sâmbătă, 3 ianuarie 2015

mana intinsa...


Asa spunea in Filantropica… mana intinsa care nu spune o poveste…
Si daca nu intind mana, dar spun povestea?

Dupa ce foarte multa vreme nu am prea mai vazut cersetori pe la noi, am realizat recent ca au inceput sa apara din nou. Ma intreb daca sunt intorsi de pe alte meleaguri sau e vorba de o generatie noua de absolventi in scoala strazii.
Si chiar daca ma scot din sarite cand devin de-a dreptul agresivi, parca mai mult ma scot din sarite cei ce le dau bani. E vorba de cerere si oferta, caci daca nu le-ar mai da nimeni bani, nu ar mai avea de ce sa cerseasca.
Ma uit cu mirare la francezi. Si nici pe ei nu ii pot intelege. Acum ceva ani, in numele celebrei lor  “liberte, egalite, fraternite” au primit pe teritoriul lor, as spune ca i-au invitat de-a dreptul, pe toti cersetorii lumii, din care s-au remarcat de la o posta cei veniti din Romania. Le-a luat ceva francezilor sa priceapa ca nu toti traduc la fel egalite si fraternite, unii din noii veniti au luat-o foarte in serios si au inteles sa imparta egal si frateste ceea ce aveau gazdele. Dupa ce s-au trezit francezii din betia democratiei au incercat sa ii trimita acasa, doar ca sa isi dea din nou cu cu stangu’n dreptul. Pentru ca astia incasau prima de repatriere, luau avionul si veneau acasa, stateau cateva zile cu rudele intr-o mica vacanta platita de guvernul francez, si apoi plecau inapoi in Franta.  Altii, cu spirit antreprenorial, se urcau in microbuz, faceau doua zile pe drum, doar ca sa se predea la centrele de repatriere, incasau prima si se intorceau gratis pe avion acasa. Unii mai si comentau ca e bine sa te predai seara, ca te urca in avionul de dimineata si primesti mic dejun, ca ala de pranz era charter si nu se dadea mancare…

In contextul acela, trebuia ca eu si o gramada de altii ca mine sa suportam toate glumele si comentariile tendentioase ale colegilor francezi. Mai nasol era ca vizitandu-le tara se mirau aia pe acolo ca sunt alb, si ca nu le fura portofelele. Cat sa-i mai rabd? Cat sa le tot explic ca si-au facut-o cu mana lor, ca atunci cand ne acuzau pe noi de rasism si de toate cele, ei le-au oferit intersectiile pe tava la toti cersetorii si hotii de buzunare posibili?
Asa pot sa ma explic si de reactia mea atunci cand ii conduceam pe unii dintre ei cu masina la aeroport in Otopeni. La intersectia de langa vechiul aeroport din Baneasa, in ditai ambuteiajul, apare si un cersetor printre masini. Unul din colegii mei a si sarit “Catalin, voila de vezi, cersetorul!”

“aaa… Herve, dar e un francez, l-a trimis Sarkozy sa faca niste bani pentru la Republique
Si am lasat geamul jos, i-am facut semn individului sa se apropie si l-am intrebat “monser, parle-vu par francaise? “

“Oui monsieur” si a inceput ala sa turuie pe franceza . M-a pierdut in secunda doi, pentru ca eu sunt bata la franceza. Atat ca m-am intors catre colegul francez si i-am bagat-o pe aia cu “vezi ma? Ce ti-am spus?” (in engleza evident).
Asta sa faca infarct. A inceput sa imi insire toate alea despre romii din Romania, si cersetori, si alte cele.  Hei, hei, te intinzi prietene. Tu ai vazut cum arata nationala Frantei de fotbal? Dar pe-a noastra? Despre ce vorbim noi aicea? Ca la voi cel mai alb e Ribery, gitanul!

Nu are rost sa detaliez povestea, omul nu vorbeste cu mine nici la trei ani dupa intamplare. Colegul lui alsacian s-a distrat insa de minune.
Ca sa ma intorc insa la subiect, e intradevar suparator sa descoperi ca brandul nostru de tara este puternic poluat de hoardele de cersetori ajunsi te miri pe unde.
Anul trecut intr-un city break in Copenhaga am cunoscut un cuplu de norvegieni, care cand au aflat ca suntem din Romania s-au mirat sinceri de faptul ca suntem albi si ca ne platim consumatia in pub. Ei stiau despre romani  din relatarile facute de mass media lor despre o ceata de cersetori care furau si murdareau una din periferiile din Oslo. Sterpeleau aia tot ce apucau, faceau o mizerie de nedescris si pur si simplu stricau poza vecinatatii unde se aciuisera. In plus se vaitau de zor ca sunt romani.

Cred ca in toata povestea asta avem o traducere gresita a conceptelor de ajutor social, si de mila fata de semeni.  Asa cum spuneam mai devreme, traducerea la “liberte, egalite, fraternite” merge intr-un sens oarecum defect.  Aflat intr-un metrou, intr-o alta capitala nordica, cu o limba imposibila, am descoperit ca au si ei cersetorii lor. Individul, barbos, neingrijit, a trecut prin vagoane, cersind pe limba lor. Am comentat pe romaneste ceva de genul “na ca au si ei gunoaiele lor” doar ca sa se intoarca asta, si sa ma faca albie de porci pe romaneste, pentru ca nu ii dau respectul cuvenit ca om, ca doar el a cersit frumos si respectuos, si nu merita oprobiul meu pentru asta. Hmmm …  am replicat cu “prietene, am job pentru tine acasa in Romania. Vino sa muncesti acasa pentru bani”.
Am aflat imediat ca asta nu e treaba mea, ce face el, unde si de ce pentru banii de care are nevoie.

BA DA!  cam e si treaba mea, pentru ca atunci cand te vaiti ca esti din Romania si de aia cersesti pe aiurea, imi patezi si mie imaginea.
Si totusi, de ce nu pot si ei munci?

Nu pot sa ii inteleg de exemplu nici pe hotii de fier vechi, mai ales pe cei pe care ii vad din cand in cand la stiri ca urmare a diverselor accidente la care se expun. Ma refer mai ales la cei ce se chinuie sa scoata fierbeton din constructii demolate sau in curs de demolare. Oamenii aia muncesc din greu ca sa sparga betonul cu barosul, doar ca sa scoata cateva kilograme de fier. Risca sa cada plafoanele cu ei, sau pe ei, si asa ajung si la stiri, schingiuiti sau omorati de indeletnicerea oarecum ilegala. Personal mi se pare o munca mult mai grea decat unele joburi platite decent pe care le-ar putea accesa.
Unii chiar muncesc din greu ca sa fure! In unele situatii furatul e mai complicat, obositor si periculos decat munca la alb. Chiar si cersitul are riscurile lui. Si nu vorbesc de faptul ca se poate trezi vreun suparat ca mine sa ii ia la cotonogeala, vorbesc de faptul ca plimbatul in intersectii printre masini inseamna un permanent risc de accident. 

Oare perceptia de libertate sau antreprenoriat pe care o traiesc sa fie chiar asa de mare incat sa merite orice risc?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu