Cassandra Syndrome

O mai stiti pe aia cu regii care omoara mesagerul? E veche de cand lumea, de pe vremea cand regii nu suportau vesti proaste si ucideau pe cei ce le aduceau. Nu imi spui ce vreau sa aud, iti iau gatu’ jos.

O practica des intalnita si astazi, cu putine ajustari moderne. Astazi, mesagerii nu mai sunt omorati la propriu, sunt insa supusi oprobiului public.

Ideea insa ramane, nu vrem sa auzim ce nu ne convine.

Pe vremea razboiului din Troia exista o tipa, Cassandra. Printesica asa de felul ei. Tipa avea darul de a prezice lucrurile, doar ca prezicea tot felul de chestii nasoale asa ca toata lumea o ignora, si cum nimeni nu se pazea, prezicerile ei se si intamplau! Astazi chestia asta se numeste sindromul sau complexul Cassandra.

Este probabil cel mai raspandit sindrom care afecteaza societatea noastra. Si cum suntem oarecum socialisti, acum cel ce da vesti proaste nu se mai loveste doar de un cap incoronat ci de o intreaga armata de lemingi care cred in vreo chestie si nu pot sub nici o forma sa accepte ca nu au dreptate. Pentru ca li s-a spus ce isi doreau sa auda, se vor tine ca orbul de bata de promisiunea de bine.

Ma uit ca intr-o lume plina de atei, nevoia de a crede fara discernamant intr-o idee este mai mare ca niciodata. Daca in pre-istoric aveau nevoie de niste zei, de niste finite supranaturale cu care sa isi motiveze prostiile pe care le fac sau alte cele, astazi acele finite supranaturale sunt inlocuite de niste idei crete si himere de care diversi oameni, unii chiar cu multa carte, se agata in speranta unei vieti mai bune sau a unei rezolvari miraculoase. Andre Malroux a nemerit bine pe aia cu secolul urmator va fi religios sau nu va mai fi. Doar ca nu a precizat cum se va transforma religia.

Pe chestia asta, cu disperarea de a primi validarea pe ideile fiecaruia se bazeaza toti cei lipsiti de scrupule, care profita intens de naivitatea celor ce au nevoie de validare, de o promisiune de bine. Asa cum biserica promite o viata dupa moarte si politicienii promit laptele si mierea. Din care oricum se vor infrupta doar ei.

 Ma abtin de mai multa vreme sa imi mai dau cu parerea despre politica. Pentru ca am ajuns la concluzia ca nu stiu sa comunic coerent si de aia nu ma pot face inteles. Sau… poate ca incepe sa ma irite sa imi iau suturi pentru vestile proaste pe care le da Cassandra din mine.,

Am spus cu vreme in urma ca un anume candidat la o anume primarie nu este deloc pregatit pentru job. Peste ani se vede ca am avut dreptate, ca lipseste viziunea, ca lipseste curajul, ca lipseste verticalitatea. Omul are in continuare destui sustinatori, dar mai este in functie doar din cauza unor alegeri proaste pe care le-au facut ceilalti. Sau poate ca nu alegeri proaste ci interesate. Sa fim cinstiti, in politica daca nu e pe interes, nu se intampla nimic. Era o gluma cum ca si pana femeia gonflabila e pe interes, e interesata sa o umfli… Si cred ca am spus tot.

Apoi mi-am dat cu parerea despre o anume candidata. Am spus ca are apucaturi de mahala si ca nu prea se potriveste. S-a vazut ca e asa cand au dat-o jos din candidatura colegii de partid, niste mici tradatori, care au realizat ca femeia nu are forta si nu poate face coalitii. Ar fi si greu sa faci coalitie cu cei pe care i-ai injurat atat de mult. Interesant este ca indirect au ajuns sa imi dea dreptate ... 

Am spus apoi de un alt candidat ca are niste conexiuni ciudate la mansarda. Formularea mea a fost ca omul e un pic autist. Oprobiul public nu a intarziat sa apara. Cum imi permiteam eu sa imi dau cu parerea...

Culmea, in mintea mea, asociez aceasta capacitate de a trai intr-o lume a ta cu genialitatea. Si Hollywood-ul imi da dreptate, majoritatea personajelor cu aer de autism erau geniale. Nu pare sa fie si cazul nostru. De data asta chiar trebuie sa imi cer scuze, omul nu are nimic cu genialitatea, din contra. S-au prins si fanii lui cei mai infocati. Mai tarziu, e drept. 

Acuma printre doua meciuri la World Cup, imi consum floricelele in timp ce ma uit la show-ul politic. Si nu atat la show cat la reactiile celor care sunt extrem de implicati de pe margine. Comentariile sunt savuroase. De la cei care admit ca au facut o prostie cand au votat ce au votat pana la cei care inca mai gasesc scuze. Daca primii mai au o sansa sa iasa din cardul de lemingi, pe cei care mai au inca speranta ca au ales bine insa… nu prea ii vad sa isi revina vreodata.

 Ramane doar ca fiecare asculta, vede, alege, se lasa prostit in functie de cat poate sa priceapa. Ramane ca multa scoala nu inseamna ca omul si intelege sau se poate folosi de ce a invatat. Ramane ca lumea e a celor ce se baga nu a celor ce pot.

 Iar pentru cei ce au decis ca lumea e un spectacol interesant, interesant de analizat la un pahar de whisky, distractie faina.