Zilele trecute mi-am amintit de o poza celebra din timpul revolutiei romanesti “Le Gavroche de Bucharest”. Un pusti dintr-o comuna de langa Bucuresti in mijlocul nebuniei, cu un steag gaurit, simbolul celor iesiti in strada sa lupte impotriva comunismului. Ce a lipsit a fost povestea din spatele imaginii, micutul avea opt frati iar tatal lor murise. Simbolul avea in spate o drama, era in strada pentru ca pe strada crescuse.
De ce mi-am amintit de Gavroche? Am vazut o poveste despre un pustiulica refugiat din Ucraina. Micutul avea un ghiozdanel in spate si un numar de telefon scris cu pixul pe mana, numarul de telefon al celor care il asteptau. Aici drama este mai profunda. Mama micutului ucrainean a trebuit sa aleaga intre sa il insoteasca sau sa aibe grija de propria ei mama care avea nevoie de atentia ei. A ales sa isi trimita viitorul la loc ferit de razboi, la o sansa de viata si sa ramana alaturi de batrana bunica, care avea nevoie de ea, cu riscul de a lasa pe micut orfan. Pentru ca e razboi si in razboi se moare.
Cred ca cei care se ocupa de propaganda pro Ucraina au ratat complet drama adevarata. Drama mamei! Pentru ca drama acestei mame se amplifica in drama altor mame, a celor ce isi pierd fiii in razboi. Si aici as include si mamele soldatilor rusi. Nu stiu cat de mult le ajuta pe mamele de ambele parti ale frontului sa afle ca si-au pierdut fiul sau fiica intr-un razboi in care marii conducatori ai lumii fac concurs de care face pipi mai departe.
Cat sa fie de incantata mama cand primeste un anunt sec si niste bani pentru fiul pe care l-a nascut si crescut ca sa moara pe la naiba in Ucraina incercand sa omoare fiii altor mame?
Atunci cand noi faceam revolutie si ne omoram intre noi, niste mame si-au pierdut fiii si fiicele. Atunci s-a iesit in strada pentru un ideal, s-a iesit in strada si s-a murit pentru dorinta de libertate, pentru ca simteam ca nu se mai poate. Si atunci cele care au platit pretul greu au fost tot mamele necajite cu multe probleme. Si atunci au fost mame care si-au tinut copiii la adapost, au avut grija de ei sa supravietuiasca si sa prinda joburi si functii dupa ce totul s-a terminat, sa traiasca bine in noua oranduire. Si atunci au fost multi care nu au inteles ce cauta ceilalti in strada, de ce isi risca libertatea sau chiar viata.
Aceeasi poveste se intampla la vecinii nostri astazi, in timp ce unele mame isi vad fiii si fiicele platind pentru dorinta de libertate si de viata mai buna, altele, alte mame, cu posibilitati mai mari isi pun la adapost urmasii pentru timpurile ce vor veni.
Aceeasi poveste se intampla si putin mai la est. Acolo mamele care isi permit, isi scapa fiii si fiicele de armata si de front in timp ce mamele necajite, fara prea multe posibilitati si relatii, isi vad copiii trimisi pe front si murind intr-un razboi care nu este al lor, din care nu au nimic de castigat si fara de care ar fi trait toti mai bine. Toti mai putin cei care isi vad orgoliile pansate si buzunarele umplute de acest razboi. Mamele lor probabil ca sunt fericite si dovedesc ca zeii razboiului sunt mamifere. Desi multi le spun monstri ei s-au nascut din pui vii si nu reptilieni clociti din oua. Desi la cum put... bah, dar tu il stii p-ala mic si blond?
