vineri, 27 mai 2016

"tziganeala"




Off… ce parere proasta avem noi romanii despre noi… Ascultam la radio din masina cum unul dintre speakeri comenta ceva despre romanii care se “tiganesc” pentru orice cand calatoresc peste hotare. Haida, deh… am inventat apa calda si roata la bicicleta… Oameni buni nici macar nu suntem primii care au incercat sa desumfle lantul la bicicleta aia.  Eu personal am fost educat sa fiu “fata mare” in magazin si sa nu supar pe tanti vanzatoarea, ca nu mai primesc nimic, pentru ca atunci cand eram eu adolescent, vanzatorul era un fel de sef. El avea marfa! O vroiai, trebuia sa dai spaga.  Munca era mai degraba la buyeri, la cei ce cumparau. Dar sa nu ma indepartez de subiect, si sa revin la partea cu ai nostrii care se tocmesc balcanic peste tot. Ani de zile mi-au trebuit ca sa ma re-educ in nesimtitul de astazi, care se haraie cu toata lumea pentru niste banuiti salvati acolo.

Ei bine, puteti ignora ceea ce zicea domnul comentator radio, si va sfatuiesc sa va tocmiti, sa aveti grija de banii dumneavoastra, pentru ca asa cum zicea filozoful Shtrul cel mai bine e sa aveti grija de banii marunti, ca aia mari au singuri grija de ei. Sau Itzik a zis asta… Aaa, nu… Itzik a zis-o pe aia ca oricat de jos ar fi dolarul  sa te apleci si sa il ridici. Suspectez ca are dreptate. Partea proasta ca pe unde umblu eu nu sunt dolari pe jos. Nici alte valute.

La naiba, iar aberez! Bun, sa ma intorc la povestea cu tocmeala. Important atunci cand te tocmesti, negociezi sau oricum i-ai spune, este sa intelegi cultura celui din fata ta. Daca e din Asia, poti sa ajungi sa platesti si 20% din pretul initial, dar in Europa e posibil sa fii fericit cu un discount de 5-10% in unele cazuri. Eu daca tot predic chestiile astea, le si pun in aplicare, spre disperarea vanzatorilor. Cert este ca nu toti se lasa prinsi in jocul meu.  Am vrut sa cumpar o geanta la un moment dat, si m-am tot targuit cu tanti vanzatoarea sa imi faca reducere. Nimic! Atunci macar un cadou ceva! Ei bine, am primit o bombonica, cu care sa imi indulcesc orgoliul ranit.

Dar mi-am luat revansa. Pentru ca a venit randul meu sa dansez pe nervii unui vanzator, care avea ghinionul sa dea peste mine intr-o perioada cand probabil erau in urma cu targetul de vanzari. Prea multe afise cu oferte, si prea se laudau cu procentele pe care sunt dispusi sa le scada.

Ei bine, eram in Viena, intr-un magazin respectabil de tzoale (haine pentru cine nu intelege argotica de Banat). Vanzatorul, un tip cu look italian, stilul stralucitor – mai ales de la kilogramul de gel din par, tras la dunga, important si impozant, s-a oferit sa ma consilieze. Eu, desi intrasem doar sa casc gura, mi-am descoperit o nevoie stringenta. Strigase pe mine un costum din magazin, asa ca m-am gandit sa il duc acasa. Asa ca am luat costumul, si m-am dus in cabina de proba. L-am incercat, si venea bine. Apoi, l-am pus de-o parte si m-am dus sa mai incerc un costum. Nu-mi venea nicicum, dar m-am dus si am mai luat un costum. Am incercat jacheta de la unul cu pantalonii de la celalalt. Nu se potriveau, asa ca m-am dus sa mai iau niste pantaloni. Nu se potriveau, dar mergeau cu un alt sacou.  Sacoul era de la un costum care parca imi placea la fel de mult ca si primul. Dar nu puteam sa ii spun omului asta.

In schimb, am avut grija sa il las sa vada macelul pe care il faceam de la atata desperecheat si imperecheat aiurea jachete si pantaloni de culori diferite, de la branduri diferite. Chiar i-am cerut ajutorul, asa ca am inceput sa il trimit dupa diverse parti lipsa sau marimi ce se potriveau sau nu. Omul dadea ture de zor prin magazin, si incepuse un mic program de jogging la cat cara, imperechea si re-aranja din ce probam eu.

La un moment dat, rabdarea mea a palit in fata incetinelii cu care se misca tanarul, asa ca m-am pornit in chiloti si jacheta prin magazinul de fitze, in cautarea unei perechi de pantaloni care sa se potriveasca la o jacheta care oricum nu se potrivea la nimic si de care nici nu aveam nevoie. Ala dupa mine, incercand sa salveze onoarea stabilimentului. Ghinionul lui ca tocmai atunci au aparut sotia si fiica de vreo trei ani. Daca sotiei i s-a facut rusine cu mine, ei bine copila s-a gandit sa imi dea o mana de ajutor si a inceput si ea sa care haine de care mai de care catre cabina de proba. Italianul incepuse sa transpire, gelul a inceput sa i se prelinga din freza, iar nervii lui devenisera nervosi la maxim. Atat ca nu poti intr-un magazin de fitze sa iei clientul la poceala. Omul se straduia sa ramana calm, si probabil ca il ajutau cele trei costume pe care le alesesem.  Cand credea ca i s-a terminat calvarul, am inceput sa ma “tziganesc” cu el.

Pai bine amice, cumpar trei costume, vrei sa scapi de ele, vino si tu cu ceva, ca uite scrie mare pe pereti “Angebot” – eu prin asta inteleg ca e super oferta. A dat de la el cat putea. Mi s-a parut ca poate mai mult, asa ca am plusat. L-am pus sa isi sune sefii si sa mai umble la angebot-ul cela ca nu ajunge, dar uite, trei costume sunt trei costume, cine mai cumpara atatea dintr-un foc?. In timpul asta, fiica-mea isi facea de lucru cu maldarul de haine. La recomandarea lu’ tati, incerca sa “ajute” si sa imperecheze costumele din gramada dezorganizata pe care o creasem. Atat cat poate o pustoaica de trei ani sa faca ceva.  Omul era impartit intre a imi trage un sut in fund si a face o vanzare. Deja muncise prea mult si urma sa mai munceasca in urma mea, macar sa se aleaga cu ceva. Avea deja in privire disperarea omului care nu mai poate, si ca orice om ce a citit SunTzu, i-am oferit o alternativa. Sa ne faca si mie si junioarei carduri de reducere – uite scrie sub Angebot, ca la primul card primesti 15%.  Si uite asa, am aplicat un 15% pe cardul meu, si apoi 15% pe cardul fiica-mii, pentru ca daca tot i-a facut card de ce sa nu il scaneze si pe ala? Asta dupa ce primisem un 10% de la el. Cumulate, ajungeam la aproape jumatate din pretul initial.

Cum o fi dres-o cu sefii lui nu stiu. La fel de bine cum nu stiu nici daca puteam sa merg si mai departe. Cert este, ca de ani de zile de cand predau tehnici de negociere, le spun la toti ca momentul proprice unei intelegeri apare dupa ce termenul limita a expirat.  In cazul meu, nervii bietului om. Fie vorba, cred ca i-am facut un bine, parea ca slabise vreo doua kilograme cat l-am chinuit eu.

Si da, asa e, nu poti repeta schema de ori de cate ori vrei, si la fel de bine poti sa dai peste un vanzator care sa te trimita efectiv la plimbare.

Dar mai stiu ca mielul care nu plange, nu primeste de mancare.  Asa ca musai sa ceri ca sa primesti.

Daca ar fi sa dau un sfat celor ce vand, in loc sa pun afise mari cu reduceri as gandi o strategie prin care vanzatorii sa se imprieteneasca cu clientii, si sa le faca la astia niste discounturi babane, atunci cand e perioada de reduceri. Dar asa, ca de le om la om, astfel incat clientul sa creada ca i s-a facut o favoare. In felul asta poate si vanzatorul sa ii bata putin obrazul domnului client si sa ii sugereze sa mai cumpere si la pret intreg din cand in cand, ca sa aibe si el vanzatorul din ce sa traiasca. Ar fi win-win perfect, pentru ca din punct de vedere psihologic s-ar simti toti impliniti – aia ca mine ca au primit discount, vanzatorii ca isi fac targetul, si vorba aia, daca nu scrie pe perete 30% discount poate reusesc sa dea doar 15%. Iar in cele din urma clientii ar reveni fericiti in asteptarea unui alt act de mare prietenie din partea vanzatorului.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu