Vremurile grele dau nastere la oameni puternici,
oamenii puternici dau nastere la vremuri usoare,
vremurile usoare cresc oameni slabi
care aduc dupa ei vremuri grele…
Si uite asa se explica de ce istoria se repeta si cum ajunge viata sa fie ciclica. Atunci cand omenirea traia crize, conflicte majore, foamete, ajunsese sa vada ce inseamna vremurile grele, atunci a avut nevoie de oameni puternici, care sa isi exprime leadershipul, uneori cinismul, dar care sa rezolve problemele. Fara prea multe fasoane, fara corectitudine politica, fara sa se uite la victimele colaterale. Era mai important pentru intregul colectiv sa supravietuiasca si mai putin importanti indivizii aflati in zone de nisa, cei cu nevoi foarte speciale. Apoi problemele fiind rezolvate, o parte din cei ce au dus greul urgiei au fost acuzati de faptele lor, de lipsa lor de umanitate in cazul unora din deciziile luate.
Ma fascineaza Popppy flower sau Remembrance Day! In Marea Britanie, se sarbatoareste cu oarecare fast (din ce in ce mai putin fast) ziua veteranilor, a soldatilor care au luptat, de multe ori au murit pentru maretia imperiului. Oamenii aia au suferit, si-au riscat viata pentru ca urmasii lor sa aibe o viata mai buna. Am cativa amici, fosti ofiteri in armata britanica si imi place sa stau de vorba cu ei despre principii. I-am vazut cum sufereau cand niste artisti “liberali” ii infierau pentru razboaiele duse in trecut, ii acuzau de toate ororile si nebuniile. Si ma gandeam, oare daca acesti soldati nu ar fi existat, daca acesti soldati nu ar fi aparat valorile nationale, democratia, tot ce tine de lumea moderna occidentala, oare ce discurs ar fi avut toti acesti artisti care astazi castiga o caruta de bani injurand autoritatea si regulile? Oare care ar fi fost viata lor in vreun ghetou sau lagar de concentrare… si cat s-ar fi rugat pentru sansa de a fi eliberati de soldatii pe care astazi ii injura.
Ma uit la lumea care ne inconjoara si vad cat de mult conteaza minoritatile ofensate. Indiferent ce incerci sa spui, se poate interpreta si folosit impotriva ta de catre cineva care se va simti ofensat. Oh, si nu atat conteaza ca cineva se simte ofensat cat modul in care acel “ofensat” poate fi folosit in caz de nevoie impotriva cuiva. Imi amintesc cu Apple i-au facut la un moment dat vant lui Steve Jobs. Jobs crease o firma, o ridicase, facuse din ea o chestie super tare. Si apoi au venit unii care si-au dorit sa fie ei sefii. Asa ca au complotat si l-au zburat pe Jobs din propria creatie. Pentru ca da, Jobs era un sef dur, nu accepta prea multe compromisuri, nu se purta frumos cu toti oamenii si asta a fost un motiv folosit de multi ca sa il inlature. Apoi, cei veniti dupa el au facut terci creatia lui Jobs. Si a fost Jobs cel care si-a dorit sa revina, a rascumparat actiunile ajunse sa coste mai nimic si a demonstrat ca un om puternic poate sa ridice o firma. De data asta avea si experienta necesara sa lupte politic. Desi… poate daca nu ne parasea asa de repede, am fi vazut ce inseamna ca vremurile bune sa aduca la putere oameni slabi care sa duca la vremuri grele… Pentru ca sincer, daca ne uitam azi la Apple, cam gafaie sub presiunea concurentei si nu a mai venit cu nimic nou, impresionant ci tot storc si repeta la infinit din ce le-a lasat vizionarul disparut.
Dar cel mai misto exemplu este celebra emisiune Top Gear de pe BBC2. Acolo, politically incorrect devenise o chestie misto si de urmarit. Emisiunea surclasa cam tot ce avea BBC de aruncat pe piata, devenise o locomotiva de audiente si de ce nu, un cash cow in marketing. Doar ca Jeremy Clarkson si ai lui prieteni au scapat din vedere societatea in care traim. Asa ca … intr-o zi, un tip care isi castiga salariul umil din faptul ca ei aduceau audienta si bani pentru canalul respectiv, s-a simtit ofensat de tratamentul primit. Cum adica sa ridice vedeta tonul la el pentru ca sandwich-ul e rece si nu chiar ce i se ceruse omului sa aduca? Adica ce daca el nu si-a facut jobul pentru care era platit? Trebuia ca cel caruia nu i s-a prestat serviciul cerut sa i se adreseze politicos, cu scuze prealabile pentru faptul ca avea o reclamatie. Uite asa dintr-o chestie aproape nesemnificativa, niste directori care nu suportau succesul celor din subordine (banuiesc eu ca si veniturile) au facut un mega show si au pus punctul corporatist pe i! Au zburat vedeta din show. De atunci, show-ul e in degringolada, cei ce au incercat sa compenseze nu au facut fata charismei lui Jeremy Clarkson, banii din publicitate s-au cam dus, echipa a inceput sa cunoasca rigorile “cost saving” pentru ca daca nu faci bani nu ai ce sa cheltui, s-a micsorat bugetul, au disparut banii din reclame si publicitate si uite cum oamenii slabi au adus vremuri grele pentru show si firma… Dupa filozofia veche romaneasca, tipul ala cu sandwich-ul a taiat craca de sub picioare la o gramada de colegi ai lui. Nu stiu cati au fost de acord cu el si l-au sustinut, dar sunt sigur ca dupa restructurarea emisiunii, cand au trebuit sa isi caute joburi in alta parte… nu au mai fost la fel de entuziasti.
Ca sa revin, o chestie pe care o ignora toti managerii slabi de pe lumea asta, la fel ca si angajatii usor ofensabili e legatura cu firma pentru care lucreaza. Ei chiar cred ca patronii le platesc salariile. Sau ca exista o entitate nevazuta care plateste salarii in numele firmei sau al brandului reprezentat de firma. Aici le-as recomanda pe Henry Ford – cred ca el e cel ce a zis ca ca adevaratul patron este clientul. Prin simpla optiune de a cumpara sau nu, clientul decide daca plateste salariile celea. Daca nu cumpara, firma nu incaseaza nimic si da faliment. Iar daca firma da faliment, marii manageri raman fara obiectul distractiei, devin sefi peste nimic. In egala masura orice program social sau aberatie guvernamentala care decide programe sociale, salarii compensatorii, etc… nu isi mai are rostul, pentru ca nu sunt bani care sa finanteze acele plati!
Asa ca poti decide sa iti alegi clientii atunci cand ai atat de multi incat sa poti face asta. Daca esti mare manager sau vanzator. La fel cum iti poti alege pe cine sa tii sau nu in firma, apropos de cati clienti iti aduce si cat de buni platitori sunt acei clienti.
M-am tot intrebat cum as putea sa ii deosebesc pe cei slabi de cei puternici. Nu stiu daca am un raspuns la aceasta intrebare dar am remarcat in timp, ce diferentiaza pe unii din manageri – unii isi asuma ceea ce se intampla sub comanda lor daca ceva merge prost si scot in fata pe subalternii care au facut ceva bun in timp ce altii au scuze si vinovati pentru cam orice atunci cand nu merg lucrurile bine dar sunt primii care sa se laude cu reusitele chiar daca nu le apartin.
Am crescut in comunism, cu cozi si magazine goale, cu painea si laptele pe cartela. Oamenii se plangeau de greu. Si-ar fi dorit o piata libera, magazine cu marfa in ele, ar fi dorit sa poata sa se exprime…
Am vazut apoi perioada de trecere de la comunism la capitalism, cu somaj, lipsuri de toate felurile. Oamenii se plangeau de greu. Lucrurile se gaseau, dar nu erau bani, nu erau joburi ca sa poata castiga acei bani..
Acum avem magazinele pline si somaj aproape zero. Oamenii se plang de greu. Acum tuturor li se pare ca e saracie, ca nu au destul, ca este inegalitate. Acum vor sa puna limitari si vad cum se indreapta iar spre valorile din spatele comunismului.
Ma intreb … oare cum putem sa ne dam seama daca traim vremuri grele sau usoare, ca doar oamenii se plang tot timpul de cate ceva.
Mi-am amintit ca citisem o chestie spusa de un tip, George Taylor prin 1926, cum ca bunastarea economica este invers proportionala cu lungimea fustei la femei – asa a aparut “hemline index”. În anii de boom economic, potrivit acestuia, fustele devin mai scurte, întrucât femeile au posibilitatea de a-și etala ciorapii scumpi de mătase. Însă, după crahul bursier de pe Wall Street, în octombrie 1929, doamnele au început să prefere fustele lungi, ascunzând sub ele ciorapii ieftini sau chiar picioarele goale. Dar ce te faci cand cele mai multe femei umbla in pantaloni? Cum iti mai dai seama ce fel de vremuri traim?
Ma gandeam la ce statea in spatele comentariilor lui Taylor… fustele lungi acopereau lipsa ciorapilor si pantofii scalciati. Ei bine, daca ma uit pe strada… si majoritatea femeilor sunt in pantofi sport.
In cazul asta, oare cati dintre noi realizeaza ca traim vremuri usoare? Oare cati dintre noi isi fac griji din cauza ca istoria se va repeta?
