Cu niste ani in urma am avut un contract de colaborare cu o revista. De fapt, daca ma gandesc bine am colaborat cu mai multe si ce incerc sa spun e ca toate contractele erau la numar de cuvinte scrise. Daca bagai text cu nemiluita intrau si banii, daca erai concis si direct in idei, intrau mai putini bani. Unii ar fi tentati sa spuna volum in detrimentul calitatii, dar eu as spune volum in favoarea marketingului. Pai cum sa dai o gramada de bani pe o fituica subtire cu doar cateva pagini. Ce daca informatia e succinta si clara, prezentata in cateva idei. Chestie de psihologie a consumatorului, adica stai asa un pic, pai daca tot dau banii pe ceva, sa fie acolo revista groasa, sa fie mult, sa fie palpabil. Asa ca atunci cand stateam cu foamea in gat bagam text sa fie. Stiu ca in perioada aia am decis ca nu imi place Eminescu. Sau cel putin ca nu sunt de acord cu el. Parerea lui e clara: “E ușor a scrie versuri,/Când nimic nu ai a spune,Înșirând cuvinte goale/Ce din coadă au să sune.” Ei bine, parerea mea era exact contrara – e usor pe dracu’. Cand nimic nu aveam a spune dar trebuia sa predau un articol, si la termen, sa mai fie si lung ca sa intre banii si sa mai para si inteligent… Incercati si o sa vedeti ca nu e usor.
Cum ziceam e o chestie de marketing, oamenii trebuie sa vada pe ce dau banii. Pe chestia asta cei de la Microsoft vindeau timbrul ala de licenta intr-o cutie cat aia de cereale de la Nestle. Cum adica, mergi la magazin si cumperi un timbru cu o caruta de bani? Da altfel in poza cand pleci cu o cutie mare din magazin. Chiar daca aproape goala.
Chestia asta insa se vede cel mai bine la prezentarile in Powerpoint. Cred ca am mai scris in trecut despre betia de cuvinte a unora. Imi amintesc cu drag de un fost sef al meu care trebuia sa tina o prezentare de 15 minute la o conferinta. S-a dus cu 145 de slide-uri in Powerpoint. Dupa o ora i-au taiat microfonul, au stins lumina la pupitru, mai aveau putin si il luau la bataie. Omul nu era defect, pur si simplu era prea “ancorat” in cultura organizationala a firmei in care lucram. De la corporatie primisem o prezentare a firmei de 135 de pagini. Si eram incurajati sa zapacim pe toti cei pe care ii cunoastem cu chestia aia. Daca aloci 30 de secunde pe pagina iti ia mai mult de o ora. Daca doar dai paginile si tot nu ai timp sa o parcurgi sub 10-15 minute. Chestia aia de la corporatie era pregatita de o firma de PR scumpa. Ca sa le arate celor din corporatie cat sunt ei de buni dar mai ales ca sa isi justifice costul substantial au facut o chestie super pompoasa cu o gramada de pagini. Probabil au fost platiti la numarul de pagini. Grafica era profesionista, textul la fel. Ce mai conta ca textul se tot repeta. Un semn ca nici lor nu le-a fost usor a scrie la versurile alea, ca nu prea aveau ce pune in ele. Daca erai lovit de o doza minima de luciditate puteai sa iti alegi niste pagini din acea prezentare si sa le folosesti ca atare. E mai de bun simt si mai de efect.
Am regasit abordarea asta peste tot. Trebuie impresionat seful, hai sa bagam text. Cam orice facem sa fie cu multa cuvinte, cat mai pompoase, limba de lemn a culturii organizationale din care facem parte Aratam cu ocazia asta si cat suntem de patrunsi de mesajele interne si dogmele locale. Si cei mai multi sefi se impresioneaza la o lucrare din asta super elaborata. Chit ca sunt convins ca cei mai multi nici nu isi fac timp sa citeasca toate poliloghiile alea. Dar arata implicare, multa munca, documentare. Vorba aia doar sa scri atatea cuvinte si deja ai justificat cateva zile de munca cu tot cu ore suplimentare.
Astazi betia de text se regaseste peste tot. Tine omul o cuvantare pe undeva, e clar ca trebuie sa impresioneze audienta. Baga text acolo. Daca mai e si o chestie cu impact politic sau administrativ “da-i de inima albastra sa se impresioneaza audienta care este si voteaza”. Nu uita sa dai putin cu peria pe al de marca banu’.
Mai apare o problema, cu atata corectitudine politica nu mai poti sa spui de un lucru ca e o prostie, acuma trebuie sa spui ca poate suporta imbunatatiri. Daca e sa o iei pe ocolite, clar ca tre sa faci o compunere lunga si elaborata. Daca vrei spui adevarul gol golut risti sa afectezi personalitatea celui care a decis prostia, pentru ca e clar ca e prostie daca trebuie indreptata. Nu mai poti sa exprimi scurt pe doi ce naiba vrei sa spui. Nu da bine sa pui in prezentare sau in cuvantare ceva de genul “stimata audienta, aveti in fata o mare tampenie care trebuie reparata”. Ca sa nu mai spun ca este exclus sa ii spui cuiva ca e prost. Insa daca pui suficient text si o intorci ca la Ploiesti s-ar putea sa iti reuseasca. Citisem de curand ca celor inteligenti s-ar putea sa li se interzica sa mai gandeasca, ca sa nu jigneasca pe cei lipsiti de aceasta calitate.
Daca totusi esti smecher si vrei sa pari destept exista solutie. Baga o cautare pe internet dupa cuvinte rare si foloseste abordarea iliesciana, aia cu “Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu trebuie să eludeze meandrele concretului”. Nu ai cum sa ratezi.
Chiar ma gandeam acum ca la intersectia cu o abordare socratica, s-ar justifica sa vin cu o exemplificare din incongruenta spatio temporala asistata in euristica hermeneutica transformationala care pleaca de la ipoteza ca nevoia de a consuma text fara fond da o nuanta pantagruelica capacitatii asistentei de a digera meschinul tolerant al snobismului analfabet functional. Prin aceste formulari asimptomatic oxymoronice se induce paradigmatic o stare de antagonism parodoxic in aceasta combinatie pleonastica a sofismului mut de admiratie.
Pe care le-am baut…
https://www.youtube.com/watch?v=mfJhMfOPWdE
