miercuri, 30 decembrie 2015

cercurile lui … Murphy


Una din legile lui Murphy spune ca intotdeauna cand trebuie sa alegi la ce coada sa te pui, cealalta coada va merge mai repede. Daca te pune naiba sa te muti la coada care mergea mai repede, aceasta brusc va incetini, si cealalta coada se va muta mai repede…

Culmea e ca de fiecare data cand stau la vreo coada multipla, traiesc cu impresia ca parca ma stradui sa demonstrez legea lui Murphy, si ca inevitabil cozile celelalte se misca mai repede. Am patit cea mai recenta experienta de acest gen zilele trecute cand am trecut granita pe recent inaugurata autostrada care ne leaga de tara vecina si prietena… singura autostrada de gen pe care o avem. Ca o lege a compensatiei, tot timpul pe care il castigi pentru ca ai ales sa mergi pe autostrada si nu pe drumul vechi, se va pierde la coada de trecere a frontierei.

Am nimerit evident la cea mai lenta coada. Cand am ajuns in dreptul politistului de frontiera am realizat ca omul se straduia, dar ca… atat putea si gata.

Imi venea sa o bag pe aia cu “salariul tau vine din taxele platite de mine”… dar as fi fost un idiot. Oricum nu cred ca i-ar fi pasat, si oricum nu era vina lui.

Asa cum nu e nici vina functionarei de la ghiseul de impozite din oras, care atunci cand e coada mai mare pleaca la o cafea si o tigara, pentru ca este sufocata, munceste neintrerupt de nu stiu cate ore, si are si ea nevoie de o pauza, ca orice alt om.

Cum nu e vina aproape a nici unui functionar din tara noastra, fie el militian. Pardon, politian… sau politist… sau cum s-o mai numi… Treaba unui politist e sa se asigure ca respecti legea 333…  un fel de 666 pe din doua… Adica, Satana asta de lege spune ca trebuie sa te pazesti asa de bine de hoti incat politia sa nu mai trebuiasca sa ii prinda. Iar daca iti montezi sisteme de supraveghere, pe care apar hotii in actiune, si sistemul respectiv nu este validat de politie… vei plati amenda. Probabil pentru ca le dai politistilor de lucru… Si oricum daca esti persoana juridica si nu ai plan de paza, platesti amenda… Oricum o dai platesti… Interesant e ca hotii nu platesc taxe…

Iar legea este data de alti functionari publici. Cei care lucreaza in parlament. Alesi de noi, cei care le platim salariile prin taxele pe care le platim…

La randul lor, cei din parlament, decid cine sa ne guverneze, adica alti functionari publici… platiti tot din taxele adunate de la noi. Astia, au o mare calitate… decid cat sa fie taxele de mari… si cu cat nu le ajunge, cu atat tot umfla la taxele respective…  Din cand in cand, ne prostesc pe fata, ca sa ii alegem din nou, si sa ii platim regeste, cu aceleasi taxe.

In toata povestea asta, ar trebui ca noi cei care platim taxe, sa ne revoltam, nu? Ca platim ca prostii, pe cei ce ne prostesc in fata.

Dar cum sa te revolti, cand sportul favorit al celor mai multi dintre romani e sa eludeze aceste taxe. Cum sa iti pese cum sunt cheltuiti banii tai, daca tu traiesti din ajutor social, deci … nu doar ca nu platesti, dar mai si primesti! Ma distra chiar un calcul facut de un astfel de tip, care explica foarte serios ca nu se justifica sa se dea jos din pat ca sa munceasca pentru salariul minim pe economie, atata timp cat fara sa miste un deget castiga aproape la fel. Iar daca mai reuseste cate un mic expedient la negru, ramane cu toti banii.. deci la final, va castiga cu mult mai mult.

Cum sa iti pese de ce se intampla cu banii aia, daca nici macar nu esti constient de ei. Cei care lucreaza la firme private, nu isi bat capul pentru ca sunt cativa in firma care se ocupa de plati. Iar cei din guvern au fost suficient de abili sa ascunda cam jumate din ce se plateste pentru fiecare salariat in niste taxe platite de firma. Angajatul nu le vede pe fluturas, si isi imagineaza ca nu exista. Desteapta chestie…  In felul asta, individul nu avea avea perceptia ca plateste ceva, cuiva… Asa ca de ce s-ar astepta sa primeasca ceva inapoi de banii platiti de ei?

Cum spuneam, presiunea e pe proprietarii afacerii, fie ei patroni locali sau straini. Astia, la randul lor incearca sa mai scada din presiune, cautand fel si fel de tertipuri prin care sa mai evite, sau sa mai scada taxele. Si se folosesc de micile smecherii pe care guvernul le lasa prin legi, ca sa isi protejeze anumiti favoriti.

Adica mari fraudatori ai tarii… firmele de stat care au datorii imense in taxe ne-platite. Pentru ca pentru protectia lor, apar tot felul de gaselnite si exceptii si complicaciuni in legi.  Iar favoritii, care sunt pusi sa conduca marile proprietati ale statului, adica marii angajatori ai tarii, devin unii din cei ce eludeaza taxe la greu. Si atunci… daca cea mai mare parte a celor ce ar trebui sa le pese ce se intampla cu banii platiti de ei ca taxe ori nu platesc, ori nu au perceptia ca ar plati ceva, cum mama dracului sa intrebe vreunul pe functionarul public ce se intampla cu banii lui? Sau de ce e tratat prost pe banii lui?

Aici e pierderea la traducere. Daca in loc sa alegem pe cei care ne promit ca nu vom mai plati, i-am alege pe cei care ne-ar promite ca vom sti ce se intampla cu banii nostri? Si ca ii vor cheltui transparent!

Si ca se vor asigura ca toata lumea sa plateasca, astfel incat sa plateasca mai multi, dar mai putin?

Ce utopie, nu? Ar insemna legi simple si aplicabile in mod egal la toata lumea, fara subterfugii si fara milioane de exceptii si de formulari intortocheate.

Ma uitam la un film despre Mafie… Baietii aia trimiteau niste golani care sa fure, sa distruga, sa faca praf micile afaceri din cartier. Apoi, apareau ei si cereau taxa de protectie impotriva golanilor, si contra unei sume de bani le garantau micilor afaceristi linistea.

Cel putin, mafiotii erau niste tipi de onoare. Chiar ii protejau pe cei care plateau, si ii ajutau sa reziste ca sa aibe de unde sa culeaga taxe. Diferenta fata de guvernul nostru e ca … ai nostri de taxe nu doar ca nu ne garanteaza protectia. Sunt niste mafioti atat de slabi ca in loc sa ajute pe cei pe care ii taxeaza sa creasca, astfel incat sa aibe de unde sa culeaga taxe si mai mari… ii omoara… ii sufoca de-a dreptul.

Apoi se mira ca nu mai au de unde…

Sa ma intorc de unde am plecat… Am o senzatie ciudata, cum ca prin simpla alegere sa raman in Romania, am ales sa stau la coada care se misca cel mai greu…

Ma gandesc insa, ca si cei din cozile paralele au aceeasi senzatie ca si mine. Nu se poate ca legea lui Murphy sa mi se aplice doar mie si celor din coada la care stau eu tot timpul. Asa ca o consolare ieftina, ma uit la capra lor, si astept sa moara… asa ca ocupatie in timp ce stau la vreo coada…

miercuri, 9 decembrie 2015

etica tzepei


Am avut un accident. Usor, minor, fara prea multe consecinte, atat ca masina a fost trimisa la service pentru inlocuit plasticaria din bot, care fusese afectata si pe alocuri pleznita. Cei de acolo saritori, au pust totul pe casco, asa ca au reparat cam tot ce le-a trecut prin cap ca pot pune pe decont.

Am primit masina inapoi, si … stupoare, la cateva zile a cazut un senzor de parcare montat in acea bara de protectie, masina dusa inapoi nu beneficia de garantie la reparatie, iar pretul… semnificativ.

Bine mai, dar voi ati montat bara, senzorul, toate cele, se presupune ca la reparatie dati garantie – e masina de flota a firmei, cu toate cele platite la zi, etc.

Nu, pentru ca… si nici nu mai conteaza. Vrei senzorul in bara la loc, platesti! Nu platesti… parcheaza cum vrei si eventual dezactiveaza prostia de asistenta de parcare ca sa nu-ti fluiere urechile.

Aproape sa uit incindentul, cand, la schimbul rotilor de iarna – au pus rotile pe masina, si stupoarea se repeta, pareau patrate.  Echilibratul costa suplimentar. Mi-e greu sa cred ca s-au patratit stand. In fine, e OK, pot intelege stilul vostru, o sa platesc, dar de ce nu mi-ati spus ca sa pot sa decid pe loc si sa nu fac doua drumuri?  

Intre timp, vine si vremea mententantei si a schimbului de ulei. Stiind ca mai mereu, dupa ce fac baietii de la reprezentanta schimbul de ulei, la cam 2-3 saptamani, masina mai cere un pic le-am spus ca platesc, sa mai puna un bidon de un litru de ulei in portbagaj, sa fie de completare.

A, e posibil ca ati uitat? Bine dar pe factura apare… da stiu, e vina mea ca nu am verificat. Evident ca o data iesit din service nu se mai poate demonstra, mai vrei un litru? Cumpara-l din nou.

Cum adica nu va gasiti surubelnita masinii dupa ce a fost in service. Nu se poate asa ceva. Trebuie sa o cautati mai bine. Daca nu o gasit, foarte probabil ca ati pierdut-o, va vindem noi alta.

Vai, ati decis sa nu mai cumparati de la noi? Dar ce v-a nemultumit?

Va suna familiar?

Cu multi, multi ani in urma, intr-o alta galaxie, am fost la randul meu asemenea celor din service. Le-am dat o tzeapa romaneasca la unii, si eram chiar incantat de reusita mea. Micul tun s-a dovedit extrem de profitabil, si asteptam incantat laudele sefului meu britanic.

Si unde eram eu tot o mandrie si o fericire, nu mica mi-a fost mirarea cand a venit ala turbat la mine, pentru ca se prinsese de smecheria mea. M-a bagat in sedinta si in loc sa ma laude a inceput sa ma certe!

Nu intelegeam de ce atata inversunare pe om, care ridicase prima oara in viata lui tonul, si imi explica ceva legat de etica in business, de faptul ca daca suntem prinsi ca tzepari ne pierdem credibilitatea, si apoi putem pierde contractele, sau va trebui sa muncim mult mai mult pentru a explica anume decizii sau cotatii, etc… cel mai nasol fiind chiar pierderea clientului.

Mi-am amintit o pilda veche, cu un guvernator din Imperiul roman, care a trimis in Decembrie o mare cantitate de lana imparatului, ca sa ii castige bunavointa. Imparatul in schimb l-a rechemat din post. Guvernatorul nu intelegea ce i se intampla, pentru ca se astepta sa fie felicitat si nu debarcat.

Imparatul insa, i-a comentat sec “mai nea guvernatorule, daca ai tuns oile in halul asta in pragul iernii, la anul ce mai tunzi?”.

Cam asta e si faza cu tzepele, cei luati de fraieri se prind, si ori iti cer socoteala, ori se duc pur si simplu si cumpara din alta parte.

luni, 7 decembrie 2015

despre pachet


Era un banc cu seful de HR care a primit un teanc enorm de CV-uri pentru un anumit job. Anecdota spune ca omul s-a uitat la teanc, a luat mai bine de jumate din hartii si le-a aruncat la cos. Secretarei care a facut ochii mari la asa o miscare i-a livrat un mesaj simplu “auzi draguta, nu am nevoie de oameni fara noroc in firma, da?”.

Un banc, dar care mi-a amintit de o intamplare de pe vremea facultatii. Pe vremea de dinainte de ’89 nu prea gaseai horoscopul pe toate drumurile, dar asta nu impiedica pe nimeni sa fie superstitios. Aveam o gramada de metode de dat in carti.

Asa ca inainte de examenul de mecanica fluidelor, una din colegele noastre, a luat cartile, le-a mestecat, amestecat, crucificat, etc… si i-a iesit ca “maine vei avea un mare ghinion”. Nasol zice ea, sa vezi ca ne da mosu’ subiecte nashpa.

O fi, dar noi baietii, experti in probele practice la fluide, indiferent de densitate, vascozitate, dar mai ales alcoolemie, am hotarat sa respectam primul principiu al examinarii – ca sa iei un examen, e musai sa te prezinti!  Asa ca ne-am prezentat, si am descoperit ca domn profesor are o problema medicala, si ca cel ce ne supravegheaza e unul din asistentii cel mai putin interesati de corectitudinea noastra. Asa ca unii au copiat, altii au interactionat, ce mai la deal la vale, note peste 7.

Ajungem in complex, si povestim ce si cum cu maretul examen, moment in care colega noastra a emis o mare judecata – vezi mai, cartile nu mint! Pe faptul ca mi-au prezis un mare ghinion, nu m-am prezentat la examen. Deci in loc sa iau examenul lejer ca voi, va trebui sa ma duc cu cei in reluare, si va trebui si sa ma stradui sa invat mai mult decat am facut pana acum. Pai nu e asta ghinion?

In cele din urma, norocul sau ghinionul au rostul lor in viata. Mai ales norocul, care se poate ajuta in diferite feluri. Sa spunem ca ai invatat pentru examen. Indiferent ce spuneau astrele cu o zi inainte, ai fi avut noroc sa treci. Pentru cei ce nu au invatat, si au avut sansa sa copieze sau sa se inspire de la colegi, a fost o zi cu noroc. Din pacate, norocul se plateste, pentru ca exista riscul ca intr-o zi, intr-un job de inginer, cineva sa te intrebe ceva ce tinea de acel examen. S-ar putea sa ai ghinionul sa pierzi un job, sau o promovare, pentru ca ai avut o data noroc in trecut. Daca tot ai avut noroc, macar citeste dupa …

Si asta tine de etica in business, mai ales de etica fiecaruia. Citesc in permanenta carti despre cum sa faci politica, cum sa negociezi cu seful, etc, etc E plina literatura de business de scriitori, care te invata cum poti sa te catari pe treptele ierarhice fiind baiat bun, si folosind din plin partea de network, inteligenta emotionala, sociala, soft skills si cum s-or mai numi. Din pacate, ce uita cei mai multi dintre autori, e sa spuna ca toata aceasta poveste frumoasa, in care poti sa ai noroc sa ajungi sef, e ca daca nu ai de partea ta si ceea ce se cheama pregatire tehnica – asa numita excelenta operationala, s-ar putea sa ai apoi ghinion de niste decizii proaste si sa darami tot ce au creat altii inaintea ta.

Problema sefului care promoveaza prea multi inteligenti emotionali tine de faptul ca nu va avea  la un moment dat cu cine sa munceasca.
Si nu doar promovabilitatea se invata de la specialistii de pe net, dar mai ales tehnici de marit salariul. E plin pe linked in sau prin reviste si articole de business. Nu pot sa nu ma intreb oare cat de bine si-au negociat propriile pachete acesti specialisti in a invata pe altii?
E simplu, salariul depinde de cateva aspecte – cat de mare e afacerea si cat de mult poate produce, pentru ca asta spune daca au de unde sa plateasca, si cat sunt de dispusi sa plateasca, dar daca nu au … mi-e greu sa cred ca exista vreo metoda eficace de negociere care sa duca la marirea salariului peste fondul de salarii pe care si-l permit – ori vor lua de la altii – si asta starneste miscari sociale, frustrare, si rezultate proaste in cele din urma, ori vor plati mai mult decat isi permit, si in cele din urma vor pune lacat pe usa. Asadar, cel ce a reusit sa ia mai mult, trebuie sa se gandeasca pentru cat timp. Si mai ales, ce o sa i se ceara sa faca pentru asta…
Mai exista o varianta, in care cresterea de salariu se justifica economic, omul aduce mai multa valoare adaugata, prin ceea ce face el firma castiga mai mult. Mi-e greu sa cred ca un sef poate fi asa de prost politician, si sa lase un astfel de personaj sa se frustreze din cauza salariului. Pentru ca genul asta de oameni, care parcurg “extramiles” sunt cei care genereaza vanzari de fapt. Un astfel de om nu trebuie sa isi negocieze salariul pentru ca va primi – daca nu de la firma la care lucreaza, atunci de la altii. E important insa din nou sa fie etic, cu el insusi de data asta.

Ceea ce nu inteleg multi este ca mai toate firmele fac studii salariale, si isi stabilesc bugetele in functie de aceste studii. Daca studiul spune ca pentru anume pozitie cam atata se plateste in piata, apoi… negocierea cam pe acolo se face.

Asa ca cea mai buna metoda de a iti creste rankingul sau salariul, ramane investitia in tine, in ceea ce stii sa faci, in ceea ce vinzi firmei. In modul in care ajuti firma sa faca mai mult, ca sa aibe ce sa imparta cu tine.

Domnul Marx, spunea ca fiecare dintre noi vinde ceva – inteligenta, muschi, educatie, experiente, sau un mix intre cele de baza. Asta e capitalul nostru si asta vindem in fiecare zi firmelor pentru care lucram. Pretul cu care vindem este pachetul pe care il primim.

E drept ca unii negociaza mai bine.

Sunt unii ce reusesc sa impacheteze frumos si vand scump un mix de capital uman insuficient pregatit. Dar cei mai multi sunt descoperiti, si eliminati din organizatie…

duminică, 6 decembrie 2015

telefonica


-          Va rog, cam cat ma costa sa mut abonamentul de pe adresa actuala pe una noua?

-          75 de lei.

-          Si daca mi-as face abonament nou la noua adresa?

-          Daca va faceti abonament nou, beneficiati de 3 luni gratuite, aveti pachet etc…

-          Aha… si cat ma costa sa reziliez actualul contract?

-          Nimic, completati formularul si la sfarsitul lunii oprim contractul.

-          Faceti misto?

Un dialog absurd? Nici pomeneala, e vorba de real life, de un amic care si-a cumparat casa, si vroia sa isi mute TV si net pe noua adresa. Si care pana la urma, a reziliat contractul vechi, a facut unul nou, pe noua adresa, si astfel a beneficiat de toate avantajele ofertei.

Bun, deci inseamna ca daca ai un contract, care se prelungeste mutual, si stai cu ochii pe el, ca sa il termini dupa perioada minima agreata, vei putea aplica din nou pentru un alt contract, beneficiind de toate avantajele pe care le are un client nou, venit din alta retea. Deci nici nu trebuie sa te muti  de la ei la altii, trebuie doar sa pretinzi ca vrei asta.

M-am tot gandit, de ce toate firmele care adreseaza persoane particulare fac oferte peste oferte pentru abonamente noi, dar nu isi bat capul sa tina de clientii vechi. Si raspunsul nici nu e greu de dat! E simplu, din comoditate. Dar nu a lor, ci a noastra! Amicul meu probabil ca plateste abonamentul de ani de zile fara sa isi bata capul ca ar ptuea sa obtina scaderi de pret, sau alte avantaje daca ar fi citit cu atentie clauzele din contract, si ar fi descoperit ca la fiecare doi ani, poate sa se rezilieze contractul vechi si sa semneze unul nou cu clauze mai bune.

In cele din urma, cei mai multi dintre noi sunt prea comozi ca sa se complice cu astfel de batai de cap, iar pentru firmele respective, ceva ma face sa cred ca e benefic sa lase abonatul sa plateasca dupa un contract cu clauze mai restrictive si mai scumpe, decat sa incerce retentia lui prin ofertare cu clauze noi. Deja teritoriile sunt cam impartite, abonatii cam impartiti, de ce sa strici un echilibru aducator de bani? Pentru ca altfel de ce sa risti sa iti plece abonatul la concurenta cu clauze mai bune azi decat ieri?

Ma intreb toate astea, pentru ca din punctul meu de vedere ar trebui ca retentia de clienti pe care firma ii are sa primeze. Iar politica lor de marketing sa nu fie axata pe superoferte ci pe testimonialul venit de la clienti fericiti, care sa indemne si pe altii sa devina clienti.

Exista si alta variante. Am avut nu de mult o surpriza corporatista. Pentru ca economia generala spune ca toata lumea baga pe toata lumea in licitatie, in goana dupa fiecare penny pe care l-ai putea castiga din asta, ei bine am facut si noi licitatie la telefonia mobila. I-am invitat pe cei mari sa ne faca oferte mizand pe faptul ca avem consum mare, si ca am fi interesanti pentru ei. Nu mica mi-a fost surpriza sa descopar intr-unul din cazuri ne-ar fi fost mai avantajos sa luam oferta adresata publicului, din reclama de la televizor in locul solutiei corporate propusa de vanzatorii lor. Am incercat sa ii convingem ca sunt afara din context, si ca noi le-am genera volume, o factura consistenta lunara, etc… pentru ca in cele din urma am ales sa discutam doar cu ceilalti. Daca ei nu ne vor, de ce i-am vrea noi asa de tare?

Ma intreb insa de ce si-ar dori cineva sa munceasca mai mult, sa aibe riscuri mai mari de reziliere anticipata sau neplata, de ce sa te chinui sa muncesti separat pentru 150 de abonati cand ai putea sa ii ai dintr-un foc? Or avea ei motivele lor…  sau statisticile lor spun altceva decat ceea ce cred eu…

Sunt cel putin doua cazuri la care nu vad logica decat pe jumatate… dar ce mai este logic in ziua de azi?

Poate de data asta pierd eu la traducere…