a 9-a porunca

 Era un banc care zicea ca atunci cand Dumnezeu l-a chemat pe Moise sa ii dea porunci l-ar fi intrebat pe acesta daca are vreo problema sa ii dea vreo porunca.Moise la randul lui a intrebat ceva de genul “Doamne, cat ma costa ?“  “Moise, nu costa nimic!” 

“Atunci  poti sa imi dai 10!” 

Ei bine, a 9-a porunca spune ca sa nu marturisesti stramb. As traduce asta prin sa fii etic, sa nu comiti sperjur, sa… nu minti! Si ca in banc poti sa nu minti si sa te bazezi pe lacomia celui cu care negociezi.

Stim toti cat de greu este a castigi increderea unui om. Si cred ca toti stim ca este infinit mai greu sa o recastigi odata ce ai pierdut-o. Cu toate astea, cam noi toti incercam sa obtinem putin mai mult din cam orice negociere. 

Imi amintesc ca pe vremuri am reusit sa pacalesc niste clienti si i-am facut sa cumpere mult mai scump un serviciu. Ma asteptam sa fiu laudat pentru rezultate financiare de exceptie si totusi seful meu de atunci era turbat de suparare pe mine. Mi-a spus-o verde in fata – mai copile, tu intelegi ca daca ne prind pierdem tot? Ai castigat acum ceva mai mult dar riscam sa pierdem tot businessul. Asa ca in cele din urma am dat clientului un serviciu mult peste asteptarile pe care le avea. Asta ca sa justific pretul piperat si ca sa avem o explicatie in cazul in care ne prindea ca am sarit calul. Si daca ne intreba cineva ceva puteam raspunde naiv “macar nu ne poate acuza nimeni ca nu am incercat.”

Cand vorbim de negocieri e foarte important sa fii imaginativ!  Trebuie sa gasesti acea slabiciune a partenerului de negociere pentru care este dispus sa lase de la el.Sau sa cumpere mai mult. Asa cam ca Moise. De aia este foarte bine sa fii informat, sa stii ce anume il incanta. Sau cum spune Principiul fundamental al Marketingului – sa descoperi care este nevoia clientului si sa i-o satisfaci.

In lumea noastra, plina de cost reduction sau cost control cel mai bine se vinde ceva ce este gratis. Asa ca lumea moderna a reusit sa vanda gratis. Bun, intrebarea fireasca este – cine acopera costurile? EI bine, sunt cei care se aleg cu ceva din asta, cei dispusi sa acopere costurile pentru ca vor castiga in alta parte. Majoritatea aplicatiilor care faciliteaza accesul online la servicii sau bunuri platesc pe cei ce ii promoveaza. Este enervant sa vezi toate filmele intrerupte de reclame. Sau sa incerci sa asculti ceva pe youtube. Parca iti vine sa dai naibii produsele sau serviciile alea care intrerup videoclipul. Desi este o reactie fireasca, ar trebui sa nu uiti ca ce e gratis costa uneori mai mult decat pare. Costa timpul tau, ala ireversibil. Daca iti permiti poti sa iti rascumperi timpul platind un abonament pentru varianta premium – adica platesti o parte din echivalentul acelor reclame.

Aveam pe vremuri un coleg de birou care a scos o perla memorabila. Omul era si suparat si un pic zgarcit iar atunci cand cineva din echipa l-a rugat sa ii imprumute ceva a fost interesat sa vada cu ce se alege. Nu ne venea sa credem ca zgarcitul cere ceva pentru o favoare minora.

La fata perplexa a celui refuzat, Moise al nostru a trantit-o “Nu-ti dau pe gratis oricat mi-ai da!”

Pai da, ca nu ii platea nimeni reclama si nici nu ii facea statuie. Dar la fel de bine nici chiar gratis nu era. Pentru ca acolo se negocia apartenenta la grup. Daca nu iti pasa e ok, dar daca te doare sa fii marginalizat de ceilalti ar fi bine sa faci concesii.

Incerc sa spun ca totul are o valoare chiar daca nu o percepem. Pentru cei mai multi important e sa fie  gratis! Sau macar sa para gratis. Pentru ca perceptia devine realitate. Chiar daca percepem ca e gratis, e posibil totusi sa fie mai scump decat face.

Pentru ca a 9-a porunca e foarte clara si are motivele ei sa fie asa e bine sa o respectam. Ori sa o fentam ?

Era o poveste cu un avocat faimos care incerca sa obtina o locuinta sociala desi nu o merita. Si cum era avocat era important sa nu comita sperjur. Omul avea 6 copii. Intr-o zi si-a trimis nevasta cu 5 dintre ei la cimitir sa puna flori pe mormintele stramosilor iar el a luat pe al 6-lea si s-a dus sa ceara locuinta sociala. Functionarul l-a intrebat despre conditia sociala, asa ca omul a raspuns firesc ca are o nevasta si inca 5 copii. “Pai si ei de ce nu sunt acum aici? “ Avocatul nostru a raspuns cu lacrimi in ochi “sunt in cimitir!”

A primit locuinta. Si nici nu a mintit.

Nu stiu daca ma citesc dintre vechii mei colegi, dar sigur si-ar aminti ca dupa intamplarea cu pacaleala clientului de care am pomenit mai devreme am fost atent sa nu mint. Am procedat oarecum cam ca si avocatul din povestea anterioara.

Aveam o sedinta saptamanala in care se analizau indicatorii de performanta si echipa mea avea cele mai bune performante. Unul din colegi si concurenti de pe alt cont a explodat in sedinta – “nu se poate sa fie asa de buni! Astia mint!”

Nu! Nu minteam, dar spre deosebire de ei, aveam grija sa negociem alte termene de executie cu clientul de care ne ocupam si asa reuseam mereu sa avem toti indicatorii in zona verde. Clar nu eram mai performanti dar paream ca atare. Nu minteam, foloseam o alta dimensiune a adevarului. Practic negociam asteptarile clientului. In loc sa ii setam asteptari foarte ridicate si sa riscam sa nu le atingem ii vindeam mereu cel mai dificil scenariu si ne straduiam sa il atingem cel mai bun scenariu. Era de munca dar era si satisfactia succesului.

Vorba aia, cine rade la urma rade mai bine. 

Cred ca si Bethoven stia ceva de chestia asta. Altfel cum sa imi explic ca cea de-a 9-a simfonie se numeste “Oda bucuriei!” Pentru ca daca reusesti sa castigi fara sa minti, merita sa te bucuri de success.

NB.

Apropo, stiti de ce este cifra 7 taiata in cele mai multe caligrafii? Porunca a 7-a spune sa nu ravnesti la nevasta altuia. Pare-se ca cei mai multi barbati s-au chinuit sa o taie...

gogosi

Pe drumul catre birou am auzit la stiri cum cei de la protectia consumatorului au descoperit intr-un cabinet medical seringi si medicamente expirate. Stirea era cu atat mai insemnata si mai incitanta pentru ca era vorba de un cabinet in care se faceau vaccinuri anti-covid.

Si m-a facut sa ma gandesc ca ceva nu e in regula cu stirea asta. Sau ca modul in care a fost livrata nu era chiar cel mai potrivit. Chestia e ca cei de la protectia consumatorului au livrat stirea ca sa se laude cu realizarea lor.  Cred ca cei de la comunicare au vrut sa se auda ceva de genul “uite bah ce treaba buna facem, va protejam, ii gasim pe cei rai si le dam na'na la fundulet ca sa va protejam pe voi, pe consumatori”.

Dar asa cum le place la britanici sa spuna “it’s not the word you say but the music you play” in modul in care a fost livrata stirea as spune ca marea masa a celor care ascultau au auzit ceva de genul “bai nene, e groasa asta cu vaccinarea, dupa ce ca vaccinurile alea nici nu sunt ok, uite ne mai dau si cu seringi expirate, ne trateaza cu medicamente expirate! Murim dracului de tot!”

Chestia e ca si comunicarea tine de negociere, pentru ca in negociere conteaza enorm de mult si increderea. Practic, brandingul asta vinde – incredere. Incredere construita peste ani, care da convingerea clientului ca produsul e solid, isi face treaba, isi merita banii.  Vorba aia, nu bate, nu troncane...

Si cel mai usor lucru de daramat este… ei bine chiar increderea. Ia sa luam povestea vaccinurilor impotriva covid. Au asociat unii anume probleme cu un vaccin… gata, s-a dus increderea in el, lumea a inceput efectiv sa fuga de acel vaccin. Nu a mai stat nimeni sa verifice statistici sau corelatii. Cu toate ca in tara din care venea acel vaccin l-au folosit pe zeci de milioane si s-a dovedit eficace. Si mai rezonabil din punct de vedere al costurilor. Nu mai conteaza – dupa ce s-a dus increderea putea sa fie si de pe Marte ca nu l-au mai vrut cei carora li se adresa.

Bai dar ia sa fi zis ca pe ala il dau doar la bogati, sa ii fi umflat pretul si sa il fi dat doar pe sub mana? Ha! Pai ar fi devenit cel mai dorit lucru. Pentru ca psihoza conspiratiei ar fi luat-o pe psihologie inversa. Ceva de genul “magarii astia cu bani si politicienii ne dau praf in ochi ca nu e bun si se vaccineaza numa cu din ala, vor sa il tina doar pentru ei! Sigur ala prelungeste viata iar pe noi ne omoara cu ala de da doar erectie necontrolata.

Asadar ce spune asta despre noi? Ca suntem atat de fripti cu ciorba incat suflam si in iaurt? Neah. Nici macar nu mai suflam. Nici nu prea ne mai pasa. Deja ne-am fript si cu cuburile de gheata ce mai conteaza un iaurt.  Asa ca ne uitam sa vedem cum se simte capra vecinului. Functie de starea ei de sanatate ne facem si noi o parere. Desi parerea aia e influentata de cei care cred ca vecinul a impaiat-o si de aia arata bine. Iar laptele e din China, indoit cu aracet.

Spuneam ca eu cred ca specialistii in comunicare lipsesc din institutiile esentiale. Sa ne intelegem, stirea pe care am auzit-o eu, ca sa fie de senzatie si sa induca anumite perceptii negative a avut nevoie doar de putina nuantare in redactare. Sau in modul in care a citit-o crainica. De data asta a fost un cabinet medical care ne face sa pierdem increderea in cabinetele medicale. Cu alta ocazie a fost un expert in constructii care a semnat pentru o cladire care a cazut. Destul ca sa ajungem sa credem ca toate constructiile sunt semnate pe nashpa si doar aia norocosi stau in case care nu au cazut inca. In extrema cealalta 90% din masinile second hand care se vand in Romania au fost conduse de o bunica din Germania, mergea asta saraca doar pana la Lidl din colt. Cam la doua saptamani. 

Sunt asa de multe cazuri de lipsa de etica incat nici nu mai auzim mesajul? Sau incepem sa ne dorim sa fim aburiti frumos?

Ce anume ar fi facut stirea sa devina mai putin senzationala si sa pastreze increderea cetatenilor? Ei bine, sa fi spus ca cei de la protectia consumatorului  au mai verificat inca nshpe cabinete si erau in regula. Adica “bre oameni buni, am verificat pe toti, speram sa nu fie nici unul dar din pacate i-am prins pe astia in neregula”. Stiti noi chiar verificam nu mergem doar la pont. Nu prea mai credem noi nici asta dar macar suna putin altfel. Sau le-a fost jena si lor sa o bage pe aia cu cat de mult muncesc.

Asa ca ce ne mai miram de cei ce ar trebui sa se asigure ca unele lucruri functioneaza. Politicienii promit in campanie marea si sarea. Cand ajung pe scaune uita sau torsioneaza mesajul de asa fel ca ori te umpli de lehamite (din cauza inteligentei insultate) ori te opresti din a ii mai asculta. Ori frizeaza senzationalul care ii transforma in eroi sau martiri. Cel mai des se observa ca si daca publica programe de guvernare si semneaza documente in care isi iau angajamente, aceste hartii devin nule in secunda in care omul e numit pe post. Vor fi inlocuite de scuze si acuze. Iar increderea noastra in ei creste de la o zi la alta. Daca tot pot sa semneze orice promisiune pentru ca nu patesc nimic daca o incalca de ce ne miram ca ii tot culege departamentul anticoruptie. Au ajuns sa creada sincer ca pot semna orice fara sa li se intample nimic.

Tot ei angajeaza experti lipsiti de expertiza pentru ca toti cred ca se pricep sau nu le prea pasa de ce iese si de ce se pricep. Si oricum nu prea mai e clar cine se pricepe si cine nu.

Ajungem sa descoperim ca de fapt ce ne lipseste cu desavarsire este conceptul de etica. Unii au ajuns sa vanda asa de multe gogosi ca incep chiar sa creada in ele. Cei care le cumpara, ajung si ei sa le dea mai departe ca sa nu pice de fraieri.

Intr-o lume a afacerilor cu gogosi trebuie sa te adaptezi si sa vinzi sau sa consumi gogosi pentru ca altfel nu supravietuiesti.  . 

Acuma, daca e sa ma pun in locul lor, de ce ar face altfel? Pentru ca nu am intalnit pe cineva sa castige alegeri sau sa ia vreun job fara sa promita chestii nemaipomenite. Cu alte cuvinte sa faca afaceri cu gogosi. de preferat gogosi gogonate. Cat mai gogonate.

Bai nene parca e sarpele Kaa multiplicat. Nu stiti cine e ala? Va recomand Cartile Junglei, nu trebuie sa cititi neaparat cartea, desenul animat e foarte reusit. Sarpele ala cu cat iti canta mai tare “trust in me” cu atat trebuia sa fugi mai tare. Culmea e ca toti se arunca insa la gogoasa cea mai gogonata

Vorbeam de negociere, si de unul din factorii cei mai importanti in negociere – increderea. Nu, nu ma contrazic. Oamenii au nevoie de incredere chiar daca le este inselata, chiar daca e doar perceptie falsa, chiar daca se dovedesc naivi.

Si daca cel ce vinde gogosi este suficient de abil va gasi destui cumparatori constienti care sa le cumpere chiar si constienti ca gogosile alea sunt “too good to be true”

Concurs

 Cu ceva vreme in urma dezbateam asa numita “cover your ass procedure” asa mai din punct de vedere al corporatistului. In corporatii exista tactica trimiterii acelor e-mailuri cu toata lumea in copie ca sa se asigure omul ca nu e acuzat de ceva ce nu a facut. Sau daca nu e foarte inteligent ca sa se asigure ca afla toti de limitarile lui intelectuale. Ca na, daca nu esti foarte inteligent firesc e sa semnalizezi ca sa se prinda toti.

Dar sa revenim la celebra procedura de acoperit fundul, cand lucram in domeniul apararii invatasem o vorba – mortii se acopera cu pamant si vii cu hartii. Din pacate in zona celor care “se joaca cu focul” greselile se platesc un pic mai scump.  Pe de alta parte inveti repede ca daca nu ai murit tre sa fii acoperit cu hartii.

Povestea asta numita “acoperit cu hartii” este cumva echivalentul local la “cover your ass”. Un fel de aspirina universala la orice bataie de cap pe care o poti ingropa cu birocratie. Iar cum noi suntem un popor cu multa imaginatie si inventivitate, suntem in stare sa gasim in permanenta probleme la care sa aplicam solutiile pe care le avem la dispozitie asa ca ducem procedura de acoperit fundul la rang de arta. In administratie se numeste concurs pentru ocuparea postului!

E scuza perfecta pentru orice. Sa zicem ca ai pe cineva care trebuie pus pe un job, nu e nici cel mai inteligent, nici cel mai frumos, nici cel mai potrivit. Nu e si gata. Dar ai o datorie de platit sau o prietenie sau… ce s-o mai lungim, tre sa pui omul pe job. Organizezi concurs. Ai grija sa pui la punct si o comisie care sa evalueze cum trebuie. Nu mai insist, cei care vor sa priceapa au inteles de mult unde bat. Cine trebuie primeste jobul !

Sa ma intorc la cover your ass procedure. Pai sa le luam la rand – a fost comisie de evaluare? A fost, adica si-au dat inteleptii cu parerea, ramane ca e cea mai buna alegere. Ca si-au dat cu parerea pe niste subiecte sau criterii de examinare impuse, nu mai conteaza. Conteaza cine a raspuns cel mai bine. Adica cel mai pregatit

Deci omul e fara pacat, la fel si cel care a cerut organizarea concursului.

Sa zicem ca cel ce a castigat are ceva in cap si face treaba, e un caz fericit in care nici nu mai ai nevoie de “cover your ass”.

Dar daca nevolnicul face numa prostii? Pai ghinion dragii mei, omul ala a castigat un concurs. Ce vina are cel care a organizat concursul? Responsabilitatea se disipa – a fost comisie, a fost examen, au fost contestatii, tot tacamul. Se pare ca incompetentul a fost de departe cea mai buna alegere. Iti dai seama daca asta de a castigat concursul nu poate, pai aia de s-au prezentat degeaba… vai si amar!

Se mai intampla insa ca oamenii sa nu inteleaga si sa ia in ras chestii foarte serioase. De exemplu chelnerita care a castigat concursul de la apele romane. S-au pus toti pe mistocareala, fara sa inteleaga ca fata avea doctoratul in Bernoulli. Cine daca nu un chelner ar face atatea experimente zilnice care sa confirme ca “presiunea totala in lungul unei linii de curent intr-un fluid incompresibil si lipsit de vascozitate aflat in curgere stationara, este constanta”. Poate doar un barman sa il intreaca. Astia duc expertiza curgerii lichidelor la un nivel superior, atunci cand fac cocktailuri colorate. Musai sa inteleaga cum functioneaza densitatile diferite ca sa poata combina licorile si culorile ca lumea. Si vorbind de culori clar ca experimenteaza din greu dispersia spectrala a luminii in pahare cu alura de prisma. Toti din trupa lui Newton. Bine, pentru asta se califica mai mult in zona astrofizicii, firesc la ape sa bagi chelnerul. Mai ales daca se pricepe la sprit, ca acolo tre sa stii cat sa indoi cu apa ca sa nu urle fraierul ca ii scade alcoolemia. Deci fata stie si chimie. Ca de la chimie am invatat ca alcoolul este, tehnic vorbind, o solutie. As mai comenta ca fata pregatea solutii nesaturate si asta i-a fost fatal.

In corporatii, in firme mici sau mai mari concursul se numeste interviu. Cei ce aleg candidatul stiu ca omul ales devine responsabilitatea lor si pe chestia asta se straduiesc sa aleaga pe cel mai bun. Uneori nu e cel mai bun dar e cel in care sefii care aleg au incredere. Se mai intampla si acolo ca omul de incredere trebuie ajutat si atunci pila devine cat se poate de evidenta si demotivanta pentru toata lumea  cu care interactioneaza. Cu cat mai multe pile fara competente cu atat mai putine rezultate si sefului incepe sa ii fuga scaunul de sub fund. Pentru ca in business o pila care nu performeaza trage in jos si pe sefu’. Nu asteapta nimeni patru ani pana la alegeri cand se evapora banii din conturi.

In cazul in care rezultatele conteaza cover your ass procedure merge cumva invers, in directia in care managerul trebuie sa justifice mai degraba de ce nu vrea sa se incurce cu o pila. Asa ca seful cel mare pune la punct un “assesment”. Smecheria e ca daca are o obligatie si pila e tuta, managerul isi acopera fundul in fata familiei sau prietenilor pentru ca “bai am facut tot ce am putut dar daca nu a trecut de comisia de evaluare…”. Asta se intampla si in administratie cand trebuie facut loc unuia care nu mai are rabdare pana se tine concursul organizat pentru el. Se face o evaluare, comisia ajunge la concluzia ca cel pe functie nu mai corespunde (adica i-au disparut sustinatorii) si il executa. Apoi fac concurs pentru cine trebuie.

O chestie inteleapta scuza concursului. Dragii mei alegatori, a fost concurs! A castigat pe merit, l-am pus pe post, nu mai avem ce sa facem, am respectat legea.

Bietul ales, ar fi vrut sa isi aduca specialistii dar nu a putut din cauza alora de au castigat concursul ! Si cate ar mai fi putut el sa faca, daca ar fi putut sa isi aleaga oamenii si nu i s-ar fi impus sa lucreze cu cei care au castigat concursul!  

Si apoi mai exista ghinionul de nesansa. Posibil ca la evaluare sa tranteasca pe unul bun si prin concurs sa aduca unul nebun. Sau mai putin bun

Acuma nici nu stiu daca sa ma deranjeze ipocrizia asta sau sa apreciez frumusetea sistemului. Pentru ca  sistemul este legiferat, adica nu se apuca alesul sa faca asa concurs de capul lui si sa arunce praf in ochi alegatorilor. Omul scapa de responsabilitati intr-o forma legala. Deleaga unei comisii, adica nici nu pune in pericol vreun apropiat care sa aleaga ce trebuie si sa se prinda toti.

Iar povestea este completata de cativa fraieri care pun botu’ si participa sincer la concurs, convinsi ca ar putea fi alesi. Asta desi li se spune dinainte sa se inscrie cine va fi castigatorul concursului.  Abia dupa ce isi vad inteligenta insultata incep si fraierii sa se frustreze, dar cine sa ii mai bage in seama.

Americanii aveau un tembel, Mark Twain, care zicea ca daca lasi guvernul sa administreze Sahara vor ajunge aia sa aibe penurie de nisip. Imi imaginez ca asa o realizare se poate doar cu castigatorii unor concursuri foarte serioase pentru posturile din administratie.

Cel mai savuros nu e ca si cei care organizeaza concursuri si cei care le castiga fac asa un blat de dat fum in ochi naivilor. Frumusetea sistemului consta in indicatorii de performanta. Acuma sunt nesimtit si fac pe smecherul instruit care stie ce sunt aia indicatorii cu care se masoara performanta si care trebuie sa fie SMART – adica specifici, masurabili, de atins, realisti si in timp.  Indicatorii astia nu se respecta nici pe departe in corporatii cum se respecta in administratie.  Un exemplu de indicator este “sa respecti legea”. Mi se pare de bun simt ca daca respecti legea sa fii recompensat. Nu de alta, dar daca nu o respecti s-ar putea sa te recompenseze altii mult mai zdravan in comparatie cu ce poate sa iti ofere salariul de bugetar. Acuma, daca persoana aia a fost suficient de bine instruita ca sa castige concursul pare deja de bun simt ca o sa ia bonus din doua parti. Un bonus in salariu pentru ca respecta legea si unul pe usa din dos atata timp cat nu e prinsa incalcand legea.

Asta cu prinsul incalcand legea e tot concurs. Un concurs de imprejurari nefavorabile… Ca de exemplu pierderea alegerilor a celui care a organizat concursul. Sau incompetenta crasa a celui care a castigat concursul si care nu a reusit la randul lui sa aplice “cover your ass procedure” atunci cand a facut hartiile care ii acopera pe cei vii.

Ursul pacalit de vulpe?

Am inceput sa imi dau cu parerea despre tehnici de negociere. Nu ca as fi vreun expert dar imi place sa urmaresc subiectul. Asa ca nu pot sa nu comentez ultimul eveniment care a inflamat societatea romaneasca. Constatam ca a innebunit social media din cauza unui eveniment – un print occidental a impuscat un urs din Romania. Acum doua luni. Dar povestea a explodat acum. 

Nu cred ca este o noutate pentru nimeni ca Romania este plina de domenii de vanatoare, unde animalele sunt ademenite cu hrana si conduse spre zonele unde vor fi mai apoi vanate. La fel de bine sunt si ghiftuite ca sa devina trofee, ca trofeul nu e nici mistretul jegarit de foame si as spune ca in mod cert un urs flamand abia iesit din hibernare nu prea are cum sa arate a trofeu. As comenta ca vorbim de un fel de avicola mai mare si cu alte “pasarele”

Deci avem o afacere in care unii pe care ii putem cataloga drept oportunisti sau antreprenori (functie de interesul celor care ii eticheteaza) au gasit o forma de a face bani.

Am dubii ca ursul acela e cel mai mare, chiar nu cred ca are cineva un recensamant complet al ursinelor din Romania. Dar pentru reclama si pentru a lua banii printului a fost convinsa toata lumea ca e cel mai mare. Sunt convins ca toate hartiile s-au facut de asa fel incat cel care a platit sa fie acoperit legal pentru vanatoare. As comenta tendentios ca cei 7000 de euro comentati in presa sunt doar o parte din plata, ce nu se vede e partea de networking si relatii de afaceri (sau trafic de influenta – din nou, depinde pe cine intrebi si ce interes are).

Deci revenind, de la Fram ursul polar nu au mai plans romanii asa pentru un urs. Au luat si atitudine, au luat la palme pe print, s-au apucat sa ii darame castelul, etc.

Pe mine insa m-ar interesa ce se ascunde in spatele acestei povesti. Pentru ca in mod cert printul asta nu e nici primul si nu va fi nici ultimul vanator prin padurile noastre (sa nu uitam celebra vanatoare anuala organizata de Tiriac la Balc).

Pe cine vizeaza povestea? A calcat printul ala pe bataturi pe cineva pe afara sau e doar “collateral damage” intr-un alt razboi. Daca ma uit ca treaba s-a intamplat intr-o zona predominata de un anumit partid al unei anumite minoritati nu pot sa nu ma intreb daca se pregatesc oare niste polite de platit pentru ca nu au votat cu cine trebuie sau nu au fost de acord cu ceva? Sau se negociaza cu ei sa fie de acord cu ceva in viitorul apropiat?

Oricat mi-ar fi de mila de urs ma gandesc ca habar nu as fi avut ca exista  la fel ca si cei mai multi din cei care il plang in social media. Acum ar trebui sa ma astept ca daca vreun fermier decide ca renunta la Joiana cea mai frumoasa din septelul satului ar trebui sa fie pus la zid pe social media pentru ca a vrut gratare in defavoarea laptelui? Si ar trebui sa aleg cu ce tabara votez - lapte sau carne. 

Pentru ca atunci cand vorbim de negociere vorbim despre puterea de negociere, iar cand vorbim despre putere vorbim despre informatii. Vorbim si despre tehnici de guerilla in negociere. Vezi ca daca las chestia asta in presa o sa te fac pilaf asa ca mai bine sa imi dai ce vreau. Unii ar spune ca e santaj. Desigur, dar si santajul e o forma de negociere. Acum e o poveste emotionala. Se poate discuta si despre o poveste penala in cazul in care hartiile alea care acopera legal povestea nu sunt in regula. 

Dar daca ne dam putin in spate descoperim ca povestea asta ne poate aminti de alte povesti. 

De exemplu imi amintesc cum atunci cand Lucent a fost cumparat de Alcatel si managementul american s-a trezit cu sefi francezi a aparut un scandal de coruptie intr-un obscur cabinet guvernamental prin America de sud. Treaba s-a inflamat suficient de mult incat Alcatel sa trebuiasca sa plateasca o amenda consistenta intr-un moment de slabiciune financiara – tocmai cheltuise cash-ul pozitiv pe noua achizitie. Ca urmare, un fond de investitii american, total dezinteresat, i-a ajutat cu banii necesari in schimbul unui mic procent de control. Micul procent de control a facut ca peste noapte tot managementul noii firme a devenit american.

Sau as putea sa comentez cum Mercedes a cumparat Chrysler. Apoi seful Mercedes a inceput sa taie salariile sau joburile sefilor americani. Apoi au aparut scandaluri de coruptie cu masinile vandute de Mercedes – unul din scandaluri a implicat cumpararea de catre primarii din Romania a unor autobuze Mercedes fabricate in Turcia. Circul s-a stins dupa ce Chrysler a scapat de cosmarul Mercedes.

Mai am exemple din astea. E plin de ele, destul sa te dai un pas in spate si sa vezi cum s-au stins subit niste mega scandaluri. 

Imi ramane intrebarea – cine negociaza si ce anume negociaza acum? Cine va castiga si cine va pierde din povestea ursului? Cine vinde acum blana ursului?

Fram era o poveste pentru copii dar Arthur este o poveste pentru oameni mari. Care ar trebui sa gandeasca, ar trebui sa incerce sa vada si ce anume se ascunde in spatele povestii.

Pentru ca dupa ce lucrurile si negocierea se va fi incheiat nu va mai sti nimeni nimic despre Arthur. Ar putea fi chiar o problema pentru neamurile lui, mai ales ca povestea a facut multa reclama (chiar daca negativa tot reclama se cheama) fondului cinegetic romanesc. Vanatori cu bani mai sunt si vor gasi o cale sa impuste legal si alti ursi.

Depinde foarte mult cum va decurge povestea din spate. Se va transforma intr-o furtuna intr-un pahar cu apa (pentru ca odata ajunsi la o intelegere cei implicati vor dori probabil sa puna batista pe tambal)? Sau va continua pana cand isi va pierde puterea de influenta.

Iar in momentul in care povestea nu mai prezinta interes toti cei care isi dau parerea azi, reactioneaza intr-un fel sau altul vor fi invitati sa plimbe ursul.

Sau vor fi invitati sa sufere si sa reactioneze pentru o alta cauza sau alte interese...