echilibristica...

 Citeam niste chestii despre echilibrul dintre munca si viata personala in firme, dar mai ales in corporatii. Tanara care se exprima in revista Business magazin era foarte pornita pe acest concept, destul de socialist dupa parerea mea, in care oamenii muncesc cat pot si castiga cat reusesc sa isi negocieze, de obicei mai mult decat merita.

Am comentat acolo despre diferenta intre generatia mea, o generatie de flamanzi iesiti din communism, care munceam pe rupte, invatam pe rupte, faceam tot ce puteam ca sa ne afirmam, sa crestem in firme si generatiile urmatoare. Intre momentul in care noi munceam ca nebunii si vremea de azi, corporatiile au venit in tara noastra, au aparut multe joburi, oamenii au inceput sa isi gaseasca usor de lucru. De la momentul in care un salar de corporate parea extraordinar si momentul in care oricat ai primi nu e destul, au trecut cam zece ani. Cei ce traiau in 20% somaj luau orice job pe oricat bati, cei ce au prins somaj sub 3%-4% au inceput sa faca nazuri, sa isi bata joc de vremurile bune pe care le traiesc.

Imi amintesc o chestie legata de cantina in primul meu job dintr-o multinationala. Veneam de la un job unde pranzul se impartea cu soldatii. Mancarea la marmita si branza exagerat de sarata erau cam orice primeai. Si mancai stand in fund pe iarba undeva pe camp. In corporatie, cantina arata ca o farmacie. Aveau 3 firme de catering, pe alese, cu mancare traditionala, cu fast food si mancare asiatica. Mi se parea raiul pe pamant, si ma socau colegii mei care reclamau in permanenta ceva legat de servire, de mancare, de cam orice se intampla in cantina. Dupa vreo 3 luni faceam si eu nazuri. Ma obisnuisem cu binele si nu imi mai ajungea. Trecusem de la faza macar sa fie ceva de mancare la faza margarete Michelin sau stele Pirelli… ca deh, cu fitele ne obisnuim repede si vrem tot mai mult.

Dupa ce beneficiarii vremurilor bune au balacarit corporatiile in fel si chip, dupa ce au pus de greve, de reclamatii, dupa ce nu le-a placut nimic a venit vremea schimbarii.

 

Acum corporatiile incep sa concedieze. Oamenii aia bine platiti, care au productivitatea scazuta pentru ca ii intereseaza mai mult echilibristica personala si alte povesti se vad in pozitia de a isi pierde joburile. Le citesc postarile pline de frustrare, le citesc mania si supararea pe corporatiile care isi reduc activitatea si ii lasa someri.

Da, ei nu au cum sa realizeze ca aceste corporatii au venit la noi cand noi eram flamanzi si munceam pe rupte, ca aceste corporatii au nevoie de productivitate, de profit, au nevoie sa faca bani ca sa supravietuiasca si sa nu dispara. O chestie irelevanta pentru cei care considera ca totul li se cuvine pentru ca au trait un mic huzur corporatist.

 

Acum ii vad pe cei din multinationale cum se indreapta spre alte orizonturi, cum cauta alti flamanzi, cum cauta pe unii care sa munceasca si care sa fie mai putin protejati social. Pentru ca profit. Cum spunea Benny Franklin de pe hartia de 100 usd, cand banii vorbesc, nimanui nu ii mai pasa de gramatica.

 

Ce nu inteleg insa romanii este altceva. Asa cum corporatiile pleaca dupa unii flamanzi, care sa munceasca si sa ceara putin, la fel se intampla cu flamanzii care au venit la noi, pentru ca vad plin de imigranti care muncesc pe rupte in comparatie cu ai nostri, uneori chiar merita sa fie platiti mai bine pentru munca pe care o fac.

Si culmea,  ai nostri se supara pe multinationale ca fac profit, ei bine aia din corporatii, inainte sa caute profitul au ingropat niste milioane in tara noastra.

Asiaticii au venit cu palma in fund si toti bani pe care ii fac ii trimit acasa. Astia repatriaza profit fara sa fi facut nici o alta investitie in afara muncii lor.

In cele din urma suntem si inlocuiti, si lasati fara bani. Si mai facem si pe desteptii. 

Criza ce vine ne va trezi. Sper ca mai devreme. Desi cum la noi criza ajunge mai tarziu decat la altii si cum noua ne place sa fim lenesi si sa ne plangem de mila, tare mi-e ca ne va trezi cand ne va durea la fel cum ne-a durut in anii ’90.

Ca de obicei sper sa ma insel. Doar ca de obicei am sperat sa ma insel si am cam nimerit cu cobea mai rau decat Nostradamus…

AI

marea gaselnita in materie de oferta in lumea tehnologiei...

dupa facebook si alte produse similare care au conectat lumea, apoi au tampit-o in asa zisa social media, a aparut aceasta inteligenta artificiala care iti poate raspunde la orice.

ei bine, pe masura ce avanseaza lucrurile, pe de-o parte inteligenta artificiala este un mare motor de cautare pe internet, capabil sa puna cap la cap informatiile gasite, pe de alta parte este acuzata de multi autori ca fiind cea mai tare unealta pentru plagiat

ideea e simpla, daca nu iti pazesti informatia, aceasta ajunge sa se plimbe la liber pe net. odata ce devine libera, AI o gaseste si o foloseste

bun, asta inseamna ca daca folosesti AI incepi sa pozezi in al naibii de citit, de cunoscator in toate, asta pentru ca AI culege toata informatia de care ai nevoie si ti-o livreaza intr-o impachetare prietenoasa si succinta

citeam zilele trecute in Business magazin despre un tip care si-a facut CV si Cover Letter cu AI si care era sistematic refuzat de angajatori. desi avea un CV beton si un speech spectaculos nu il voia nimeni…

apoi m-am lovit de o chestie in familie. tanara studenta era foarte stresata ca trebuie sa prezinte un eseu care sa fie mai mult decat evident munca ei si nu AI … stres mare… doar ca hopaa… odata cu Ai au aparut contra AI… software care isi da cu parerea daca e munca ta sau ai folosit vreun AI, acelasi tip de software care spune si daca ai plagiat, asa ca eseul pacii a fost trecut prin softul respectiv care si-a dat cu parerea ca e munca nu furt

ca sa ne intoarcem la idee, deci angajatorul si-a agatat la ATS un contra AI… care daca recunoaste prin CV ca ai folosit inteligenta artificiala te trimite la the Bin. misto chestie, adica… vino bre cu prostia naturala la vedere, vrem sa stim ce ne luam, nu ne impresioneaza ca stii sa butonezi si sa intrebi AI ce vrem noi de la viata

chiar daca e prost, e natural, e prostul nostru, stim pe ce ne bazam daca ii scoatem inteligenta artificiala din priza

pe aceeasi chestie, scolile vor sa vada cat de bun esti in competitia cu AI. adica s-au dotat cu AI detector, plagiat detector si alte soft-uri asemenea. pare ca nu le plac smecherii technologizati, prefera fraieri care citesc toata cartea nu doar rezumatul

zicea unul care vinde AI ca se vor crea multe joburi bazate pe AI… cred ca incep sa ma prind, cu cati vor lucra mai mult in dezvoltarea de AI, cu atat vor fi si de partea cealalta, din cei care vor lucra la soft-uri care sa se prinda daca e AI sau nu

viitorul este dupa colt, doar ca robotii se numesc chatboti si nu arata deloc cum ne-am imaginat in terminator. 

botii pacii se vor certa pe seama retetelor din cuptorul inteligent, ne vor inunda cu apa calda de la robinetul inteligent, vor decide la ce avem voie sa punem in frigider si cum sa se amestece culorile la haine in masina de spalat

in tot timpul asta noi vom incerca sa ne dam seama care e prost gramada, care e doar prost si care e prost inteligent artificial

Amestec stoechiometric

Amestec stoechiometric - exista un raport ideal (stoechiometric) intre un combustibil  si oxidant (aer care contine 21% oxigen) pentru a obtine o ardere completa si o explozie maxima. Pentru gaz metan CH4 acesta este de 9.5% de metan in aer.

A sarit un bloc in aer din cauza acumularilor de gaz. Si mi-am amintit de bancul cu teroristul.

"Salam Aleikum, salutam cu rezbect la jefu'! 

Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns bine, totul bine, dar dupa ce trecut in tara furat valiza de la mine. Pastrat dolar american blestemat, pentru construit aigea bomba noua; dat jumadate la daxi, jumatate furat tigan din buzunar. 

Indalnit frate Ahmed, patron magazin, ajudat la mine ingergat plan bomba cu bum-bum! ... 

Mutat apartament frate Ahmed, urmarit emiziuni explozie camion azotat, facut frica la mine. 

Astia romani are tupeu nu gluma! Trebuie recrutati, jefu, si facut teroristi! 

Inderesat pilotat avion pentru lovit gladire la roman; vazut delevizor aparat zbor MIG prabusit singur in ogorul taranului, plus altu roman stricat singur gladire, adormit beat, tigara aprinsa, murit zoagra, facut chef mare la ei.... 

Draga jefu', gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gand eu iesit cumparat baglava, exblodat budelie la parter si apartamentu frate Ahmed s-a ales brafu' si bulberea de el. 

Jefu, ma indorg agaza, daca mai scap viu! 

Astia romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba noastra!!!

Bancul e vechi si de actualitate… parca l-a scris Caragiale.  Am dat o cautare pe internet si am descoperit ca afara de cel din Bucuresti, care este ultra mediatizat din cauza pozitiei si amploarei exploziei, mai sunt o gramada de alte apartamente care au sarit in aer in ultima vreme. Cam prea multe…

Doar ca apartamentele care sar in aer prin tara o fac asa mai pe sestache. Nu au parte de mediatizarea celui de pe Rahova. 

Bine, in foarte multe cazuri nici nu se moare in halul ala. Oamenii se aleg cu arsuri, cu vanatai, mai niste fracturi, dar supravietuiesc. Poate si din cauza ca in provincie exploziile sunt mai mici, acolo se acumuleaza gaz prin bucatarie  si cand face boom cantitatea de amestec exploziv e mai mica. 

O fi si faptul ca gazul din provincie e mai tafnos. Sare repede in aer, nu are rabdare sa se acumuleze pe trei zile, sa vina distrigazul, sa vina firma particulara, sa vina Dorel sa se joace la robineti, la sigilii…

Dar trecand peste diferentele evidente de reactie dintre gazul de capitala si cel de provincie, ramane totusi ca ambele au un punct comun, in amestec cu oxigenul se 'nerveaza si la prima scanteie explodeaza. Apoi, dupa caz, se limiteaza doar la niste geamuri sparte sau la suparare mare distrug si structura de rezistenta a blocului.

Si acum se naste intrebarea, de ce oare lasam noi gazul sa se amestece cu oxigenul?  Ca doar stim ca face poc, nu? Stim nu? nu trebuie sa iei bacul ca sa stii asta, nu?

Unii mai de demult chiar i-au pus miros, ca sa nu fie dubii ca e gaz in aer mai mult decat e nevoie. Deci poate fi mirosit. Afara doar daca ai Covid, caz in care nu ai miros, nu ai nici gust… probabil nici gusturi si atunci o explozie mica te face celebru, sau te rezolva de Covid. Definitiv.

Deci ramane ca miroase. Pute chiar. Adica ar trebui sa ne prindem ca a scapat CH4 din cusca. Ma rog, din teava...  Daca ma iau dupa emisiunile de stiri as spune ca oamenii s-au si prins, au reclamat, au cerut autoritatilor sa intervina in multe randuri, chiar inainte de explozii. Uite si cazul din Bucuresti, reclamatiile curgeau de vreo trei zile.

Si totusi, din atat de multi care puteau face ceva, singurul care a facut ceva a fost gazul. S-a inflamat si a facut BOOM!!!

La colectiv au gasit vinovat primarul si prim ministrul. Erau tapii ispasitori perfecti. Desi nu i-a vazut nimeni cum umblau cu chibritele pe langa club si pe langa artificii… a iesit ca au platit cu functiile si cu oprobiul public. 

Acum se da vina pe vreun Dorel care a dat drumul la robinet, desi pare ca cineva competent l-ar fi inchis si sigilat. Nu incuiat, ci sigilat.

Si asta spune multe despre noi, despre respectul fata de reguli, despre respectul fata de viata personala sau a altora. In alte tari un sigiliu pus de autoritati e mai tare decat orice lacat, in timp ce la noi e o chestie in plus care poate fi ignorata. De ce oare se intampla asta?

La noi cele mai multe reguli se dau ilogic si lumea le incalca. Asa ca oamenii nu mai fac diferenta intre reguli pe care le pot incalca si reguli care ii pot afecta extrem de dur. Iar pana nu sunt afectati, oamenilor nu le pasa. Iar oamenii nu sunt afectati nici de nerespectarea legii, nici de consecintele acelei nerespectari. Adica rupi sigiliul, nu iti face nimeni nimic. Sari in aer pentru ca ai rupt sigiliul, ce poate sa iti mai faca cineva? 

Oamenii au ajuns la concluzia ca nu stau sa negocieze cu niste reguli tampite pe care nu le inteleg sau pe care nu le accepta. Cum adica sa stea Dorel in frig pentru ca celor de la interventii le-a fost lene sa intervina. Sau nu le-a rentat financiar interventia.

Mai sunt cei de la interventii. Ei nu se simt resposabili, pentru ca responsabilitatea lor este extrem de disipata. Ba ca distribuitorul, ba ca firma de interventie, ba tanti care matura scara... Nu e deloc clar cine trebuia sa faca si ce anume. Un vid de responsabilitate imens, in care fiecare din cei implicati au fundul acoperit de vreo regula. Si fiecare poate spune celebra expresie "nu e treaba mea".

Mai avem ceva. Dupa multe accidente si incidente, s-a observat ca vinovatii nu platesc, sau platesc prea putin in comparatie cu beleaua creata.

Avem accidente de masini cu victime si vieti pierdute in care cei vinovati nu au facut o zi de puscarie, ba mai mult, ne mai dau si lectii de morala. Avem inundatii pentru ca nimeni nu a verificat daca digul mai tine, avem o gramada de cladiri care stau sa pice si pare ca stau bine asa, avem poduri care stateau sa pice, sau chiar au picat… sa nu mai vorbesc de victimele celebrelor infectii nozocomiale care reduc semnificativ numarul de pacienti din spitale (prin disparitia lor), doar ca in cele din urma, de vina sunt mortii si dupa caz, vreun politician care trebuie sa dispara din peisaj.  Altfel… e bun si asa. Nu e treaba nimanui ca se moare. Poate ca daca dadeau si ei ture in genunchi la moaste scapau. Ii ierta Dumnezeu...

Deci nu exista raspundere si responsabilitate, nu exista minim de disciplina si respect fata de reguli si legi (mai ales ca nici nu le prea stie lumea, sau nu le percepe ca fiind utile). Legam cu sarma, improvizatiile raman definitive si la final nu prea e treaba nimanui.

Iar noi, supravietuim de mii de ani, asa. Asteptam sa mai explodeze vreo mamaliga ca sa ne prefacem ca luam masuri. Ne tine de la trei zile la trei saptamani, foarte rar trei luni… apoi obosim si ne intoarcem la obiceiurile initiale. Pentru ca atat s-a putut. Daca vine vreunul care vrea reguli si disciplina, va sfarsi vinovat pentru ca supara pe oameni.

Tot ce sper este sa fiu in stare sa aberez si dupa urmatorul eveniment iar cititorii aberatiilor mele sa ma citeasca in continuare.

Pana atunci, imi pun un pahar de ceva si dau drumul la cronometru. Pentru ca este o chestiune de timp pana cand alta mamaliga va exploda in vreo forma sau alta.

mici ... clauze nevazute

unul din colegii mei care facea tot timpul pe desteptul a reusit sa ma irite putin, asa ca m-am gandit ca nu ar strica o lectie. stiind ca este un mare amator de mici si bere l-am provocat la un pariu - sa mananace 20 de mici in 10 minute. omul nici nu a clipit cand a pus pariul, asa ca am aranjat cu asistenta noastra sa comande micii

au venit micii, impachetati frumos, cu painea si mustarul aferent iar noi ne-am adunat in cantina sa il vedem pe baiat cum tine pariul, am dat drumul la ceas si omul a inceput sa ii infulece 

abia prin minutul al 7-lea si al 18-lea mic a realizat ca sunt doar 19 mici… asa ca nu avea nici o sansa sa ne demonstreze ca poate manca 20. 

in timp ce colegii se distrau copios de poanta, tanarul era efectiv turbat, si-a dat seama ca a pierdut pariul, ca a fost pacalit copilareste si nu facea altceva decat sa urle pe mine ca sunt un fraudator si un farsor… desi incercam sa par serios, ma prefaceam ca poate au gresit la livrari, etc, dar ma distram copios in sinea mea. stiam ca pe masura ce furia lui crestea si galagia pe care o facea erau mai mari, se intorceau impotriva lui, eu trebuia doar sa stau calm si sa savurez momentul

poate daca el ar fi tratat povestea cu mai mult calm, daca ar fi ras de farsa, ar fi avut o alta abordare… poate ca ar fi devenit partas la distractie si ar fi iesit mai putin sifonat. poate…

de unde poanta? ei bine, mi-a fost livrata ca o poveste cu concurs de mancat sarmale… acelasi truc, unul din participanti nu le avea pe toate…

cel ce mi-a povestit poanta, facea atunci referire la un contract care ni se sparsese in cap. lucram in logistica si eram fericiti ca agatasem un mare retailer. intelegerea cu el era ca toate camioanele ce ajung la ei la descarcat sa fie apoi folosite de ei pentru livrare la magazinele lor. doar ca noi in contract am pus doar partea in care camioanele incarcau de la ei, partea cu ajunsul la ei tinea de furnizorii lor. mai mult, oamenii au pus si niste penalizari pentru cazul in care nu ii servim asa cum vor ei.

la un moment dat, in sezon de varf a explodat toata povestea. cei de la depozitul lor nu ne descarcau camioanele conform cu intelegerea, in timp ce colegii lor de la incarcari ne penalizau pentru ca nu aveam camioane la incarcat. 

ca o faceau deliberat, ca o faceau pentru ca asa s-a nimerit… nici nu mai conteaza, eram in buda, penalizarile se adunau rapid si riscam sa fim intr-o mare problema. ca sa compensam am adus camioane de peste tot ca sa le asiguram livrarile, asta in timp ce ne costa o gramada stationarea camioanelor noastre pline dar pe care ei nu le descarcau

si atunci ne-a venit o idee. am verificat ce scrie prin contracte de timpul petrecut in rampa la descarcare. nu scria nimic. normal, pentru ca nimeni nu se asteapta ca soferul sa mai frece menta in zona, stiind toti ce disperati sunt soferii si sefii lor sa fuga la urmatoarea incarcare. 

asa ca atunci cand am reusit sa avem cinci camioane la descarcare am aranjat cu soferii sa li se strice brusc ceva pe la motor. in momentul in care s-au trezit cu 30% din rampe blocate au inceput sa se agite, li se duceau naibii indicatorii operationali interni, nu putea sa isi satisfaca nevoile de marfa pentru ca nu puteau descarca suficient de mult. mai mult, am aranjat si cu cativa dintre colaboratorii nostri sa faca la fel si asa am mai blocat inca trei rampe. ala a fost momentul in care au fost afectati

sefii lor, aceeiasi care ridicau din umeri si spuneau ca nu pot face nimic, ca asa sunt procedurile, etc, etc au inceput sa sune urland pe noi ca sa deblocam rampele. cred ca ma puteau lua la Holywood la halul in care mimam disperarea si interesul de a debloca rampele. 

si am facut-o, dupa ce am amendat contractul cu un act aditional in care se angajau sa plateasca penalitati pentru intarzierea la descarcare. mai mari decat cele pentru intarzierea la incarcare. am stabilit acolo si cum ajunge camionul descarcat la incarcare, ca sa nu ii vina la vreunul prin cap sa il blocheze prin curte doar ca sa isi arate muschii.

asa ca dragii mei, nu omorati avocatul diavolului, daca aveti pe vreunul in echipa. incercati sa il ascultati, poate a vazut ce nu scrie sau ce scrie cu litere mici si va salveaza de probleme mai tarziu

in acelasi timp, fiti creativi si fara scrupule atunci cand partenerii de negociere sunt creativi si fara scrupule. in business e bine sa aplici un principiul sanatos - fii mai domn cu cine e domn, fii mai porc cu cine e porc…

atunci cand au ales sa o ia in spiritul contractului dar pe langa intelegerea facuta, au facut-o cu buna stiinta. si nu ar fi schimbat asta daca nu reuseam sa gasim ceva care sa ii afecteze, sa ii doara 

free speach

libertatea cuvantului e garantata prin constitutie. apoi este amendata cu o gramada de legi. zicea un britanic ca toti sunt de acord cu libertatea cuvantului pana cand aud ceva ce nu le convine… 

as zice ca are mare dreptate, altfel nu se explica de ce au aparut atatea legi care interzic anumite subiecte

dupa ce am trait cenzura comunista, intr-o epoca in care se batea moneda pe libertatea de exprimare, o libertate conditionata de faptul ca aveai voie sa te exprimi atata timp cat spuneai ce voiau ei sa auda. problema pe atunci era ca aveai libertate de exprimare, dar nu mai aveai libertate dupa exprimare… 

iar daca nu iti placea la canal sau alte locuri de munca unde erai trimis, puteai sa insisti cu exprimarea si ajungeai in mina sau intr-o puscarie pe bune, ca sa te vindeci de limbarita

in epoca de dupa, odata cu castigarea libertatii, evident ca a progresat si libertatea de exprimare. la fel au progresat si conditiile puse acestei libertati. acum cenzura se face in numele libertatii, pentru ca na, sa nu cumva sa deranjezi pe semenii tai mai sensibili

asa ca acum, orice parlit se poate considera ofensat si te poate reclama. iar daca esti in mediul virtual, te trezesti si pedepsit, tot virtual e drept pentru ca ti-ai exercitat dreptul de libera exprimare. asta in timp ce el te poate calomnia linistit, pentru ca tu esti un tip decent si nu abuzezi de sistem ca si el

mi-am dat cu parerea despre presedinte, adica despre stangaciile lui in ale protocolului si pare ca am ofensat pe fanii lui. asa ca facebook m-a pedepsit. nu e mare scofala, a trecut, doar ca ma intreb daca ne uitam toti la acelasi film

mai am o problema cu aceasta libertate de expresie. in mod normal, daca primesti feedback nasol, ti se spune ceva ce nu iti convine, poate ar fi mai nimerit sa vezi de ce primesti asa un feedback in loc sa il reprimi. ideea e simpla, daca feedback=ul nasol cam are dreptate, apoi pe schema asta poti sa iti faci singur o analiza, o introspectie care sa te ajute sa schimbi ceea ce nu functioneaza si sa te indrepti. ori daca negi, raportezi, cenzurezi pe cei care au ceva de reclamat, apoi reclamatia dispare… 

fara reclamatie, fara feedback negativ inseamna ca un individ, oricare ar fi el se duce in perfectiune. ori daca e perfect ce sa mai schimbi la el?

`

se mai intampla ceva, daca ii opresti pe oameni in a da feedback… ei nu il vor mai da, dar asta nu inseamna ca vor gandi altfel, ci doar ca nu se vor mai exprima si nu isi vor mai face publice ideile. in cazul nostru, pericolul va veni cand vor vota. atunci cand nu se exprima, nu sunt numarati, statistica si evaluarea voturilor va fi poluata de yesmen-ii care vor spune ce se doreste sa se auda… in timpul asta, cei suparati vor spune ceva si vor vota altceva

aveam noi o reclama in care o tipa zice unor romgleziti ceva de genul "feedback is fifty" ... doar ca pentru ea feedback nu se scria impreuna. ramane ca la un moment dat feedback cinstit va fi chiar mai scump

sper sa nu fiu iarasi cobe si sa se nimereasca ce spun… chiar sper asta…

in el este o lupta intre doi lupi...

momentul meu de rautacism... 

Ma uit si eu ca tot omul sa vad ce gafe mai face domnul presedinte. Ca la Timisoara era mai pierdut in spatiu decat Joe Biden este imposibil de ratat. Ca atunci cand este pus alaturi de alti presedinti se poarta ca unul ajuns acolo cu livrarea de Glovo iar este imposibil sa nu remarci. Ca fata aia de la protocol alearga dupa el disperata ca sa mai ajusteze din incapacitatea lui de adaptare la functie iar nu ai cum sa scapi din vedere.

Ei bine, l-am votat. La fel ca si altii care au vazut in el o speranta.

Acum ma intreb daca nu era mai bine sa lasam cursul democratiei sa curga firesc. Pentru ca ce se intampla la nivel inalt este cam mascarada. Chiar si efortul de PR care ma anunta printr-o gramada de postaci ca niste parliti cu 8 clase isi permit sa faca misto de un olimpic este patetic.

In primul rand, mi se pare deplasat sa te iei de cei cu 8 clase. Sunt rari, pentru ca in Romania se fac 12 clase cu puterea. E obligatoriu. 

In al doilea rand, indiferent cata scoala au, mi se pare firesc sa se distreze cand il vad pe Mr Bean in actiune.

Nu in ultimul rand, ei sunt cei care platesc taxe, deci inevitabil si salariul domnului presedinte. In cazul asta specific, taxele tin loc bilet la circ. Si indiferent ce mi-ar spune oricine pe lumea asta, oricum presedintele este sortit oprobiului public. Dupa revolutie nu a scapat nici unul de injuraturi. Ca a fost un bun manipulator, ca a fost jucator, ca a fost pur si simplu tacut… pe toti i-a vrut poporul parjoliti, arsi pe rug, in puscarie si cu averea luata.

Sper totusi ca domnul actual presedinte va invata ce inseamna eticheta si va avea o prestatie mai buna, nu de alta, dar cine il vede, ne vede pe noi toti romanii. In trecut, Basescu si-a aranjat acea bucla rebela care fugea la fiecare adiere de vant. Klaus nu a avut nevoie, avea prestanta, doar ca era neamt.

 

Cei din multinationale invata la traininguri despre carisma si cat de mult ajuta in leadership. Sa fim sinceri, oamenii frumosi au sanse mai mari in viata, li se iarta greselile mai usor si sunt mai usor acceptati in locuri greu accesibile. Lumea nu intreaba de IQ, lumea vede in primul rand EQ. Si asta tot in corporatie am invatat, tot la training de leadership. E dovedit stiintific ca si daca esti prost ca noaptea dar ai lipici la public, ai vorbele la tine sau arati bine si te folosesti de aceste calitati, lumea te va urma. Asa poti sa faci avere si sa angajezi un premiant cu IQ mare care sa lucreze pentru tine. Si care se fie frustrati in joburi naspa, si furiosi pe prostii care ii conduc si le platesc salariile.

Uneori societatea penalizeaza lipsa de IQ si mai baga cate un EQ mare si IQ mic in belele. Doar ca un EQ mare va gasi mai mereu un fraier care sa il scape. 

Acuma, faptul ca presedintele nostru pare un Forrest Gump ajuns din accident acolo, nici nu mai conteaza, e acolo si gata. Poate chiar aceste stangacii sa il ajute, sa ii faca pe ceilalti sa il ajute pe amarat, iar amaratul sa se strecoare iar pe undeva, asa cum s-a strecurat in fotoliul prezidential. Am mai vazut tactica asta de a face pe prostul ca sa ii adormi pe ceilalti apropos de capacitatile tale. O predica si SunTzu.  Insa daca e un papusar asa de bun deja ma sperie.

Si ma gandeam eu acuma la toate acele citate pe social media, cu arunca-ma la lupi si o sa ma intorc… conducand haita, sau mancat de ei sau …  Ah… nu, nu asa era… e cealalta, cu in el convietuiesc doi lupi! Unul e mr Bean si celalalt este Forest Gump… ia sa vedem pe care urmeaza sa il scoata la vedere. Sau poate in el sunt doua lupe. Le tine in buzunar si de aia umbla intr-o parte, ca il trage greutatea.

angajatii urasc patronii care le-au dat job…

 ... asa suna un titlu de articol din Business magazin. Si acolo Cristian Hostiuc, autorul face o scurta analiza a situatiei. Si da, daca te dai un pas in spate si te uiti din tribuna ii cam dai dreptate.

Am si eu o suma de exemple, de angajati care si-au urat patronii atat de tare incat i-au furat, i-au tradat, 

Stiu cazuri in care patronul era socat si incapabil sa inteleaga tradarea, cel care tradase fiind cel apropiat, cel in care aveau incredere, caruia ii dadusera pe mana multe si mai ales mult credit. Stiu caz in care propietarii afacerii au ajutat pe tradator cu relatiile lor, chestie care de multe ori valoreaza mai mult decat banii. I-au deschis usi la care nu avea acces, i-au facilitat ajutor medical pentru membrii familiei lui, l-au tratat pe tradator ca fiind unul de-al lor. Si cu toate astea, nu doar ca a plecat, dar a plecat intr-o corporatie care ii concura.

Si da, chiar asta spunea si articolul la care faceam referire, oamenii ii urasc pe patroni si prefera multinationalele. 

Si la final, revine intrebarea - de ce fac oamenii asta? de ce tradeaza, de ce se intorc impotriva celor care se dau peste cap pentru binele lor? De unde frustrarea asta si de ce li se pare ca e mai bine la multinationala? Unde este ruptura, ce anume supara asa de tare pe acesti oameni?

As incepe cu veniturile. In timp ce patronii incaseaza profitul si il gestioneaza cum vor ei, angajatul primeste si va primi salariu. De unde pierderea la traducere? Pai simplu, patronul este cel care a riscat sa faca afacerea. Daca merge bine, castiga, dar cand merge prost pierde si pierde din banii lui, ai familiei, etc. Angajatul primeste salariu chiar si cand treaba scartaie… Si atunci, ce nu ii convine? E simplu, e vorba de natura umana, care spera ca cel de a castigat la Loto sa imparta cu toti, chiar daca numai el si-a pus banii la bataie. Angajatul, mai ales daca are acces la cifre se va simti mereu frustrat pe patron, pentru banii pe care ii face, pentru masina pe care si-o permite, pentru vacante, pentru orice! Si stiu asta pentru ca am discutat cu unii din acesti angajati. Ei nu apreciaza ce primesc, li se pare ca nu primesc destul si asta ii frustreaza.

Apoi sunt micile cereri. Uneori patronul cere angajatilor, mai ales celor apropiati sa faca unele mici joburi personale. Sa duca un copil la scoala sau o soacra la medic. Chestii pe care angajatul le face, dar in acelasi timp il fac sa se simta servitor si nu partener al patronului. Patronul isi lasa pe apropiati pe mana lui, si considera asta un semn de incredere, o validare a apropierii fata de om. Din partea cealalta insa, asta este perceputa ca o corvoada. In multinationala nu se intampla asa ceva…

Si desi am lasat la urma, posibilitatea de a accesa anumite functii. Pentru ca daca e firma de familie, atunci este foarte posibil ca anumite joburi din top management sa fie ocupate de membrii familiei. Iar angajatul realizeaza ca nu va avea niciodata sansa sa fie numit in acea functie, pe care o ocupa un membru al familiei. In unele cazuri, angajatului i se cere sa pregateasca pe fiul/fiica sau nepotul/nepoata, nora, ginerele, sau ce anume inseamna in familie cel pus pe functie. Ce gandeste angajatul? Nu e greu sa iti dai seama ca fierbe orezul in el la ideea ca trebuie sa “stea dupa fundul prostului sau proastei, dupa caz, si sa ii explice de un milion de ori pentru ca nu pricepe”. Daca neamul pus pe job se straduie sa faca treaba mai e cum mai e, dar daca beizadeaua doar se preface ca munceste, ei bine, frustrarea angajatului atinge cerul.

In contra-partida, la multinationala, nu se vede patronul. Proprietarii sunt o chestie acolo invizibila, e clar ca exista dar nu ii vede sau mai degraba nu ii percepe nimeni. Daca vreun sef cere angajatului sa il ajute cu comisioane personale, e destul o notificare la HR si seful nu mai e sef. Daca seful are masina de firma, ei bine, aia e cam tot ce se vede. Profitul poate sa fie cat de mare, angajatul nu ii vede pe actionarii care incaseaza. Ei sunt acolo undeva in lume. Nu frustreaza pe nimeni. Mai mult, pe linie de PR o suma de proprietari de business mare isi fac reclama de cum folosesc ei masina luata in 1965 - Waren Buffet insa uita sa spuna ca e totusi un Aston Martin DB5, sau amaratul ala de Ingwar Kemprad, care sta cu fundul pe ditai averea IKEA, dar care se zgarceste la a merge la restaurant… si noi si credem. Asa cum credem ca Bill Gates mananca doar pizza. 

De fapt smecheria e simpla, cei din big business au invatat sa mascheze ceea ce au ca sa nu starneasca frustrarea, invidia sau gelozia angajatilor. Iar cand e vorba de avansare si career path… in multinationale e destul de clar parcursul. Omul stie ce are de facut pentru a accesa un job sau altul. Si chiar daca nu au sanse sa ajung ain Board sau sa fie pusi CEO, ei sunt fericiti asa, pentru ca la fel sunt si colegii lor. Iar cei din joburile de top mai sunt si schimbati din cand in cand, asta chiar da satisfactie de multe ori angajatilor. Pe de-o parte scapa de boul/vaca din pozitia aia de manager, niste prosti, oare cu cine si-au tras-o ca sa ajunga acolo? Pe de alta parte, se elibereaza job, deci teoretic ar fi sanse de promovare. Uneori chiar se si intampla. Mult, cu mult mai rar decat viseaza angajatul, dar … deh… exista o speranta. Spre deosebire de firma patronului unde neamurile sunt inamovibile.

Asa ca sa nu ne miram daca angajatii vor fi tentati sa urasca patronul care le da salariu. Iar patronii sa zica merci daca sunt doar injurati pe la spate. De prea multe ori angajatii se simt indreptatiti sa isi fure patronii. Pentru ca ei se simt ca in “Rascoala” lui Rebreanu. Tot ce are patronul li se datoreaza lor, celor care au muncit. Nu patronului care si-a riscat banii, care a avut viziunea afacerii, care de cele mai multe ori munceste cat cinci din angajatii lui. 

Intr-o tara in care s-a predicat de-a lungul a peste 60-70 de ani despre “exploatarea omului de catre om” de ce ne-am mira ca angajatii au atitudinea asta? In aceeasi tara in care capra vecinului ar trebui sa moara, doar asa ca sa se simta vecinul bine, pai vaca patronului de ce sa traiasca? Si de ce sa o mulga doar patronul?

Si da, accept faptul ca s-ar putea sa gresesc, ca e posibil ca si eu si ZF/BM sa gresim. Pentru ca mai exista si exceptii, mai exista si oameni care pot fi loiali patronului. Dar, daca mai apare si cate o floare pe ici pe colo, asta nu inseamna ca este primavara in business-ul romanesc. Pentru ca sa fim cinstiti, in antreprenoriatul mioritic se aplica si alta zicala celebra “ochiul stapanului ingrasa vita” prin vita sa intelegeti firma. Iar daca stapanul pleaca in vacanta prea des, riscul e ca vita sa se jegareasca, sa nu mai dea la fel de mult lapte, in unele cazuri chiar sa si moara.

Si culmea, daca moare angajatii vinovati de moartea afacerii vor fi suparati tot pe patron, pentru ca nu a avut suficienta grija si nu a muncit destul ca sa aibe ei job si salariu.