Vreau sa fiu sef

Hai sa fim sinceri, o forma de evaluare a reusitei in viata e data de pozitia pe care o ocupi in societate, cati bani si faima iti aduce acea pozitie.

Unii intra in antreprenoriat, isi risca banii, chiar sanatatea punand pe picioare afaceri mai mici sau mai mari, care mai apoi le aduc satisfactie sau falimente, dupa caz. Cert este ca sunt cei mai castigati cand le iese dar si cei mai loviti cand au ghinion.

Altii se angajeaza la cei curajosi din antreprenoriat sau in corporatii, si vaneaza pozitii in management. Ca sa ajungi manager trebuie sa parcurgi o forma de scoala – ori faci o scoala de management ori parcurgi o serie de traininguri si te califici cumva la locul de munca, dar cert este ca un manager trebuie sa aibe un minim de calificari, de cunostinte si de experienta acumulata. Cum vad ei lucrurile – vine omul, baga scoala in el, munceste niste ani ca sa acumuleze experienta, invata pe la diferite cursuri sau de la cei mai vechi prin firma si apoi ajunge sau nu manager. O data ajunsa in management persoana aia are si mai multa bataie de cap, trebuie sa presteze, sa ii organizeze pe cei din subordine, sa le dea de lucru, sa ii supravegheze, sa le masoare performanta. Si nu e de ajuns, mai trebuie apoi raportat altor manageri de mai deasupra, care decid cat de bine reusesc sau nu sa faca fata functiei.

In toata povestea asta corporatiile au mai inventat o smecherie – trimit oamenii la cursuri de dezvoltare personala si ii prostesc la greu cu un concept numit leadership. Cica daca managerul ala are viziune, stabileste foarte clar obiectivele le si comunica celor din jurul lui are stofa de leader. Leaderul ala are calitatea de a prosti pe toti ceilalti sa se inhame la aceasta mirifica misiune si sa creada ca muncesc de placere, mai mult decat sunt platiti, totul pentru profitabilitatea firmei, binele societatii, satisfactia muncii si alte blah blah-uri. Daca ii auzi cum o dau pe altruism, get the extra mile, empower the people incepe sa semene a secta. Cica mai sunt si fericiti si impliniti pe chestia asta.

Ei bine, ca sa n-o mai lungesc, toti nerozii astia se chinuie sa mearga la scoli, sa obtina diplome, sa invete cum se face (dau si bani pentru asta). Ajung sa dea in ulcer sau in infarct pentru un amarat de job si un titlu de manager. Asta pentru ca ambitiile lor sunt marunte!

Pe langa toate neplacerile create pandemia asta a avut si o latura faina, a scos la iveala ce e mai bun in noi. De exemplu, eu am descoperit ca exista functia de SEF! Cea mai vizibila a fost pozitia de Sef de directie de sanatate publica. Au facut spectacol pe la televiziuni. Fara nici o pregatire in domeniu, fara scoli de management sau de alta natura. Sefi si atat! Nu stiu cati sunteti la curent cu conceptul de inteligenta emotionala – a scris unul Goleman un tratat care spune printre altele ca ai mare nevoie de conexiuni care sa te promoveze daca vrei sa te ridici pe scara sociala si/sau profesionala. Ei bine, la noi aceste conexiuni se numesc grad de rudenie, rasplata de partid sau de ce nu cearsaf la drum de seara. Cearsafurile mai ales sunt foarte folositoare in evolutia pe scara sociala. Pe vremuri o doamna cu aspiratii la curtea Frantei a devenit un brand atat de cunoscut ca inca mai folosim numele de Recamier pentru canapea. Nu stiu cat e de relevant ce facea ea cu printul Prusiei pe acea canapea, dar uite ca a ramas in istorie.

Asadar cine e manat de ambitii inalte si are acea inteligenta plina de emotii isi face relatiile necesare (am scris relatii si nu cunostinte ca sa evit orice confuzie) si ajunge SEF! Sefii nu au nevoie de cursuri de management, nici de exceluri si power pointuri sau alte nazbatii de pentru care trebuie folosit capul si uneori calculatorul. Sefii au pe cineva care sa faca asta pentru ei. De asemenea sefii nu gresesc niciodata, intotdeauna se gaseste cate un amarat din echipa lui care chiar munceste si care va deveni vinovat de ce a facut sau daca ceva merge prost. Subordonatii de sef stiu ca nu muncesc destul, ca orice ar face nu sunt destul de buni si pentru asta se straduie din greu sa ii faca pe plac (asta in timp ce il sapa ca sa ii ia locul). Sefii nu spun prostii, pur si simplu verifica daca subordonatii sunt atenti. Sefii au secretara care citeste corespondenta in locul lor, asta dupa ce le-a facut si adus cafeaua. Unii au si sofer, mai ales cei care se plictisesc de nevasta. Sefii au tot ce va puteti imagina. Asta pentru cine are destula ambitie, pentru ca si sefii astia sunt de mai multe feluri. O ambitie marunta risca sa ramana un umil sefut mic in subordinea unui sef mare. Sau Doamne fereste, mai merge pe la vreun training,  vreo scoala si invata sa conduca, ajunge manager si incepe sa munceasca. Pentru ca seful nu munceste, el doar da ordine! Desi unii spun ca si sefii au nevoie de scoala, Scoala vietii.

Analizand putin subiectul as indrazni sa le dau dreptate. E scoala unde inveti ce fund trebuie sa pupi ca sa te ridici in ierarhia de sefi (unii chiar se hranesc din acel loc), tot acolo inveti cum sa injunghii pe la spate pe alti pretendenti care te concureaza la functia de sef, si chiar pe sef ca sa ii iei locul. Iar daca faci masteratul te prinzi cui trebuie sa rupi gatul inainte sa ti-l rupa ei tie si sa iti ia locul. Povestea ramane valabila si in cazurile tratate in budoar. Nu imi permit sa las aceste cazuri pe dinafara si sa fiu acuzat de misoginism. Mai ales ca in administratia publica se regasesc destule urmase ale acelei doamne cu nume de canapea. Sau ale mult mai celebrei de Pompadur. Sau Nuti… Chiar daca nu primesti diploma, tot scoala se cheama si asta.

Ca sa nu mai bat apa in piua, chestiunea e simpla, ca sa ajungi sef trebuie sa existe o entitate superioara care sa te numeasca. Ca altfel pe cine sa pupi in dos? Desi cel mai des intalniti sunt sefii de administratie publica, asta nu inseamna ca nu exista sefi in corporatii, in antreprenoriat sau alte forme de guvernare a unor entitati juridice.

Sefii sunt usor de detectat. Se deosebesc imediat de manageri, cam tot ce ating se darama mai devreme sau mai tarziu. Cu toate astea ei vor gasi alta pozitie de sef in alta entitate, unde vor continua sa darame ceea ce au creat altii. Asta ii deosebeste si de antreprenori (care platesc destul de scump daca gresesc). Cert este ca daca vrei sa demonstrezi ca ai ajuns cineva in viata e musai sa fii SEF! Nu manager, nu patron, nici macar ministru, ci pur si simplu SEF! Asta pentru cei ce au ambitii si stiu ce vor de la viata. Si pentru ca Seful este cea mai evoluata forma de evolutie, permiteti sa inchei cu cateva versuri din Alexandru Andries:

Nimeni nu-i aşa perfect

Ca şefu'

Şi simpatic, şi deştept...

Ce om !

Nimeni nu-i aşa perfect

Ca şefu'

Nici un fir de păr pe piept...