Concurs

 Cu ceva vreme in urma dezbateam asa numita “cover your ass procedure” asa mai din punct de vedere al corporatistului. In corporatii exista tactica trimiterii acelor e-mailuri cu toata lumea in copie ca sa se asigure omul ca nu e acuzat de ceva ce nu a facut. Sau daca nu e foarte inteligent ca sa se asigure ca afla toti de limitarile lui intelectuale. Ca na, daca nu esti foarte inteligent firesc e sa semnalizezi ca sa se prinda toti.

Dar sa revenim la celebra procedura de acoperit fundul, cand lucram in domeniul apararii invatasem o vorba – mortii se acopera cu pamant si vii cu hartii. Din pacate in zona celor care “se joaca cu focul” greselile se platesc un pic mai scump.  Pe de alta parte inveti repede ca daca nu ai murit tre sa fii acoperit cu hartii.

Povestea asta numita “acoperit cu hartii” este cumva echivalentul local la “cover your ass”. Un fel de aspirina universala la orice bataie de cap pe care o poti ingropa cu birocratie. Iar cum noi suntem un popor cu multa imaginatie si inventivitate, suntem in stare sa gasim in permanenta probleme la care sa aplicam solutiile pe care le avem la dispozitie asa ca ducem procedura de acoperit fundul la rang de arta. In administratie se numeste concurs pentru ocuparea postului!

E scuza perfecta pentru orice. Sa zicem ca ai pe cineva care trebuie pus pe un job, nu e nici cel mai inteligent, nici cel mai frumos, nici cel mai potrivit. Nu e si gata. Dar ai o datorie de platit sau o prietenie sau… ce s-o mai lungim, tre sa pui omul pe job. Organizezi concurs. Ai grija sa pui la punct si o comisie care sa evalueze cum trebuie. Nu mai insist, cei care vor sa priceapa au inteles de mult unde bat. Cine trebuie primeste jobul !

Sa ma intorc la cover your ass procedure. Pai sa le luam la rand – a fost comisie de evaluare? A fost, adica si-au dat inteleptii cu parerea, ramane ca e cea mai buna alegere. Ca si-au dat cu parerea pe niste subiecte sau criterii de examinare impuse, nu mai conteaza. Conteaza cine a raspuns cel mai bine. Adica cel mai pregatit

Deci omul e fara pacat, la fel si cel care a cerut organizarea concursului.

Sa zicem ca cel ce a castigat are ceva in cap si face treaba, e un caz fericit in care nici nu mai ai nevoie de “cover your ass”.

Dar daca nevolnicul face numa prostii? Pai ghinion dragii mei, omul ala a castigat un concurs. Ce vina are cel care a organizat concursul? Responsabilitatea se disipa – a fost comisie, a fost examen, au fost contestatii, tot tacamul. Se pare ca incompetentul a fost de departe cea mai buna alegere. Iti dai seama daca asta de a castigat concursul nu poate, pai aia de s-au prezentat degeaba… vai si amar!

Se mai intampla insa ca oamenii sa nu inteleaga si sa ia in ras chestii foarte serioase. De exemplu chelnerita care a castigat concursul de la apele romane. S-au pus toti pe mistocareala, fara sa inteleaga ca fata avea doctoratul in Bernoulli. Cine daca nu un chelner ar face atatea experimente zilnice care sa confirme ca “presiunea totala in lungul unei linii de curent intr-un fluid incompresibil si lipsit de vascozitate aflat in curgere stationara, este constanta”. Poate doar un barman sa il intreaca. Astia duc expertiza curgerii lichidelor la un nivel superior, atunci cand fac cocktailuri colorate. Musai sa inteleaga cum functioneaza densitatile diferite ca sa poata combina licorile si culorile ca lumea. Si vorbind de culori clar ca experimenteaza din greu dispersia spectrala a luminii in pahare cu alura de prisma. Toti din trupa lui Newton. Bine, pentru asta se califica mai mult in zona astrofizicii, firesc la ape sa bagi chelnerul. Mai ales daca se pricepe la sprit, ca acolo tre sa stii cat sa indoi cu apa ca sa nu urle fraierul ca ii scade alcoolemia. Deci fata stie si chimie. Ca de la chimie am invatat ca alcoolul este, tehnic vorbind, o solutie. As mai comenta ca fata pregatea solutii nesaturate si asta i-a fost fatal.

In corporatii, in firme mici sau mai mari concursul se numeste interviu. Cei ce aleg candidatul stiu ca omul ales devine responsabilitatea lor si pe chestia asta se straduiesc sa aleaga pe cel mai bun. Uneori nu e cel mai bun dar e cel in care sefii care aleg au incredere. Se mai intampla si acolo ca omul de incredere trebuie ajutat si atunci pila devine cat se poate de evidenta si demotivanta pentru toata lumea  cu care interactioneaza. Cu cat mai multe pile fara competente cu atat mai putine rezultate si sefului incepe sa ii fuga scaunul de sub fund. Pentru ca in business o pila care nu performeaza trage in jos si pe sefu’. Nu asteapta nimeni patru ani pana la alegeri cand se evapora banii din conturi.

In cazul in care rezultatele conteaza cover your ass procedure merge cumva invers, in directia in care managerul trebuie sa justifice mai degraba de ce nu vrea sa se incurce cu o pila. Asa ca seful cel mare pune la punct un “assesment”. Smecheria e ca daca are o obligatie si pila e tuta, managerul isi acopera fundul in fata familiei sau prietenilor pentru ca “bai am facut tot ce am putut dar daca nu a trecut de comisia de evaluare…”. Asta se intampla si in administratie cand trebuie facut loc unuia care nu mai are rabdare pana se tine concursul organizat pentru el. Se face o evaluare, comisia ajunge la concluzia ca cel pe functie nu mai corespunde (adica i-au disparut sustinatorii) si il executa. Apoi fac concurs pentru cine trebuie.

O chestie inteleapta scuza concursului. Dragii mei alegatori, a fost concurs! A castigat pe merit, l-am pus pe post, nu mai avem ce sa facem, am respectat legea.

Bietul ales, ar fi vrut sa isi aduca specialistii dar nu a putut din cauza alora de au castigat concursul ! Si cate ar mai fi putut el sa faca, daca ar fi putut sa isi aleaga oamenii si nu i s-ar fi impus sa lucreze cu cei care au castigat concursul!  

Si apoi mai exista ghinionul de nesansa. Posibil ca la evaluare sa tranteasca pe unul bun si prin concurs sa aduca unul nebun. Sau mai putin bun

Acuma nici nu stiu daca sa ma deranjeze ipocrizia asta sau sa apreciez frumusetea sistemului. Pentru ca  sistemul este legiferat, adica nu se apuca alesul sa faca asa concurs de capul lui si sa arunce praf in ochi alegatorilor. Omul scapa de responsabilitati intr-o forma legala. Deleaga unei comisii, adica nici nu pune in pericol vreun apropiat care sa aleaga ce trebuie si sa se prinda toti.

Iar povestea este completata de cativa fraieri care pun botu’ si participa sincer la concurs, convinsi ca ar putea fi alesi. Asta desi li se spune dinainte sa se inscrie cine va fi castigatorul concursului.  Abia dupa ce isi vad inteligenta insultata incep si fraierii sa se frustreze, dar cine sa ii mai bage in seama.

Americanii aveau un tembel, Mark Twain, care zicea ca daca lasi guvernul sa administreze Sahara vor ajunge aia sa aibe penurie de nisip. Imi imaginez ca asa o realizare se poate doar cu castigatorii unor concursuri foarte serioase pentru posturile din administratie.

Cel mai savuros nu e ca si cei care organizeaza concursuri si cei care le castiga fac asa un blat de dat fum in ochi naivilor. Frumusetea sistemului consta in indicatorii de performanta. Acuma sunt nesimtit si fac pe smecherul instruit care stie ce sunt aia indicatorii cu care se masoara performanta si care trebuie sa fie SMART – adica specifici, masurabili, de atins, realisti si in timp.  Indicatorii astia nu se respecta nici pe departe in corporatii cum se respecta in administratie.  Un exemplu de indicator este “sa respecti legea”. Mi se pare de bun simt ca daca respecti legea sa fii recompensat. Nu de alta, dar daca nu o respecti s-ar putea sa te recompenseze altii mult mai zdravan in comparatie cu ce poate sa iti ofere salariul de bugetar. Acuma, daca persoana aia a fost suficient de bine instruita ca sa castige concursul pare deja de bun simt ca o sa ia bonus din doua parti. Un bonus in salariu pentru ca respecta legea si unul pe usa din dos atata timp cat nu e prinsa incalcand legea.

Asta cu prinsul incalcand legea e tot concurs. Un concurs de imprejurari nefavorabile… Ca de exemplu pierderea alegerilor a celui care a organizat concursul. Sau incompetenta crasa a celui care a castigat concursul si care nu a reusit la randul lui sa aplice “cover your ass procedure” atunci cand a facut hartiile care ii acopera pe cei vii.