PR

Initialele vin de la Public Relations. Adica niste oameni a caror preocupare, de obicei contra cost, este sa ne faca sa parem altfel decat suntem. Sau sa ii faca pe ceilalti sa ne accepte orice prostie facem ca fiind ceva bun si interesant, demn de stima. In egala masura, treaba lor e sa ii faca pe inamici sa dea rau in poza.

Cum as putea sa explic faza asta… Uite in politica, daca presedintele etnic german care se pricepea la fizica si-ar fi permis sa nu se duca la inundatii ar fi fost linsat in presa. In egala masura domnul cu matematica nu doar ca a fost iertat, ba din contra, a fost chiar laudat.

Asadar, cei din PR au menirea de a schimba perceptia asupra unei persoane sau unei actiuni. Functie de cine a cerut si initiat exercitiul de PR perceptia va fi pozitiva sau negativa pentru cei vizati. Dupa mine PR poate fi tradus si ca “perception is reality” pentru ca deformeaza realitatea, manipuleaza din greu perceptia publicului larg asupra modului in care evalueaza persoanele sau actiunile supuse PR-ului.

Hai sa ne amintim de ursul Arthur. O excelenta campanie de manipulare in presa si in social media. Bietul urs Arthur a fost impuscat de un print occidental. Circul a durat pana cand presiunea sociala a impins spre niste decizii politice. Efectul colateral… se vede pe sosele sau pe orasele de la munte. Mostenitorii efectului Arthur s-au inmultit si incep sa faca tampenii. Bine, ei nici macar nu realizeaza ce fac. Probabil ca la un moment dat va apare un exercitiu de PR in favoarea unei legi prin care sa se reduca urmasii lui Arthur.

Pentru mine, prima intalnire cu PR-ul a fost in scoala generala. Aveam parte de reclama buna, note bune, stateam cuminte, ce sa mai, eram elev model. Pana in ziua in care am iesit putin in decor intr-o pauza si am spart o tabla. A fost urgie. Chemati parintii, scandal, mustruluiala, nebunie pe campie. In timpul asta, bad boys, faceau cate tampenii aveau chef si nu mai chema nimeni parinti la scoala si nici circ nu se facea, ca na… ce poti sa le faci. In schimb daca le mai iesea sa raspunda bine la cate o materie erau laudati din greu. Chestie de asteptari. 

Asa ca … am aranjat de fumigena sub catedra profei de engleza, o reactie cu scurgere de hidrogen urmata de o explozie in laboratorul de chimie, o pocnitoare in buzunarul unuia care imi tot dadea pumni in cap gratuit, etc. Am devenit si antreprenor, inchiriam Playboy cu 5 lei pe pauza, Nu a luat mult sa fiu etichetat branza buna in burduf de maidanez. Asa ca s-a saturat si mama sa vina la scoala si sa ma ia la poceala, S-au saturat si profii sa o tot cheme. A meritat, am avut mult mai multa liniste dupa aia si ma mai si distram.

Dar sa ne intoarcem la zilele noastre. Azi masinile de PR functioneaza din greu si probabil pe bani buni. Daca ai banii si ai gasit firma care se pricepe, poti sa faci ce vrei. Daca furi te fac sa pari un Pintea sau Robin Hood modern, devine chiar misto. Daca esti pampalau cu putin PR devine la moda sa fii pampalau. Pampalaii sunt chiar niste tipi sexy de la o vreme (incep sa ma bucur ca seman pe Mr Bean deja).

Acuma drept e ca si oamenii astia din PR se pricep sau nu. De exemplu, daca alegi sa faci PR cu unii angajati de pe Temu din ostas in slujba tarii ajungi maxim postas si cel mult in drujba tarii. Daca nu iti iei PR deloc si te bazezi pe capacitatile personale de comunicare vei afla ca esti un nasol daca te duci la schi sau la golf si ca nevasta-ta e o toapa care se crede sexy. Dar daca ai ales firma priceputa ti-ai scos banii. Poti sa te duci cu concubina, progeniturile, probabil si alte neamuri pe la chefurile astora de prin uniune. Iti scoti banii garantat, platesti PR pentru tine si ai haleala si pileala pentru tot clanul.

Tot cei de la PR decid daca ai scoala sau nu. Cu PR pe naspa esti cel mult un plagiator, dar daca ai PR bun vor descoperi toti ca daca nu ai scoala si nici diploma nu are cum sa te acuze cineva de plagiat, deci e mai bine fara. Cam ca in bancul cu Alinuta, de i-a dat unul niste bani sa urce pe un stalp si a certat-o ma-sa ca i s-au vazut chilotii, doar Alinuta desteapta ii daduse jos preventiv, ca sa nu ii vada toata lumea. Si evident ca toti s-au bucurat mai mult de initiativa ei, PR nene, nu gluma.

Asa ca nu va mai prostiti cu mersul la scoala. Nu mai incercati sa faceti lucrurile corecte. Aranjati de buget de PR si totul se aranjeaza. Cu PR potrivit este ca si cum ai lua aspirina perfecta. Orice defect se vindeca de la sine sau devine o calitate. Iar daca vreun fraier nu inghite ce i se baga pe gat dinspre masina de fabricat iluzii si perceptii e doar problema lui, pentru ca armata de zombie il va manca de viu la micul dejun.

Este o forma puternica de negociere acest PR. Creeaza perceptii care induc putere de negociere, o putere care vine din implicarea celor care au pus botul la masina de vandut gogosi. Pe acestia nu ii ajuta nici scoala si nici IQ-ul. Emotional nu vor fi in stare sau dispusi sa recunoasca pacaleala pentru ca ei sunt prea destepti ca sa fie pacaliti. Si daca tot au investit emotii intr-o prosteala, trebuie sa isi scoata parleala pe investitie.

Abia acum am inceput sa inteleg speakerii motivationali care ne spun ca putem fi oricine vrem. E ca si cum ai livra o aspirina universala, cu putina imaginatie, cu buget de PR bordelul devine templu inchinat maicii Tereza, elefantul zboara cum vrea muschii lui, chiar si in marsarier, hotii devin cei mai cinstiti, curajosii o sa moara, desteptii vor innebuni iar lumea va fi plina de prosti fericiti care traiesc intr-o realitate paralela in care viata lor face sens.

La ora la care scriu pe blog sunt bantuit de sentimentul dreptatii si lehamite impotriva prostiei, semne distinctive ale starii de ebrietate. De fapt eu ma tratez, incerc sa ajung la starea in care sa nu mai conteze argumentele, in sensul ca daca cineva imi spune ca 2+2 = 7 sa pot sa ii replic ca este absolut corect si sa il incurajez sa spuna si la altii.

Perceptie a realitatii placuta va doresc.

mintea scurta...

Avem noi un proverb, o aberatie care spune ca cine nu are batrani sa isi cumpere! Pe bune? pai ce naiba sa faci cu ei? Sa mai ai si grija lor, ba au Alzheimer si ii pierzi pe undeva, ba ii doare cate ceva, ba le e zgomot, ba le e frig… Ar face sens sa iti iei unul din ala cu pensie speciala, dar daca e sa fim rationali as zice ca sunt destul de putini. Si apoi pensia speciala, sa fie naibii speciala, adica sa vezi ca e inconjurat omul de nepoate dezinteresate, nu ca ii zice pensie speciala si nu ii ajunge sa isi cumpere nici reteta de compensate.

Deci… la ce naiba sunt buni batranii astia?

Auzi ca cica isi amintesc lucruri, ca sunt ca o carte de istorie… ma naiba sa ma ia, pai abia am asteptat sa scap din scoala si sa imi iau istoric pe langa casa? Sa fie asa un audiobook pe care sa nu il pot opri si care sa imi tot spuna ce s-a intamplat cand era el tanar?

Oare daca imi cumpar asa un istoric ce o sa imi spuna? Ca a fost bine pe vremea lui Ceausescu? Nu de alta dar am vazut destui nostalgici. Ce vremuri, cand ne faceam ca munceam si ei ca ne plateau. Cand nu aveam voie sa cumparam benzina nici cat sa ne ajunga de acasa la benzinarie si inapoi, ca impingeam masina ca sa facem economie. In canistra nu iti dadea, ca era periculos. Pericolul era ca ar fi venit toti cu canistrele si nu cu masinile. Am un amic care mi-a povestit cum a demontat rezervorul de la Mobra si s-a dus cu el. Ingenios, se saturase sa tot impinga Mobra la Peco. Ce mai era fain pe vremea lui Ceausescu. Aaa cartelele. La paine, la ulei, la zahar… pai da. Nu se mai chinuiau sa spuna la televizor ca e nesanatos sa mananci gluten, zahar si grasimi, ti le taia direct din portie. Ca oricum la ce televizor sa iti spuna? Aia stiau ca e nesanatos sa te uiti la atatea stiri, asa ca iti dadeau 3-4 ore de program educativ, aveau un reality show care iti spunea ce a mai vizitat tovarasul azi si ce vraji a mai facut chimista. Spectaculos, educativ, la asa show mediatic, juca lumea table in fata blocului, nu ca acum, stau toti in casa pe Netflix, nu iti cunosti vecinii nici dupa 3 ani. Aveau si insula iubirii! Ii aduna pe fraieri pe stadion si astia cantau cu mult entuziasm despre iubirea lor pentru marele conducator. Unde era stadion, pac, era si insula iubirii. In fiecare duminica.

Acum stau si ma intreb… 35 de ani de la revolutie o fi mult sau putin? Istoricii de tip geriatric cam cati ani sa aibe? Nu mai bine cautam niste fizicieni? Astia au o chestie care se numeste relativitate. La ei totul este relativ. Uite, stiu pe cineva care la revolutie avea cam 19 ani si urmeaza sa faca imediat vreo 38. Fizicienii sunt buni la casa omului. De o vreme ne salveaza. Au multa relativitate in salvarea asta. Ca sa dau un exemplu. Daca senatorul din partidul concurent e din Bucuresti, nu e bun ca nu e de-al casei, adica nu e de la noi de la Timis. Dar daca e din partidul fizicienilor e bun, ca e din Crevedia. Crevedia asta e la vest de Bucuresti, deci aproape in Timis, ce mai. Cam ca ala care facea revelionul in estul Londrei, undeva prin Slatina. La fel de relativi sunt si cu educatia. Cei din partidele concurente au plagiat, au diplome facute pe naspa, vai si amar. Ce daca sunt profesori universitari, doctori in stiinta sau alte chestii, de fapt totul e relativ. Ai lor, cei care se pricep la relativitate sunt ok. Candidata lor avea o diploma beton la fara frecventa. Se mai intampla sa aibe super diplome si calificari la scoli foarte elitiste. Atat de elitiste ca cei mai multi dintre noi nici nu am auzit de ele. Sau sa fie absolventi de mari studii sau angajati in super pozitii doar in CV. Avem si un senator care si-a facut reclama cu un job, doar pentru ca trecea prin fata firmei alea dimineata. In cazul asta nici nu stiu cat de copt sa fie istoricul, pentru ca cele mai multe dume legate de relativitatea opiniei s-au dat cam de pe o zi pe alta. As zice ca povestea asta cu relativitatea poate fi explicata de pisica lui Schrodinger ala cu mecanica cuantica, era o moarta vie la cutie. Nu stii pana nu deschizi cutia. Tu zici ca e vie, dar cand deschizi… prea tarziu, ai votat deja.

Si nu, nu se intampla doar la noi. Mai nou sunt bombardat pe toate retelele media sa donez pentru copilasii din Gaza. Si pentru cei flamanzi din Gaza. Bun… nu stiu ce isi imagineaza aia cu reclamele, dar in cazul meu mai bine puneau banii de reclama in contul de ajutor si ieseau mai castigati decat sa donez eu. Pai ce naiba asteptari pot sa aibe de la un amarastean parlit ca mine, care duce sticlele la aparat ca sa incaseze aia 50 de bani? Cu sarantoci din astia nu prea vad cum o sa le dea la aia in Gaza de mancare prea curand. Chiar ma gandeam zilele astea ca mi-ar place un Porsche, pai va dati seama cate sticle de whisky trebuie sa beau ca sa adun aia 50 de bani de sticla la cat de scumpa e masina aia? Si mai e si inflatie. De ce nu le cer banii la confratii lor de se imbiba in petrol. Oare de la imbiba vine apelativul de habibi? Aia cand cumpara un ceas imi sta mie timpul in loc vreo saptamana. 

Sau sa ceara la aia de la dadeau bani de bombe si pistoale. La aia chiar ar merge sa le tine unul speech motivational istoric. Ia ziceti baieti, va mai arde sa va jucati de bombardeaua? Vedeti ca de aia nu doneaza fraierul ala din Romania, de frica sa nu deturnati fondurile pe petarde. Parca ii aud pe palestinieni, zici ca sunt frati cu Andri Popa ala, haiducul cu Alzheimer… ca parca ala canta de zor ceva cu “Unde-s pistoalele, Unde-s pumnalele” … de zici ca i-a scris avocatul apararii versurile, ca nu mai gasea nimic prin traista. 


In concluzie, nu ne trebuie sa ne aduca nimeni aminte de nimic. Noi functionam cu mintea scurta. Ne e mai bine asa. Ca sa ma explic, cum ar fi sa fie sa imi aduc aminte ca mi-am jurat sa nu ma mai apropii de alcool dupa o mahmureala crunta? Sau sa se mai trezeasca vreun destept sau vreo inteligenta sa imi aminteasca? Pai si cum mai fac eu rost de sticle goale ca sa incasez aia 50 de bani ca sa imi iau Porsche?

Hai sa fim oameni rationali. Pardon, emotionali am vrut sa zic. Eu si sunt un tip foarte emotiv, am plans si la filmele cu mr Bean, aveam niste lacrimi. Mai stiu pe cineva care daca se uita la filme porno asteapta sa o ceara de nevasta. Nu stiu daca doneaza, dar sigur voteaza.

faceti jocurile...

Discutam cu niste amici despre despre tehnici de negociere, unde avantajul de a avea timpul de partea ta inseamna enorm. Predic si in cursi in cartea mea ca lipsa timpului, apropierea termenelor limita duce la decizii pripite si nu neaparat cele mai favorabile. Cand iti expira timpul nu mai ai cand sa culegi informatii, sa le analizezi, sa tragi concluzii, sa faci strategii, decizi dupa cum te taie capul si experientele acumulate in negocierile anterioare.

Ori asta face Trump cu “partenerii” de discutii. Le omoara limita de timp. Aveti o luna sau doua sa faceti ce vreau eu, sa veniti cu propuneri, sa… altfel va impun tarife, va scot din joc, va iau caii de la bicicleta, va desumflu lantul… sa vedeti ce va fac…

La asemenea ultimaturi, cei mai multi aleg sa negocieze pe principiul mai bine raman cu 50% din ceva decat cu 100% din nimic. Doar ca atunci cand toti cred ca negocierea s-a incheiat, descopera ca Trump o ia de la capat cu alte amenintari, cu alte calcule, cu alte dorinte si nevoi. Uneori cererile lui sunt asa de neverosimile incat pare ca blufeaza pe fata. De multe ori cand ne uitam la reactia partenerilor de discutii blufurile si intoarcerile de situatie arata ca omul chiar joaca mult la cacialma. Altfel nu ai cum sa explici intoarcerile de situatie care apar de pe o zi pe alta.

Si apoi te dai un pas in spate si realizezi ca esti in plina partida de poker. Dupa fiecare mana jucata, urmeaza alta. Si tot asa, cat timp jucatorii au ce sa puna pe masa de joc sau sunt banuiti ca mai ai ceva prin buzunare. Ca la orice joc de poker, chiar si aranjat, cel ce aduna potul ia de la toti, inclusiv de la prieteni. Cam ce se intampla astazi intre US si partenerii lor din NATO sau alte aliante.

Insa daca te dai un pas si mai in spate, descoperi ca nu toti au intrat in jocul de poker atat de familiar americanilor. Rusii de exemplu, mari amatori de sah studiaza fiecare miscare si fac strategii. Fiecare mana jucata in meciul de poker, pentru ei este o mutare pe tabla de sah. Cand Trump incearca o cacialma, ei stau si gandesc cum sa joace. Are rost sa sacrifice pionul doar ca sa vada ce are omul in mana? Sau se tin de jocul defensiv si isi pastreaza piesele pe tabla pentru ca nu au acea curiozitate. Iar daca ii vedem ca fac vreo miscare mai agresiva trebuie sa ne intrebam cum gandesc ei strategia, daca sacrifica vreun nebun este cumva o gandeala premeditata pentru ca tintesc tura sau regina? Asta pentru ca la sah nu faci concesii, la sah ori pierzi piesele pentru ca celalalt a gandit mai bine ca tine, ori le sacrifici pentru un castig mai mare. Nu faci cadouri daca vrei sa castigi. Nu lasi nici un pion sa se piarda fara rost, pentru ca orice pion poate deveni intr-o zi regina sau macar tura.

Asadar de sus, vedem cum americanii joaca a nspea mana de poker iar rusii sunt poate la prima partida de sah, gandind si regandind strategii in functie de ce le intra in mana celorlalti. 

Iar daca te uiti si mai de departe, descoperi ca mai sunt unii la masa de joc. Unii cu ochii oblici care joaca Go. Astia sunt facuti mai cu timp si daca ii pui in comparatie cu rusii. In timp ce in partida de sah se muta piesele, chinezii nici macar nu au apucat sa puna toate piesele de go in zonele strategice. Probabil ca pe la a saptea partida de sah vor incepe sa mute strategic si sa inceapa sa curete masa de piesele adversarilor. Intre timp, ca sa citez un fost presedinte de pe la noi, ei urmaresc cu atentie si poate chiar cu ingrijorare pokerul american si desfasurarea de forte pe tabla de sah a rusilor.  

In asteptarea momentului favorabil, ei doar pun piesele pe acele intersectii care sa le aduca cele mai multe avantaje atunci cand va fi sa blocheze adversaul sau sa il lase fara piese.

Si ca sa ma parafrazez, in timpul asta, noi pierdem vremea la o septica fara miza. doar asa ca sa mai treaca timpul. 

Cred ca si lui Nostradamus i-ar fi greu sa faca o estimare la ce va fi sa fie. Nu ar fi prima data cand cel care joaca sah mai bine sa intre in plasa pokeristului si sa faca greseli. S-a mai intamplat ca americanii sa bata pe rusi la sah. Cum nu ar fi prima data cand cel care joaca Go sa nu mai apuce sa termine partida pentru ca ceilalti s-au dus la o bauta si l-au lasat singur cu piese cu tot. Sau ca poate ma insel eu si baga un mah-jong de plictiseala in asteptarea rezultatelor de la meciurile celorlalti.

Ramane sa vedem cine are mai mare putere de negociere, cel ce risca mai mult, cel ce gandeste mai mult, sau cel care are rabdarea antrenata. La final, conteaza si cat timp au ca sa joace… pentru ca de aici plecase toata povestea. Cat timp ai la dispozitie ca sa faci o strategie, sa o urmaresti si sa actionezi... Pare ca pokerul le-a dezvoltat americanilor o oarecare flexibilitate si apetit pe risc... Sa vedem insa cate partide isi pot permite sa joace.