Era o stire la un moment dat, cu un golanas care a avut o altercatie cu altii din cartier. Cei cu care se luase la scandal au crezut initial ca il pot invinge si au sarit la bataie, doar ca omul nostru a fost mai puternic si i-a luat la poceala pe batausi. La riposta lui, ceilalti au chemat politia in ajutor. Asa ca omul a ajuns sa dea explicatii si asa a ajuns celebru cu o fraza la stiri “bai nene, ati sarit la bataie si cand v-ati luat-o ati chemat politia, pai ori suntem golani ori nu mai suntem”. Vorbeam de negocieri si de putere de negociere. Cei care l-au atacat au descoperit ca nu au puterea de negociere pe care se bazau asa ca au apelat la autoritati ca sa scape.
Spuneam intr-o alta postare ca si razboiul este o forma de negociere. Una dusa la extrem. Bataia golanilor din cartier multiplicata si cu victime.
Ei bine, cand se ajunge la razboi negocierea a depasit deja limitele rationale, rivalii nu mai sunt rivali de opinii ci e vorba de o negociere intre doi rivali viscerali. Acolo nu mai este loc de ratiune, pentru ca negocierea este dusa la un extrem emotional, iar acum avem un exemplu in desfasurare.
Am vazut la televizor cum hamas ne arata ce bine ii trateaza pe bebelusii rapiti sau pe ostatici. Nu stiu cine le face planul de comunicare, dar prima intrebare intr-o lume rationala este “ce ce bebelusi rapiti si de ce civili ostatici?”. Ce incearca oamenii aia sa imi spuna, ca i-au rapit din saracie si i-au dus in palate ca sa traiasca in puf si bogatie pana la adanci batranete? Eu in prostia mea eram convins ca i-au rapit ca sa ii foloseasca moneda de schimb pentru niste criminali de drept comun condamnati pentru crimele lor. Oh... eu am gandit rational, ori o negociere emotionala nu se bazeaza pe ratiune ci pe argumente emotionale. Cei ce sunt implicati sunt convinsi de argumentele lor si sunt incapabili sa asculte si alte argumente. Cei care folosesc argumente emtionale nu ii considera criminali ci eroi, eroi pentru ca au omorat dusmani.
De ce paranteza cu golanul de la televizor? Pai simplu, daca ne uitam azi la ce se intampla in lume, cei care au pornit nebunia se dau cu fundul de pamant in toata lumea si cer ajutor de la toti ca sa ii sprijine. Au dat o palma unuia mult mai puternic decat ei si acum, cand sunt pe punctul de a o incasa cer sprijin.
Strategia lor nu se opreste aici, ci e mai larga, se bazeaza tot pe tactici emotionale, dar ceva mai perverse. La ora asta ploua cu atentate in lumea vestica. Ei spun ceva de genul „ori ne ajutati ori va umplem de teroare. Noi stim ca nu prea aveti ce ne face, copiii nostri s-au nascut cetateni in tarile voastre. Noi am invatat sa folosim legile voastre cand ne convine si sa le ignoram cand nu ne mai convine. Vedem cum guvernele incearca sa trateze problema cu manusi pentru ca au nevoie de voturile noastre.” Si cam asa este, guvernele de azi sunt in mare masura pline de politicieni social democrati, care si-au bazat voturile intr-o la fel de mare masura pe populatia imigranta. Atunci au negociat voturi contra asistenta sociala. Dar ce vor putea negocia cand populatia care nu iesea la vot se va satura de atentate si va vota extrema dreapta, politicieni care sa le promita disparitia scandalagiilor.
Pe ce ma bazez cand spun asta? Pai ia sa vedem, criza refugiatilor i-a scos deja pe vestici din zona de comfort. Le-a adus batai de cap si deteriorarea stilului de viata. Deja partidele de dreapta au castigat procente bune si vedem din ce in ce mai mult schimbarea de atitudine, de la welcome refugees la no more refugees. Atentatele vor duce discomfortul la un nivel superior. Cat vor mai rabda sa plateasca asistenta sociala celor care le produc discomfort? Asa ca promisiunea comfortului pierdut va creste numarul de politicieni cu vederi radicale ajunsi la putere. Este o negociere lenta, dar care se intampla. Daca ne uitam in istorie s-a mai intamplat deja de multe ori.
La ora asta totul se negociaza.
In timpul asta israelienii isi urasc politicienii. Pentru ca au fost slabi, pentru ca au lasat sa se intample grozavia, pentru ca isi vad copiii tarati in razboi, iar in razboi se moare. Acolo avem o mixtura de sentimente. Ei cer pedeapsa pentru cei ce au atacat si pedepasa pentru cei care nu au fost in stare sa previna atacul. Le este clar ca nu se pot opri din drum, dar ii supara ideea ca trebuie sa faca drumul, pentru ca asta inseamna sa piarda din cei dragi lor.
Hamas isi negociaza supravietuirea cu armata israeliana dar si cu propriul popor, pe care nu il lasa sa scape de razboi. Tot ei negociaza cu toate guvernele tarilor dezvoltate pe care le pune la incercare prin atentatele care se intampla peste tot pentru sustinerea lor. Ce mi s-a parut interesanta e dubla masura cu care trateaza toata situatia, in timp ce se plang ca sunt ucisi ai lor li se pare firesc sa fie ucisi ai celorlalti. Nici macar nu incearca sa o impacheteze frumos.
Politicienii evrei negociaza in egala masura cu cei din Hamas intr-o confruntare de forte dar si una emotionala legata de statutul femeilor si copiilor prinsi in conflict. In acelasi timp negociaza si cu propriul popor care nu poate intelege cum de sistemul lor de securitate a fost depasit. Nici nu trebuie sa fii dintre ai lor ca sa nu gandesti ca ori au devenit incompetenti, ori au fost extrem de cinici.
La ora asta se mai duce o negociere mult mai ampla, pe care putina lume o sesizeaza. Occidentul si-a pierdut linistea si este afectat. Asa ca desi nu se vede implicarea directa in conflicte, la ora asta se duce o negociere a unor rivali de opinii care se transforma in rivalitate viscerala. Oameni care nu s-au exprimat vizibil ca sa nu fie acuzati de rasism sau sovinism vor vota sau vor iesi in strada. Vor dori sa inteleaga de ce sunt afectati de problemele unora pentru care au acordat ajutoare sociale din taxele platite de ei. Si vor dori sa schimbe asta. Pana cand nu au fost afectati nu le-a pasat, dar acum ii doare.
Am mai citat in trecut pe Mark Twain, care spunea ca daca tii furnici rosii si negre intr-un borcan se vor ignora, dar daca scuturi borcanul se vor lua la omor. Ei bine, cineva a scuturat rau borcanul numit Gaza. Acel cineva negociaza in bakground si negociaza dur. Si nici nu ne e clar cine este.
Ma intreb, bisericile crestine nu vor folosi oportunitatea pentru a aduce pe calea cea dreapta o gramada de atei? Pentru ca o fraza atribuita lui Malraux spune ca „Secolul 21 va fi religios sau nu va mai fi”. Si atunci imi amintesc ca desi nu am mai dat de mult pe la biserica sunt totusi crestin. Si ma intreb cat timp va trece pana cand faptul ca sunt crestin va conta in aceasta negociere generalizata... si cum ma va afecta asta emotional...
In contextul asta, ma gandesc ca ma intereseaza mai putin cine are dreptate, dar ma intereseaza ca tabara din care fac parte sau in care sunt clasificat, sa aibe mai multa putere de negociere.
Acum 75 de ani cei din tabara in care m-am nascut nu au negociat prea bine, asa ca m-am nascut si am trait suficient de mult in comunism ca sa stiu ca nu imi place. Sper ca la urmatoarea negociere sa fie mai atenti...
