duminică, 26 iunie 2016

ciocanitoarea lui Noe


Am fost intrebat recent, ce apreciez mai mult, loialitatea sau performanta?
La naiba… nu am stiut sa raspund… imi plac si oamenii care imi sunt loiali, dar imi place si performanta…  Mi-a fost si mai greu sa raspund, pentru ca se astepta de la mine un raspuns de tip – apreciez loialitatea. Clar imi place sa ma inconjor cu oameni care imi sunt loiali, sau pe care ii percep ca atare. Ma supara la maxim tradatorii, dar totusi, si performanta are rolul ei. Am evitat provocarea directa, dar nu am putut sa nu ma gandesc ca ceva din intrebarea asta ma irita la maxim, nu de alta dar cele doua concepte nu se exclud, si in acelasi timp nu mi se pare fair sa fie puse in acelasi context.
In tot timpul asta exista o presiune ascunsa. Ceva care spunea “zi loialitate, hai zi ca loialitatea e importanta”. Si nu puteam sa raspund da, si sa fiu si convins de asta…
As fi ales mai repede performanta, ca deh la toti ne place sa avem succes. Dar tot era un carlig si acolo care nu-mi dadea pace..  la varsta mea am cunoscut destui performeri care au furat munca celor din jur sau din subordine, si destui performeri ale caror rezultate se bazau pe cadavrele lasate in urma… asa ca nu mi se parea un criteriu definitoriu.

Pe de alta parte, pot spune ca in acelasi timp am cunoscut si oameni care erau loiali organizatiei mai degraba pentru ca erau acceptati si pastrati decat pentru ca erau buni de ceva. Si din pacate sunt destul de multi care plutesc asa intr-o deriva dulce cu organizatia. Si nu de multe ori chiar e bine daca doar plutesc si nu ii loveste naibii si initiativa. Nu de alta, dar reusesc sa darame in cateva minute ziduri cladite peste ani.
Si atunci am avut un “declic”. Mr Jack Welch pe numele lui, a dat niste dume despre subalterni si prestatia lor in organizatii. Si in contextul deja definit mi-am amintit de ce nu puteam sa aleg o parte sau alta, mi-am amintit despre  “toxic achievers”, niste performeri de altfel dar si de cei care nu se recunosc niciodata in rol, adica “nice idiots”.
Hai, nu spuneti ca nu v-ati prins. Toxics achievers, acei mercenari, care alearga doar pentru rezultate imediate, care sa li se atribuie direct lor, care sa ii scoata in evidenta si care nu se uita la costuri, la cate ruine, durere si cicatrici lasa in spate. Nici nu realizeaza si nici nu isi pun problema ca sunt la un moment dat atat de daunatori firmei, incat mai bine te lipsesti de performanta lor. Egocentrismul si vanitatea lor nu ii lasa, iar in goana lor dupa rezultate personale nu au limite, scrupule sau bun simt. Nu ii opreste nimic. Nici macar nu realizeaza ca sunt identificati si ca ceilalti incep sa ii evite sau sa le raspunda doar de frica. La un moment dat ajung sa fie atat de singuri incat colapsul este asigurat. Atat al lor personal cat si al organizatiei pe care o conduc.
Prin comparatie, cei loiali dar prostanaci, sunt mult mai putin distructivi. Ei se straduie! Sunt entuziasti, sunt primii la tot ce inseamna suport, echipa, tot ce vrei in firma. Pacat ca prin tot ce fac mai mult strica decat ajuta. E vorba ceea la romani, ca drumul spre iad e pavat cu bune intentii. Apai.. astia sunt “nice idiots”. Mai bine i-ai plati sa nu munceasca sau sa nu gandeasca, pentru ca orice actiune a lor poate aduce dezastrul. Iar ei, in naivitatea lor (ca sa nu fiu nepoliticos si sa spun in prostia lor) se mira sincer de catastrofele create. Acestor Mr Bean nu le poti reprosa rea intentie, ei sunt tot timpul prezenti, se straduie dar nu le iese. Dar stiu sa foloseasa excel si power point... si se exprima bine in engleza...
Bun, bun… dar ce naiba faci cu afacerea daca nu te poti bizui nici pe loialitate si nici pe performanta?
Pai aici e spilul!
Pentru ca mai exista si alte categorii. Pe langa pramatii si prostanaci, exista performeri bine intentionati. Oameni care vor sa faca bine, au capacitatea intelectuala si pregatirea necesara sa ajute echipa sau organizatia. De obicei sunt ignorati, dar incearca sa isi faca treaba cat pot de bine.
Performerii loiali!

Serios, chiar exista asa ceva. Si … chiar ne plac performerii loiali! Asta e tot ce-ti poti dori de la oamenii cu care te inconjori. Sa gandeasca, sa performeze, sa-ti fie loiali, hai nu neaparat tie mare manager, dar macar organizatiei.

Ce lume ideala… nu?
Ce ii diferentiaza de ceilalti, cum ii descoperi? Ei bine e chestie de “agenda personala”. Atunci cand  agenda personala e mai putin puternica decat agenda de grup iar persoana in cauza are performante, pai nu trebuie decat sa ii arati ca ii apreciezi munca si vei avea un performer loial.  Din pacate sunt putini cei care fiind ajutati de la mama natura de materie cenusie sa aibe si asa o doza de altruism incat sa lupte pentru agenda comuna mai mult decat pentru cea personala.

Dar cam asta ar fi raspunsul la intrebarea de la inceput. Performeri pentru care conteaza agenda de grup!
Sa ne intelegem, tocmai am ajuns la concluzia ca ar trebui sa nu dau doi bani pe performanta sau pe loialitate, cat timp nu sunt impreuna! Pentru ca nici una luata separat nu ajuta prea mult.

Dar apreciez la maxim o agenda comuna deasupra celei personale! Pentru ca daca oamenii vor trage la aceeasi caruta, vor lupta pentru acelasi obiectiv, indiferent de orgolii sau de vanitati vor avea succes! Culmea naibii, nu doar succes de grup ci si personal!
E vorba de lucrul in echipa si de satisfactia succesului.
Chiar imi aminteam in timp ce scriam despre o caricatura meseriasa despre lucrul in echipa, Noe in celebra lui arca incerca sa prinda ciocanitoarea cu o plasa de fluturi, asta in timp ce toate animalele il sustineau din priviri. Asta pentru ca Woody Woodpecker umpluse barca de gauri facand ceea ce stia ea mai bine… ciocanea… si ciocanind umplea barca de gauri. Ori o barca plina de gauri …

Woody era super performanta, baga la gauri din greu. Ciocanitoarea nu gandea, ci doar super-performa mai ales ca prin asta demonstra cat e de productiva. Unde mai pui ca asta ii pica ei cel mai  bine. Nu trebuia sa gandeasca cat de repede se scufunda o barca plina de gauri. Ciocanitoarea are un mare avantaj, poate sa zboare, asa ca daca se scufunda barca, mai are o sansa. Dar daca ne gandim ca e potopul si totul imprejur e o mare balta oare cat de mare e sansa ei? Cat poate sta in aer si cat de departe e urmatoarea fasie de pamant, pluta sau barca? Si sa zicem ca ar fi putut zbura spre acea eventuala alta arca/barca care nu ar fi fost foarte departe, dar oare ar mai fi primita in alta barca, dupa ce a fost vazuta scufundand cu buna stiinta, sau din prostie propria barca?
Caricatura era cu ciocanitoarea dar extrapoland, ma intreb care era pozitia castorului care si-ar fi rontait niste lemne din structura de rezistenta a barcii ca sa isi faca el o coliba comoda undeva pe duneta? Si asta fara sa ii pese ca (b)arca s-ar fi putut rupe sau scufunda. Nu de alta, dar castorii au gheare puternice cu care s-ar fi putut urca pe catarg si evident ar fi putut supravietui mai mult celorlalti… dar nu de tot…
Bun, sa lasam animalutele in pace si sa iesim din metafore. Ramane intrebarea performer sau loial?  Si raspunsul – un performer loial. Iar daca nu se poate amandoua, macar cineva care sa traga la obiectivul comun, sa duca barca spre tarm!  Cineva care sa inteleaga importanta supravietuirii colective.
NB1:Pentru nice idiots tarmul inseamna obiectivul firmei. Incercati sa nu faceti gauri in barca, daca e gonflabila nu o umflati mai mult decat scrie pe instructiuni iar daca e de lemn nu umblati cu chibrite.
 NB2: Pentru cei toxici degeaba luati scanduri din corpul barcii ca sa construiti un catarg mai inalt doar pentru voi. Va veti scufunda poate mai tarziu dar riscati sa nu mai prindeti nici o scandura de care sa va agatati…