eco-logica

 Dupa ceva lupte intre diferite opinii partinice avem o lege care interzice vanzarea si utilizarea unor obiecte de unica folosinta fabricate din plastic. La stiri toata lumea facea mare caz de chestia asta. O reportera draguta intreba un administrator de plaja cum o sa se descurce daca nu mai are voie sa dea customerilor pahare si paie de unica folosinta fabricate din plastic. Omul relaxat a aratat ca implementase deja de ceva vreme pahare si paie de carton.

Tanara blondina care facea ancheta era in goana dupa senzational asa ca a inceput a comenta faptul ca aceste noi produse vor creste costurile pe plaja. In acelasi reportaj a mai aparut o tanara draguta care salva din greu fauna marina. Activista de mediu era foarte preocupata de tot ceea ce se intampla in mare si in oceanele lumii. Am aflat asadar ca tampitii aia de pesti incearca sa isi bea micul dejun din pahare de plastic folosind si paie de plastic. Cum sunt putin cam fara minte si probabil flamanzi incearca sa inghita paiul ala si se ineaca cu el. Presupun ca fiind si analfabeti degeaba ar scrie cineva pe paiul de plastic ca nu se mananca, ca am vazut destui oameni care nu au tinut cont de avertismentele scrise. Daramite pestii! Plus ca sunt destul de fraieri sa intre in plasa de fiecare data cand apare vreun pescar in zona. Asta cu plasa si cu cei ce pica in plasa se aplica in egala masura oamenilor si guvizilor. Pe chestia asta s-au interzis si plasele de plastic. Unii se sinucideau cu ele. Acum vorbesc de plasele de la supermarket. De asemenea ma refer la sinuciderile accidentale, pentru ca cei decisi sa se mute in alta lume se pot descurca si cu punga de carton.

Ma gandeam ca este frumos din partea ei, asa o blondina draguta, bronzata frumos sa ia apararea pestilor. Eu ramasesem la faza in care intrebata la restaurant daca ii place pestele, o alta blondina a raspuns “nu, ca ma bate”. Cred ca era vorba de vreun rechin ceva, ca nu cred sa fi avut probleme sa se lupte cu vreo dorada sau vreo platica.

In fine, ideea e simpla, s-a dat lege asa ca activistii de mediu au reusit sa salveze fauna marina de plasticul asta nenorocit care nu se descompune prea usor si care sta acolo unde il lasi cu vecii. Societatea de consum a gasit si inlocuitori care se descompun relativ repede – hartie si carton (se descompun in maxim doua – trei ploi) si lemn (asta putrezeste putin mai greu ca e tratat, dar oricum e natural si cam intr-un sezon se dezintegreaza).

Am rasuflat usurat! Planeta va fi salvata, pestii vor supravietui iar plajele vor fi curate.  Si era atat de simplu, sa faci toate chestiile alea din hartie. Chestie de feng shui domnule, uite cum un mare origami industrial ne va salva pe toti.
Acum ca am scapat de efectele nocive ale hidrocarburilor sa ne gandim care va fi urmatoarea miscare. Vom face pungi, lingurite, pahare si paie din hartie si rezolvam partial problema ecologica. Pentru ca toti activistii astia care salveaza marea si oceanul au un mare dusman. Activistii care salveaza padurea!

Daca toate chestiile astea de unica folosinta se fac pe viitor din hartie, hartia se face din lemn iar fiecare lemn folosit pentru productia de hartie inseamna un pom taiat... ghici cum vor primi blondele care salveaza padurile chestia asta. E drept ca ele militeaza si impotriva plasticului in padure. Ca doar nu o sa protejam doar fructele de mare si lasam fructele de padure de izbeliste. Inca nu mi-e clar daca lupul, ursul si caprioara risca sa se inece ca pestii cand vor bea apa din paharele de plastic cu paiele alea de plastic, dar nici nu mai conteaza, e urat sa vezi gunoaie aruncate peste tot. Aici sunt de acord total cu activistii de orice fel ar fi ei. Gunoiul e deja prea mult si ne sufoca.

Deci, ca sa nu o mai lungim, avem o solutie care va crea o problema. E deja destul ca se inmultesc chinezii fara numar si astia mananca cu bete din bambus, ca deja se pune problema sa faca si ei bete din altceva. Acuma daca pe langa bete facem si alte chestii pe baza lemnoasa deja e groasa. De unde sa scoatem atata padure ca sa fabricam ecologic si sa renuntam la plastic? E deja o discutie ampla din cauza ca se reduce padurea amazoniana, de a nostra ce sa mai spun, aproape nu mai exista. Ramanem fara padure, adica fara pomi. Fara pomi ramanem fara oxigen! Si fara umbra. Fara umbra ne incalzim global. Vai !
Evident ca tanara activista din reportaj mi-ar putea sugera o solutie care sa rezolve toate problemele. Solutia fiind reciclarea. 

Sunt de acord, clar asta e solutia – asa cum a spus amicul Lavoisier “in natura nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma”.  Conform acestei legi ale naturii, cam tot ce atingem se transforma mai repede sau mai tarziu in gunoi. Problema vine din viteza in care gunoiul se transforma iar in ceva. 
Hartia si produsele be baza de celuloza se transforma mai repede din gunoi in natura in timp ce plasticul nu vrea si pace. Cam de aceea sunt preferate de activistii de mediu. 
Pentru ca in realitate problema nu este ca facem gunoi ci ca nu suntem in stare sa il adunam de pe unde il aruncam. Atunci, cea mai lesne varianta este ca acest gunoi sa se descompuna de capul lui si sa nu ne ingroape. Iar pana cand oamenii vor descoperi un plastic atomic, care sa aibe timp de injumatatire mai scurt si care sa se transforme mai repede in altceva, cel mai simplu pentru noi este sa acceptam solutia de azi care devine problema de maine.  

Mai exista o solutie alternativa care sa ne ajute – sa plantam pomi ca sa avem din ce fabrica tacamurile de plaja. Asta ar fi o solutie buna si pentru viitor. In cazul in care renuntam la plastic si reducem incalzirea globala o sa putem folosi apoi lemn de foc ca sa ne incalzim cumva de la racirea globala.
Hapciu!

fumarit…

Se facea ca era un taran mandru si falnic in sat, mare gospodar cu ferma mare dar si cu probleme multe, ca asa e se intampla cand e paranghelia mare. Omul nostru era mai conservator din fire si nu prea intelegea cum merge tehnologia moderna asa ca atunci cand a fost vremea sa se modernizeze a preferat sa ramana cu acareturile lui vechi, de le stia el rostul mai bine. Din cauza asta in loc sa isi puna si el sistem din asta nou de incalzire cu panouri solare si alte eoliene a preferat sistemul vechi si sigur de incalzire pe lemne si carbuni. Ei bine, intr-o zi a trecut pe la poarta lui baiatul cela de batea toba in sat si a anuntat o taxa noua de la stapanire „fumaritul”! Cei de la ferma l-au auzit cum rapane din toba dar nu le-a fost prea clar cu ce se mananca taxa asta, asa ca la un moment dat cand a venit portarelul sa le ceara banii pe taxa de fum au fost prinsi cam cu izmenele in vine. 
Asa ca omul nostru s-a dus repede sa intrebe pe cumnatul lui din satul vecin. Cumnatul, si ala mandru si falos si avut in satul lui i-a explicat cum sta treaba. Om mai atent la schimbarile vremii, avea puse de-o parte niste inscrisuri cu care se platea fumaritul asa ca l-a imprumutat pe al nostru. Dar asa cum e la noi, frate, frate dar branza pe bani barbate, nu i le-a dat chiar de pomana, a mai vrut si el niste banuti acolo.
L-a si invatat pe al nostru cum se face, ca uite ala mic a lu’ Gheo de a umblat pe la facultate si prin strainataturi e mare negustor de inscrisuri din astea pentru fumarit. E cam ciubucar el, dar daca te duci si cumperi din timp, cand e a lu Gheo in nevoie de bani poate mai lasa la pret. Altfel, e negru la suflet asta mic, iti ia si camesa de pe de tine.
Ce sa mai, a invata omul nostru cum sta treaba si a inceput sa faca afaceri cu ala mic a lu’Gheo. Nu ii convenea ca nu reusea mai niciodata sa prinda pretul mic, dar macar nu venea stapanirea sa ii ceara si mai mult. 
In fine, omul mai avea o problema, fii si  fiicele deja incepusera sa cam maraie prin casa. Ca ei vor biciclete scumpe, ca ele nu au rochii noi, ca arunca banii pe prostii. Ca uite a facut pod si scari noi la casa. Ca a plantat niste cocotieri de se usuca iarna, numa bataie de cap sa ii care in casa in fiecare toamna. Ca a vopsit gardul... ce sa mai, nu prea mai avea liniste cu ei. 
De suparare a facut ce a facut si a lasat toata sandramaua pe mana unui nepot de sora. Nu ca ar fi vrut el asta, dar cu sora mai avea si o discutie pe mosteniri si ca sa scape cumva de tot scandalul a facut-o si pe asta. Asta mic, prieten cumva cu a lu’ Gheo ala de vinde inscrisuri, scolit si asta prin Germania, cu prieteni plini de carte si desteptaciune de pe la oras s-au apucat sa schimbe lucrurile in batatura.  Atat ca plini de entuziasm si crezand in prietenia cu a lu’ Gheo au tot lungit-o cu cumparatul de inscrisuri. Problema insa a devenit nasoala. A lu’ Gheo a simtit ca acum e momentul sa isi faca plinul asa ca vazand pe astia tineri lipsiti de experienta o lungesc si se codesc sa dea banii a tot crescut pretul. Nepotul era convins ca poate sa demonstreze unchiului cat sunt de destepti, el si prietenii lui. Asa ca au refuzat si pe cumnatul din satul vecin cand a venit ala cu oferta de inscrisuri, au tot umblat pe la ceilalti prieteni ai lor, doar, doar s-o putea gassi amanare sau ieftineala. Doar ca a lu’ Gheo, mai snapan din felul lui i-a anuntat si pe ceilalti vanzatori de inscrisuri ca ai nostri copiii sunt cam in buda si ca acum e momentul sa ii jupoaie. 
Ce s-o mai lungim. A venit scadenta si nu a mai contat nici prietenia si nici rubedenia cu mai marii de la stapanire, portarelul a lasat documentul cu amenda in poarta.  De unde aveau ei deja probleme cu banii ca scrataia ferma aia din toate incheieturile, acum a mai aparut si amenda. Nu doar ca a aparut amenda, dar portarelul a scris in document clar ca daca nu fac rost de inscrisuri pentru fumarit, le mai da inca o amenda, pana ii satura de facut fum.
Asa ca acum ii stiu toti ca iar au limita de timp sa cumpere inscrisurile alea. A lu’Gheo deja s-a vorbit cu toti smenarii lui de se tin de specula si deja pretul la inscrisuri aproape s-a dublat. Timpul trece si banii nu vin de nici unde. Nici inscrisuri nu mai au de unde sa ia ieftin. Cumnatul de ii ajutase se intreaba acum daca sa ii mai ajute sau nu, mai ales ca ala batran il indeamna sa nu o faca. Ca na, trebuie sa ii arate si el nepotului ca are un cuvant de spus in batatura.
Cam asa se intampla peste tot. Cand esti ocupat de fala si mandria ta in loc sa iti vezi de curte si familie, te trezesti ca te vand astia la primul nepot.
La fel si daca esti tanar si mandru, vezi ca unchiul are ferma mare si ravnesti la ea. In loc sa te gandesti cum sa rezolvi problemele incepi sa te vaiti de necazurile pe care ti le-a lasat unchiul si asa dai de stire la toti cam ce pot sa jupoaie de pe tine. 
Cam ce putere de negociere sa ai atunci cand cel cu care te sfatuiesti e cel ce l-a creat pe a lu’ Gheo si inscrisurile lui si acum nu mai poate da inapoi. Ce le mai poti spune la neamurile care credeau in tine ca o sa le dai biciclete si rochii frumoase cand tu le pierzi banii? Cum o sa rezolvi cu restul vietuitoarelor din curte cand ramai fara cuptoarele de lemne cu care se incalzeau iarna? 
Cum sa exemplifici cel mai bine relatia dintre informatii si limitele de timp atunci cand vorbesti despre negocieri decat sa te uiti la ce se intampla in curtea celor de care v-am povestit.
Ca daca nepotul invata din greselile unchiului poate cumpara inscrisuri de la a lu’Gheo la timp si poate le lua chiar mai ieftin.  Acuma are alta problema. Familia deja e iritata, au aparut la masa si prietenii nepotului dar mai sunt in continuare si prietenii de table ai unchiului, e suparata ca nu mai are cocotierii dar nici trandafiri in loc si mai e si frica de iarna care vine fara cuptoare si lemne in batatura. Unchiul ii intarata ca uite macar inainte era gardul vopsit, acum nici asta nu le-a mai ramas. 
Si unde ar trebui sa se adune si sa isi spele rufele in familie, se cearta si spun la toti ce necazuri au. Asa ca a lu’Gheo is ai lui stau la panda sa vada ce mai pot jupui de pe bietii oameni. Si cam tot ce pot ei cumpara va fi tot mai scump...

Orice asemanare cu realitatea e pur si simplu intamplatoare