus la aeroport, totul normal. Am trecut de checkin si toate cele si am ajuns in avion. Aplicatia de Uber m-a atentionat ca asteapta de la mine feedback, sa ii dau stelute omului. I-am dat 5. De data asta chiar merita. Si m-am gandit ca in trecut csand am fost suparat pe sofer m-a maincat in fund sa dau sub 5. A paruse apoi un menu care aproape ma certa pe chestia asta, ca de ce nu i-am dat 5. De atunci le dau la toti 5. E problema lor daca nu vor feedback subiectiv.

Am ajuns la Bucuresti si am vrut sa iau taxi. La ora aia aterizasera deja destul de multe avioane si cam greu sa gasesti masini in aeroport sau pe aplicatie dar cum sunt un “experienced traveller” m-am dus la terminalul de plecari ca sa vanez o masina ce tocmai lasase clienti. 

Am urcat in prima masina si am spus unde vreau sa ajung – undeva prin Bragadiru. Foarte “politicos” omul mi-a spus ca nu are vigneta si ca nu ma poate duce. Pai... zic eu .. la aeroport cum ati ajuns? Ca si aici va trebuie vigneta. “N-ai tu treaba” mi-a raspuns taximetristul la fel de politicos. 

Da, e dreptul lui sa isi selecteze clientii... Am coborat si am urcat in alta masina. Acelasi Bragadiru. Ma intreaba soferul “boss ai nevoie de bon?”. Da firesc, pentru decont, “pai nu merge aparatul”. Cobor si incerc inca doua masini... In cele din urma gasesc un sofer care sa accepte cursa.

“Pe unde sa o iau domnu’?” SIncer, as vrea sa ajung cat mai repede. “Pai sa vedeti, pe centura e blocat, prin oras e mai nu stiu cum, daca ... “

Omule, ai pe bord 2 telefoane mobile si o tableta. Ai access la Waze si Google map, ambele iti cam arata orasul, traficul , etc. Cat iti ia sa bagi adresa si sa lasi tehnologia sa faca treaba? Asa ai si un 3^rd party care sa decida pentru traseu, astfel incat sa nu avem vreo discutie asupra caii alese.

In fine, am avut de dat cateva telefoane asa ca m-am deconectat de la discutia cu Joe taximetristu’. Omul a asteptat sa termin ce aveam de vorbit apoi m-a apelat. “Sefu’ stii, e cam afara din oras, ar fi bine sa mai bagi mata si ceva in plus acolo ca inapoi ma intorc pe gol”.

Din principiu las “ciubuc” dar acum ma iritase faptul ca mi-o cerea de la obraz. As fi preferat niste servicii impecabile care sa ma convinga sa las acel ciubuc, sa ma faca sa ma simt bine, sa deschid singur buzunarul si sa am sentimentul ca merita cadoul nu sentimentul ca incearca sa ma fure, sa ma jecmaneasca. Deja sunt sictirit de toti cei care cer dar nu ofera. Si enervat de faptul ca voia el sa se asigure ca primeste ceva. Pentru ca asta era mai important decat treaba pe care o facea si care se presupunea ca e reglementata - scria mare pe portiera masinii 1.99 ron/km.

Ce sa mai, ajungem la destinatie, si ce sa vezi, cand sa tipareasca bonul se strica brusc masinaria – ba ca s-a terminat hartia, ba ca s-a resetat. Profita din plin de unul din principiile negocierii – ai nevoie de timp! El avea, eu nu prea. Desi eram tentat sa ii dau o lectie, sa nu platesc cursa si chiar sa chem si politia, mi-am revizuit repede optiunile. Era mai ieftin si mai pragmatic pentru mine sa platesc si sa fug la treaba mea. Asta am si facut – am platit exact cat arata ecranul inainte sa se strice si am fugit din masina.

Seara nu m-am mai riscat. Am luat iar Uber.. La radio canta la un moment dat “Taxi du-ma unde vrei”. Mi-a trecut prin gand sa ii spun taximetristului “sa nu te puna dracu’!”

Omul s-a intors contrariat la mine pentru ca nu intelegea ce vreau. Mi-am dat seama ca gandisem cu voce tare. I-am zis atunci “mai, nu asculta pe ala de la radio ca nu stie ce spune, du-ma la aeroport, am un avion de prins si chiar vreau sa dorm acasa deseara”. A zambit si s-a prins in gluma. Omul nu avea nici un motiv sa o lungeasca, nici sa ma plimbe tot Bucurestiul. Pentru ca tariful era deja agreat si platit cu cardul, asa ca mergea pe aplicatie.

Ma gandeam pe avion cum era cat pe ce ca taximetristul clasic bucurestean sa imi strice ziua. Ma gandeam la protestele taximetristilor cand a aparut Uber si mi-am dat seama de ce nu prea a vrut nimeni sa fie solidar cu ei.

De ce ar fi fost? Pentru ca scrie pe portiera ca o cursa costa 1.99 lei/km dar cand dai sa urci in taxi iti pune conditie “Boss, fara 20-30 lei nu iau cursa”? Sau ca ca iti cere de la obraz sa ii lasi bacsis pentru servicii de proasta calitate? Ce rost mai are tariful afisat pe portiera? Ca oricum iti cere si ajungi sa platesti mai mult. Te mai si tiganesti cu soferii pe cat sa coste cursa. Iti mai strici si ziua.  Da, uneori e mai comod sa iai masina din fata aeroportului si sa nu astepti sa vina cea de pe aplicatie, dar... cu ce cost.

Ma mai gandeam ca desi nu pare o frauda mare, la cate curse sunt suprataxate in Bucuresti se aduna destul de multi bani. Frauda nu e mare per incident ci per numar de incidente. Oare de ce autoritatile nu incearca sa puna ordine in asta? Sa ii oblige sa isi puna pe usa tarife pe bune.  De ce sa reglementezi si sa ii obligi la un tarif ca sa dea bine cand ei oricum nu il vor respecta. Nu ajuta pe nimeni, ba din contra. Costurile ascunse sunt mai mari decat tarifele mari practicate la vedere. In plus, o economie libera, fara reglementari de genul asta s-ar regla de la sine. Daca se castiga bine din taxi se apuca toti. Daca sunt prea multi apoi piata concurentiala ii va selecta pe cei care pot supravietui. Si apoi, pentru ca aeroportul este poarta principala de intrare in tara pentru straini, care imediat ce coboara din avion se lovesc de taximetristi, cam ce prima impresie lasam celor ce ne viziteaza.

Apoi avionul a aterizat si am incetat sa ma mai gandesc. Stiam ca sunt asteptat si ca nu mai trebuie sa imi bat capul cu taximetristii. Am urcat in masina si in scurt timp a inceput sa cante ceva in spaniola despre o poveste cu un taxi. Am dat drumul la Shazam ca sa descopar ca era un tip Ricardo Arjona de care nu mai auzisem... canta "Historia de taxi"... Alta lume... alte taxiuri...