revelatie

ala care a spus in vino veritas a fost un mare om. din nefericire pentru noi, s-a nascut inainte sa se inventeze whisky-ul. in whisky e si veritas si knowledge.

pentru ca tocmai am avut o revelatie

eu predic tehnici de negociere, de fapt predic despre puterea de negociere, unde spun ca nimeni nu negociaza daca nu este afectat

in seara asta, peated fiind (adica afumat cu niste islay whisky) mi-am amintit de un tip pe care nu il stie mai nimeni G.Michael Hopf, cel care a scris in “Those who remain (The new world)” ceea ce multi predica azi (adica mai ales eu) “Hard times create strong men. Strong men create good times. Good times create weak men, And, weak men create hard times”

nu, nu asta e revelatia. revelatia este ca baiatul asta pe care nu il stie mai nimeni a zis ceva de gen “nimeni nu negociaza daca nu este afectat”! cumva ceea ce predic eu. 

sa ne intelegem, strong men exista si in good times, dar nici dreaq nu ii baga in seama pentru ca nu au nevoie de ei! si ma sunt si enervanti. cel mult ii scuipa pentru ca prezic venirea de hard times. cum naiba sa negociezi cu aia care zic ca trebuie sa fii fair, sa nu minti, sa nu iti furi caciula, sa faci ce e drept si corect? cand vremurile sunt usoare si tu poti sa minti, sa furi, sa faci ce vrei pentru ca asta e, se poate. iar in timpul asta o gramada de tampiti vor fi de acord cu prostiile tale; 

sa fim cinstiti, vremurile usoare faciliteaza incompetenti care vand vise frumoase. 

daca e sa fim fair, nu ca e mai usor sa promiti raiul decat sa il livrezi?

din pacate ei nu pot livra ce vand… asa ca vin vremuri grele, ti se promite raiul si tu vezi doar iadul 

ei bine, strong men erau si pe vremea good times, dar nu aveau putere de negociere. pentru ca omul pana nu sufera, pana nu il doare, nu accepta sa negocieze… si e normal. noi toti speram ca orice problema se rezolva de la sine

intr-o societate in care medicina a evoluat, vedem oameni care nu cred in analize, in vaccin, etc. 

de ce ? pentru ca omul nu sta sa moara, nu se simte afectat. cand simte ca ii vine vremea, crede si in vaccin, si in analize, si in vraci si shamani… crede in orice ii da speranta ca nu crapa si ca mai prinde o placinta pe lumea asta (ca sa fiu foarte sincer omul spera la o savarina, dar na... asta e cu dublu sens... adica ... cand o fi sa mor, macar frisca...)

ramane ca Andre Malraux avea dreptate… societatea noastra va fi religioasa (am zis religioasa, nu crestina si nici islamica) sau nu va fi!  cred ca este o chestie de timp pana cand vom avea popi noi, care sa predice revolutie! ca revolutia digitala sau revolutia informatiei vor conduce e greu de zis.

la final vorbim de niste "preoti" care inteleg cum functioneaza frica si durerea in era digitalizarii, pentru ca nimic nu ne afecteaza mai tare decat frica si durerea, si ambele fac oamenii sa fie afectati si sa negocieze

si singurii pe care o sa ii doara la basca si o sa spuna in continuare adevarul, fara sa le pese, vor fi betivii. 

pentru ca ei sunt in doza aia de nepasare in care nu sunt afectati pana nu se trezesc din betie, sau  mahmureala dupa caz

si cu putin noroc le pica si netul (eu am avut ghinion si m-am exprimat)

dreptate, justitie, relativitate

 ... ne batem joc de democratie! ne batem joc de libertatea de exprimare...

Traim intr-o societate polarizata, total disfunctionala. Toti vorbesc despre dreptate, dar dreptatea arata ca un baton de plastelina. Functie de presiunea sociala dreptatea devine relativa. Intr-un caz presiunea strazii vrea sa faca dreptate victimei, in alt caz presiunea strazii tine cu haiducul, cu cel care a calcat toate legile si regulile in vigoare.

Asa ca la ora asta cei mai multi se intreaba la ce mai folosesc legile si regulile. 

Observatia mea simpla din business , adica din locul in care pot face observatii, spune ca daca lasi marul stricat sa isi faca de cap, se vor strica toate celelalte mere.

O alta observatie tine de un vechi proverb de-al nostru - “cine seamana vant, culege furtuna”. 

E simplu, cei ce manipuleaza legile azi ca sa isi creeze avantaj, vor beneficia de manipularea acelor legi cand vor obtine avantajul. Se vede destul de clar cum astazi cei ce au iesit in strada pentru anumite restrictii sau avantaje legale, cer sustinatorilor sa iasa din nou in strada pentru exact opusul la ceea ce au cerut cu ani in urma. Cand se lovesc de ceea ce au cerut isi doresc anularea cererilor lor.

In cele din urma vorbim despre cultura organizationala, despre capacitatea societatii de a respecta reguli sau nu. Despre capacitatea societatii de a avea discernamant si viziune asupra ceea ce naiba isi doreste pentru astazi si/sau pentru viitor.

Nu stiu cat e de pregatita societatea sa aibe o viziune si sa lupte pentru ea, dar am descoperit ca mai nou sunt toti haiduci. Asa ca am rugat pe colegii mei sa sa ma ajute sa vorbim de haiduci. Noi ii aveam pe Toma Alimos, pe Andrii Popa si mai cativa. Haiducii nostri erau in principal cei ce furau de la bogati. La fel Robin Hood, unul din cei mai celebri haiduci din lume.  Cat este de rezonabil sa tii cu hotii.. e greu de spus. Cat timp fura de la putinii bogati pare rezonabil pentru cei mai multi. Avem aici doua probleme, una ca bogatii pagubiti vor dori sa isi recupereze paguba, ca atare vor pune presiune si mai mare pe mecanismele care i-au ajutat sa faca banii. Problema cealalta e ca daca nu mai exista o minoritate bogata, haiducii vor fura de la toti… caz in care societatea nu mai este la fel de permisiva. Ca asa e omul, e in regula sa fure de la ala pe care il urasc dar sa nu fure si de la mine. Cam la fel si cu coruptia, sa nu fie coruptie, dar daca vrea politia sa imi ia carnetul ... sa pot sa scap cu niste bancnote acolo.

Am fost acum cateva zile parte dintr-o discutie… “justitie sau dreptate”. In cadrul evenimentului un exemplu foarte dur, un adolescent ucide o adolescenta pe care o lasase gravida. Primeste ca pedeapsa 5 ani de puscarie, iese dupa 3 ani de buna purtare. Dupa ce iese se duce la tatal fetei si il intreaba “ce zici fraiere? pe fiica-ta o manca viermii si eu ma plimb liber?”. Tatal fetei il cauta si il omoara. Apoi se preda politiei si urmarea… ia 10 ani de parnaie. 

Intrebarea pentru cei din public, daca ai fi judecatorul, care ar fi justitia si care ar fi dreptatea, cum ai trai cu verdictul dat, fiind parinte al unei fiice omorate similar?

Sa ne intoarcem la relativitatea justitiei. Daca doar te fura, nu e grav, e pentru ca avea de unde. Asta pana nu te fura pe tine, doar ca statistic vorbind, esti in zona de siguranta. Daca insa tembelul omoara e grav, pentru ca tampitii dracului nu au discernamant si deja nu mai poti avea acea perceptie de siguranta cum ca scapi.

As continua cu justitia, la noi toata lumea face recurs, ataca decizia curtii insferioare si face apel la cea superioara. Nu am o statistica dar cred ca la peste 90% din cazuri asta e cursul normal.

Pe chestia asta, cea mai mare parte din sistem devine degeaba. E doar o intarziere si un cost pentru societate. Daca interbam de ce judecatorii sunt obositi si clacheaza… e simplu, raspunsul vine de la sine. Ca si om, care isi face treaba cat poate de bine, nu ai nici o recunoastere asupra calitatii muncii tale cat timp, la peste 90% din verdicte, fac toti un mare pipi cu bolta peste decizie si se duc la instanta superioara. Caz in care esti in instanta superioara sau nu existi.

De ce? Pentru ca sperjurul nu se pedepseste. Cum ar fi ca in rezolutia finala sa fie un paragraf care sa spuna - “s-a ajuns aici pentru ca x a mintit, iar daca a mintit trebuie sa plateasca, de fapt ar trebui sa faca parnaie pentru sperjur”. Cati ar mai minti sau fabrica tampenii care sa ajusteze actul juridic?

Merg mai departe pe chestia cu sperjur/minciuna. Vad in fiecare zi filme facute cu Inteligenta Artificiala, falsuri grosolane care prezinta oameni diversi in ipostaze neverosimile. De cele mai multe ori nu exista acel comentariu care sa spuna ca filmul este o fictiune. Bine… chiar si cand apare sunt destui care sa ia de bun filmuletul, poza, sau orice altceva poate Inteligenta Artificiala sa produca. Cum ar fi ca cei care produc mizerii fara fundament sau le distribuie sa suport consecinte. Sa trebuiasca sa plateasca pentru actele lor de calomnie. Sau minciuna?

Pentru ca daca ma uit azi la ce inseamna Inteligenta Artificiala, ma sperie maxim. IA a devenit cel mai mare plagiator al planetei. In acelasi spirit a devenit cel mai plat creator de continut, a omorat creativitatea, gandirea libera, etc. Din pacate incepem sa traim revolutia digitala, care inseamna o dictatura a PR si Social Intelligence. 

Sper sa ma insel, dar distanta intre bogati si saraci va deveni o lupta intre cei cu IQ si cei cu EI (inteligenta analitica si inteligenta emotionala). Presimt ca cei cu Inteligenta emotionala vor cumpara pe cei cu Inteligenta analitica (cei ce stiu cum sa ajusteze AI sa face ce vor manipulatorii). In final lumea va depinde de natura sociala a celor care vor decide cum sa manipuleze. 

Vorbeam de revolutie digitala si de nevoia de a trai in online. Stiu, nu am exprimat foarte clar viata online, dar sa nu fim ipocriti, tot ce tine de inteligenta artificiala se intampla online. Ne uitam toti meciul asta pentru droguri de oricare ar fi ei, dar ne confrutam cu un drog mult mai periculos - traitul online. Sa te crezi destept sau frumos doar pentru ca ai o confirmare online… sa pui un milion de filtre ca sa apari frumoasa sau frumos. Sa traiesti intr-o lume paralela pe care doar tu o vezi asa… ramane ca este o mare frauda, in care victima si agresorul sunt aceeasi persoana.

Concluzia e simpla. Daca vrem o lume rezonabila va trebui sa incepe sa pedepsim minciuna, calomnia, frauda… sa o facem pe bune, sa credem sincer ca trebuie sa o facem. 

Nu vad o solutie prea curand la problema asta, dar probabil omenirea va face acest reset dupa un conflict international imens. 

Acum sper doar sa nu mai fiu parte din belea cand va apare.

Putere de negociere

 De ceva vreme tot predic despre puterea de negociere. Am parte de feedback pozitiv in egala masura cu parte de priviri sceptice sau contestatii. E normal, fiecare cu punctul lui de vedere. Si de multe ori feedbackul contestatator ma ajuta sa imi imbunatatesc teoria. Dar asta este o introducere apropos “de ce s-a apucat asta sa isi dea cu prerea si daca parintii lui stie cu ce se ocupa”

Cand predic despre putere de negociere vorbesc despre putere, despre puterea in sine, despre capacitatea cuiva de a lua efectiv la palme pe altcineva. Vorbesc despre perceptia puterii, despre capacitatea cuiva de a crea impresia ca poate lua la palme pe altcineva, fara sa suporte consecinte. Iar pentru asta mai spun ca trebuie sa fii informat. Sa stii daca ai intradevar acea putere. Pentru ca daca tu te crezi mare si tare si dupa ce dai o palma iti iei un pumn in nas inapoi de vezi stele verzi… iesi cam sifonat. Mai spun eu ca de cele mai multe ori nu se ajunge la palme si pumni ci la o discutie despre care o are mai mare… sau mai tare. Si am denumit asta perceptia asupra puterii. Sa induci perceptia ca ai putere.

Dar revin, si atunci cand ai impresia ca ai putere dar si cand incerci sa creezi perceptia puterii, trebuie sa ai acele informatii ca sa stii daca iti merge. Sa fii convins ca cel din fata ta nu stie ce stii tu, ca ajunge sa creada balivernele pe care i le vinzi.

Aveam un prieten care incepea cu un speech de gen “Va avertizez sa nu va puneti cu mine. Stiu Kung Fu, JujiTsu, Karate, si vreo 30 alte cuvinte din astea periculoase!” Si aici e de fapt smecheria. Amicul asta era un sfrijit, un tipar umblator in doua picioare. De cate ori batea vantul urlam toti pe el sa isi puna pietre in buzunare sau sa umble cu o ancora dupa el. Doar ca era un tip simpatic si avea prieteni cam pe toti cei care chiar se pricepeau la acele cuvinte. Daca incerca cineva sa se ia de el si-o lua urgent pe cocoasa de la unii din prietenii cei care chiar stiau bataie. Asta mai predic eu atunci cand vorbesc despre putere de negociere, sa ai aliati puternici care chiar se baga pentru tine.

Ei si acum, dupa ce am facut rezumatul teoriei, ma uit la americani care ne-au aratat practic ce inseamna sa ai putere de negociere.

Mai intai au vorbit. Au pus cererile pe masa. Seful lor, un tip de o diplomatie spectaculoasa, genul care se poarta ca un elefant scapat in magazinul de portelanuri, a fost cat se poate de direct si de transant. Omul are la dispozitie un intreg aparat de culegere a informatiilor si de verificare a lor, de manipulare, de cam tot ce inseamna puterea unui serviciu secret destul de bine pus la punct atunci cand chiar primeste ceva concis de facut.

De partea cealalta, un tip care facea mult scandal, care incerca sa insinueze perceptia puterii, bazandu-se pe aliatii cu care semnase tot felul de protocoale. Ceva de genul, bai ma stiu cu mardeiasii din cartierul vecin, daca dai in mine, le dau la astia ceva de baut si sa vezi ce ti-o iei. Omul, convins ca e mare si tare facea mult scandal de dupa gard.  Din pacate pentru el, nu si-a facut deloc temele. Altfel, istoria i-ar fi atras atentia ca inaintea lui a mai fost un tip mare si tare prin Panama. Pe care americanii l-au luat tot in pijamale din locuinta presidentiala. In cazul ala, resursele folosite de cei cu putere au fost mai mari. In cazul asta, operatiunea a fost cu atat mai spectaculoasa cu cat aparent resursele folosite in operatiune au fost minime. Ceva de genul, au venit smardoii, au deschis poarta, au tras cateva suturi pudelilor care latrau aiurea, l-au umflat pe smecher si l-au carat undeva unde sa ii poata sifona mutra in liniste.

Ca sa poti asta, trebuie planificare, trebuie sa stii pe ce te bazezi, pe ce strazi ajungi fara sa dai de unii care ar putea sa iti faca probleme, unde sunt dobermanii si unde sunt pudelii. Cu Big Brother din cer au avut cam toate informatiile de care aveau nevoie. Cu cei cumparati de la sol au avut acces la restul informatiilor pe care nu le vedeau de sus. Tot cu cei cumparati de jos s-au asigurat ca dobermanii o sa doarma.

Si au facut o demonstratie de forta, au aratat ce inseamna sa ai putere si mai ales ca daca o ai, o folosesti. Nu te transformi din leu in pisicuta.

Aliatii, smardoii din cartierul vecin au aflat de la stiri ca prietenul lor si-a luat-o pe cocoasa. Acum au inceput sa ameninte, doar ca mi-e greu sa cred ca se vor risca la prea multe pentru amaratul cela. Tare mi-e ca deja si ei si-au primit ceva ce isi doreau ca sa nu se uite la ce se intampla in curtea amicului.

 

Acesta nu este un manifest pro-american. Este un punct de vedere despre ce inseamna sa ai putere. Si ce inseamna sa nu o ai. Nu zic ca abordarea este corecta, crestineasca, cavalereasca sau in vreun fel. Ca nici nu conteaza, ca in proverbul arab, cainii latra, caravana trece mai departe.

Ce incerc eu sa spun este ca daca vrei sa castigi negocierea, trebuie sa ai puterea de partea ta, sa ai informatiile de care ai nevoie. Iar daca vezi ca nu ai sanse sa fii mai tare atunci sa schimbi obiectivele de negociere, sa revizuiesti asteptarile la ceva ce poti obtine chiar daca e mai putin sau altceva decat ceea ce iti doresti. Sa risti doar cand nu mai ai de ales.

Pentru ca daca e sa citez pe JR din serialul Dallas… e mai bine sa castigi 50% din ceva decat 100% din nimic.

 

PS pentru cei ce ma citesc… aici aveti si explicatia de ce nu a mers turul doi inapoi, de ce nu a avut nici o sansa miscarea cu cei mai multi sustinatori. De asemenea de ce nu merg schimbate niste legi sau alte chestii. Puterea nu e fair, e putere si gata, daca o ai si o folosesti cum trebuie, castigi negocierea. Iar ca sa poti sa castigi impotriva celor puternici trebuie sa fii ori mai puternic decat ei, ori sa devii unul din ei.

451 Fahrenheit

451 Fahrenheit… temperatura la care arde o carte. Asa pretinde Ray Bradbury, cel care a a prezis cum o sa arate lumea in 2081. O lume in care cartile vor fi arse, ca sa opreasca transferul de informatie iar lumea sa se bucure de tehnologie si sa se opreasca din gandit. Un fel de Romania de azi, dar fara sa fie nevoie sa dea foc la carti… statistic vorbind, suntem tara cu cele mai putin carti vandute sau citite, cu peste 42% din populatie care nu a citit nici o carte in ultimii doi ani.

Una din cele mai mari greseli pe care le facem ca oameni este sa citim. Cititul poate fi foarte periculos, o spun din proprie experienta.

Uite cu ani in urma am citit niste carti despre Hong Kong scrise de un tip James Clavell. Niste carti de aventuri cu putina aroma de istorie a formarii si transformarii celebrei insule. Apoi mi-am dorit sa vad acele locuri. Eram prea sarac pentru a imi permite un bilet de avion si o cazare in zona… doar ca cititul e o chestie diabolica si vine la pachet cu oferte la fel de satanice.

Primisem o oferta sa plec pe un job mai bun si mai bine platit, cand seful meu m-a sunat si mi-a dat pe la nas cu o alta super oferta “bai, ai grija sa nu pleci in concediu luna viitoare pentru ca o sa mergem la Hong Kong la o sedinta si o sa fie misto”. Adica, desi nu imi permiteam din salariul meu sa ma plimb la Hong Kong, mergeam pe banii firmei acolo. Daca nu ma punea Satana sa citesc si sa imi doresc sa vad locul, plecam pe jobul mai bun si mai bine platit, asa… am renuntat la oferta ca sa vad Hong Kong. Nu doar ca l-am vazut, dar apoi am devenit abonat la delegatiile pe Hong Kong si China. Un intreg chin! Zboruri de peste 12 ore, jet leg si acomodarea cu alt fus orar, si peste toate astea multa munca, sedinte, batai de cap. Si nu doar munca, dar si mai multe responsabilitati si… evident si mai mult de invatat si implicit de citit.

In timpul asta, altii, erau promovati in joburile de acasa. Castigau mai bine si dormeau in patul lor in fiecare seara. Si nici nu ii punea nimeni sa citeasca si sa afle chestii noi, erau laudati pentru ceea ce stiau fara sa mai trebuiasca sa mai citeasca.

Problema la mine nu a fost doar ca am avut mult de munca si de invatat, dar m-am si virusat cu asta. In loc sa imi adun bani ca sa imi cumpar o masina frumoasa, sa imi iau o casa mai mare, am ramas bolnav cu prostia asta, ca imi trebuie mereu sa calatoresc, ca sa vad locurile despre care am citit. Chiar si acuma cand scriu pe blog, iar sunt teleleu prin Asia. Asta dupa ore de zbor, trambalari, oboseala. Asta in loc sa fii stat naibii acasa, sa ma uit la colinde si sa mai dau o tura pe la frigider, ca doar cu ocazia sarbatorilor ar fi fost plin cu sarmale si alte chestii normale de mancat.

Asa cum ar face niste oameni normali, pe care nu i-a imbolnavit prostia aia de citit.

Iar calatoritul asta nu e doar obositor, dar e si frustrant. Uite ca ziceam de Asia pe care o tot vizitez de-a lungul a peste 25 de ani. Am vazut cum au iesit unele tari din mizerie si s-au umplut de tehnologie. S-au umplut de infrastructura, de zgarie nori, de sosele, de lumini care iti fura ochii noaptea. O alta lucratura diabolica! Da dependenta, te face sa revii.  Vezi cum au trecut de la drumuri pe pamant batatorit, cel mult pietruit la sosele suspendate si autostrazi cu cate patru-cinci benzi pe sens, cu intersectii incalcite ca spaghetele pe mai multe nivele de se incurca navigatia pe ele. Si pline de masini, semn ca lumea isi permite. Asta in conditiile in care tot in acesti ani, unii dintre ei au trecut de la locomotive pe abur la trenuri de mare viteza, care merg cu peste 350 km/h. E drept ca in aceleasi locuri vezi si civilizatia oprita la nivel de tuk-tuk sau mobre legate la niste tiriflisti de te ia cu capul inainte sa urci in ele. Chiar daca pe mobre scrie Honda sau Yamaha. Si odata ce te lovesti de locurile pe care le vizitezi descoperi ca nu ai citit destul, asa ca o iei de la inceput si iar te pui si citesti… si piticul de pe creier iar gaseste o destinatie noua…

Acasa, e in regula. Nu s-a intamplat mare lucru. Calea ferata a putrezit de tot, iar autostrada asteapta sa isi termine ursii cina sau pranzul ca sa pota trece pe acolo. Cel mai provocator lucru vine din partea politicului, unde oamenii se cearta daca sa voteze sau nu pe unii care le promit steaguri si biserica sau pe cei care le promit progres, dar nu prea stiu pe unde sa il gaseasca.

Poporul trebuie sa fie informat, asa ca se uita la televizor sau pe facebook ca sa isi faca o opinie. Asta e bine, pentru ca nu le mai ramane timp de citit. Nici de calatorit. Asa, oamenii pot avea o viata buna, de calitate, cu un comfort rezonabil care este intrerupt din cand in cand de lamentarile celor care se considera sclavii vestului. Acest vest abominabil care ne seaca resursele si uneori incearca sa ne scoata din zona de comfort.

Un tip aparent destept, cred ca Ezra Pound, spunea ca un sclav este acel om care asteapta sa vina altcineva sa il salveze. As spune ca e o mare prostie. Cum adica, daca tu nu ai chef sa muncesti, nu muncesti! Esti liber, esti independent, esti chiar suveran pe ceea ce tine de tine. Probleme fac doar tampitii care au citit prea mult si isi imagineaza ca toata lumea e ca ei sau ca trebuie sa ii inteleaga. Uneori si cei care pretind ca au citit si se dau progresisti. In ambele cazuri ne vand vestului asupritor. Ne dau pe gratis si ne pun sa muncim.

Ma gandesc serios ca intr-o zi sa ma opresc din citit. Si din calatorit. Sa incep sa investesc in mine. Sa ma informez de la stiri, de pe facebook… etc  Mi-o fi si mie mai bine sa frec menta pe canapea uitandu-ma la televizor in loc sa umblu creanga prin lume. Si poate si mai comod… doar ca … piticul de pe creier spune ca ziua aia mai trebuie sa mai astepte…  mai am inca destinatii si carti pe lista…

Sub Crucea Sfantului Andrei

Acum ca a trecut si ziua Sfantului Andrei, a trecut si ziua nationala, intre timp s-au umplut ai nostri de patriotism si piosenie, dupa atatea zile le-a si trecut… asa ca eu cred ca pot sa incep sa imi dau cu parerea.

Nu vreau sa comentez prea multe despre ziua nationala. In cele din urma este o alegere laica si cat se poate de conventionala, bai nene, la data de… sarbatorim ziua nationala, iesiti cu steagul, cu defilarea, ciolanul si fasolea sau dupa caz muzica patriotica sau populara si hai sa fim romani pentru ca e ziua noastra. Hai baieti ca e doar o zi, nu dureaza mult, va pupati un pic in piata libertatii (ca sa citez pe Caragiale) apoi va intoarceti la ce faceati inainte… va dati in cap sau va infigeti cutite in spate.

Din punct de vedere emotional un fiasco total ziua asta. Ba se gaseste cate un artist mai destept care nu sarbatoreste pentru ca el e mai cu mot, ba cate unul care este minoritar si ofensat, pentru ca i s-a umflat democratia la mansarda, ba… E si aleasa ziua de un mare fel, e frig, ploua, etc… ai face orice ca sa stai la cald si sa te uiti la televizor la fraierii de afara cum se chinuie sa sarbatoreasca cu mucii pana la genunchi. In cele din urma parca zici ca au ales cei din industria farmaceutica ziua, ca ei beneficiaza din plin de pe urma celor ce ies in strada, la ploaie si frig.

Dar sa ne intoarcem la Sf Andrei,  patronul spiritual al Romaniei. Am citit cateva chestii dar nu am intrat in detalii apropos de acest sfant. Foarte sumar, a participat la cina cea de taina, semn ca ii plac chiftelele si vinul, apoi a predicat pana i-a suparat pe unii care l-au ingropat pe undeva prin Patras. Asta dupa ce l-au rastignit pe o cruce in X care a devenit apoi semnul definitoriu al Sfantului Andrei.

Nici asta nu este relevant pentru ce incerc sa spun, pentru ca nu asta era ideea, nu ma gandeam sa il judec pe Sf Andrei indiferent ce a facut el.

Ceea ce incerc eu sa fac, este o paralela intre doua popoare pastorite de acelasi sf Andrei. Unul, asa cum spuneam mai sus, suntem noi, poporul roman. Celalalt, un popor care pare sa aibe ceva radacini la nord de Marea Neagra, dar care s-a format in partea opusa a Europei, in nordul insulei Britanice. Pe vremea cand romanii vorbeau despre noi ca poporul ce locuieste in Dacia, vorbeau despre ei ca picti, cei ce locuiau in Caledonia si se pictau cu albastru. In plus, daca unii il considera pe sfant pedepsit si ingropat in Grecia, altii considera ca omul a bantuit si crestinat Romania, apoi a facut aceeasi chestie cu Scotia, sau Caledonia cum se numea pe vremuri. Adica a avut timp sa propovaduiasca crestinismul pe teritoriul Daciei, apoi s-a tot dus spre vest pana cand a propovaduit acelasi crestinism altor pagani din insula. Practic asta il si face patron spiritual si religios al tarilor pe care le-a pastorit. Complicat de explicat cum a facut el toate astea, dar la religie zice sa crezi si nu sa cercetezi.

Nu cercetez, dar am o dilema, cum putem sa fim atat de diferiti? Noi si ceilalti de care a avut grija Andrei?

Ma uit la un popor mic, care a invatat repede sa navigheze, sa faca barci si sa isi asume curajul de a pleca departe, foarte departe, Un popor de luptatori (de peste 300 ani, coloana vertebrala a armatei britanice, pentru ca imperiul a crescut si apoi s-a bazat pe ei).

Si acuma sa vedem unde semanam. Ambele neamuri, urasc un vecin sau pe cineva din apropiere cu care are conflict de sute de ani. Ambele neamuri sunt iubitoare de alcool. Si noi si ei avem o istorie plina de tradari si de tradatori.

Dar atunci, intrebarea fireasca – ce naiba au ei diferit de poate fi asa de tare admirat?

Ei bine, daca nu citeam legenda lui Scorillo ca fiind a noastra as fi jurat ca e a lor. Cum care legenda? aia cu cei doi caini care se bat pe un ciolan pana vine un lup cu pretentii la ciolan, moment in care cainii se unesc impotriva lupului si il elimina ca sa se poata intoarce la lupta lor. Ei bine, nu am prea mai vazut romanii sa faca front comun pentru o cauza nobila sau mai meschina, dar i-am vazut dezbinati si tragand fiecare pe treaba lui, mai repede unindu-se cu lupul in lupta cu ai lor.

In timpul asta, ma uit fascinat la ceilalti si la cei ii uneste. Desi tara e impartita intre catolici si anglicani , asta stiu doar ei. Pentru restul lumii, daca incerci sa te legi de ciolanul ala pentru care se bat… o faci pe riscul tau. Pentru ca brusc se vor uni si te vor face arsice. Apoi se intorc la bataia dintre ei. Asta nu prea am mai vazut in Romania. La noi e de preferat sa plece lupul cu ciolanul ca sa nu se omoare fratii intre ei pentru ciolan…

Apoi au mizeria aia de ciulin. Pe toate pozele, logo, reclame, semne de circulatie sau tot ce vrei. Ca e un logo sau poza din realitate, ca este ca un desen de copil… ei bine, sa nu te legi de ciulinul oamenilor ca ti-o furi rau de tot. Au ciulinul pe tricou, pe creier, pe imn. Cand noi cantam ca sa ne desteptam ei canta despre ciulini pacii, despre “Flowers of Scotland”. Cand noi ne prefacem ca ne loveste patriotismul, la ei ti se face parul maciuca imediat ce incep sa cante si dubleaza tot cu afurisitul ala de cimpoi. Nu a credeti, ia incercati pe facebook vreun meci de rugby sa vedeti cum canta stadionul. Cica am avea si noi frunza de stejar, macar la rugby. Nu o baga nimeni in seama. A incercat o blonda sa promoveze o frunza de fag. Nici aia nu a prins, a facut blonda si parnaie. Si cam gata, ca doar nu o sa ne reprezinte pe noi vreo buruiana.

Da, inca o chestie care ii uneste, cimpoiul si muzica specifica acestui cimpoi. Aveam si noi naiul, dar afara de francezii amatori de Gigi Zamfir nici naiba nu mai da doi bani pe naiul ala. Fratii vitregi intr-u Andrei marsaluiesc, canta pe stadion, canta la nunta, canta in vacanta, canta la cimpoiul pacii cam peste tot. Mai baga ei si niste tobe. In comparatie, noi… nu mai avem de mult treaba cu naiul. Nici nu stiu cu ce mai avem treaba. Cu manelele poate. Si cu dusmanii din ele.

Si sa nu uit. Au acel kilt. Fereasca sa ii spui fusta, e kilt. Este o intreaga filozofie. Cu tesatura in patratele, cu culori care definesc fiecare mare clan scotian. Cu o gramada de accesorii pe langa. Noi nici iia nu am putut sa o promovam. Nici macar francezii care incercau sa ne ajute. In timpul asta scotienii marsaluiesc mandri in kilt, danseaza la nunti si botezuri in kilt, merg la razboi in kilt. Noua parca ne e rusine de iia aia, acea “la blouse romain”, ca daca ii zicea altfel tusea. In timp cei ei umbla in kilt de nebuni la toate evenimentele importante din viata lor, noi … ne-am indepartat de itari si iie ca de naiba. De umblat in port popular pe la petreceri, nici nu se pune problema, poate doar pe la evenimente care cer expres dres code folcloric. Poate ca pe ei ii ajuta alcoolul, o chestie care uneste cele doua natiuni de betivani. Uneori ma gandesc ca Sf Andrei se trage din vreun zeu betiv.

Au si bere, multaaa bere. Da, au si whisky. Nu este al lor, l-au furat ca si alcool de la irlandezi, l-au rafinat, l-au imbunatatit si acum toata planeta bem scotch (cum spun ei la whisky). Single malt daca se poate. Pentru ca au facut o cultura nationala din acest whisky. Il rafineaza, il marketeaza si il vand la super pret peste tot in lume.

La fel am facut si noi! Caram tuica in peturi de 2-2.5 litri peste tot in lume. Nu seamana a nimic. Cativa producatori mai seriosi au riscat volume mai mari. S-au oprit pentru ca nu prea le-a iesit. Pare ca suntem un neam de moonshineri (pentru cine nu stie ce e un moonshine, ei bine asa se numea alcoolul fabricat ilegal pe vremea prohibitiei si livrat pe sub mana). Hai sa ne uitam la noi. Tuica pe raft in magazine nu se prea gaseste pentru ca nu se prea vinde. In schimb in tara se bea tuica la greu, fabricata cumva in fiecare gospodarie. Si cam toti o muta cu sticle reciclate, dar mai ales in peturi de cantitati mari. Ca sa nu mai vorbim ca tuica nu este denumirea acceptata de toata tara. De exemplu ardelenii folosesc termenul de palinka si apoi se cearta cu ungurii apropos de primii care au facut palinka, sau primii care au gasit cazanul… sau indiferent, ideea este sa descopere care au fost primii.

Mai sunt chestii care seamana si chestii unde suntem total diferiti. Doar ca ramane esentialul. Au cateva simboluri care fac diferenta. Eu am numit cateva. Ei le-au dus dupa ei peste tot. Au dus steagul pe care este reprezentata crucea in X, pe fond albastru ca sa aminteasca de picti. Au ciulinul, au whisky, au birtul (scottish pub), au cimpoiul… Si oriunde ajunge unul de-ai lor vei regasi aceste simboluri.

In paralel, noi nu avem nici simboluri pentru ca le-am uitat sau pentru ca s-a trezit vreun artist idiot care sa “influenteaza” poporul si sa spuna ca nu este in regula. Iar sportul national a devenit cautatul de paie in ochii altora, paie greu de gasit pentru ca ne deranjeaza barna din ochiul personal.

Noi nu avem acea agenda comuna, tipic insularilor. Pe unde mergem ne integram. Nici macar sarmalele si micii pe care i-am imprumutat de la turci nu ne mai reprezinta.

Mi-as dori sa gasesc acel punct comun care sa ne uneasca, sa gasim acele simboluri care sa ne faca mandri de noi. Am avut pentru cateva saptamani tricoul galben. Au mai incercat unii sau altii sa ne trezeasca identitatea nationala. Din pacate, totul se fasaie inainte sa inceapa.

Si nu, asta nu este un discurs suveranist. Este un discurs unionist. Asa cum spuneam de scotieni, si ei sunt divizati de religie, puternic divizati de crezul in biserica catolica sau cea prezbiteriana, dar asta nu ii opreste sa gaseasca alte simboluri care sa ii uneasca peste religie. Care ar fi oare acele simboluri care sa ne aminteasca de acei inaintasi ai nostri care au facut diferenta, care ne-ar aduce inapoi mandria? O intrebare retorica, la care nu mai sper sa gasesc raspuns…

cineva...

 Cu ceva vreme in urma am asistat siderat la o discutie in care niste domni, care printre altele trebuiau sa aibe in grija linistea noastra, povesteau ce aberatii se intamplau in sfera lor de interes si expertiza. La un moment dat unul din ei a comentat ceva de genul, bai cred ca in tara asta mai exista un serviciu paralel cu al nostru si cineva chiar se ocupa de chestiile astea, doar nu s-or baza doar pe noi, ca suntem cam pe niciunde…

Nu asa departe in timp am avut parte de o chestie similara intr-o sedinta de management. Indiferent de subiectul abordat, se punea intrebarea “dar nu avem pe cineva care sa se ocupe?”. Ca si in cazul precedent, oamenii sperau la o echipa de management paralela care sa faca treaba.

Asa mi-am dat seama ca e o chestie nene sa devii CINEVA!  Cineva devii abia atunci cand rezolvi, ai solutii, faci ceea ce nu au altii chef sau nu pot sa faca.

Cred ca asa am si ajuns in tara asta, sa devenim dependenti de cineva. Noi toti stim pe cineva care se pricepe, care face, care trebuie sa faca. A devenit o chestie nationala. Ai o problema si nu stii pe cineva? Nasol moment, nu ti se rezolva problema. Stii pe cineva, te-ai scos! Ori se rezolva problema ori ai pe cine da vina.

Cineva asta este moartea asumarii si responsabilitatii. Este personajul perfect pentru cazurile de “cover your ass” procedure. Pai nu era treaba mea, cineva trebuia sa se ocupe de asta. Cine? Nu stiu, cineva care…

Asa ca in nesimtirea mea am inceput sa insist sa aflu cine este acel cineva. De fiecare data cand aflu ca cineva trebuia sau trebuie sa faca ceva insist pana cand aflu cine naiba e acel cineva. In cazul meu specific, la nivel micro, imi iese. Daca nu aflu cine e cineva, il fac eu pe vreunul din subordine cineva. Si odata ce omul devine cineva, e clar ca el trebuie sa faca ceea ce ari fi facut cineva.

Problema nu sunt insa nici eu si nici cei ca mine. Noi ori gasim pe cineva care sa preia sarcinile lui cineva, ori …ne apucam noi de treaba lui cineva ala, ori… daca nu ne descurcam e bai. Dar cum spuneam, problema nu e la noi, problema e la cei alesi. 

Acolo niste domni si doamne ajunsi CINEVA au o problema in a gasi pe cineva care chiar sa faca treaba

Din pacate pentru noi, ei, cei ajunsi cineva, inca mai spera ca in tara asta mai exista un sistem, un serviciu, cineva, care in paralel cu ei sa le faca treaba.

Ori, asa cum spuneam, daca cineva nu are nume … si nu poate fi tras la raspundere… ramane, ca speram sa apara cineva care sa faca ceva. Iar daca face ceva prost, sa gaseasca pe alt cineva pe care sa dea vina… 

Destul de complexa situatia… noroc ca stiu pe cineva… 

dii murgule, dii...

O stiti pe aia cu bati tot calul care trage?

O vorba veche pe la romani, care incearca sa spuna ca cel care face efort va primi si mai mult de facut, va primi si suturi ca sa faca mai mult. 

In mintea mea mi-am imaginat mereu o caruta trasa de doi cai, unul lenes si unul harnic. Pe cel lenes il lasa vizitiul in pace, pentru ca ce rost avea sa isi piarda timpul cu el, in timp ce il chinuia pe cel harnic sa faca mai mult.

Imaginea asta extrapolata se vede destul de des prin birouri, mai ales prin multinationale. Toti stim cate un cal lenes care o freaca la greu si toti ne intrebam cine tine nene in spate pe lenes/lenesa? cum naiba de scapa si de concedieri, de munca, de raspundere? Asta in timp ce altii muncesc pe rupte, mai sunt si certati si primesc presiune si deadline-uri si de toate. Mai sunt si dati afara cand incep concedierile.

Si am ajuns la o teorie venita din vest, The dead horse theory. O teorie despre proiecte, lucruri prost facute, proiecte care incep rau, continua rau, dar fiind cumva zdroaba vreunuia pus sus pe craca e musai sa se intample. 

Am gasit o explicatie pe care am furat-o de pe net (ca de AI)  si care explica putin teoria asta, in care unii oameni, institutii sau natiuni se confruntă cu probleme evidente care sunt imposibil de rezolvat, dar in loc sa accepte realitatea, se agata si incearca sa le justifice, si nu doar atat dar mai si investesc timp si resurse in aceste proiecte nascute moarte.

Ideea centrala este clara: dacă descoperi ca esti pe un cal mort, cel mai intelept lucru de facut este sa cobori si sa-l “abandonezi”. 

Dar cum spuneam, in practica, se intamplă adesea opusul. In loc de a abandona calul mort, se iau masuri in ceea ce il priveste:

• Se cumpara o sa noua pentru cal.
• Se imbunatateste dieta calului, nu conteaza ca e mort si se arunca fanul pe tarla degeaba
• Schimbarea calaretului face parte din joc. Cu ocazia asta de multe ori se ingroapa un calaret bun pentru ca mortul nu misca nici macar cat o martoaga
• Sa zicem ca totusi calaretul a gasit pe cine sa dea vina asa ca se concediaza managerul de cai si se angajeaza pe acelasi post altul nou, asteptand un rezultat diferit. Aici seamana cu povestea calaretului, un manager bun va avea o problema mare pentru ca nu poate resuscita mortul
• Se organizeaza intalniri pentru a discuta cum sa creasca viteza calului mort.
• Se creaza comitete sau echipe de lucru pentru a analiza problema cailor morti din toate unghiurile.

Aceste comitete lucreaza luni de zile, pregatesc rapoarte si în cele din urma concluzioneaza ceea ce era deja evident: calul este mort.

• Se justifica eforturile prin compararea calului cu alti cai morti similari, ajungand la concluzia că problema era lipsa de pregatire a celor care aveau grija de cal. De aia ziceam ca orice calaret sau manager de cai isi va vedea cariera zdruncinata din cauza gloabei moarte
• Se propun cursuri de pregatire pentru cal, ceea ce presupune cresterea bugetului. Asta chiar e o parsivenie interesanta, dar apropo de calul lenes de la inceput, ati remarcat cati se salveaza din bugetele si comisiile care au grija de cai morti?
• Se redefineste conceptul de „mort" pentru ca oamenii inca mai cred in calul cela, dupa ce s-au aruncat atatia bani pe geam, vor sa verifice daca acel cal mai are posibilitati.

O lectie scumpa asta cu calul sau caii morti. De prea multe ori, calul (proiectul sau ideea) vreunuia de sus moare dar este inca tratat ca viu. Ca moare pentru ca asa s-a nascut. Ca moare pentru ca managementul schimbarii a decis ca nu mai e nevoie de el. Indiferent din ce cauza moare… calul tot mort ramane. Dar daca organizatia a dat bani multi pe calul ala nu poate accepta ca e mort. Asa ca mai baga niste bani in mort, si baga pana cand ori cade al de a venit cu proiectul, ori se trezeste cineva suficient de sus pus sa ingroape calul.

Unde se lipeste asta de batutul calului care trage? ei bine, calul care trage, daca ajunge sa aibe grija de calul mort … si-o fura. In schimb calul lenes va trai excelent pe spinarea calului mort. Va cere resurse de resuscitare, va avea scuze funerare, va plimba hartii justificative prin care isi valideaza pozitia de neclintit in organizatie - cea de profitor de cal mort.

Acuma… fiecare cu grajdul lui, dar daca nu vrei sa arunci banii pe cai morti… scapa de aia lenesi si foloseste resursele mortului pentru aia pe care ii bati, ca doar de aia ii bati, ca trag.

Rugby

 Intr-o lume in care barbatii devin micsunele si mimoze, o lume in care feminismul a progresat atat de mult incat barbatii incep sa isi doreasca sa fie femei a ramas totusi un sport in care barbatii raman barbati, in care forta, viteza, coordonarea, munca de echipa fac diferenta. Un sport in care si fair play-ul a ramas in spiritul jocului. Un sport al domnilor.

Ei bine, era o vreme in care in tara noastra, frunza de stejar avea o doza mare de mandrie atunci cand se batea cu garoafa englezeasca, cu trifoiul irlandez sau cu ciulinul scotian cumva de la egal. Am lasat deliberat cocosul galic de-o parte, pentru ca acum, despre un representant al lor as vrea sa vorbesc, pentru ca am avut onoarea sa il cunosc pe antrenorul de azi al celor ce poarta frunza de stejar.

Omul a venit in Romania si a preluat o echipa oarecum in degringolada. A facut o analiza a ceea ce se intampla in echipa aia si a iesit o analiza de tara incredibil de precisa.

Ce ii spuneau elevii lui la antrenament? Pai na, asa suntem noi romanii, mintim. Asa suntem noi, lenesi… furam, etc, etc… Oamenii si-au pus singuri eticheta si eticheta era a unui produs de slaba calitate. Daca extrapolam la tara, vedem acelasi lucru, un popor in depresie, care nu mai spera la un viitor, care atunci cand se refera la propria tara pare mai degraba pus pe glumite de autobaza. Si chiar daca nu ne convine astia suntem. Noi vorbim despre Romanica si locuitorii ei de parca nu am face si noi parte din ei.

Ca si in echipa de rugby, nu lucram in echipa, ne atacam unii pe altii, ne concuram mai mult intre noi decat cu cei din afara. Mai rau chiar, ne aliem cu cei din afara impotriva alor nostri.

O natiune in depresie care isi plange de mila.

Ei bine, se stie ca nu sunt mare fan al francezilor. Dar in cazul asta am devenit un mare fan al cocosului galic care antreneaza frunzele de stejar.

Pentru ca dupa ce a facut analiza echipei s-a pus pe munca cu ei. I-a pus si pe ei la munca – mai intai conditie fizica. Pentru ca nu se poate sa fii puternic daca nu te antrenezi sa fii puternic. Si da, nu au infrastructura, nu au sala de forta adecvata, nu au multe, dar francezul a gasit variante si alternative. Pentru ca daca vrei ceva poti, pentru ca daca iti doresti sa fii puternic si sa te antrenezi, gasesti o forma de a te antrena. 

Ideea era sa se opreasca din plans de ce nu au si sa construiasca cu ce au. Si apoi a cerut disciplina, pentru ca disciplina bate scuzele. Si oamenii aia au inceput sa se antreneze, ca sa recupereze cei aproape 60% lipsa antrenament din programul lor (in comparatie cu cei cu care urmau sa se bata). 

Apoi a inceput sa lucreze la psihicul lor. Si de fapt asta cred ca e cea mai importanta parte din antrenament. Mi-a placut sa il aud spunand – bai romanilor, voi v-ati ascultat imnul? Nu zice acolo nimic despre lene, minciuni si furturi. Acolo zice despre lupta! Despre credinta, despre mandria pe care ar trebui sa o aveti.

Cum ar fi sa trebuiasca sa ne cantam imnul in fiecare dimineata. Sa avem 5 minute in care sa ne amintim ca trebuie sa ne trezim, ca trebuie sa luptam pentru noi, ca ar trebui sa fim mandri de ceea ce am fost si suntem. Nu sa ne ingropam in noroi cu etichete care nu ne fac cinste.

Omul a mai facut o remarca. Trebuie sa lupti. Poate nu o sa ajungi la vitorie mereu, dar trebuie sa lupti, sa se vada ca iti doresti sa castigi, pentru ca daca doresti si lupti ai sanse mai mari sa castigi decat cel aflat in letargie. Daca nu lupti ai pierdut inainte sa inceapa jocul. Trebuie sa crezi ca e mai bine sa lupti si sa pierzi cu onoare, dar sa iti dai sansa mandriei ca ai facut ceva, decat sa fii spectator la propria infrangere.

Echipa aia si-a recastigat mandria, baietii au inceput sa creada in ei si sa castige. Cred ca prea putina lume stie, dar s-au calificat la turneul Mondial din Australia. Au reusit sa bata pe altii care au si infrastructura, si bani, si … orice. Pentru ca au ajuns sa lupte si sa isi doreasca sa castige.

Pentru ca despre asta e vorba, sa iti doresti sa lupti. Iar daca lupti imposibilul devine posibil. 

Ar fi un pas mic pentru o natiune care vrea sa se trezeasca. Un pas care sa spuna – copiii trebuie sa faca sport. Sa invete sa se bata, sa invete ce este competitia, sa invete ce inseamna spirit de echipa. Pentru ca sportul, mai mult decat puterea fizica antreneaza si pe cea psihica. Noi trebuie sa invatam sa ne pregatim copiii sa lupte, sa fie competitivi si nu sa ii cocolosim, sa ii pufosim.

Imi amintesc ce imi povestea un fost coleg american atunci cand l-am intrebat de ce e asa important pentru el in interviuri sa afle ce sport au facut candidatii. Raspunsul a fost debordant, cei care au facut sporturi de echipa inteleg munca in echipa, inteleg sa colaboreze, inteleg cat de nasol e sentimentul unui meci pierdut pentru ca unul din echipa nu a fost parte din echipa. Cei care au facut sporturi individuale pot fi foarte buni pe joburi care cer astfel de oameni. Si indiferent de sport, toti inteleg ce inseamna competitia, ce inseamna sa te bati pentru un obiectiv.

O natiune care nu intelege importanta sportului, a competitiei, a sentimentului de victorie, nu va reusi sa se ridice si sa lupte. Vom continua sa ne rontaim intre noi, sa ne gasim scuze idioate pentru toate prostiile pe care le facem. Vom continua sa ne omoram intre noi ca sa le facem pe plac strainilor pe care vrem sa ii multumim.

Asta nu este un speech despre suveranism, oricat s-ar crede ei mai destepti, in cele din urma sunt tot un grup de romani impotriva altor romani.

As vrea sa cred ca este o pledoarie pentru sport, locul acela unde se identifica leaderii, unde se vad antrenorii, cei care investesc in altii, locul unde competitia, dorinta de lupta conteaza. Pentru ca asa vom incepe sa simtim gustul victoriei si sa redescoperim si mandria noastra pierduta.

Si daca nu ma credeti, amintiti-va ce sentiment fain am avut atunci cand nationala de fotbal a umplut stadioanele Europei de tricouri galbene. 

A fost o floare cu care nu am facut primavara, dar oare daca am investi in mai multe flori…