... asa suna un titlu de articol din Business magazin. Si acolo Cristian Hostiuc, autorul face o scurta analiza a situatiei. Si da, daca te dai un pas in spate si te uiti din tribuna ii cam dai dreptate.
Am si eu o suma de exemple, de angajati care si-au urat patronii atat de tare incat i-au furat, i-au tradat,
Stiu cazuri in care patronul era socat si incapabil sa inteleaga tradarea, cel care tradase fiind cel apropiat, cel in care aveau incredere, caruia ii dadusera pe mana multe si mai ales mult credit. Stiu caz in care propietarii afacerii au ajutat pe tradator cu relatiile lor, chestie care de multe ori valoreaza mai mult decat banii. I-au deschis usi la care nu avea acces, i-au facilitat ajutor medical pentru membrii familiei lui, l-au tratat pe tradator ca fiind unul de-al lor. Si cu toate astea, nu doar ca a plecat, dar a plecat intr-o corporatie care ii concura.
Si da, chiar asta spunea si articolul la care faceam referire, oamenii ii urasc pe patroni si prefera multinationalele.
Si la final, revine intrebarea - de ce fac oamenii asta? de ce tradeaza, de ce se intorc impotriva celor care se dau peste cap pentru binele lor? De unde frustrarea asta si de ce li se pare ca e mai bine la multinationala? Unde este ruptura, ce anume supara asa de tare pe acesti oameni?
As incepe cu veniturile. In timp ce patronii incaseaza profitul si il gestioneaza cum vor ei, angajatul primeste si va primi salariu. De unde pierderea la traducere? Pai simplu, patronul este cel care a riscat sa faca afacerea. Daca merge bine, castiga, dar cand merge prost pierde si pierde din banii lui, ai familiei, etc. Angajatul primeste salariu chiar si cand treaba scartaie… Si atunci, ce nu ii convine? E simplu, e vorba de natura umana, care spera ca cel de a castigat la Loto sa imparta cu toti, chiar daca numai el si-a pus banii la bataie. Angajatul, mai ales daca are acces la cifre se va simti mereu frustrat pe patron, pentru banii pe care ii face, pentru masina pe care si-o permite, pentru vacante, pentru orice! Si stiu asta pentru ca am discutat cu unii din acesti angajati. Ei nu apreciaza ce primesc, li se pare ca nu primesc destul si asta ii frustreaza.
Apoi sunt micile cereri. Uneori patronul cere angajatilor, mai ales celor apropiati sa faca unele mici joburi personale. Sa duca un copil la scoala sau o soacra la medic. Chestii pe care angajatul le face, dar in acelasi timp il fac sa se simta servitor si nu partener al patronului. Patronul isi lasa pe apropiati pe mana lui, si considera asta un semn de incredere, o validare a apropierii fata de om. Din partea cealalta insa, asta este perceputa ca o corvoada. In multinationala nu se intampla asa ceva…
Si desi am lasat la urma, posibilitatea de a accesa anumite functii. Pentru ca daca e firma de familie, atunci este foarte posibil ca anumite joburi din top management sa fie ocupate de membrii familiei. Iar angajatul realizeaza ca nu va avea niciodata sansa sa fie numit in acea functie, pe care o ocupa un membru al familiei. In unele cazuri, angajatului i se cere sa pregateasca pe fiul/fiica sau nepotul/nepoata, nora, ginerele, sau ce anume inseamna in familie cel pus pe functie. Ce gandeste angajatul? Nu e greu sa iti dai seama ca fierbe orezul in el la ideea ca trebuie sa “stea dupa fundul prostului sau proastei, dupa caz, si sa ii explice de un milion de ori pentru ca nu pricepe”. Daca neamul pus pe job se straduie sa faca treaba mai e cum mai e, dar daca beizadeaua doar se preface ca munceste, ei bine, frustrarea angajatului atinge cerul.
In contra-partida, la multinationala, nu se vede patronul. Proprietarii sunt o chestie acolo invizibila, e clar ca exista dar nu ii vede sau mai degraba nu ii percepe nimeni. Daca vreun sef cere angajatului sa il ajute cu comisioane personale, e destul o notificare la HR si seful nu mai e sef. Daca seful are masina de firma, ei bine, aia e cam tot ce se vede. Profitul poate sa fie cat de mare, angajatul nu ii vede pe actionarii care incaseaza. Ei sunt acolo undeva in lume. Nu frustreaza pe nimeni. Mai mult, pe linie de PR o suma de proprietari de business mare isi fac reclama de cum folosesc ei masina luata in 1965 - Waren Buffet insa uita sa spuna ca e totusi un Aston Martin DB5, sau amaratul ala de Ingwar Kemprad, care sta cu fundul pe ditai averea IKEA, dar care se zgarceste la a merge la restaurant… si noi si credem. Asa cum credem ca Bill Gates mananca doar pizza.
De fapt smecheria e simpla, cei din big business au invatat sa mascheze ceea ce au ca sa nu starneasca frustrarea, invidia sau gelozia angajatilor. Iar cand e vorba de avansare si career path… in multinationale e destul de clar parcursul. Omul stie ce are de facut pentru a accesa un job sau altul. Si chiar daca nu au sanse sa ajung ain Board sau sa fie pusi CEO, ei sunt fericiti asa, pentru ca la fel sunt si colegii lor. Iar cei din joburile de top mai sunt si schimbati din cand in cand, asta chiar da satisfactie de multe ori angajatilor. Pe de-o parte scapa de boul/vaca din pozitia aia de manager, niste prosti, oare cu cine si-au tras-o ca sa ajunga acolo? Pe de alta parte, se elibereaza job, deci teoretic ar fi sanse de promovare. Uneori chiar se si intampla. Mult, cu mult mai rar decat viseaza angajatul, dar … deh… exista o speranta. Spre deosebire de firma patronului unde neamurile sunt inamovibile.
Asa ca sa nu ne miram daca angajatii vor fi tentati sa urasca patronul care le da salariu. Iar patronii sa zica merci daca sunt doar injurati pe la spate. De prea multe ori angajatii se simt indreptatiti sa isi fure patronii. Pentru ca ei se simt ca in “Rascoala” lui Rebreanu. Tot ce are patronul li se datoreaza lor, celor care au muncit. Nu patronului care si-a riscat banii, care a avut viziunea afacerii, care de cele mai multe ori munceste cat cinci din angajatii lui.
Intr-o tara in care s-a predicat de-a lungul a peste 60-70 de ani despre “exploatarea omului de catre om” de ce ne-am mira ca angajatii au atitudinea asta? In aceeasi tara in care capra vecinului ar trebui sa moara, doar asa ca sa se simta vecinul bine, pai vaca patronului de ce sa traiasca? Si de ce sa o mulga doar patronul?
Si da, accept faptul ca s-ar putea sa gresesc, ca e posibil ca si eu si ZF/BM sa gresim. Pentru ca mai exista si exceptii, mai exista si oameni care pot fi loiali patronului. Dar, daca mai apare si cate o floare pe ici pe colo, asta nu inseamna ca este primavara in business-ul romanesc. Pentru ca sa fim cinstiti, in antreprenoriatul mioritic se aplica si alta zicala celebra “ochiul stapanului ingrasa vita” prin vita sa intelegeti firma. Iar daca stapanul pleaca in vacanta prea des, riscul e ca vita sa se jegareasca, sa nu mai dea la fel de mult lapte, in unele cazuri chiar sa si moara.
Si culmea, daca moare angajatii vinovati de moartea afacerii vor fi suparati tot pe patron, pentru ca nu a avut suficienta grija si nu a muncit destul ca sa aibe ei job si salariu.
