Sub Crucea Sfantului Andrei

Acum ca a trecut si ziua Sfantului Andrei, a trecut si ziua nationala, intre timp s-au umplut ai nostri de patriotism si piosenie, dupa atatea zile le-a si trecut… asa ca eu cred ca pot sa incep sa imi dau cu parerea.

Nu vreau sa comentez prea multe despre ziua nationala. In cele din urma este o alegere laica si cat se poate de conventionala, bai nene, la data de… sarbatorim ziua nationala, iesiti cu steagul, cu defilarea, ciolanul si fasolea sau dupa caz muzica patriotica sau populara si hai sa fim romani pentru ca e ziua noastra. Hai baieti ca e doar o zi, nu dureaza mult, va pupati un pic in piata libertatii (ca sa citez pe Caragiale) apoi va intoarceti la ce faceati inainte… va dati in cap sau va infigeti cutite in spate.

Din punct de vedere emotional un fiasco total ziua asta. Ba se gaseste cate un artist mai destept care nu sarbatoreste pentru ca el e mai cu mot, ba cate unul care este minoritar si ofensat, pentru ca i s-a umflat democratia la mansarda, ba… E si aleasa ziua de un mare fel, e frig, ploua, etc… ai face orice ca sa stai la cald si sa te uiti la televizor la fraierii de afara cum se chinuie sa sarbatoreasca cu mucii pana la genunchi. In cele din urma parca zici ca au ales cei din industria farmaceutica ziua, ca ei beneficiaza din plin de pe urma celor ce ies in strada, la ploaie si frig.

Dar sa ne intoarcem la Sf Andrei,  patronul spiritual al Romaniei. Am citit cateva chestii dar nu am intrat in detalii apropos de acest sfant. Foarte sumar, a participat la cina cea de taina, semn ca ii plac chiftelele si vinul, apoi a predicat pana i-a suparat pe unii care l-au ingropat pe undeva prin Patras. Asta dupa ce l-au rastignit pe o cruce in X care a devenit apoi semnul definitoriu al Sfantului Andrei.

Nici asta nu este relevant pentru ce incerc sa spun, pentru ca nu asta era ideea, nu ma gandeam sa il judec pe Sf Andrei indiferent ce a facut el.

Ceea ce incerc eu sa fac, este o paralela intre doua popoare pastorite de acelasi sf Andrei. Unul, asa cum spuneam mai sus, suntem noi, poporul roman. Celalalt, un popor care pare sa aibe ceva radacini la nord de Marea Neagra, dar care s-a format in partea opusa a Europei, in nordul insulei Britanice. Pe vremea cand romanii vorbeau despre noi ca poporul ce locuieste in Dacia, vorbeau despre ei ca picti, cei ce locuiau in Caledonia si se pictau cu albastru. In plus, daca unii il considera pe sfant pedepsit si ingropat in Grecia, altii considera ca omul a bantuit si crestinat Romania, apoi a facut aceeasi chestie cu Scotia, sau Caledonia cum se numea pe vremuri. Adica a avut timp sa propovaduiasca crestinismul pe teritoriul Daciei, apoi s-a tot dus spre vest pana cand a propovaduit acelasi crestinism altor pagani din insula. Practic asta il si face patron spiritual si religios al tarilor pe care le-a pastorit. Complicat de explicat cum a facut el toate astea, dar la religie zice sa crezi si nu sa cercetezi.

Nu cercetez, dar am o dilema, cum putem sa fim atat de diferiti? Noi si ceilalti de care a avut grija Andrei?

Ma uit la un popor mic, care a invatat repede sa navigheze, sa faca barci si sa isi asume curajul de a pleca departe, foarte departe, Un popor de luptatori (de peste 300 ani, coloana vertebrala a armatei britanice, pentru ca imperiul a crescut si apoi s-a bazat pe ei).

Si acuma sa vedem unde semanam. Ambele neamuri, urasc un vecin sau pe cineva din apropiere cu care are conflict de sute de ani. Ambele neamuri sunt iubitoare de alcool. Si noi si ei avem o istorie plina de tradari si de tradatori.

Dar atunci, intrebarea fireasca – ce naiba au ei diferit de poate fi asa de tare admirat?

Ei bine, daca nu citeam legenda lui Scorillo ca fiind a noastra as fi jurat ca e a lor. Cum care legenda? aia cu cei doi caini care se bat pe un ciolan pana vine un lup cu pretentii la ciolan, moment in care cainii se unesc impotriva lupului si il elimina ca sa se poata intoarce la lupta lor. Ei bine, nu am prea mai vazut romanii sa faca front comun pentru o cauza nobila sau mai meschina, dar i-am vazut dezbinati si tragand fiecare pe treaba lui, mai repede unindu-se cu lupul in lupta cu ai lor.

In timpul asta, ma uit fascinat la ceilalti si la cei ii uneste. Desi tara e impartita intre catolici si anglicani , asta stiu doar ei. Pentru restul lumii, daca incerci sa te legi de ciolanul ala pentru care se bat… o faci pe riscul tau. Pentru ca brusc se vor uni si te vor face arsice. Apoi se intorc la bataia dintre ei. Asta nu prea am mai vazut in Romania. La noi e de preferat sa plece lupul cu ciolanul ca sa nu se omoare fratii intre ei pentru ciolan…

Apoi au mizeria aia de ciulin. Pe toate pozele, logo, reclame, semne de circulatie sau tot ce vrei. Ca e un logo sau poza din realitate, ca este ca un desen de copil… ei bine, sa nu te legi de ciulinul oamenilor ca ti-o furi rau de tot. Au ciulinul pe tricou, pe creier, pe imn. Cand noi cantam ca sa ne desteptam ei canta despre ciulini pacii, despre “Flowers of Scotland”. Cand noi ne prefacem ca ne loveste patriotismul, la ei ti se face parul maciuca imediat ce incep sa cante si dubleaza tot cu afurisitul ala de cimpoi. Nu a credeti, ia incercati pe facebook vreun meci de rugby sa vedeti cum canta stadionul. Cica am avea si noi frunza de stejar, macar la rugby. Nu o baga nimeni in seama. A incercat o blonda sa promoveze o frunza de fag. Nici aia nu a prins, a facut blonda si parnaie. Si cam gata, ca doar nu o sa ne reprezinte pe noi vreo buruiana.

Da, inca o chestie care ii uneste, cimpoiul si muzica specifica acestui cimpoi. Aveam si noi naiul, dar afara de francezii amatori de Gigi Zamfir nici naiba nu mai da doi bani pe naiul ala. Fratii vitregi intr-u Andrei marsaluiesc, canta pe stadion, canta la nunta, canta in vacanta, canta la cimpoiul pacii cam peste tot. Mai baga ei si niste tobe. In comparatie, noi… nu mai avem de mult treaba cu naiul. Nici nu stiu cu ce mai avem treaba. Cu manelele poate. Si cu dusmanii din ele.

Si sa nu uit. Au acel kilt. Fereasca sa ii spui fusta, e kilt. Este o intreaga filozofie. Cu tesatura in patratele, cu culori care definesc fiecare mare clan scotian. Cu o gramada de accesorii pe langa. Noi nici iia nu am putut sa o promovam. Nici macar francezii care incercau sa ne ajute. In timpul asta scotienii marsaluiesc mandri in kilt, danseaza la nunti si botezuri in kilt, merg la razboi in kilt. Noua parca ne e rusine de iia aia, acea “la blouse romain”, ca daca ii zicea altfel tusea. In timp cei ei umbla in kilt de nebuni la toate evenimentele importante din viata lor, noi … ne-am indepartat de itari si iie ca de naiba. De umblat in port popular pe la petreceri, nici nu se pune problema, poate doar pe la evenimente care cer expres dres code folcloric. Poate ca pe ei ii ajuta alcoolul, o chestie care uneste cele doua natiuni de betivani. Uneori ma gandesc ca Sf Andrei se trage din vreun zeu betiv.

Au si bere, multaaa bere. Da, au si whisky. Nu este al lor, l-au furat ca si alcool de la irlandezi, l-au rafinat, l-au imbunatatit si acum toata planeta bem scotch (cum spun ei la whisky). Single malt daca se poate. Pentru ca au facut o cultura nationala din acest whisky. Il rafineaza, il marketeaza si il vand la super pret peste tot in lume.

La fel am facut si noi! Caram tuica in peturi de 2-2.5 litri peste tot in lume. Nu seamana a nimic. Cativa producatori mai seriosi au riscat volume mai mari. S-au oprit pentru ca nu prea le-a iesit. Pare ca suntem un neam de moonshineri (pentru cine nu stie ce e un moonshine, ei bine asa se numea alcoolul fabricat ilegal pe vremea prohibitiei si livrat pe sub mana). Hai sa ne uitam la noi. Tuica pe raft in magazine nu se prea gaseste pentru ca nu se prea vinde. In schimb in tara se bea tuica la greu, fabricata cumva in fiecare gospodarie. Si cam toti o muta cu sticle reciclate, dar mai ales in peturi de cantitati mari. Ca sa nu mai vorbim ca tuica nu este denumirea acceptata de toata tara. De exemplu ardelenii folosesc termenul de palinka si apoi se cearta cu ungurii apropos de primii care au facut palinka, sau primii care au gasit cazanul… sau indiferent, ideea este sa descopere care au fost primii.

Mai sunt chestii care seamana si chestii unde suntem total diferiti. Doar ca ramane esentialul. Au cateva simboluri care fac diferenta. Eu am numit cateva. Ei le-au dus dupa ei peste tot. Au dus steagul pe care este reprezentata crucea in X, pe fond albastru ca sa aminteasca de picti. Au ciulinul, au whisky, au birtul (scottish pub), au cimpoiul… Si oriunde ajunge unul de-ai lor vei regasi aceste simboluri.

In paralel, noi nu avem nici simboluri pentru ca le-am uitat sau pentru ca s-a trezit vreun artist idiot care sa “influenteaza” poporul si sa spuna ca nu este in regula. Iar sportul national a devenit cautatul de paie in ochii altora, paie greu de gasit pentru ca ne deranjeaza barna din ochiul personal.

Noi nu avem acea agenda comuna, tipic insularilor. Pe unde mergem ne integram. Nici macar sarmalele si micii pe care i-am imprumutat de la turci nu ne mai reprezinta.

Mi-as dori sa gasesc acel punct comun care sa ne uneasca, sa gasim acele simboluri care sa ne faca mandri de noi. Am avut pentru cateva saptamani tricoul galben. Au mai incercat unii sau altii sa ne trezeasca identitatea nationala. Din pacate, totul se fasaie inainte sa inceapa.

Si nu, asta nu este un discurs suveranist. Este un discurs unionist. Asa cum spuneam de scotieni, si ei sunt divizati de religie, puternic divizati de crezul in biserica catolica sau cea prezbiteriana, dar asta nu ii opreste sa gaseasca alte simboluri care sa ii uneasca peste religie. Care ar fi oare acele simboluri care sa ne aminteasca de acei inaintasi ai nostri care au facut diferenta, care ne-ar aduce inapoi mandria? O intrebare retorica, la care nu mai sper sa gasesc raspuns…