Suveranismul pe paine

De cand cu alegerile a aparut un nou cuvant care sa ne descrie ca romani – suveranist! M-am uitat in DEX si iese ca suveranistul asta, sau mai degraba suveranul e o persoana care dispune liber de soarta sa.

Nu suna rau. Doar ca ceva da cu virgula. Ar trebui ca aceasta persoana sa fie in stare sa nu depinda de nimeni. Hai ca daca iei pe unul singur e mai greu, am putea sa largim grupul, iar acest grup de persoane sa poata sa se gospodareasca fara prea multe interferente din afara. Sa traiasca suveran cu un grad mare de independenta.

Suna bine, nu? Suna al naibii de bine din moment ce atat de multa lume s-a indragostit de acest termen si a decis sa voteze reprezentatul curentului in cea mai importanta functie in stat

Doar ca a naibii dragoste, cam trece prin stomac. De ce fac acest comentariu prozaic? Pai ia sa vedem ce cumpara suveranistii nostri. Cam orice, dar nu fabricat in Romania. Daca ma uit pe comisia nationala de statistica, se vand cam multe masini produse in orice alta parte din lume in detrimentul celor fabricate la Mioveni. Si daca imi spune cineva ca acum au sigla Renault… O fi, dar muncitorii de sub sigla aia sunt romani, multi romani, cam vreo douaj' de mii de ei pe platforma aia de la Mioveni. Asta e doar un exemplu in care suveranistii prefera produse germane sau de alt soi. La fel prefera si vacantele in Turcia sau Egipt, ca sa nu comentez de Bulgaria sau Grecia. Ca sunt ieftine. Aha, foarte suverane vacantele, doar ca fac bine celor la care pleaca banii, ca ai naibii ies din tara cu tot cu suveranisti spre alte suveranitati.

Ma uit prin supermarket-uri si e plin de legume de import din Turcia. Sau Olanda. Iar magazinele de bricolaj sunt pline de marfa din India. Sau Vietnam.

Nu am comentat de China. Astia au reusit sa sufoce posta nationala si serviciile de curierat cu tsunami de produse cu care ne invandeaza.

Si atunci cum vrem sa fim suverani? Cand noi  nu ne sprijinim intre noi, nu cumparam marfa vecinilor, prietenilor sau altor fabricanti romani. Ca logo de pe marfa nu e neaparat local? Poate conteaza, dar ar trebui sa conteze ca daca marfa e produsa in Romania, dai de lucru altor romani.

Nu am comentat aici de produse scumpe, gen fabricate in Italia. Aia nu sunt prea suveranisti. Isi fac vacantele in Dubai, cumpara marfa scumpa, etc. Chiar daca uneori triseaza cu fake-uri.  As comenta insa ca italienii au invatat ce inseamna sa fii suveran(ist) fara sa faca circ electoral. Daca ii urmariti putin veti descoperi ca prefera marfa produsa de alti italieni. Si o prefera chiar inaintea marfurilor produse de nemti, sau americani, sau chiar impotriva ieftiniturilor asiatice. Iar de mancare nu mai discutam, astia fac alergie la orice nu este made in Italia.

Asa sunt puternici. Isi pastreaza banii intre ai lor. Ii sprijina cu business pe ai lor. Si asa isi pastreaza puterea economica. Nu urla pe niciunde ca sunt suveranisti. Dar masinile lor de cafea s-au raspandit in toata lumea. La fel si mancarea lor pizza, inghetatata, pastele, uleiul de masline. Alea de trec prin stomac si degaja serotonina aia de ne face fericiti si indragostiti. La fel si masinile sau hainele produse de ei. La fel si gresia sau faianta lor. Si vand si scump.

Spre deosebire de ei, noi avem alergie la tot ce produs de ai nostri. Probabil vom cumpara embleme cu suveranist pe care sa le expunem mandri. Probabil embleme produse in China sau India.

Pentru moment insa ne certam intre noi. De o cauza comuna, de sentiment de mandrie, nu se pune problema. Ne vom da in cap unii altora in numele unor sloganuri pompoase. Culmea, cei mai mari dezbinatori sunt unii care promoveaza uniunea. Drept e ca uniunea nu e unire. In final vom cumpara de la oricine ne vinde o prostie ieftina. Apoi ne vom vaita ca nu mai avem industrie. Pentru ca atat putem. Asta pana cand o sa ne doara stomacul de atata serotonina ieftina luata de pe aiurea din lume.

Pentru ca suntem vesnic nemultumiti. Pentru ca intre noi preferam mai tot timpul sa ascultam pe unul care predica dezastrul in loc sa ne bucuram de ce avem si sa preferam pe unul care predica fericirea de a avea ce avem. Cam cum fac macaronarii cu la dolce vita aia a lor.

Pentru moment insa suntem ocupati cu suveranitatea, suveranistii, etc. Pana cand o sa ne ia cu criza de fiere si o sa ni se aplece de atata suveranitate. Iar cand o sa plangem dupa ce am avut si am pierdut, sigur o sa apara un alt predicator de ulcer cu care sa mergem mai departe. Probabil vom inlocui suveranitate cu fudulia.

Pentru moment insa, permiteti-mi asadar sa va urez multa suveranitate.

Panem Haben, Carpe Circo

Am vazut recent intr-o tara care functioneaza cat de cat bine niste pancarte in care politicienii aflati la final de mandat le multumeau votantilor pentru privilegiul de a fi putut sa ii serveasca. Adica bre oameni buni, va multumesc ca m-ati pus sef aici, ca mi-ati dat salariu ca sa dau legi si sa va conduc. Sper ca am facut o treaba buna si ca ma mai puneti o tura.

La cei mai multi li se pare ciudat ca un politician vrea bani, pensie si salariu. Vrea prerogative. Pai de ce mama la proces verbal s-ar mai chinui cineva sa se duca pe postul ala in care il injura toti. Ca sa aduca bani de acasa?

Pe de-o parte, la noi, a aparut o psihoza comunista cum ca politicienii nu ar trebui sa castige bani, pe cealalta ca daca ii castiga de ce ii si cheltuie ca sa se bucure de banii aia. Cumva tot pesonal marketingul asta de dinainte de alegeri suceste mintile oamenilor si ii face sa creada ca daca cineva intra in politica este o chestie de hobby, de mare angajament personal sau de altruim feroce. Oamenii incep sa creada ca ar trebui sa fie perceputa o taxa pentru cei ce intra in politica si ajung sa conduca. Sa plateasca frate daca vor sa fie acolo. Si apoi sa traiasca in mizerie ca sa fim noi fericiti.

Adica ei sa primeasca salarii, dar politicienii care influenteaza bunul mers al tarii si implicit salariile si puterea lor de cumparare sa plateasca pentru asta. Cat de ipocrit sa fii?

La fel si cu oamenii din servicii, oricare ar fi ele, de la educatie la sanatate si de la armata la servicii secrete. In primul rand oamenii ceia fac niste joburi si ca sa le obtina au facut niste investitii pe care trebuie sa le recupereze. Ca unii au urmat cursuri academice, ca altii au avut doar noroc, ca au pupat in fund pe cine trebuie sau ca au doctorat in scoala vietii, oricum o dai, au muncit intr-un fel sau altul ca sa ajunga acolo. Si vor sa ajunga acolo pentru ca da, se castiga niste bani. Asta e ideea! sa castige niste bani si apoi sa se bucure de ei. 

Aici e de fapt problema de abordare. Problema nu e ca ei vor sa castige ceva ci daca merita sa castige ceva si cat merita sa castige apropos de rezultatele pe care le au.

Nu ar fi mai normal sa intrebam pe politicieni ce a facut pentru banii aia? Sa justifice cumva faptul ca ii merita? Ca si-au atins niste indicatori de performanta.

Asa mi s-ar parea corect – vino nene sau tanti si spune-ne ce anume te califica pt prerogativele pe care le ceri si ce anume justifica bonusul. Sa fim fericiti sa ti-l dam pentru ca il meriti. Sa vedem ca in urma muncii tale traim toti mai bine si ca in visterie sunt bani din care sa iei tu bonus. Asta ar trebui sa ii uneasca pe ei in lupta pentru obtinerea unui rezultat comun bun si nu sa ii faca sa se sfasie intre ei in lupta pentru putere. Ca la corporatie. Dragilor, ia sa vedem ce ati promis. A iesit, luati pensie. Nu a iesit… nu pupati pensie. Ca aveti scuze ca v-ati omorat intre voi? E problema voastra, data viitoare invatati sa colaborati. V-am prins cu prostii, se suspenda toate prerogativele pe durata cercetarii sau daca in urma cercetarii a iesit ca ati calcat pe bec, se suspenda definitiv. Salut si pensie si orice alte drepturi suplimentare ati primit. Ar schimba complet poza.

Nu prea am vazut nici unde la noi ca un politician sa puna pancarde la sfarsit de mandat in genul “a fost un privilegiu pentru mine pentru ca am putut sa va servesc si sper din suflet ca v-am facut sa fiti mandri de serviciul adus”. E mai degraba ceva de gen, bai aia care ati fost cu mine hai ca poate mai merge o tura, restul da-va dracului cu aia de ii votati impotriva mea.

Am fi tentati sa dam vina pe masinariile de marketing personal al candidatilor. Masinariile de marketing politic urmeaza trendul. Ne prezinta candidati exemplari, morali, incoruptibili. Toti se bat cu balaurii si cu mafia si cu te miri ce ca sa ne fie noua bine. La final nu ne e. Pentru ca prea putini din acesti oameni de pus in icoana se pricep cu adevarat la ceea ce au de facut. Faptul ca omul nu bea, sau ca merge la biserica sau ca a avut succes in muzica populara sau rock nu inseamna ca omul acela stie sa faca management. Faptul ca a castigat bani in concert sau pe scena inseamna ca are talent in show biz nu ca se pricepe sa conduca un oras sau o tara. Ca isi da cu parerea si influenteaza pe cei ce il admira ne duce inapoi la stramosii romani. Paine si circ. Paine cam este, circ din plin. Ori noua nu asta ne lipseste, ci partea de management. Oameni care sa stie sa organizeze si sa conduca. Cum lumea traverseaza o perioada in care painea se cam gaseste, ne ramane sa consumam mult circ. Pentru asta exista masina de marketing. Masina de marketing poate face un mare om politic dintr-un primar incompetent, fara experienta de comanda, fara experienta administrativa, dar dragut si simpatic ca un ursulet de plus. Niste articole acolo cum ca se bate asta cu mafia din capul lui si gata, e un fel de Sf Gheorghe cu balaurul. Sau o Maica Teresa daca e femeie. Ca oamenii traiesc intr-un oras mizer, ca se enerveaza in trafic, ca apa la robinet e plina de nisip si pute, ca nu au o calitate a vietii mai buna, nu mai conteaza. Sa fim cinstiti, in final e vina oamenilor ca au votat asa. Cum zicea Reagan, cea mai crunta pedeapsa pentru prostia alegatorilor e modul in care ajung sa traiasca.

Apoi, vine intrebarea, bai, de ce nu se baga in politica unii care stiu si pot. De foarte multe ori am auzit asta. Pai de aia, ca aia care stiu cum se face sunt facuti terci de cei care au in spate masina de marketing. Oamenii care vor sa faca ce trebuie deranjeaza pe cei ce nu joaca tocmai corect. Ori cei ce nu joaca tocmai corect sunt cei ce baga banii in masina de marketing. Si unde ne-a dus masina de marketing azi?

Un pusti extraordinar a avut mega performante sportive, ca urmare au aparut contractele de sponsorizare si cu ele si banii. Ca atare pustiul si-a luat o masina scumpa. Si a aparut dezamagirea… bai, de ce sa dea atatia bani pe masina si sa se simta el bine? Pai el este o comoara nationala, ori daca l-am pus pe piedestal, ar trebui sa traiasca ca un pustnic, ca Daniil Sihastrul, sa isi dea banii la saracii care il aplauda dar nu fac nimic sa fie ca el.

Au aparut si cei care i-au luat apararea. Sa faca ce vrea cu banii lui. Sunt de acord cu ei, dar nu e normal sa trebuiasca sa ii iei apararea unui om pentru ca vrea sa traiasca clipa. Mai ales ca a muncit din greu pentru acea clipa.

De ce sa se bucure mah de banii aia? Ca noi l-am aplaudat plini de mandrie patriotica. Sunt banii nostri mah. Ca Ion si Gheorghe care primeau 100 $ pe luna de la Vasile cel plecat in America. Cand le-a zis Vasile ca are probleme cu banii, ca a intrat ala mic la facultate si costa si le mai trimite doar cate 50$ pe luna, au sarit astia doi piscati de fund. Pai cum bah, Vasile isi tine copilul la scoala pe banii nostri?

In final, problema tine de cultura noastra. Spuneam ca in viata nu primim ce credem ca meritam ci ceea ce negociem. Si noi ce negociem? Banii lui Vasile?

Normal ar fi sa spunem, uite bai, un model de urmat pustiul ala. A muncit din greu si acum isi permite sa traiasca bine din munca. Nu a dat in cap, nu a furat, nu e mostenitor. Asta e exemplu. Vrei masina scumpa, pune-te si munceste, nu mai spera sa iti pice sau sau furi de undeva. Vorba la romani “nu toti poate”.

Si cu politicienii la fel. Ce negociem? Cerem bani mai multi si ei asta ne dau. Doar ca daca banii aia mai multi nu au valoare isi pierd valoarea in inflatie. Ne bucuram cand vin politicienii si ne explica cum cresc taxele la afaceri si la averi fara sa realizam ca taxele alea se vor regasi in preturi si implicit in inflatie. Ca pana la urma, orice taxa ar pune politicienii, ca o pun in benzina ca o pun pe masina, pe metrul patrat de pamant, pe orice, taxa se va regasi in preturile produselor pe care le cumparam toti. Daca ne bucuram ca aparent nu suntem taxati individual ci sunt taxati doar unii, cei ce castiga mai bine, ne imbatam cu apa rece. Taxa nu o va plati doar cel ce aparent este taxat ci toti cei carora cel taxat le vinde ceva. Cat va putea si ala sa supravietuiasca sau ii va conveni situatia. Ca va fi injurat de lume pentru ca muta taxa in pret.

Ramane ca traim un socialism glorios si modern. Cat va dura? Ei bine Maggie Thatcher, amica lui Reagan spunea ca dureaza pana se termina banii altora.

La final, ramane intrebarea… ce ne dorim? Ce negociem cu politicienii? Negociem sa ne conduca pentru o viata mai buna sau pentru promisiuni false. Tot de la stramosii romani avem acel Carpe Diem. Traim ziua si vedem apoi ce o sa mai facem. Nu mai facem planuri de viitor, traim cat putem. Asa ca ne purtam ca si cum am urmari un serial de Netflix, luam o punga mare de pop corn si vedem cate serii si cate episoade va rezista…