miercuri, 19 decembrie 2012

haute cuisine


Acum in aproape Ajun de Craciun, cu gandul pe de-o parte la mese imbelsugate, si cu mintea prinsa in traduceri nereusite, ma gandesc ca ar fi nimerit sa vorbesc despre mancare. Si cam care ar fi legatura ar intreba unii mai rautaciosi? Plecand de la zicala  “cate bordeie, atatea obicee”… s-ar putea sa fie interesanta o comparatie intre bordeiele celea...
Nu ma credeti? Ei bine, din nou revin la amintirile mele corporatiste, si v-as putea povesti despre o intalnire cu un coleg suedez, care a vrut sa manance ceva specific romanesc. L-am dus la restaurantul Miorita (parca asa se chema) si tot ce i-am dat ii era cunoscut de acasa. Cand la sarmale a inceput sa le spuna kol dolma, sau cam asa ceva, dupa ce ne-a omorat ca micii sunt turcesti si are si acasa, ca ciorba de burta e si in Polonia si in Suedia, ne venea sa il luam la poceala. Pana si mamaliga se transformase in polenta, si nici aia nu mai era specific romaneasca.
V-as putea povesti despre un britanic, mare amator de McDonalds, pe care dupa ce l-am dus pe Semenic la zapada, a vrut la McDonalds. De unde naiba sa scot McDonalds pe varful muntelui? Am sunat la ai mei, si am rugat pe distinsa doamna mama, sa bage niste chiftele ceva, sa semene cu hamburgerul. Ca in legile lui Murphy, ca m-am scos cu piftia, chit ca asta nu prea era in meniul McDonaldian. Desi, daca ar fi sa fiu cinstit pana la capat, dupa niste pahare de palinca nici nu prea a mai contat ce s-a mancat.
As putea la fel de bine sa va povestesc cum m-am facut terci cu ceva fructe prin China. Ne-au adus gazdele un bol cu ceva ciudatenii, si eu pofticios, m-am apucat de ele. M-a ajutat un coleg scotian cu care am impartit bolul. La un moment dat ma simteam al naibii de bine, ca s-a prins si unul dintre chinezi. Am aflat asadar ca bolul era pentru toti cei 12 participanti la sedinta, si ca recomandarea era sa mananc maxim 2-3 fructe,  pt ca … produc oarece euforie. Ei bine, confirm. Dupa ce am mancat ca in manele – adica fara numar – m-am prins pana si eu ca starea mea de bine n-avea nici o legatura cu turnura pe care o luase sedinta.
Dar cea mai cea a fost intalnirea cu gastronomia franceza. Eram la prima mea vizita in Franta, mai precis in Bordeaux, si oaspetii locali au organizat o cina intr-un restaurant ce se mandrea cu legatura lui cu o firma producatoare de cauciucuri.  Cred ca Michelin... ca Durex e pe alt segment.
Ei bine, paralel cu limba lui Voltaire, am cam dat din cap la tot ce ma imbia “le garcon”. Si am primit o farfurie imensa, in care trona un cub de carne, cam cruda dupa parerea mea. I-am explicat omului ca la noi la Romania carnea se gateste inca de dupa Neanderthal, si ca am descoperit focul din antichitate, asa ca sa mai faca un drum spre gratar, si sa mai arate cubul cela de carne pe la foc.
Cu cine sa te intelegi, a venit garcon-ul cu carnea la fel. Eu ca in banc, ii explicam omului ca nu se poate asa ceva, uite vitelul imi mananca salata, e viu in farfurie, sa il mai duca la foc, dar sa il tina acolo, ca asta fuge si de aia nu apuca sa se prajeasca. Pleaca baiatul, si se intoarce cu “le chef”. Chef era suparat foc si para pe idiotul care ii jigneste abilitatile de bucatar in arta culinara. Aia era o super delicatesa, el s-a straduit personal cu ea, friptura este magnifique, asa ca sa fac bine s-o mananc, pana nu imi da si un linguroi dupa ceafa. M-am abtinut la timp sa comentez ceva despre customer care-ul frantuzesc, pentru ca am remarcat ditai linguroiul de lemn pe care il agita le chef in mana.
M-am apucat sa tai in carnea ceea, si parca auzeam vaca mugind la mine. Era nu in sange, tasnea de parca i-am atins o artera ceva. Cu noduri m-am apucat de fatetele laterale ale cubului, ca pareau macar ca si-ar fi schimbat putin culoarea. Ce mai… imi venea sa plang, dar am mancat. Incepusem sa imi fac si curaj ca deh, e delicatesa, ar trebui sa ma invat cu chestii din astea de top, taranul din mine.
A trecut episodul, m-am ferit sa mai iau ceva, mai ales ca nu prea ma imbia nimic nici de pe la vecini prin farfurii. Am ajuns asadar la episodul desert. Si din ala am decis ca vreau. Prajitura e prajitura, ce surprize putea sa mai aibe.

Vine le garcon, si baga ceva de genul “mesieur, desert?”
”oui”ma bag eu in seama
“fromage mesieur”
“merci”raspund eu fara sa am habar ce am comandat.
Dracu’ s-a gandit ca astia mananca branza la desert, si ca fromage aia inseamna. Bai da’ce branza! Cu spray omori muste, tzantzari, cu branza lu’ aia omori un cal! Puturosenia pamantului, batea si ciorapii de ii lipeam pe tavan in armata! Si cadea mucegaiul din ea, igrasia de pe lume, nu mai vazusem asa ceva. Pana la episodul ala, Camembertul fusese cea mai tare chestie in materie de branza cu inflorituri. Zero barat, ca branza de la masa ceea cred ca avea si matasea broastei in ea.

As fi schimbat comanda – ma prinsesem intre timp ce e crème broule, dar mi-era frica sa nu vina iar le chef din bucatarie sa imi traga polonice pe spinare ca nu ii apreciez delicatesele. A mai trecut o data sa se gratuleze cu unii pe acolo si deja ma scapam pe mine ca vine sa ma bata.
Asa ca am inghitit in sec, si am inceput sa pigulesc prin farfurie, alegeam branza de mucegai, mancam si lacrimam. Am dat in alcoolism de vin numai de la cate ori mi-am clatit gura cu Cabernet. Ca la nebunii aia a fost mai ieftin sa luam vin decat apa, costa Evianul cat doua carafe de vin.

Si daca va vine sa zambiti, sa stiti ca eu n-am mancat doua zile dupa aia.
Poate sa spuna cineva ca nu m-am pierdut la traducere? Ca eram tolomac atunci, si nu as vrea sa comentez, dar azi as bate eu pe cineva doar ca sa mai ajung o data la restaurantul ala.  Ca deh, intre timp a invatat si needucatul si neplimbatul din mine ce e aia bucatarie. 
Ma jur, m-am apucat chiar si sa gatesc… dar aici vorbim deja de alte povesti…

marți, 18 decembrie 2012

distorsiuni


Ce mult inseamna propriile perceptii si paradigme atunci cand decriptam un mesaj, nu credeti?
Cam la fel ca in bancul in care un tip era la amanta si chiar atunci ii vine la respectiva sotul. Tipa pe faza il intampina pe sot cu cosul de gunoi in mana si il trimite sa il goleasca, timp in care amantul se furiseaza din apartament. Si frumoasa si desteapta gandeste omul.

Ajuns acasa, sotia il asteapta cu cosul de gunoi in mana si evident, il trimite sa il goleasca. In timp ce se indrepta spre ghena, omul nostru gandeste … si urata si enervanta.
Imaginati-va ca ajungeti dimineata la servici, si imediat dupa va intalniti pe coridor cu o persoana pe care va face placere sa o intalniti – ii dati Buna dimineata! dar nu primiti nici un raspuns inapoi. Tentatia este sa gandim “poate nu m-a auzit”, apoi cativa metri mai incolo intalniti o persoana pe care ati prefera de fapt sa o evitati. Din nou Buna dimineata! si din nou fara raspuns, caz in care de obicei luam foc la ideea ca nu ni s-a raspuns la salut.

Ca in bancul cu amantul, cele doua persoane s-au purtat la fel fata de noi, diferenta vine din faptul ca in timp ce uneia ii mai dam o sansa, si ii gasim scuze, pe cealalta o etichetam fara mila.
V-ati gandit vreodata ca aceste perceptii si paradigme care ne urmaresc pot veni din zone culturale, sau din experiente diferite?

Ei bine, va pot povesti o istoriara interesanta cu un fost coleg care avea obiceiul de a uita telefonul pe masa in birou in timp ce bantuia prin firma. Sotia lui l-a sunat intr-o zi in draci – era ceva urgenta – si la un moment dat, enervata deja de sunetul aparatului, o colega britanica a raspuns si a comentat ceva de genul “he is on tha bath, gonna tell him to call you back”. Va puteti imagina cu ce viteza a venit sotia colegului in biroul nostru (si ea colega cu noi in firma) ca sa verifice ce si cum cu sotul ei?
Ei bine, va pot povesti si o patanie al carei protagonist am fost fara voie. Maica-mea a tot incercat sa dea de mine, si pana la urma a sunat un telefon de centrala, si a dat de o colega de-a mea. Colega, foarte relaxata i-a spus doamnei ceva in genul “nu e aici, si-a luat halatul si papucii,  probabil bantuie prin linia de fabricatie”. He he, pentru cine a lucrat in Solectron, sau in orice firma de electronica, e un raspuns firesc – toti stiu de nevoia echipamentului de protectie ESD (electrostatic discharge), compus dintr-un halat cu insertii de fire metalice si slapi cu insertii de carbon in talpa, care te ajutau sa te descarci electrostatic. Pentru maica-mea a fost o nebunie – oare ce face fiu-sau in halat si papuci prin fabrica, cum sa umble el asa pe acolo (pentru ca evident, gandea ca umblu pregatit de dus, in halat si papuci de baie).
Si daca mai pui ca asta se intampla la putin timp dupa ce la intrebarea “dar ce faci mai mama tu la firma aia” fiind incapabil sa dau un raspuns care sa explice ce tot butonez la calculator, am dat-o pe aia cu citesc si scriu mailuri, si vorbesc la telefon.  “Aha! Si te si platesc pentru chestia asta?”. Si am descoperit ca nici nu sunt singurul care avea o problema sa explice acasa ce naiba face pentru corporatie.

luni, 17 decembrie 2012

corporateza

Ma distram si eu pe vremuri de fotbalistii care plecati in Italia nu mai stiau sa vorbeasca limba natala, si o poceau si o stalceau in fel si chip, evident cu o gramada de insertii din noua limba.

Mi-am vizitat prietenii din Germania la putin timp dupa revolutie, ca sa descopar ca “mi-ai beshteluit si mie tzoacla la Neckerman?” se traducea cu “mi-ai comandat si mie bicicleta …”.
Sa clarificam -   bestellen = comanda, ca tzoacla stie orice resitean ca inseamna bicicleta.
Si evident ca vedem ca de obicei paiul din ochiul expatriatului roman, fara sa vedem barna celor ramasi acasa si virusati de vorbitorii de engleza care ne-au devenit colegi in ultima vreme, gratie multinationalelor si corporatiilor de jur imprejur. Asa ca s-a nascut o noua limba, pe care prefer sa o numesc corporateza (un mic plagiat dupa afacereza din clipurile celor de la Money Channel).

O limba noua, plina de insertii de romgleza, care mai de care mai interesante. Si pe care, daca lucrezi intr-o corporatie, nu ai nici o problema sa o intelegi, sa o, si evident sa o dezvolti.
Asa ca pot sa va mai povestesc inca o data despre cursa cu taximetristul,  care si-a innodat urechile la comentarii de tip “ai cerut ma PiO la customer”, “da ma, dar nu mi-o dat, tre sa cancelam shipmentul de maine”, “ce naiba are, ca suntem in demand, iara a gresit forecastul? Ca e nasol, am incarcat si MRP-ul dupa forecastul lor”… Dupa ce mi-au coborat colegii, taximetristul  mirat m-a intrebat ceva in genul “din ce tara sunteti, ca ati invatat destul de multe cuvinte in romaneste”.
Da, din tara romaneasca, da’nu se prea vede nu?
Asta era cu niste ani in urma, ca intre timp s-au invatat si taximetristii si toata lumea cu limba de lemn corporate. Cu toate astea, aveti sanse mari sa dati si peste unii care nu s-au molipsit inca de corporateza, si care sa nu inteleaga nimic.
Se mai poate si altfel, sa uiti de tot de limba romana, si sub imperiul stresului de a traduce non stop in engleza, sa ajungi sa vorbesti doar engleza/corporateza. Am patit-o. Dupa o saptamana plina de sedinte in engleza, ajuns vineri seara acasa m-am oprit la magazinutul de la coltul blocului pentru ceva cumparaturi. Fara sa realizez am discutat cu vanzatoarea doar in engleza. Saraca, foarte amabila s-a chinuit sa ma serveasca, si sa imi raspunda tot in engleza. Asta pana cand mi-a sunat telefonul, si la momentul in care apelantul mi-a vorbit romaneste, am comutat automat pe limba natala. Spre stupoarea vanzatoarei care nu intelegea de ce naiba  o chinui pe ea in engleza. Spre stupoarea mea, pentru ca nu intelegeam stupoarea ei. Cu greu m-am lasat convins de biata fata ca am vorbit cu ea doar in engleza, pentru ca nu imi venea sa cred cat pot fi de stupid.
Cei din povestea mea nu au avut nici o vina ca s-au lovit de corporate people, care ori prefera engleza, ori vorbesc corporateza, si care merg la o gramada de traininguri despre comunicare.
Din care traininguri se pare ca nu au priceput nimic, pentru ca de aia codeaza mesajele lor atat de complicat de nu le mai poate nimeni traduce. Asa ca aveti grija cum codati mesajul pe care il transmiteti, pentru ca la destinatie s-ar putea sa va loviti de un decodor cu soft ne-upgradat.

Si acum va las.. am un conf call, si sunt owner pe el…

marți, 11 decembrie 2012

out of office


Poate una din cele mai practice aplicatii la orice casuta de e-mail este raspunsul de “out of office”. Un mesaj folositor si pragmatic, care sa spuna celor ce ne trimit mesaje pe posta electronica de faptul ca o perioada de vreme nu le putem raspunde, si ca atare ori au rabdare, ori se adreseaza in alta parte. Echivalentul robotului telefonic care preia mesajul.

Problema apare in momentul in care o cultura corporate – din plin familiarizata cu celebrul mesaj – se loveste cu antreprenoriatul local, care are asteptari foarte clare de la destinatarul oricarui mesaj – daca il sun pe unul cu telefon mobil, inseamna ca il are la el, deci imi poate raspunde, iar daca nu imi raspunde am instantaneu nervii foarte nervosi pentru ca nu ma trateaza cu respectul cuvenit.  Pe plaiurile mioritice preferam sa raspundem la mobil, oricat ar fi de nepoliticos fata de interolcutorii fizici, pentru ca in anumite cazuri e mai mica beleaua sa raspunzi si sa setezi niste asteptari celuilalt – gen sunt in sedinta, te sun in juma’ de ora, decat sa ignori telefonul ce suna.
Ei bine, dar cand esti departe de calculatorul pe care ai instalat mailul e putin mai complicat sa raspunzi in secunda doi (chit ca azi cu puzderia de smart phone care pot lua si mailuri devine din ce in ce mai dificil sa nu stai conectat permanent).
Dar.. ca sa nu ma lungesc cu introducerea va reproduc discutia.

Mesajul initial:

zzzz <zzz@yahoo.com>
07/24/2011 09:20 AM
 
To
xxxESCU@xxx.ro
cc
 
Subject
  Masina cu frig
 
 
 
 
Buna ziua . Am nevoie de o masina frigo urgent pentru transport oua Timisoara-Brasov.Daca ma puteti ajuta , va rog sa ma contactati .Multumesc .  zzz 07….

Urmat de … out of office

From: xxxESCU@fmlogistic.ro <xxxESCU@fmlogistic.ro>
Subject: xxxESCU is out of the office.
To: zzz@yahoo.com
Date: Thursday, July 21, 2011, 1:01 PM

I will be out of the office starting 07/16/2011 and will not return until 07/25/2011.

Si continuarea epica:

zzzz <zzz@yahoo.com>
07/24/2011 09:20 AM
 
To
xxxESCU@xxx.ro
cc
 
Subject
Re: xxxESCU is out of the office.
 
 
 
 
Citesti in romana si raspunzi in engleza ?hmmmm interesting... Si oricum nu mi-ai raspuns intrebarii mele.Ai sau nu ai masina ptr Brasov? Understand?

Schimbul de mesaje a facut inconjurul biroului, in mod cert a fost trimis si spre alti prieteni, iar acum il postez mai mult decat public.

Si totusi omul are nevoie de un raspuns, si cu riscul de a imi supara macar un coleg, ceva lipseste din mesaj – nu seteaza niste asteptari, ceva in genul vezi mai ca iti raspund dupa 25 ale lunii, in lipsa, adreseaza-te la xyz.

De ce mi-am amintit de acest dialog, ei bine pentru ca astazi am primit un mail de tip
 
From: xxx@xx.com <xxx@xx.com>
Subject: OOO
To: colteanu@fmlogistic.ro
Date: Tuesday, December 11, 2012, 1:01 PM

I’m OOO until 17/12/2012.

Serios?
Dupa ce m-am distrat de replica de mai sus, aveti idee cat de tentant mi-a fost s-o folosesc?
Si totusi m-am oprit, pentru ca as fi devenit probabil subiect de glumite in alta parte.
Deh.. Comunicare humanum est...

luni, 10 decembrie 2012

to the airport


Jobul curent ma face sa calatoresc destul de frecvent catre o anumita destinatie – Bucuresti, si cum la ora asta transportul cu avionul a devenit rezonabil si convenabil – cat o mai ramane asa – evident ca profit si eu de acest maret ajutor tehnologic. Totul frumos, curat, rapid si aliniat cu cerintele secolului XXI … pana ajungi in gara. Aerogara…
Unde, ne amintim ca tara noastra are dificultati de ordin cultural in ceea ce inseamna aliniere la secolul in care ne aflam.
O prima distractie este gara. Da, da, chiar gara, nu aerogara. Habar n-am ce i-a facut pe oficialii nostri sa insiste sa lege Bucurestiul de Aeroport (hai sa nu ii mai spun aerogara, ca se confunda) prin linia de cale ferata, dar banuiesc ca a fost vorba de vreo cerinta europeana sau de alt tip de a oferi acces la transport in comun de tip linie ferata, de orice fel ar fi ea. Nu mai stiu daca a ramas ghidusia in functie, dar cert este ca legatura se facea de tip – iei autobuzul din aeroport, te transferi la gara Balotesti, unde iti muti fain frumos bagajele in tren, cu care in cele din urma ajungi in Gara de Nord in Bucuresti.

Aceeasi destinatie se poate obtine cu linia 780 de autobuze din aeroport (cred ca am nimerit numarul). Fara trambalare suplimentara..
Sa fie vreo pierdere la traducere, unde s-a fortat putin nota? Probabil ca da. Mai prost ca asa cum suna mesajul din aeroport, parea ca linia de tren chiar pleaca din aeroport (ca in tarile cu alt nivel de civilizatie) si destul de multi creduli s-au fript. Ca sa intelegeti, coborau in plina parloaga  iar daca bagajele erau ceva mai mari, le tarau prin praf, pana sareau rotile la trolere.

Acuma, trecand peste comentariul dintr-o reclama la o linie aeriana ce trona pe o pasarela in aeroport, si care nu mintea deloc spunand ceva de genul “cu noi ajungi mai repede la Londra, decat poti ajunge de aici in centrul Bucurestiului” … se presupune ca  uneori vrei sa fii mai cu fite, si in loc de autobuz/tren sa vrei un taxi.
Alta poveste manageriala cu aroma de suburbie orientala… Caci daca vrei taxi trebuie sa iei unul acreditat, care costa 3.5ron/km fata de 1.39 ron/km un taxi normal de Bucuresti…  De ce? Intrebi nedumerit… Pentru ca pentru linistea voastra (a pasagerilor) si buzunarul nostru (habar n-am al cui) aceste taxiuri sunt singurele omologate sa va care la capitala. Chiar si celor cu fite li se pare ca sunt luati de fraieri la asa o oferta, si cam una e sa ai fite, si alta sa fi catalogat de prost.
Ei bine, ideea e ca poporul calator cu avionul nu prea a fost dispus sa accepte aranjamentul  si a gasit de-a lungul timpului tot felul de portite in ideea de a lua un taxi ieftin, de la o firma suficient de buna ca sa activeze in oras, dar insuficient de rezonabila ca sa fie acceptata in aeroport.

O parte din nedumerirea mea vine din legatura cu UE pentru ca recomandarile Uniunii indica sa scadem emisiile de CO2, ca atare, daca tot vine omul cu taxi la aeroport ca sa urce in avion, de ce sa nu lasi taxi sa plece de la aeroport cu un altul care doar ce a coborat din avion. Iaca, asa optimizezi traficul si scazi consumul de combustibil (in ideea in care cei acreditati oricum vin in gol ca sa plece in plin, ca sunt putini care accepta sa le dea in oras 3.5 ca sa vina la aeroport).
O alta nedumerire vine de la efectul pe care l-a avut o crima intamplata nu de mult in zona ceea. Pentru cine nu a aflat, o turista japoneza a fost omorata dupa ce un taximetrist pirat a luat-o din aeroport si a facut cu ea ce l-a dus pe el capul. Ca efect al crimei, s-au inasprit controalele asupra taximetristilor acreditati la firmele de profil din Bucuresti, care duceau pasageri la aeroport.

Un intreg balamuc, nu te mai ducea nici un taxi la aeroport din cauza hartuielii la care erau supusi de politisti. O chestie cu fundul in sus pe care iar nu am inteles-o – adica in loc sa lasi firmele clasice sa vina la aeroport, si isi faca concurenta corect, impui o anumita prezenta scumpa care genereaza piraterie.
Apoi, din cauza piratilor ii verifici tot pe cei cu masini marcate corespunzator ( ca pe alea nemarcate de unde sa stii ca fac taxi pirat). Pe de alta parte, astia cu preturi mici ar face neatractiva pirateria, pe de-o parte pentru ca la sumele lor ii cam parasc repede pe pirati la autoritati, pe de alta parte ca nici piratilor nu li s-ar justifica sa se riste pe venituri asa mici.
Se pare ca logica mea e stramba si schioapata rau, pentru ca in realitatea romaneasca, de fiecare data cand chem un taxi sa ma ia din aeroport, trebuie sa ma comport ca un infractor, si sa sar in masina ceea aproape din mers sub presiunea unor agenti de paza, iar mai nou a unor politisti in uniforma care fluiera ca la galerie la fotbal.

Normal la un sistem nefunctional s-ar justifica niste corectii care sa il faca functional – adica sa aibe logica si sa fie acceptat de majoritatea. La noi, corectia a blocat si urma de functionalitate care mai exista. Si asta pentru ca ma indoiesc ca cineva a vrut sa rezolve problema, dar sunt convins ca s-a folosit de tragedie pentru a isi justifica schema…
De data asta pare ca a fost intentionat tradus gresit…

joi, 6 decembrie 2012

... de paza


Am ajuns sa vorbesc despre paza, pentru ca pare cea mai infloritoare afacere din Romania. De cate ori ies in oras vad cate o masina noua proaspat branduita cu ceva in genul “bla bla security” sau “tra la la protection”. Sunt mult mai multi decat politia, si in curand mai multi paznici decat populatie pietonala. O perceptie dusa la absurd, dar pe bune… uitati-va si voi…

Daca sunt asa de multi inseamna ca e nevoie de ei, ca au joburi si business asigurate, deci oamenii trebuiesc paziti, si nu de politie. Cum care politie, baietii aia imbracati in albastru, dublati de mascati si care apar in dacia logan scumpa cu girofar rosu-albastru.

E drept ca apar la locul furtului, intreaba daca suspectezi pe cineva, si pleaca abia dupa ce te fac vinovat ca nu ti-ai pus lacat mai mare la usa, si evident ca nu ti-ai angajat paznic de la “bla bla security”. Ii mai si incurci cu prostiile tale, ca ei oricum sunt ocupati, si frustrati pentru ca in rarele momente cand prind cate un infractor, vine procurorul si il lasa sa scape…

Deci iti faci abonament la firma de paza, apare un tip imbracat intr-o armura de plastic, de seamana asa cu un gandac cosmic si robotizat, si se plaseaza strategic intr-o masina de asalt la colt de strada, sau la intersectia cea mai apropiata, unde incepe sa se plictiseasca din greu.

Ok, dar e neeficient economic sa vina robocopul doar pentru mine, nu? Da, dar nu vine doar pentru mine, pentru ca se pare ca au fost mai multi calcati de hoti, si toti si-au luat abonament sa fie paziti, si apoi din mai multe taxe s-a justificat sa puna paznic la cartier… De ce oare imi suna asta a taxa de protectie? Si daca e asa, ma simt frustrat! Pentru ca trebuia sa imi dea si un abtibild de tampon, sa imi pun si eu pe masina “protejat de mafia”.

Bine, bine, sunt rautacisme de-ale mele (ca sa citez o mahalagioaica in viata).

Acum ca am stabilit ca fiecare cu taxa lui, si ca politia are alte treburi decat sa stea sa verifice daca mi-am luat yala noua si alarma la casa, sa ne indreptam spre domeniul public. Mai precis, ma refer la autostrad, specific vorbind la A1 ca pe ea circul mai des. Din loc in loc, masini cu niste baieti echipati ca niste martieni, care se plictisesc de zor, aparent pazind autostrada. Ca sa nu o fure cineva. Adevarul ca se fura tovarasi! Cum nu esti atent, cum dispar protectiile metalice, semnele de circulatie, etc, cred ca si bitumul ar dispare daca am lasa pe cei cu imaginatie sa si-o desfasoare.

Acuma, ca dispar reflectorizantele de pe sosea… e si greu sa iti dai seama cine le-a luat, pentru ca nu se vad, lumineaza doar noaptea si in contact cu lumina. La fel si morcovii ceia ce marcheaza limita de sosea, pentru ca nu poti sa spui cu exactitate care morcovel a ajuns pe care caruta din sat.

Si totusi, baietii astia, care stau din x in y kilometri mi se par inutili, pentru ca intre zonele in care casca ei de zor, mijind din cand in cand ochii la ce masini si-a mai luat participantul la trafic de pe A1, ar putea jmecherii locali sa plece chiar si cu bitumul.

Uite, desi ma enerveaza la culme pentru ca ma tot prind si ma amendeaza, macar apreciez ce fac austriecii. Baietii lor au primit voie de la guvern sa isi puna radare pe masini nemarcate, si sa prinda vitezomani. Pe chestia asta patruleaza, adica se misca, adica au o sansa in plus sa prinda pe vreunul ce face tampenii, desi pare ca la ei nu se fura autostrada. Sau poate de aia nu se fura…

Chiar si asa, mi se pare din nou o chestie pierduta la traducere. Nu de alta, dar mi se pare mult mai simplu sa il cauti pe beneficiarul elementelor de autostrada furate, si sa il pedepsesti exemplar – pentru ca furtul de autostrada, la fel ca si cel de cale ferata, poate fi incadrat juridic mult mai grav decat o simpla ciordeala – e vorba de siguranta nationala, si de ce nu chiar terorism. Credeti ca glumesc? Atunci imaginati-va ce-ar insemna sa fiti intr-un tren care deraiaza si produce pagube mai ales in zona de vieti omenesti din cauza ca un tembel a furat sina ca sa o duca la fier vechi? Cu ce ar fi mai diferit decat o bomba intr-un vagon?

Dar un accident in lant pe autostrada din cauza ca au disparut elementele de siguranta, cu ce ar fi diferit fata de un atac indus?

Dar ma opresc aici, pentru ca in stupizenia mea, tocmai eram pe punctul de a demola economia nationala. Baietii astia doar primesc salarii si cresc consumul, deci… fac bine unui proces economic judicios pus la punct. Daca tot ne place sa lenevim, macar sa fim platiti pentru orice tip care casca pe marginea drumului. Din aceeasi bani din care se plateste si politia. Sa ne intelegem, autostrada e bun public si se plateste din banii publici. Sa nu va mirati doar ca nu mai ajung banii de pensii…pensionarii sa faca bine si sa se angajeze la pazit ceva.

marți, 4 decembrie 2012

walk the talk


In trei situatii diferite, dar extrem de asemanatoare ca si mesaj final m-a distrat sa observ leadeshipul aplicat de catre maretii sefi ce ne conduceau. Intr-unul din cazuri, angajatii se chinuiau sa supravietuiasca cu salariul amputat la 75% din valoare, in ceea ce se numea somaj tehnic. In acest timp, desi nu erau comenzi si nu se gaseau bani pentru salarii, biroul directorului general a fost supus unui amplu proces de imbunatatire si infrumusetare – a primit termopane, mocheta noua, etc. Poate ca era vorba de alt buget, poate ca nu insemnau prea mult in economia generala, dar daca e sa te pui in locul celui care nu avea destui bani ca sa isi plateasca facturile (si care muncea intr-un birou sordid cu mobilier vechi si podea acoperita de linoleum) miscarea directorului aducea a blasfemie.

Cam la fel si intr-o mare corporatie unde unui mare numar al angajatilor li s-au inghetat salariile, iar un alt numar semnificativ de angajati au fost disponibilizati in numele controlului costurilor, si a perioadei nefaste pe care o traversa filiala locala. Angajatii primeau in fiecare zi cate o veste proasta despre scaderea nivelului de business, scaderea profitului, ba chiar pierderile inregistrate de filiala si problemele mari financiare resimtite de site.

In plin proces de comunicare a vestilor proaste, managerul general s-a gandit sa isi upgradeze masina… pentru ca volkswagenul vechi de 3 ani nu mai era bun, omul a trecut la un audi nou plin de extrase si fite. Adica la el nu se aplica stransul curelei?

Dar cea mai tare miscare mi se pare totusi cea in care directorul general a ajuns la concluzia ca are nevoie de mai mult spatiu pentru el si secretara sa. Iar cel mai simplu mod de a obtine acest spatiu a fost sa comande doua containere de birouri, pe care le-a amplasat intr-un colt de curte, si in care a mutat 4 angajati. Ca sa ajunga la toaleta sau cantina cei patru din container bateau drumul spre cladirea de birouri unde intalneau ori mutrele compatimitoare ale unora din colegi, ori rictusul unui zambet superior al celor ce faceau misto de ei.

Te mai miri ca oamenii se frustreaza si incep sa se gandeasca la miscari sindicale, si alte forme de protest?

In toate cazurile de mai sus, angajatii participau din greu la traininguri de team building si leadership, unde li se predica “lead by example”. Dar desi e de preferat  “sa faci ce zice popa, nu ce face popa”, ca si in cazul gainii care are amandoua picioarele egale, mai ales stangul…

Am fost parte din publicul celor indignati, iar in cel din urma exemplu am avut chiar si o discutie cu seful. Acesta mi-a explicat ca el si-a negociat un anume minim confort cand a luat jobul, si ca nu intelege de ce sa renunte la acest confort. Chiar asa cine naiba ma cred eu ca sa comentez. Imi pot eventual aminti de ceea ce predic la cursul de negocieri unde citez un tip destept  (banuiesc ca Edison) care spunea “ca in viata primesti ce negociezi, si nu ceea ce crezi ca meriti”.

duminică, 2 decembrie 2012

maidanezi


Printre altele, jobul meu presupune si participarea la tot felul de sindrofii, asa ca doar ce am fost implicat intr-un astfel de eveniment. Un eveniment organizat cu mult fast intr-o locatie in centrul Bucurestiului, la doi pasi de vestita casa a poporului. Dar nu despre evenimentul in sine vroiam sa povestesc ci.. despre o boala mai veche si aparent incurabila pe care pare ca o avem. Pentru ca am iesit de la eveniment, si in incercarea mea de a ajunge la un taxi, am fost obstructionat de o haita de vreo 12 maidanezi. Ma latrau in draci sub privirile nepasatoare ale celorlalti trecatori care se fereau de haita cum puteau. Mai toti aveau priviri blazate, semn ca desi nu le convine, s-au obisnuit cu situatia si ca au cedat lupta cu mizeria. Trecatorii, nu maidanezii…

Nu imi venea sa cred ca sunt pe punctul de a fi muscat de caini vagabonzi in mijlocul orasului, intr-o zona foarte circulata. Ma uitam cu disperare la taximestrist si in vacarmul latraturilor strigam pe sofer sa vina sa ma salveze.  Omul cela imi facea semn sa vin eu la el si imi arata ca la coltul strazii se afla un echipaj de politie, si deci nu se risca sa calce linia continua.

Am realizat in ce comedie noir intrasem. Probabil ca necunoscand zona am calcat pe spatiul bietilor catelusi, si s-or fi simtit amenintati. Potaile celea aveau oricum mai multe drepturi decat mine si democratia era clar in favoarea lor. Puteau fi oricat de agresive, pentru ca nu le putea aresta sau amenda nimeni. Daca eu as fi fost pregatit cu vreo arma si le-as fi facut ceva, riscam sa intru in conflict cu cei care iubesc mai mult cainii decat oamenii, si as fi avut alte probleme. Potentialul salvator era blocat de niste tipi aflati intr-o masina pe care scria “Siguranta si incredere”si banuiesc ca deoarece se aflau in siguranta, cu incredere ca se distrau beleaua mea. Dar de aia nici nu le trecea prin cap sa intervina – nu era jobul lor sa salveze un amarat de pieton, eventual sa il amendeze daca trece strada prin loc nepermis. Sau sa il agate pe soferul care ar fi avut tupeul sa calce linia continua. Si CULMEA e ca cei doi sunt platiti din taxele si impozitele pe care eu si nu potaile le platesc la stat. Chiar si potaile sunt protejate tot cu ajutorul acelorasi taxe pe care eu le platesc la stat.

Nu stiu cum naiba toate astea se intampla sub umbrela unei asa zise legislatii europene. Eu insist sa cred ca la noi exista o pierdere la traducere pe undeva, nu de alta, dar am avut de mers vreo 10 km pe jos intre doua localitati in Austria si nici picior de potaie. Nu am vazut grivei la liber nici in Viena, nici la Bordeaux, nici in Munchen si nici la Amsterdam. Si lista poate fi mai lunga, cu orase din aceasi Uniune Europeana, care se ghideaza aparent dupa aceleasi reguli..

Atunci ce e diferit la noi? De ce la noi apar in permanenta la stiri copii, femei sau chiar straini in vizita agresati, muscati sau chiar omorati de maidanezii la liber? Si maidanezii raman in continuare la liber..

E o intrebare retorica evident. SI oricum, maidanezii pot fi chiar simpatici uneori. Stati sa va povestesc si cum.

Pe vremea cand activam in Solectron, acel “large american corporation, one of the best contract electronic manufacturer” eram destul de des expus vizitelor unor clienti sau colegi occidentali. Intr-una din astfel de vizite, oamenii au intarziat putin prin fata fabricii, suficient ca vreo doi din asa numitii comunitari (ce salasuiesc la poarta oricarei firme din tara n oastra) sa le dea tarcoale. Nu i-au latrat, nu i-au agresat, doar s-au uitat rugator in ochii lor, cersind ceva de mancare. Nu era cea mai buna poza de intrare, dar cum toti s-au facut ca ploua, am preferat sa stau in banca mea. I-am condus pe distinsii oaspeti (doi dintre ei fiind vice-presedinti la alte corporatii) in sala de sedinte, m-am ocupat de confortul lor – vezi partea cu apa, cafea suc si alte fursecuri, apoi am inceput sa imi tin prezentarea.

O chestie ciudata se intampla in timpul prezentarii, in sensul ca astia erau din ce in ce mai agitati, si le tot umblau mainile pe sub masa. Ca sa realizez dupa un timp ca se scarpinau de zor. Ii mancau purecii… la propriu. Intr-o prima faza am paralizat, eu incercam sa le spun astora ce super job facem noi in fabrica, ce super calitate, curatenie si alte cele, si pe astia ii mancau purecii luati de pe cotarlele din fata receptiei principale. Da’ necuratu’ i-a pus sa se apropie de javrele celea?

Apoi, daca eu nu puteam scapa de haita ceea, din cauza unei legislatii aparent europene, pai atunci sa sufere si ei de legea ceea..

Si totusi, am dubii ca legea e tradusa corect sau aplicata pe aceleasi principii ca pe alte meleaguri. Pentru ca dupa ce am plecat din electronica pentru a face logistica, am descoperit ca sunt proceduri foarte riguroase care trateaza “pest controlul”. Ca sa ma intelegeti, numaram inclusiv fluturii care se prind in capcane cu feromoni, ca sa ne asiguram ca nu se infesteaza marfa. Nu mai vorbim de pasarele care au interdictie de zbor ca sa nu ne bombardeze cu salmonela, de soricei care au interdictie de trecere pentru o gramada de alte probleme pe care le pot cauza, si evident… nu au voie nici bietii maidanezi, catelusi sau alte javre, desi mirosul de mancare pentru animale ii atrage in draci. Si daca au interdictie, de unde tot apar?

Probabil ca in postarea asta imi urc in cap pe aparatorii drepturilor bietilor prieteni ai omului, dar sunt sigur ca ma bazez pe sprijinul celor care au facut o data in viata vaccin antitetanos si antirabic, ca multumire pentru afectiunea lasata de un prietenos catelus comunitar, cel mai mare prieten al omului.

 

luni, 25 iunie 2012

semafoare..

Am reusit in sfarsit sa ma remontez si sa ma apuc de scris… ce mint eu aici, sunt furios si de aia m-am apucat de scris. De ce sunt furios? Pe unii care au incercat sa faca bine si nu le-a iesit. Stiu ca eu spuneam ca sa sa adresam problema si nu persoana, dar nu intotdeauna reuseste popa sa respecte ce predica. Si dupa ce reusesc sa ma calmez, sa vedem totusi care ar fi problema.
Ei bine e vorba de un semafor.
Se spune ca drumul spre iad e pavat de bune intentii, si cam asa e si cu semaforul care m-a suparat pe mine. Ce s-a intamplat de fapt – cei de la primarie (adica pe ei ii banuiesc) au proiectat si executat o scurtatura intre doua iesiri din oras (de Timisoara e vorba) – intre iesirea spre Arad si cea spre Cenad. Super idee, si de ajutor pentru cei ce fac transferul intre cele doua zone – si nu sunt putini. Aceasta scurtatura a rezolvat o problema si a creat alta – in sensul ca acolo unde se uneste cu iesirea spre Cenad, se intersecteaza si cu o alta zona de centura si la orele de varf de dimineata sau seara, cand toti merg sau vin de la serviciu, se produce o mica mare inghesuiala. Asa ca oamenii au prevazut si un semafor care sa regleze circulatia.
Ei bine, am ajuns la problema! In ziua in care au testat semaforul, s-a creat o coada ceva mai mare de doi-trei kilometri la intrarea in oras. O nebunie, care nu avea cum sa ne faca fericiti. Noroc ca au renuntat repede la el.
A fost momentul in care am inceput sa reiau in cap teoriile despre constrangerile aduse sistemului – ce rost are sa pui un semafor care sa incurce circulatia. Problema e ca in acea intersectie, ca sa  rezolvi traficul ar trebui ca semaforul sa nu aibe o functionare fixa ci una variabila functie de momentul din zi in care te afli – dimineata sa ii lase pe oameni sa iasa din oras, asta in timp ce ajuta bulevardul principal sa colecteze suma de masini  ce vin de pe stradutele laterale, mai ales de pe scurtatura deja pomenita. Evident ca dupa amiaza ar trebui sa ii lase sa intre si sa poata degaja cat mai repede pe stradutele care ii lasa sa fuga spre cartierele in care locuiesc. Asta cere studii, poate putina programare… sau mai multa programare, sau poate chiar niste senzori de trafic… o gramada de bataie de cap, cand totul se putea rezolva simplu cu un sens giratoriu. De ce spun asta? Pai pentru ca sensul giratoriu e un sistem autoreglabil. Important e sa ii calculezi diametrul corect, si sa il lasi sa functioneze!
Daca ma gandesc un pic, sesul giratoriu ar fi rezolvat mai multe probleme:
-          Ar fi ceea ce toata lumea cauta de ceva vreme – cost reduction. Sincer habar n-am cat costa sa montezi un semafor si sa il intretii, dar sunt convins ca e mai scump in timp decat un sens giratoriu. Si e si mai enervant.
-          Apoi vorbim de un sistem care nu se auto-regleaza, trebuie deci ca periodic, niste nenea de la primarie sa vina si sa numere cate masini trec pe acolo dintr-o parte sau alta, si sa ajusteze timpul de rosu sau verde al semaforului. Asta ca sa nu aduca idioti ca mine la disperare, intr-o coada de aproximativ 2 kilometri ca sa intram in oras; ori ne intoarcem la costuri de intretinere. Exceptand faptul ca semaforul ar da de lucru unui personal calificat – de tehnicieni, electricieni, programatori sau ce or mai fi pe acolo – chestie care face bine economiei, in rest nu vad puncte in favoarea semaforului in lupta cu sensul giratoriu.
-          Neindoielnic un sens giratoriu corect dimensionat ar fi ajutat traficul – pe de-o parte temperand pe cei ce vor viteza, pe de alta parte sigur nu ar fi creat coada infernala pe care a indus-o semaforul. Pot da exemplu cateva intersectii din oras, din care se iese rezonabil chiar si in cele mai imposibile ore ale zilei
Ce incerc de fapt sa fac cu apologia sensului giratoriu (pe care de altfel il uram cand calatoream prin Germania, o tara plina de astfel implementari) este mai degraba apologia sistemului care se poate regla de la sine. Atata timp cat cei din sens au prioritate la iesire, si cat timp toata lumea face la dreapta la o viteza scazuta, pot toti sa intre in sens si sa ajunga unde au treaba, fara sa se mai opreasca la semafor, sa se enerveze ca ala din fata n-a vazut ca s-a facut verde, sau ca blonda din spate a dormit pe ea si a incurcat frana cu acceleratia.
Sa nu fiu inteles gresit, semaforul are rostul lui. Nu imi imaginez nicio secunda o intersectie plina de treceri de pieton fara semafoare. Bietii pietoni ar imbatrani pe trotuar pana ar apuca sa treaca strada. Evident ca si in acest caz pot exista pasaje pietonale supra sau sub terane, dar pana la costul unui pasaj, semaforul pare mai la indemana (mai rapid, eficient in cost si deci destul de practic)
Cam la fel functioneaza si business-urile in care suntem implicati. De foarte multe ori trebuie sa avem grija ca atunci cand punem o constrangere unui sistem, sa nu rezolvam o problema inducand alte cinci. E important sa facem o analiza serioasa care sa determine daca punem semafor sau sens giratoriu.

marți, 24 aprilie 2012

Interactiune

Dupa o suma de traininguri motivationale si de alta natura manageriala, am ajuns sa cred enorm ca inteligenta emotionala e cea care ne guverneaza viata, sau mai degraba lipsa ei.  Din acelasi motiv mai cred ca orice razboi major sau minor nu apare din cauza ca au esuat negocierile de pace, ci din cauza ca unul din generalii cu putere de decizie are o zi proasta si se hotaraste ca poate decide el pentru ceilalti. In genere chiar si negocierile de pace esuate au o continuare – oamenii ceia se duc acasa si zic “nasol, nu avem o intelegere, acum ce facem? Incepem razboiul pur si simplu? Hei, tu Gigele parca aveai o relatie buna cu Ionel, nu ii dai un telefon, poate ne mai discutam o data?”
Ce se intampla insa in toata povestea asta, bagam un general nevricos, cu acces la butonul rosu, un om stresat, pe care il cicale nevasta, fiica il spoliaza de bani, iar fiu-sau apare in toate ziarele ca pramatie, si care are o zi al naibii de proasta? Sa zicem ca afara de multiplele lui griji a reusit sa se taie in timpul barbieritului matinal si il ustura ca dracu’, apoi si-a rupt siretul de la pantofii favoriti in timp ce pleca spre birou. Deja e o zi cretina si tampita, si mai si ploua afara. Omul deja e intors pe dos…
Dar asta e doar inceputul pentru ca traficul e infernal, girofarul nu are efect (la ploaia de afara s-a umplut de indivizi care au decis sa isi foloseasca masina ca sa mearga la lucru), si in plus a mai facut si pana cu masina in drum spre sedinta. A ajuns tarziu si enervat, doar ca sa vada mutrele pline de repros ale colegilor din diplomatie (niste idiotii dracului care nu pricep nimic!!!), care tot vorbesc, si vorbesc si se invart in jurul cozii cu negocierile lor de tot rahatul, ca nu e unul in starea sa apuce matza de coada.
S-a pus la masa de sedinta cat sa descopere ca i-a curs stiloul in buzunar, dracu’ de porcarie ieftina cadou de la soacra cea acra, si mai vine si tampita de secretara, o tembela neatenta angajata pe pilele sefului de cabinet, si ii toarna cafeaua pe camasa si evident pe cravata favorita…
La dracu! Omul e deja furios, se ridica din sedinta, se duce la el in birou si urla pe seful de stat major – baga-le mah doua boabe la prapaditii aia ca sa vada cu cine au de-a face, file-ar negocierile de cacat. Si gata razboiul…
Ei acuma ca am exagerat putin poza, ganditi-va ca am facut-o in scopuri literare… dar daca ne gandim putin, si schimbam un pic scara si personajele vom descoperi ca proiectia in realitate seamana al naibii de bine.
Oare cati din cei ce citesc acest post nu se recunosc in pozitia “generalului” cela, sau poate in pozitia unuia din cei pe care omul descris de mine urma sa ii intalneasca. Va pot reproduce un dialog care a degenerat intr-o zi proasta pentru unii din subalternii celui care a avut dialogul:
-          Neata, ce faci?
-          Uite ce m-am trezit din somn, tu?
-          Deja intru in sedinta, se anunta deja o zi grea azi, tu?
-          Am o intalnire cu un client, in rest nu cine stie ce. Apropo, nu au iesit petele din camasa ta favorita..
Adica nu era destul ca sedinta a inceput asa de devreme ca a trebuit sa sara omul si micul dejun, si ca desi s-a straduit sa prepare toate materialele a mai aparut un destept care a uitat sa trimita un mail la timp – nu o intarziere mare, doar o saptamana, dar care vrea raspuns urgent, pentru ca a intarziat la randul lui cu raspunsul… etc… mai apare si problema personala… care desi e mica, e de multe ori acea picatura care face paharul sa dea pe dinafara…
Ce rost mai au toate seminariile despre pozitivism, si alte atitudini, altfel decat sa ne dam seama cat de departe suntem in real life de ceea ce ne-ar prinde bine ca sa traim bine si de ce nu, mai mult.
Oooo si ganditi-va ca am fost soft in comparatie cu generalul, nu am comentat nimic de traficul din Bucuresti, sau de militienii care stau cu radarul la panda la 5:30 dimineata pe drumul inspre aeroport.
Si acum in timp ce scriu randurile astea imi amintesc de ce invatam la scoala pe la biologie parca. Era o lectie cu cine  pe cine mananca (ma rog, in management e cu cine pe cine scoate din sarite, sau cui ii infige cutite in spate). As fi naiv sa imi imaginez ca seful sau colegul care mi-au stricat ziua nu au si ei pe enervantii lor, pe altii care sa ii fi montat astfel incat in incercarea lor de a se proteja dau si ei mai departe veninul unei zile proaste.
Mda, veti spune, dar sunt unii care by default sunt o problema pentru toti ceilalti. Sigur, am si o replica la asta – va dati seama cum sunt ceilalti pentru ei?
Si atunci, unde e antidotul? Nu stiu, pentru mine azi a fost simplu, am scris prostia asta de poveste pentru blog si m-am calmat, asa ca posibil sa zambesc mai mult. Scriind-o am realizat cat de mult pierd daca ma enervez, mai ales ca de la o chestie mica reusesc sa ma ambalez si mai tare. Mi-am amintit chiar si de princicpiul meu de a evita sa raspund la mesaje cand sunt furios, si sa aman pe a doua zi dimineata..
As minti insa sa spun ca reusesc sa ma controlez atat de mult pe cat imi doresc, asa ca ma intreb insa ce o sa fac data viitoare cand am o zi proasta? Cine si cum o sa imi poata aminti ca am fost la training, unde am fost invatat sa am o atitudine pozitiva, sa zambesc si sa imi incurajez colegii ? Cand mie o sa imi vina sa ii lesin pe toti…
Sau macar o sa imi amintesc sa ii atrag altuia atentia ca are o zi proasta? Si daca imi amintesc, nu risc sa imi sparga capul pentru ca il enervez si mai tare?

joi, 19 aprilie 2012

Orientare

POC!
Doar atat, POC! Adica … Planifica, Organizeaza, Controleaza…  Controleaza!
Uneori planificarea si organizarea sunt atat de evidente incat nimeni nu se gandeste sa controleze. Ce naiba sa mai controleze? De exemplu cata geografie stie secretara…
Un fost coleg, a avut sansa sa fie atent atunci cand asistenta ii explica plina de entuziasm ca i-a gasit o super cazare cu vedere la Sena! Sclipirea de moment care l-a ajutat sa intervina pentru ca omul avea treaba la Bordeaux, si pe acolo curge LaGaronne si nicidecum Sena… Asa ca a intervenit rapid si a schimbat vederea inspre garla potrivita.
Nu acelasi noroc l-a avut o alta colega, care nu a verificat, si pe care o banuiesc ca nu prea stia cum sunt puse pe harta orasele in UK. De buna credinta a adresat domnisoarei assistente cererea de ajutor cu trambalarea si cazarea in Leeds, UK unde avea ceva treaba la clientul nostru. A primit itinerarul, biletele de avion si rezervarea la hotel in Fife. Nu s-a stresat nici o secunda, stiind ca in mod normal parcurile industriale din tarile vestice sunt situate de multe ori prin satele sau regiunile de pe langa orasele mari, si ca atare si cazarea la hotel se facea prin tot soiul de orasele ciudate. Spre ghinionul ei nu i-a atras atentia nici denumirea familiara de altfel pentru cei ce calatoreau spre un alt site al nostru.
Asa ca a ajuns, s-a despachetat, iar dimineata s-a prezentat la receptie unde a rugat pe tanara scotianca sa o ajute cu un taxi.
Where at? A venit intrebarea.
Pai.. as vrea sa ajung la firma PMicroTechnology.
Sorry, asa ceva nu exita pe aici.. raspunde tanara.
Cum sa nu, uite am primit invitatia asta de la ei – si plina de aplomb colega mea scoate hartia si ii arata receptionerei unde vrea sa ajunga.
Raspunsul respectivei a intrat in istorie “Lady, you don’t need a taxi, maybe a plane or a train. You are in a wrong country!”
Firesc de altfel, atata verme cat Leeds e in Anglia si colega mea se ratacise in Scotia. Restul… de poveste, sunat furioasa acasa, aranjat cu clientul sa ne ajute cu rezervarea – re-impachetat bagajele, si apoi trenul si o calatorie de vreo 350 km spre destinatia corecta.
Tot de poveste a ramas si comentariul sarcastic al celui care o astepta pe colega mea, intr-un email in care imi explica ce au facut sa o ajute, fraza de incheiere suna cam asa “I can almost understand that you can misplace the things sometime, but people… it’s something new for me”.
Drept ii ca si pentru noi ceilalti.
Adevarul este ca atunci cand spui Control, toata lumea se gandeste la ceva mult mai amplu, la bariere, la politie, etc. fara sa gandeasca, ca de fapt, de cele mai multe ori, trebuie doar sa verifici un checklist care sa spuna daca in munca de pregatire ai luat in considerare toate detaliile.
Stiu ca sunt enervant cand insist pe checklist si pe verificarea lui, cu atit mai mult cu cat sunt si mai enervant cand merg la cumparaturi. Am o opinie simpla – avem lista? Da, ok, luam ce e pe ea. Odata ajuns acasa sunt 2 optiuni, ori nu era pe lista asa ca nu ma intereseaza ce nu am cumparat, ori nu am avut lista deloc, asa ca am ajutat consumismul sa mearga mai departe – am cumparat ceva ce mai aveam, si evident ca nu am luat ceva ce ne lipsea. La fel de bine ma gandesc acuma ca s-ar putea ca checklistul sa dauneze mersului economiei. Am vazut ca mai nou, multe gospodine isi fac shoppingul cu lista in mana.
Si ca sa mai sterg din imaginea asta de tip controlat pe care o promovam cu checklistul, sa va povestesc o patanie cu aceeasi colega care gresise tara. Eram intr-o delegatie prin Irlanda, intr-un oras pe care ea il mai vizitase. Cum intamplarea povestita mai devreme nu avusese inca loc, nu am avut nici un motiv sa nu ma incred in capacitatile ei de orientare, asa ca atunci cand am decis sa dam o tura prin imprejurimi m-am lasat pe mana expertului. Ei bine, dupa ce ne-am plimbat o vreme si am pozat deopotriva biserici, castele si alte ruine, am decis ca poate ar fi bine sa mergem la hotel, asa ca am luat-o spre directia ce parea cea mai potrivita. Am indraznit sa o intreb daca e ok sa mearga atat de mult pe jos, sau prefera sa luam un ajutor, iar raspunsul ei a fost super incurajator “nu e nevoie, uite cum trecem de stadion, facem la dreapta si imediat in capatul strazii am ajuns”. Stadionul era in fata noastra destul de aproape, asa ca… desi parea neverosimil de aproape hotelul, evident ca mi-a placut sa aud ce speram sa aud, si am crezut-o. Si evident, ca nici nu mi-a trecut prin cap sa intreb daca intr-un oras de zece mii de locuitori sunt mai multe stadioane (in conditiile in care acasa avem cam un stadion la suta de mii).
Ce eroare impardonabila! Abia dupa ce am facut dreapta la al treilea stadion intalnit in drum am gasit hotelul. Si nenorocitii naibii mai aveau un stadion in oras! Bine ca l-am ratat!
Asa ca uneori zicala ceea ca mai bine sa pari prost decat sa deschizi gura si sa inlaturi orice dubiu nu prea se aplica tot timpul. Am invatat ca sa pui intrebari e semn de inteligenta. Tot de la cei din UK am invatat ca nu intrebarile sunt proaste, ci poate raspunsurile la ele, uneori.

miercuri, 18 aprilie 2012

Dimensiuni

Nu stiu daca ati avut sansa sa vedeti acea poza in care functie de dispozitia de moment si de alte cauze, unii vad o tanara in timp ce altii o babeta. Am revazut celebra poza cu ocazia unui training recent, in care printre altele discutam si despre diferenta de perceptii asupra aceleiasi imagini.
Si automat mi-am adus din nou aminte de perioada studentiei, perioada in care tot ce se discuta capata automat anume conotatii. Asadar cand una din colege a cerut indicatii asupra unei adrese, si a primit informatia ca trebuia “s-o ia printre blocuri”, ghici la ce s-au gandit cei mai multi dintre noi.
Iar daca va amintiti de celebra cafea instant “Amigo” al carui foarte popular mod de preparare era sa fie facuta spuma, ei bine va pica fisa repede si ce a vrut sa spuna o alta colega a noastra in charge cu activitatea respectiva, cand ne-a adresat intrebarea “baieti, cum o vreti frecata?”. Cafeaua  gandea ea… va las sa ghiciti ce gandeam noi.
Povesteam in ultima postare despre “excuse generator” si prin asta inteleg acea capacitate a unora dintre noi de a gasi motive si cauze rezonabile la cele mai nerezonabile si mai lipsite de motiv nereusite din lume. Ei bine, cel mai important la asta este sa stii ce anume asteapta cel din partea cealalta a discutiei. Cei mai multi dintre noi uitam ca partenerul de discutie este de cele mai multe ori un angajat asemeni noua, care are nevoie de o poveste cat de credibila si digerabila posibil, pe care sa o foloseasca in relatia cu angajatorul lui, si care sa ii aduca comfort. In fond e vorba despre unghiuri diferite ale aceleiasi poze...
Nu stiu daca stiti povestea ceea in care Ion e suparat pentru ca popa nu il lasa sa fumeze in timp ce se roaga. Vine Gheo si spune ca a rezolvat problema si ca popa le-a dat voie. Cum asa? devine Ion interesat. Pai mai Ioane, zice Gheo, eu l-am intrebat daca ma lasa sa ma rog in timp ce fumez.
Aceleasi date de intrare dar puse intr-o alta ordine. Daca ma citeste unul din vechii colegi solectronieni, va intelege probabil si ce am vrut sa ii spun atunci cand ma acuza de manipularea datelor, si am replicat ceva de genul “sorry man, nu am minciunit deloc, am folosit doar o alta dimensiune a adevarului”…
Si la urma urmei, de ce nu?
De ce sa pierd ore intregi ca sa explic de ce imi lipseste 1%  pana la 100% din yield, cand targetul meu era de 97.5%? Nu de alta, dar mi-am batut targetul cu 1.5% adica in loc sa fiu certat, de ce sa nu fiu laudat?
Din pacate insa de foarte multe ori ne lasam ghidonati doar de emotiile noastre (mai ales de cele negative) si nu si de cifre. Va pot povesti despre unul din marile semne de intrebare pe care mi le da activitatea curenta. Ei bine, cu cativa ani in urma, cand am inceput sa numar paletii in noua mea calitate de magaziner sef, am remarcat ca intr-unul din depozite protectiile picioarelor de raft aratau al naibii de solide, pe cand intr-un alt depozit aratau nespus de firave (dupa ochiometria mea erau chiar degeaba). Ca orice manager care se respecta, mai intai am reactionat – adica l-am intrebat pe cel ce domnea peste protectiile aparent firave de ce nu are si el contrafortii solizi ca si ai celorlalti. Baiatul nu pricepea ce vreau de la el, pentru ca in depozitul lui era liniste si pace.
Asta m-a facut sa caut argumente in cifre, ca sa ii explic logica mea. Si mi-am dat cu perceptia in freza, pentru ca cifrele spuneau ca in depozitul cu protectii aparent firave costurile cu reparatiile si distrugerea rafturilor si a echipamentelor erau cam de patru ori mai mici decat in celalalt caz!
Am lasat oamenii in pace si am inceput sa caut alte explicatii. Acuma imi tebuia sa stiu ce e gresit cu protectiile care pareau OK! Si dupa ce am inceput sa inteleg si logica fenomenului, si tocmai incepeam sa conving si pe altii sa schimbam modul de protejare al rafturilor in depozit... s-a intamplat ca protectiile aparent solide, dar care imi generau bataie de cap in P&L au devenit standard european. Adica foarte posibil, cineva a avut aceeasi reactie ca si mine la inceput, dar nu a avut sansa unor cifre comparative… A avut in schimb puterea sa impuna un "standard" si iaca, am o bataie de cap in plus.
Nu am dat destule argumente apropo de puncte de vedere diferite? Pai ganditi-va la reclama ceea la bauturi racoritoare in trei ipostaze puse una langa alta, in prima se vede un tip terminat de cald, in a doua poza omul bea bautura racoritoare, si in a treia alearga fericit si entuziast prin desert. Super tare…  except ca o mare parte a popoarelor ce traiesc in desert scriu si citesc de la dreapta la stanga. Un exercitiu mic de imaginatie, si aveti in fata dimensiunea dezastrului de marketing - caci daca poza treia devine prima, ei bine dintr-un tip vioi in desert obtii un molau nenorocit, doar dintr-o gura de suc.
Si ca sa nu uit pe fostii colegi scotieni, o sa inchei cu o perla de lost in translation. Se facea ca pe una din liniile de productie dintr-un site vecin si prieten nu mai mergea nici un echipament de test. S-a escaladat problema, si dupa un lung meci de ping pong cu e-mailuri a ajuns in sfarsit si la cel ce putea da o solutie. Ca sa nu citeasca toata poliloghia, omul a dat un “reply to all" de tipul "could somebody give me the big picture” in ideea ca dintre cei loviti de necaz, sa faca cineva un mic rezumat al taraseniei.
Ei bine, raspunsul a fost apoteotic – o poza in care se vedeau toate echipamentele de test, inclusiv un televizor cu ecranul negru plin de puricei albi, si un comentariu “here is the biggest picture I can take. Can you really help us just looking to it?”
Chiar asa…

marți, 17 aprilie 2012

Customer service

“Stau doar putin ca sa nu zica lumea ca nu am venit, si o sa ajung repede acasa.” Nu asta e formula cu care foarte multi isi linistesc partenerul de viata atunci cand participa la cate o cina, chef, petrecere sau ce o mai fi alaturi de colegii de serviciu? Si apoi cand ajung acasa dupa miezul noptii – “mda, n-a fost cine stie ce distractie, fum, galagie, lume multa, inghesuiala, nu m-am distrat deloc!”
Dar cine te-a tinut acolo daca a fost asa de nasol? Ha… pai stii de fapt n-a fost asa de nasol,  dar  ai putea sa accepti ca m-am cam distrat fara tine? Si tu nu iti faci probleme de reactia mea cand te distrezi fara mine?
Mai ales ca peste o zi/saptamana/luna apare cate un coleg de job care incepe sa povesteasca ce super distractie a fost in seara cu pricina.
De fapt de aici se pleaca, de la setarea asteptarilor. Si cum este destul de stanjenitor sa spui partenerului  “ma duc sa ma distrez fara tine, sa petrec un timp excelent cu altii”, riscand sa ai parte de cateva zile alaturi de o mutra bosumflata apoi, parca e mai usor sa apelezi la mica smecherie in care ii pui o poza in care te duci sa te chinui efectiv ca sa ai o seara mizerabila alaturi de ceilalti colegi ai tai. Care mai mult decat probabil au spus cam acelasi lucru acasa. Parca au citit toti din Arghezi – “din bube, mucegaiuri si noroi”, sa vezi ce chef o sa facem noi.
OK, OK si ce are asta a face cu customer service m-ati intreba.  He he, pai cat de mult inca!
Imi amintesc cum pe vremea cand lucram in EMS (electronic manufacturing services) si aveam nevoie de cate o componenta care nu vroia si pace sa ajunga la timp, puneam o presiune maxima pe cei care se ocupau cu achizitia de materiale. Acestia transmiteau presiunea respectiva catre producator, sau dupa caz pe logisticieni. Ei bine, dupa un numar de telefoane si escaladari, primeam raspunsul pe care doream sa il auzim – componenta vine intr-o saptamana in loc de doua! Super, putem seta linia de productie, si vom produce mai repede. Dupa o saptamana, cand linia era pregatita sa produca, stupoare, componenta era inca pe drum… Si incepea circul – acuzele catre cei de la materiale care au “commit-uit” ca vine jucaria, acestia mergeau mai departe catre ceilalti, si tot asa. Apareau tot felul de explicatii care mai fanteziste, care mai realiste, dar in cele din urma componenta venea cam in graficul primei promisiuni – la doua saptamani de la prima confirmare.
Si desi povestea se repeta aproape de fiecare data cand ne puneam in cap sa “load and chase” partea de “chase” functiona doar partial, si nimeni nu se invata minte, sau ca sa spun altfel nimeni nu putea sa accepte realitatea. Asa ca toti cei din customer service aveau pregatite tot felul de povesti, care sa linisteasca pe customerul inflamat care a insistat sa auda ce vrea in locul realitatii si brusc se lovea de realitatea unor asteptari inselate (adica pe noi). Iar in cazul nostru, cam aceleasi povesti se perpetuau mai departe, prin customer service-ul nostru, catre clientul nostru… ca din supply chain ramanea doar lantul acuzelor si al scuzelor.
Si asta nu se intampla doar in aprovizionarea cu materiale. Daca vreti va pot povesti despre ziua in care trebuia sa iau un avion ce se presupunea ca va pleca la 8:30 din Timisoara spre Bucuresti. Ei bine, la ora plecarii am fost informati ca din cauza cetii nu poate ateriza avionul ce vine dinspre Bucuresti si care ar urma sa ne duca si pe noi la intoarcerea lui spre capitala. E o chestie pe care o pot accepta, nu de alta dar mi-e mai bine sa stau la o cafea in aeroport, la sol, decat sa imi fac griji in aer ca nu gaseste capitanul unde sa ne parcheze. Dar dupa vreo 2 ore de asteptare, si dupa ce ceata s-a ridicat suficient cat sa vedem de pe geam toate satele din jurul aeroportului am inceput sa ne gandim la tot felul de alte povesti. Cei din aeroport insa, o tineau pe-a lor cu conditiile meteo nefavorabile, mai ales ceata. Pe la pranz deja o parte din pasageri au renuntat, mai ales ca sedintele la care trebuiau sa ajunga in Bucuresti se terminasera inainte ca ei sa poata decola spre ele (si asta mai ales ca la cat erau de intarziati, riscau sa piarda avionul ce trebuia sa ii aduca inapoi acasa). Eram insa o suma de incapatanati care mai aveau si alte treburi si insistam sa ajungem la Bucuresti. Ca sa nu o mai lungesc, am decolat in cele din urma pe la 15:30! In tot timpul asta cei din aeroport ne-au tinut in ceata, contrar zilei insorite de afara. Care anume a fost motivul real al intarzierii poate ca nu o sa aflu niciodata, dar pot sa va spun cat de furiosi erau cei mai multi dintre cei care se bazau pe acea cursa. Pentru multi dintre ei, ar fi fost mult mai usor sa dea un telefon si sa reprogrameze intalnirile in loc sa isi piarda vremea in aeroport a proasta.
Imi este la fel de clar, ca in timp ce oamenii din customer service erau expusi oprobiului public, in spatele lor, in operatiuni, erau altii care aveau probleme mai mari si nu stiau cum sa le ascunda, asa ca a fost poate mai usor pentru toti sa ne tot amane cate jumatate de ora, sa riste pierderea unor pasageri, decat sa recunoasca o problema care ar fi pierdut probabil si mai multi pasageri.
Nu foarte diferit a fost si in cazul unei vacante la ski, cand din cauza unui incident in localitatea unde ne aflam a ramas tot satul fara apa. Implicit si hotelul in care eram cazati. Ei bine, personalul hotelului ne-a explicat ca se lucreaza si ca in 2 ore primim apa. Cele 2 ore au fost amendate cu inca 2 ore, si tot asa pana cand a devenit clar pentru noi toti ca nu vom avea apa in seara respectiva si era deja prea tarziu ca sa ne mutam la alt hotel.  Nu stiu ce era in capul celor care se ocupau de managementul hotelului respectiv, si nici cum se simteau cei care se ocupau de customer service si care ne tot amanau cu cate 2 ore pana la rezolvarea problemei, suportand stoic mutrele noastre agresive sau ironice (dupa caz) dar stiu o gramada de oameni care nu vor mai calca prin hotelul cela, indiferent cat de rare sunt incidentele legate de apa in zona.
Pana la urma, nu imi ramane decat sa ma gandesc cat de ingrat e jobul de customer service, atunci cand cei din operatiuni nu pot sustine promisiunile facute de cei de la marketing. Pentru ca in definitiv, trebuie sa gasesti un mesaj, pe care sa il impachetezi frumos, si cu care sa ii faci pe clienti sa accepte un adevar pe care nu sunt dispusi sa il accepte.
Va intrebati care ar fi varianta buna? Sincer nu stiu. Pot sa spun din experienta mea insa ca “adevarul se spune in gluma” si atunci ai sanse mari sa fie acceptat. Asa pot sa explic si cum atunci cand am lucrat in manufacturare de electronice reuseam sa explic clientului cum putem sa punem pe butuci linia de productie si sa nu ne tinem promisiunile. Si asta dupa ce ne-am laudat a fi cei mai tari in procese de productie si inginerie, si uneori la scurt timp dupa ce reuseam niste super realizari.
Ce nu stiu multi e ca desi  “excuse generator”-ul cu care gaseam explicatii la probleme si cu care castigam timp pentru colegii din operatiuni functiona destul de bine, pe de alta parte la fel de mult uram sa il folosesc!
Asa ca atunci cand simtiti ca sunteti luati la vale de vreun customer service ganditi-va ca ar vrea sa fie oriunde in alta parte decat sa ia pulsul oprobiului public.
Ganditi-va ca atunci cand va spune ca totul se va repara imediat, isi doreste asta mai mult decat voi. Asa cum noi toti ne dorim ca partenerul sa creada ca ne-am fi simtit mai bine rontaind floricele in timp ce ne uitam la stiri impreuna, decat in plin sacrificiu de betivaneala alaturi de colegii de serviciu in pub.