Insist sa spun ca nimeni nu negociaza daca nu este afectat sau impactat in vreun fel. De cate ori nu trecem pe strada si ne intalnim cu tineri care incearca sa ne bage in mana pliante sau mostre ca sa ne vanda ceva. In cel mai bun caz, de politete sau de rusine luam pliantul si il aruncam la primul cos de gunoi. Cei mai necivilizati direct pe jos. La fel si cand trecem prin localitati turistice si incearca promoterii sa ne bage cu forta in vreun restaurant. Daca nu ne e foame sau nu se potriveste cu ce avem noi in plan, trecem mai departe fara sa clipim. Nu suntem interesati. Daca nu suntem interesati nu ne pasa, negocierea se termina inainte sa inceapa. Nu exista.
La fel de mult il citez si pe G. Michael Hopf, cel care a spus “Hard times create strong men. Strong men create good times. Good times create weak men. And, weak men create hard times.”
Si care ar fi legatura intre cele doua?
Pai hai sa vedem ce inseamna timpuri bune. Inseamna ca cei mai multi dintre noi traiesc in zona de comfort. Intre sa nu ai ce pune pe masa si sa te vaiti ca ai doar salata de icre si nu caviar inseamna un deranj dar nu o catastrofa.
Faptul ca trebuie sa mai dai din cand in cand si cu salata ca sa iti mentii greutatea e cam tot pe acolo. Iar cand se plange cineva ca nu s-a putut atinge de vita Kobe si a trebuit sa se multumeasca cu un angus de Uruguay doar foamete nu inseamna.
Lasand extremele la o parte, astazi magazinele sunt destul de pline si chiar si salariul minim pe economie poate sa isi permita un camembert udat cu un cabernet, chit ca poate habar nu are ce inseamna. Si da, posibil sa nu fie cele mai de top.
Ce incerc sa spun este ca marea majoritate isi permite o masina si o masa buna. Maslow a bagat haleala si pileala la baza piramidei. Nivelul urmator e cel al sigurantei. Ne uitam in jur si nu ne omoara nimeni pe strada, somajul tinde spre zero, medical vorbind speranta de viata a crescut simtitor, se roaga guvernul de noi sa ne vaccinam si ne cam doare in cot (ba chiar ni se pare ca au ceva cu noi).
Asadar cei mai multi dintre noi suntem cu burta plina, si cu un grad minim de comfort atins, cea mai mare parte din populatie nu are stresul gasirii unui job ci al unui job mai bine platit, unei masini mai bune, unei cine mai savuroase.
Ca sa n-o lungesc suntem in partea aia a piramidei unde ne pasa de realizarile noastre, de brandul tricoului sau ceasului purtat, unde stima de sine se masoara prin alt sistem de valori mult deasupra acelui “sa ai dupa ce bea apa”. Am ajuns la faza la care incepem sa facem filozofia valorilor morale.
Asadar, am ajuns la faza la care sa nu ne pese prea mult de ce se intampla in jurul nostru sau cel mult sa ne implicam minimal in directia in care se indreapta societatea. Ne plangem dar nu facem nimic care ne-ar putea scoate din zona de comfort. Pentru ca ne place in zona aia.
In timpul asta din ce in ce mai multe grupuri a caror stima de sine este afectata devin din ce in ce mai vocale si se fac auzite. Si pentru ca celorlalti nu le pasa prea mult de ceea ce se intampla in jurul lor, aceste grupuri ajung sa controleze societatea inclusiv din punct de vedere politic.
Aceste grupuri ale minoritatilor se simt afectate si de aia se exprima. Negociaza pozitii mai bune, mai vizibile in societate. Pe ceilalti nu ii deranjeaza prea tare, nu negociaza nimic, ci accepta tot relativ usor ca sa isi prezerve zona de comfort. Uneori modul in care grupurile de afectati isi promoveaza punctul de vedere, cu povesti care sa acceseze simpatia si empatia celorlalti nu doar ca anihileaza orice urma de rezistenta dar castiga si adepti care sa ii sprijine in efortul lor.
Si pentru ca foamea vine mancand, grupurile minoritate ale celor afectati devin din ce in ce mai agresive. Pentru ca vad ca pot castiga din ce in ce mai multe prerogative, pot chiar domina majoritatea adormita si complacuta in zona de comfort. De ce s-ar opri cand pot castiga mult mai mult decat chiar visau vreodata.
De ceva vreme asistam chiar la o dictatura a minoritatilor. Deja esti defect daca te incadrezi in populatia majoritara fara sa exprimi o aura de empatie catre unele sau toate grupurile minoritare care isi cer drepturile. Usor, usor toate aceste minoritati nu doar ca incep sa aibe mai multe drepturi decat majoritatea ci incep sa impuna majoritatii sa fie ca ei.
Devine destul de dificil sa mai poti sa te exprimi pentru ca inevitabil te lovesti de vreun grup care isi cere sau si-a obtinut anumite drepturi. Ca e vorba de culoare, de orientare sexuala, de capacitate cognitiva, nici nu mai conteaza. Minoritatile se impun. Dicteaza de-a dreptul mersul societatii.
Si totul e in regula atata timp cat cei mai multi dintre noi traim in zona superioara a piramidei lui Maslow, majoritatea doarme in zona de comfort. Riscul apare in cazul unei crize. Daca incepem sa vedem partea de jos a piramidei, daca ajungem sa ne batem pe resturi de mancare, daca nu mai avem cum sa ne alimentam masina sau sa ne incalzim casa, se duce naibii zona de comfort si atunci majoritatea va avea nevoie de un vinovat pentru situatia creata. Vor fi afectati si vor incepe "negocierile". Vor gasi repede o minoritate care a exagerat cu drepturile cerute si si o vor pune la zid.
Acum 100 de ani vinovatii au fost evreii. Oare la urmatoarea criza cine vor fi vinovatii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu