Citeam niste chestii despre echilibrul dintre munca si viata personala in firme, dar mai ales in corporatii. Tanara care se exprima in revista Business magazin era foarte pornita pe acest concept, destul de socialist dupa parerea mea, in care oamenii muncesc cat pot si castiga cat reusesc sa isi negocieze, de obicei mai mult decat merita.
Am comentat acolo despre diferenta intre generatia mea, o generatie de flamanzi iesiti din communism, care munceam pe rupte, invatam pe rupte, faceam tot ce puteam ca sa ne afirmam, sa crestem in firme si generatiile urmatoare. Intre momentul in care noi munceam ca nebunii si vremea de azi, corporatiile au venit in tara noastra, au aparut multe joburi, oamenii au inceput sa isi gaseasca usor de lucru. De la momentul in care un salar de corporate parea extraordinar si momentul in care oricat ai primi nu e destul, au trecut cam zece ani. Cei ce traiau in 20% somaj luau orice job pe oricat bati, cei ce au prins somaj sub 3%-4% au inceput sa faca nazuri, sa isi bata joc de vremurile bune pe care le traiesc.
Imi amintesc o chestie legata de cantina in primul meu job dintr-o multinationala. Veneam de la un job unde pranzul se impartea cu soldatii. Mancarea la marmita si branza exagerat de sarata erau cam orice primeai. Si mancai stand in fund pe iarba undeva pe camp. In corporatie, cantina arata ca o farmacie. Aveau 3 firme de catering, pe alese, cu mancare traditionala, cu fast food si mancare asiatica. Mi se parea raiul pe pamant, si ma socau colegii mei care reclamau in permanenta ceva legat de servire, de mancare, de cam orice se intampla in cantina. Dupa vreo 3 luni faceam si eu nazuri. Ma obisnuisem cu binele si nu imi mai ajungea. Trecusem de la faza macar sa fie ceva de mancare la faza margarete Michelin sau stele Pirelli… ca deh, cu fitele ne obisnuim repede si vrem tot mai mult.
Dupa ce beneficiarii vremurilor bune au balacarit corporatiile in fel si chip, dupa ce au pus de greve, de reclamatii, dupa ce nu le-a placut nimic a venit vremea schimbarii.
Acum corporatiile incep sa concedieze. Oamenii aia bine platiti, care au productivitatea scazuta pentru ca ii intereseaza mai mult echilibristica personala si alte povesti se vad in pozitia de a isi pierde joburile. Le citesc postarile pline de frustrare, le citesc mania si supararea pe corporatiile care isi reduc activitatea si ii lasa someri.
Da, ei nu au cum sa realizeze ca aceste corporatii au venit la noi cand noi eram flamanzi si munceam pe rupte, ca aceste corporatii au nevoie de productivitate, de profit, au nevoie sa faca bani ca sa supravietuiasca si sa nu dispara. O chestie irelevanta pentru cei care considera ca totul li se cuvine pentru ca au trait un mic huzur corporatist.
Acum ii vad pe cei din multinationale cum se indreapta spre alte orizonturi, cum cauta alti flamanzi, cum cauta pe unii care sa munceasca si care sa fie mai putin protejati social. Pentru ca profit. Cum spunea Benny Franklin de pe hartia de 100 usd, cand banii vorbesc, nimanui nu ii mai pasa de gramatica.
Ce nu inteleg insa romanii este altceva. Asa cum corporatiile pleaca dupa unii flamanzi, care sa munceasca si sa ceara putin, la fel se intampla cu flamanzii care au venit la noi, pentru ca vad plin de imigranti care muncesc pe rupte in comparatie cu ai nostri, uneori chiar merita sa fie platiti mai bine pentru munca pe care o fac.
Si culmea, ai nostri se supara pe multinationale ca fac profit, ei bine aia din corporatii, inainte sa caute profitul au ingropat niste milioane in tara noastra.
Asiaticii au venit cu palma in fund si toti bani pe care ii fac ii trimit acasa. Astia repatriaza profit fara sa fi facut nici o alta investitie in afara muncii lor.
In cele din urma suntem si inlocuiti, si lasati fara bani. Si mai facem si pe desteptii.
Criza ce vine ne va trezi. Sper ca mai devreme. Desi cum la noi criza ajunge mai tarziu decat la altii si cum noua ne place sa fim lenesi si sa ne plangem de mila, tare mi-e ca ne va trezi cand ne va durea la fel cum ne-a durut in anii ’90.
Ca de obicei sper sa ma insel. Doar ca de obicei am sperat sa ma insel si am cam nimerit cu cobea mai rau decat Nostradamus…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu