Paradoxul Abilene

 Totul pleaca de la o poveste din 1974 relatata de profesorul si expertul în management Jerry B. Harvey. In poveste o familie joaca un joc impreuna intr-o zi fierbinte de vara, cand socrul le sugereaza sa faca un drum de 53 de mile din oraaul lor natal, Coleman, pana în Abilene, Texas ca sa ia masa la un anume restaurant. In ciuda faptului că nu vor cu adevarat să meargă, ceilalti membri ai familiei sunt de acord si ajung sa faca un drum lung si inconfortabil pana la un restaurant mediocru si inapoi.

Povestea exploreaza dorinta de a face pe plac, de a fi politicos sau de a fi apartenent la un grup de o anume factura. De acolo si incapacitatea unei multimi de a iesi dintr-un anumit tipar. Cand deja le e clar ca au decis o prostie o continua. De ce? ei bine, in negocieri tine de puterea implicarii, puterea investitiei. O data ce ai investit timp, nervi, bani, orgoliu sau creier in decizie, nu te mai poti dezice de ea. Fiecare individ din multime isi tempereaza propriile temeri ca ar fi ales gresit pentru ca multimea e pe acelasi trend. Din punctul asta de vedere individul se bazeaza pe decizia de grup, din convingerea ca grupul decide corect. Si cand toti indivizii au aceeasi idee, apare acest paradox. Toti vor decide pentru ceva in ce nu cred.

Cam asta s-a intamplat in recenta campanie electorala. Un candidat a reusit sa convinga pe fostii concurenti sa ii dea sustinerea. Problema a aparut in momentul in care grupul de sustinatori ai celor care au fost de acord au inceput sa isi puna intrebari. O parte s-au aliniat ideii, dar o mare parte au avut o problema mare in a se alinia.

Aici avem doua aspecte.

Primul a fost din partea celor care au fost de acord sa mearga la Abilene, dar au decis ca merg cu masina lor, cand au ei timp. Acestia sunt cei care si-au rezervat dreptul de a mima drumul. Sunt cei ce nu au aderat complet la idee si care au reusit sa se extraga de la calatorie fara insa sa o parcurga. Ei vor induce o eroare de perceptie, pentru ca grupul celor care vor ajunge cu adevarat la Abilene va fi mai mic decat ceea ce apare pe listele de participanti.

Cel de-al doilea aspect va induce o a doua eroare de perceptie. Candidatul care se bazeaza pe o participare masiva la pranzul din Abilene va avea surpriza sa descopere ca a comandat prea multe portii, pentru ca participantii lipsesc, chiar daca se jura ca au fost acolo.

Primii pot fi condamnati doar pentru lasitatea de a isi exprima opiniile. Ideea e ca daca i-ai pune in autobuz, adica ai putea sa verifici actiunile lor si asta ar avea consecinte, ei ar merge la Abilene. Din aceeasi lasitate din cauza careia nu isi exprima opiniile. Desi par de condamnat… mai repede i-as condamna pe cei care ii obliga sa isi calce principiile. Da, nici ei nu sunt total de iertat, pentru ca lasitatea lor ii face pe toti sa ia decizii in care nu cred si care poate ii va afecta.

Pe ceilalti ii va condamna rezultatul final, atunci cand descopera ca socotelile din targ nu se potrivesc cu cele de acasa.

In cazul asta specific, nu o sa stim niciodata cum ar fi iesit, pentru ca au intervenit altii. Ceva de genul vecinii familiei din poveste i-au chemat la gratare si uite asa nu s-au mai dus la Abilene. Nu vor sti niciodata daca drumul ala era o prostie sau nu pentru ca nu au trait experienta. La fel nu vom sti nici noi cum ar fi iesit votarea. Putem sa o banuim, dar nu vom avea niciodata o certitudine.

Ramane ca cei care au fost de acord cu drumul spre Abilene au timp acum sa isi reconsidere decizia. Pot propune alta destinatie, alt parcurs, alt mod de deplasare… La fel si cei care sperau ca vor avea clienti la destinatie trebuie sa isi faca temele ceva mai bine. Daca se bazeaza in continuare pe numarul celor inscrisi ar fi o mare prostie. Nu este imposibil ca ei sa fie luati de val si sa isi faca temele asa.

In cele din urma, jocul din familie doar s-a amanat. Ramane in continuare ca mai devreme sau mai tarziu, cineva va propune iar sa luam masa in Abilene, la un restaurant mediocru. Ne va fi jena sa refuzam, asa ca ne vom plange pe urma de disconfortul pe care tot noi l-am acceptat.