miercuri, 31 decembrie 2014

...ngleza


Am ceva ani de cand stalcesc limba engleza cu colegii francezi, si de multe ori, de prea multe ori, realizez ca nu vorbim aceeasi engleza. E clar o chestie de cultura si de nuante, pe care si noi romanii si ei francezii le interpretam diferit. Am realizat asta cu ceva vreme in urma, cand am primit vizita unui vechi amic din Anglia, un fost client si partener cu care am exersat limba engleza vreo 4 ani.

Omul canta pur si simplu in engleza, are un accent britanic pur, de Cambridge, si evident si exprimarea tipic britanica. Sotia lui, romanca, se plangea ca de multe ori nu poate descifra ce spune sotul. Se intampla sa ii ceara parerea in anume chestiuni, iar englezul isi exprima entuziasmul prin “pretty nice”. Pentru noi e un fel de merge, dar nu ma da pe spate, in timp ce pentru englez era un super compliment. Ca sa nu mai spun de formularile “very interesting” sau “original point of view” ca sa nu iti spuna verde in fata ca nu prea e de acord cu parerea ta, ca sa nu fiu si mai dur in exprimare…
Si uite asa, educat fiind de britanici, eu “express my dissapointment”, care in engleza invatata de mine inseamna ca e groasa, iar colegii francezi ridica din umeri, la ideea ca deh, nu si-a primit Cata chiar jucaria pe care si-o dorea, dar poate sa se descurce si cu ce i-am dat.
Ca sa ma intorc la nuante, imi amintesc de o vizita la Edinburg, cand o colega de-a mea nu inceta sa isi exprime incantarea prin “this is terrible”. Teribil pentru noi fiiind un maxim de incantare, in timp ce pentru scotieni era un maxim al dezastrului. Din fericire, limbajul corporal, si incantarea vadita cu care colega se exprima, le-au dat de inteles gazdelor ca ea se bucura efectiv de tratamentul primit, si de ceea ce vede pe strazile orasului. A fost un moment de clarificare a acestui teribil terrible, cand colega mea nu stia cum sa se mai scuze de greseala, iar localnicii nu stiau cum sa se mai scuze pentru ca au corectat exprimarea.
Dar pornisem sa povestesc despre cum stalcesc engleza colegii mei francezi, care se bucura printre altele la maxim sa foloseasca in scris bellow (muget) in loc de below (mai jos). Ati auzit vreodata povestea cuplului de francezi ce nu puteau avea copii? Cica s-au dus in US sa consulte un celebru medic in materie, i-a pus ala la tot felul de teste, apoi le-a dat prescriptie si i-a trimis acasa. S-au dus oamenii la farmacie, si au cerut o cutie de Trióteról. Farmacistul ca nu a auzit de asa ceva, s-a uitat prin computer, nu a gasit nimic... In cele din urma a cerut prescriptia pe care scria "Try the other hole".
Dar asta nu e nimic. Cei mai tari sunt asiaticii. Si oamenii chiar se straduie.

Stiti bancul cu Ion si Gheorghe plecati la munca in Anglia? S-au angajat ei oameni buni la toate la un mic service, si cum Ion era mai destept, stia putina engleza si putea sa discute cu patronul a fost automat pus sef. La orice le cerea seful, Ion traducea la Gheo, si asta ca sa impresioneze si el prin ceva, se oferea sa faca de toate, asa ca ii raspundea la Ion “fac io”. Dupa vreo doua zile vine patronul sa il dea afara pe Gheo, asta disperat, dupa ce muncise din greu, se oferise sa faca de toate, intreaba prin Ion care e problema. Ca sa spuna patronul “mai John, inteleg ca tu accepti sa te injure asta non stop, dar eu nu pot permite un astfel de limbaj in firma mea”…

Ei bine, imaginati-va ca un mare guru in Lean manufacturing, ne explica la o ceata de mari manageri cum e cu implementarile pe care le doreste. Omul vorbea o engleza acceptabila, in sensul ca intelegeam ce spune. Asta pana la momentul in care a inceput sa urle pe noi “you have to fuck us”!! Ce ma? Vorbeste dracului frumos ca sunt si doamne pe aici. In sensul ca dupa atatea traininguri de comunicare, am folosit chestia aia cu feedback asertiv si i-am spus omului sa isi revizuiasca vocabularul.
Asta perplex, nu intelegea de ce se plang romanii, cand le cere sa se concentreze. Ca doar el ne cerea sa “focus” nu “fuck us” si nici “fuck ass”. Perversi nenorociti care va ganditi doar la prostii!
Macar asta era intr-o adunare mica, dar ce te faci cu marele sef malaezian, care tinand o cuvantare motivationala personalului din Solectron, a inceput sa ne explice ca “Solectron will grow, till sanii ca la mare”. Cum adica “sanii ca la mare”? Topless? Sau ?

Stati naibii de perversi, iar ati luat-o razna… Omul vroia sa spuna ca o sa se intinda Solectronul pana la Sanicolaul Mare!
Mda, bine ca sunt romanii destepti si fac misto de asiatici, ati fi tentati sa spuneti. Pai v-am povestit deja de o intamplare teribila. Pot sa va povestesc si despre colegul care s-a trezit in sedinta sa faca ordine, si nu i-a iesit nimic mai bun decat “stop kicking the fields”. Adica, ai vrut sa spui “don’t beat around the bushes” nu?

Deh, ca sa citez pe englezul meu prieten, cand se intalnesc atatea culturi, si incearca fiecare sa vorbeasca engleza lui there is never a dull moment…

 So… daca aveti si voi exemple din astea, m-as bucura sa mi le trimiteti, sau sa le puneti la comentarii, fac o culegere cu ele.

duminică, 28 decembrie 2014

bun si asa

A inceput de ieri sa cada, cate un fulg... cauciucuri de zapada, mi-am montat ...

Sunt ani buni de cand am descoperit diferenta intre cauciucurile de iarna si cele de vara. Pe vremuri, cand in tara noastra se gasea doar un singur tip de masina, Dacia, tatal meu facea tot timpul trecerea  la cauciucuri de vara /iarna functie de anotimp. Asa ca nu m-am intrebat niciodata cum de reuseam sa urc cu Zambilica, cum era botezata masina, pe Semenic, oricat de mare troianul.
Dupa revolutie, mi-am luat o masina mai de soi, un VW, la care am primit si un set de roti de iarna. Atat ca in graba mea (a se citi lene), atunci cand a fost sa urc cu masina pe Semenic, intr-o vineri seara, cand abia incepuse sa ninga, am gasit de cuviinta sa nu le schimb. Nici nu era obligatoriu prin lege, si apoi .. urcasem de atatea ori cu Dacia doar nu o sa am probleme cu masina mea mai noua si mai puternica.

Deci am plecat, am urcat, am dat de zapada, am continuat sa urc, apoi zapada s-a facut si mai mare, la fel si panta, si … a trebuit sa opresc, pentru ca drumul era plin de masini oprite in zapada, evident, conduse de temerari destepti si plini de ifose, care se oprisera cu cauciucurile lor de vara in zapada. Impinge pe unul, injura pe altul sa se dea la o parte, etc… si dai, si lupta… si cand urc la volan, hopaaa… ca nici masina mea nu vrea pe zapada…
M-am injurat pe mine in gand si am luat o decizie scurta – inapoi la Resita, sa schimb rotile. Aveam deja telefon mobil pe vremea ceea, asa ca l-am sunat pe taica-meu sa pregateasca rotile. Am ajuns la casa parintilor mei, rotile pregatite in parcare ca la formula 1, le-am schimbat pe toate in mai putin de 20 de minute, si am plecat inapoi pe munte. Ninsoarea era si mai intensa, venise si noaptea intre timp, si cu toate astea, cu masina echipata corect, am ajuns fara probleme la cabana.

Credeti ca fac apologia rotilor de iarna? Nope, de fapt comentariul  meu este legat de faptul ca rotile batranului VW au fost schimbate de doi mecanici de wekend, cu cric manual si cheie manuala, in cam 20 de minute, poate chiar mai putin. Asta a insemnat ca am putut sa dam jos rotile de pe masina in primul rand.
Pentru ca ani mai tarziu, cand am incercat sa desfac cu cheia de mana suruburile la rotile unui VW Passat, am reusit doar sa stric primul surub de care ma apucasem. A trebuit sa ajung cu masina la un service, unde s-au chinuit aia sa desfaca prezonul cam vreo 45 de minute. Explicatia lor? Foarte simpla. Cei care montasera rotile (la un alt service) au folosit cheia penumatica reglata la cuplu maxim, si au intepenit efectiv surubul. La fel si celelalte suruburi, pe care le-au desfacut cu o cheie similara.
Fereasca Dumnezeu sa fi facut vreo pana in timpul asta, ca nici Chuck Norris  nu ar fi reusit sa dezlipeasca rotile de pe masina. Ar fi trebuit sa urc masina pe platforma ca sa o duc la cel mai apropiat service.
Cert este ca m-am invatat minte, si acum verific ce naiba fac domnii mecanici. Si cum in tara lui “bun si asa” ai toate sansele sa primesti o privire dragastoasa de tip “ochi straini si goi”, m-am apucat sa le explic ca prezoanele se strange cu  120 Nm sau 12 kgf… asa zice la carte la BMW

Iar ca sa fiu sigur ca nu o patesc, pentru ca e posibil sa nu inteleaga vreunul cee e aia cuplu sau cheie dinamometrica, si pentru ca imi este peste mana sa ma duc la service de firma tot timpul, unde mai pui ca e si scump, m-am echipat cu cele necesare ca sa schimb rotile, inclusiv cheie dinamometrica, ca sa nu fiu eu ala care strange rotile de sa nu le mai desfac nici cu lampa oxyacetilenica.
Dar stiti ce e cel mai nasol? Ca nu m-am invatat minte atunci cand am avut ocazia sa ma prind prima oara de faza cu stransul suruburilor. Se spune ca cine nu are batrani sa-si cumpere, as completa ca daca ai facut rost de ei (adica daca te-ai dus la scoala, mai ales la facultate), asculta-i, ca altfel va trebui sa imbatranesti pe propria piele – asa ca mine, sa iti traiesti propriile experiente ca sa inveti.

Asa ca nu la scoala mi s-a deschis mintea, desi acolo am fost  invatat cum sa proiectez suruburi, si sa calculez forta de strangere astfel incat surubul sa isi faca treaba, sa tina diferite piese legate intre ele, sa nu se desurubeze, si sa nu se rupa… acolo doar am invatat ca asa chestii exista, si ca unii chiar tin cont de ele. Acolo era un profesor batran, pe care trebuia sa il ascult. Din pacate nu am invatat nici macar din povestea ce urmeaza… ci doar atunci cand am dat de greu cu cheia in mana si prezonul blocat.
Cum incepusem de fapt sa povestesc, am trait o faza pe viu, angajat intr-o firma care se ocupa de chestii mecanice, si unde o perioada de timp am lucrat intr-o echipa oarecum mixta de romani si expati. Intr-una din zile, unul din angajatii romani, se chinuia sa fixeze o chestie cu un surub. A pus surubul, cheia pe el, si a invartit pana a ramas cu capul hexagonal in mana. Da, ati intuit corect, a rupt surubul.

A urmat clasica incantatie la zeii suruburilor, insotiti de incantatii la zeii fertilitatii (pe baza de futu-ti). Doua ciocane, dezlipit ansambul ce trebuia fixat, un cleste puternic cu care a prins ce ramasese din surub, apoi l-a desurubat din ansamblu, etc. A pus iar piesele la loc, a pus un surub nou, l-a filetat de mana cat s-a putut, a pus cheia pe el, a strans un pic, apoi mai mult, apoi ... trosc… s-a rupt din nou.
S-a repetat procedura – incantatii, zeita fertilitatii si mama suruburilor in aceeasi oala, ploaie de sex evlavios (incantatii la adresa bisericii mamei suruburilor, toate pe baza de futu-ti). In fine, dezlipit, ciocanit, prins cu cleste, desurubat, etc, etc..
A luat omul iar cele doua ansamble, le-a pus cap la cap, a luat surubul, l-a filetat, si cand sa puna mana pe cheie, am auzit un “shtop futu-ti!!”  Colegul elvetian, care vazuse ce se intampla a reactionat in felul lui, pe ce a inteles el din limba noastra. Incantatia a functionat, si colegul roman  s-a oprit, si a ridicat capul mirat catre teuton. Astalalt, neam de ceasornicari, a luat instructiunile de lucru de pe masa, a luat o cheie dinamometrica din trusa de scule, a reglat-o conform cu instructiunile, si a strans surubul pana s-a auzit click-click-click... si s-a oprit. Apoi ne-a explicat ca surubelul cela e de fapt o forma de siguranta, si ca daca e presiune prea mare pe el, smecheria e sa se rupa surubelul ca e mai ieftin decat tot ansamblul.
V-am pierdut, nu?

Trebuia de fapt sa tineti minte cuvantul cheie dinamometrica. Ceva ce romanii traduc cu cheie de care gasesti + set de incantatii religios erotice, pentru ca se pare ca le place sa intepeneasaca orice se poate intepeni. Asta daca nu reusesc sa rupa ceva.
Unde ne-am pierdut la traducere? Ei bine, nici nu s-a sinchisit cineva sa traduca, pentru ca de la bun inceput nu a citit nimeni instructiunile. Asa cum eu nu mi-am amintit ca am invatat in scoala ceva despre forta de strangere pe care ar fi normal sa o aplici unui surub, nici mecanicii nu si-au batut capul sa citeasca instructiunile cheilor cu strangere pneumatica, nici fostul meu coleg nu cititse instructiunile care precizau clar cum sa calibreze cheia…

Si in timp ce scriu chestiile astea, si trebuie sa iau niste aspirina si picaturi in nas, m-a lovit o intrebare, retorica de altfel... oare doctorii citesc instructiunile cand se pun sa ne repare? Lor cine le-a dat cartea tehnica?

luni, 22 decembrie 2014

Siguranta si Incredere


Naiba de sarbatori… dau in depresie, in amintiri. Imi aduc aminte de exemplu de prima mea vizita in Germania (Deutschland zic ei). Eram pregatit ca e o tara rece si la propiu si la figurat. La propriu am inteles cum e cu raceala pentru  ca ei umblau la tricou si eu la pulover… dar la figurat am inceput sa am dubii din a doua zi!
Toata lumea stia ce face toata cealalta lume, si raporta chestia asta. Asa am aflat cum una din tipele din blocul in care locuiau amicii mei si-a intrebat dentistul la cate zile dupa interventie are voie sa isi inveseleasca prietenul cu o prestatie orala. Sa fim seriosi, in Romania chestia asta e cel mult sub forma de banc. Chiar si azi la 25 de ani dupa revolutie si dupa ce oamenii au devenit mult mai permisivi cu unele chestii. Si nu ma plang.
Dar… tot asa am aflat ca daca apare un cersetor la marginea strazii, afla instantaneu si politia, care intervine. Si asta pentru ca tot blocul suna si reclama pe cel ce  le strica imaginea.
Acuma ma uit la ce am priceput noi, romanii, dupa 25 de ani…

Am scris pe portierele masinilor de politie “Siguranta si Incredere”. Super slogan, semn ca marketingul functioneaza in Ministerul de interne. Ca cetatean nu simt nici siguranta si nici incredere, semn ca operational, acelasi minister nu functioneaza.
Cersetorii sunt peste tot, si la fel si furaciosii.
Daca vrei  sa fii aparat, atunci marca banul, si va veni una din miiile de firme de paza si protectie, si vei fi aparat. Adica, taxele pe care le platesti, printre altele ca sa fii aparat, si sa te simti in siguranta sunt folosite ca sa…
Doar nu astepti raspuns de la mine!!!
Cu taxele alea, avem un organism in functie, care sa culeaga taxe – a se citi printre altele si amenzi – pentru a pune la punct un sistem nefunctional.  Sistemul nu e in stare nici sa isi culeaga taxele.  Stiu cel putin doi primari suparati ca nu primesc bani de la buget pentru ca au de colectat sume importante din amenzi. Atat ca nu aveau nici o parghie ca sa isi convinga con-cetatenii sa isi plateasca amenzile. Care concetateni nu plateau nici macar impozitele…

Asa ca parerea mea e oricum tendentioasa!  Parerea mea e ca statul foloseste taxele pentru a da legi in favoarea firmelor de paza si protectie, care sa te taxeze pentru faptul ca esti aproximativ pazit.
Nu ma credeti? Cititi legea  (parca 333 e numarul ei). Legea zice ca daca nu ti-ai pus destui paznici, camere video, alarme, etc. etc. esti direct vinovat pentru ca ai fost furat!

Asa ca nu ai decat sa angajezi paznici privati, sa vezi atunci cata siguranta!
Baietii sunt si de incredere. Sunt oamenii de incredere ai primariei. Vreti exemplu? Mergeti la orice ora vreti in Piata Unirii din Bucuresti, la trecerea de pietoni dintre Centrul vechi (langa Hanul lui Manuc) si statia de metrou.  Vei descoperi cum se ocupa de parcarea taximetrelor. Au grija sa obtureze parcarea pentru masini – chiar si cele 4-5 locuri cate mai raman acolo. Sub ochii lor vigilenti, sute de pietoni trec zilnic strada pe rosu. Sute de sinucigasi se avanta pe zebra pana aproape de mijlocul soselei facand parca in ciuda semaforului blocat pe rosu.  Din cand in cand, cate unul dintre ei mai este lovit de cate o masina, condusa de vreun provincial care nu e obisnuit cu sistemul, si care crede ca daca el are verde la semafor, au si pietonii rosu. Care pietoni.. niste daltonisti domnule!

In tot timpul asta politia se uita nepasatoare la spectacolul pietonilor care fac din traversare sport extrem.
Intr-o zi am intrebat pe unul dintre ei de ce nu reactioneaza. Am aflat ca nu e treaba mea, si ca daca mai insist trebuie sa dau actele la control. M-am oferit sa facem schimb de contacte, nume si indicative…
Raspunsul a fost “hai dom’le cu prostiile de aici, ca avem treburi mai importante”. Mda… sa pazeasca shaormeria poate…
Si uite asa, de fiecare data cand trec strada la Unirii, raman printre putinii fraieri care respecta regulile.  Am eu un fix, increderea ca daca stau pe trotuar cand e rosu la semafor pot avea o relativa siguranta in trafic.

Ca si sofer, in acelasi Bucuresti, am patit si faza la care pe verde fiind am pus frana ca sa las pietonii sa treaca. M-am uitat si am vazut ca toti traversau nonsalant pe rosu! Le-am atras atentia ca incalca legea, si mai mult isi risca integritatea corporala, sau chiar viata. Am primit un raspuns epic “fraiere, pai daca te-ai oprit…”

Chiar asa…

Oare ce o sa spuna daca intr-o zi o sa ajunga in scaun cu rotile?

luni, 15 decembrie 2014

goana dupa cadou


A inceput! E in plina desfasurare! Goana dupa cadouri, sau shopping, sau psihoza Craciunului, sau cum s-o mai numi si manifesta aceasta intersectie intre religie, trading modern, mosi grasi cu saci in spate, si alte aberatii pe care le-as mai putea scoate...
Aparent toate drumurile duc la mall, si cum e frig afara, incerci parcarea subterana. Un proverb romanesc spune ca  cine se scoala de dimineata, departe ajunge. Ajunge sa prinda loc de parcare si atat. Apoi nu mai ajunge nicaieri, pentru ca dupa ce isi termina treaba la magazine, si cumpara ce are de cumparat, vine la masina si totul se opreste acolo. Pentru ca masina este blocata de unul care s-a sculat mai tarziu.
De acum pot doar sa fabulez, si sa imi imaginez de ce anume ar bloca cei ce s-au trezit mai tarziu masinile celor care au fost harnici si s-au miscat mai repede, sau au fost mai norocosi cand au venit la pravalie si au gasit loc de parcare, ei bine fabulez.  Sa ma gandesc ca poate fi o pedeapsa la adresa norocului sau harniciei celor ce au loc de parcare? Hei, dar nu e fair!
Sau poate e doar efectul teoriei relativitatii. Cei ce si-au pus masina de-a stramba, au gandit ca nu dureaza mult pana ies din magazin. Au uitat de teoria relativitatii explicata de Murphy – in care durata unui minut depinde de care parte esti fata de usa de la baie. E un pic diferit fata de parcare, pentru ca la baie avantajul e de partea celui ce a ajuns primul, iar intarziatul danseaza in fata usii. Daca ar fi vreo lege de respectat in parcare ar fi la fel, dar nu e…
In parcare, cel ce a ajuns mai tarziu il blocheaza pe primul! Care dupa ce ajunge la masina, si dupa ce asteapta acel minut, care i se pare o vesnicie, dupa ce se uita in toate partile, punand pe fata mutra de tipul 2 religioasa cu aer de rugaciune la harul ceresc pentru o solutie, da apoi in comportament de tip furios in trafic si incepe sa claxoneze. Probabil gandeste ca l-o auzi cineva. Desigur, ceilalti furiosi ca si el care au treaba in parcare, pentru ca ceilalti sunt in magazine, bine merci! Se grabesc sa ajunga la masina inainte sa vina cel pe care l-au blocat.
Dar pe cine enerveaza claxoanele celor blocati? Ei bine, nu o sa credeti, doar pe cei ce se invartesc a proasta prin parcare, asteptand ca ei sa plece si sa le ia locul. De parcare, evident. In acest al doilea grup se intampla un alt fenomen. Ieri de exemplu am intalnit o doamna cu numere de Germania,  mda, o tara in care se cam respecta regulile, dar care a luat-o pe contrasens, ignorand si semnele de interzis postate la vedere, dar si marcajele de pe jos. Ea se grabea, ar trebui sa o intelegem, etc. Nope, doamna, sunt cu tancul meu mai mare decat Fordul tau si azi am chef sa fac educatie in trafic, si ma doare la basca de injuraturile si urletele tale. O sa te dai inapoi si o sa respecti indicatiile de circulatie. As fi acceptat greseala, si as fi aratat compasiune si suport intr-o zi normala, cand parcarea e goala si nu incurcai pe nimeni, dar nu azi cand am inca tre fraieri ca si mine in spate, niste prosti care au inteles sa respecte regulile, riscand sa nu mai ajunga pe randul paralel la locurile eliberate.
Si care vor fi ocupate de alti oportunisti care au luat-o repede pe contrasens ca sa le ocupe, razand poate in sinea lor de fraierii care respecta regulile. Sa nu se mire apoi daca vor fi probabil blocati. Pentru ca deja incep sa le dau dreptate celor care au un motiv sa ii blocheze.
Si la sfarsit … ajungem sa discutam despre anarhie! La ce mai sunt bune regulile, daca in tara lui “bun si asa” nu le respecta nimeni?
Si cate exemple as putea da…
Ajungem sa fim frustrati, si apoi cand realizam ca picam de fraieri ajungem la randul nostru sa nu mai respectam regulile.
Doar uitandu-ne intr-o amarata de parcare vezi ca regulile sunt optionale. Si nu, nu sunt lupul moralist, pentru ca si mie mi s-a intamplat sa calc regulile si convenientele. Asta ca sa nu fiu tot timpul luat de fraier. Si de ce anume as putea fi luat de fraier? Pai pentru ca celor ce calca regulile in draci nu li se intampla nimic, si atunci asta devine o normalitate.
Cercul vicios a devenit o spirala care merge in jos, si care creste in viteza pe masura ce te afunzi in ea, te ameteste din ce in ce mai tare si te face sa calci la randul tau regulile.  Cum pot doar sa constat o stare de fapt, si pot doar sa reactionez pe  moment si pe spatii mici, suparand pe cativa din cei ce ma iau de fraier in incercarea mea de a ii re-educa, pot doar sa recomand si altora sa respecte regulile, si sa incerce sa educe si pe altii.
Intre timp … Spirala am spus? Aha, se lasa cu integrare in absolut. Un pahar de vodka Absolut, ca sa imi vina inspiratia la scris …

miercuri, 10 decembrie 2014

high saving technology

O chestie care ma enerveaza maxim la toata povestea asta cu ecologia si salvarea planetei sunt senzorii de proximitate de la robinetii de chiuveta, pusi in toate toaletele publice. Bagi mainile sub robinet, le agiti in toate partile si nimic, nici un strop. Cum scoti mainile de sub robinet ca sa te muti la chiuveta de langa, incepe sa curga apa la robinetul de la care tocmai ai plecat. Parca vrea sa-ti faca in ciuda. Se presupune ca vor scadea consumul de apa, pt ca nu mai poate lasa nimeni robinetul pornit.

Pana te speli, consumi si mai multa apa, si curent, si nervii varsati pe sistemul prost reglat.
Si de fiecare data imi amintesc cu nostalgie de primele drumuri spre Germania, imediat dupa revolutie. Pe atunci intampinam tot felul de probleme cu asa zisele sisteme facute sa salveze planeta sau sa ne faca viata mai usoara...

Nu pot sa nu-mi amintesc de unul din amici sechestrat in toaleta, pentru ca usa era proiectata sa se deschida automat cand trage omul apa, iar amicul tocmai ratase aceasta actiune. Dupa ce a venit un nene de la mentenanta care a deblocat usa, scuzandu-se ca sistemul e nou si mai da rateuri, s-a pus si asta sa traga apa, iar mecanismul de la usa a decis ca trebuie sa se deschida, si i-a dat cu usa in cap neamtului venit sa ajute, ca sa il invete minte ca romanii nu sunt compatibili cu prostiile lui.
Iar ca sa ajungem de unde pornisem discutia, cei doi s-au reintalnit la chiuveta, unde neamtul s-a crucit sa il vada pe asta cu pumnii plini de detergent. Bagase omul mana sub dispenserul de sapun lichid, si pana sa se prinda de unde se pompeaza a inceput sa curga, si curgea si nu se mai oprea, si-a umplut o mana, a pus pe cealalta, a varsat pe prima in chiuveta ca sa nu dea pe jos, si tot asa pana l-a tras neamtul la o parte. Miracol, s-a oprit si dispenserul!
I-a aratat neamtul apoi cum porneste si se opreste apa din senzori si apoi l-a lasat sa faca linistit clabuci cu kilu' de sapun varsat peste tot.

Toate chestiile astea bazate pe computere si tehnologie digitala functioneaza la fel. Mai intai te fac de ras apoi isi dau drumul.
O sa brevetez o noua Lege in pachetul lui Murphy, cum ca nici o aplicatie sau computer nu porneste pana nu suni la IT sau la call center ca sa te faci de ras.

Aveam un coleg care era pe telefon cu cei de la IT plangandu-se ca nu ii merge reteaua, doar ca sa il auda pe unul din ei, care trecea intamplator prin zona, comentand cu sarcasm ca "daca nu bagi cablu de retea in calculator, nu o sa ai retea niciodata". Atunci pe loc, asa a fost, dar azi dupa multi ani l-as contrazice pe IT-st, ca avem wireless.
Drept e ca asta nu a impiedicat recent un alt coleg sa se planga de lipsa accesoriilor, nu gasea cablul de conectare la imprimanta wireless.

Sa fim cinstiti si sa recunoastem ca uneori nici nu stim ca trebuie sa cerem ajutor. E celebrul bancul cela cu IT suport, ca suna omul sa reclame ca nu-i porneste computerul, la care operatorul raspunde relaxat "trimite-ne un e-mail cu descrierea problemei si intervenim imediat". Scriu pe o maciuca e-mail si-ti dau cu ea in cap.

Imi amintesc si de un cuplu care a avut nevoie sa mai spele din rufe in timpul sejurului petrecut in aceeasi mirifica Germanie, tot imediat dupa revolutie. Au luat oamenii plasa cu haine, s-au dus la spalatoria automata, ca sa experimenteze si ei binefacerile lumii moderne. Stiau ca le trebuie 5 marci (marci! da!), si nu stiau o boabe de germana.
Au aruncat rufele in masina, au inchis usa, au bagat fisa de 5 in fanta de langa... si... nimic...
Fisa a cazut in compartimentul de jos...
Cum povestea el dupa, "mai, poate daca nu am pus Perlan, nu pleaca kotzomedia asta!"
S-au dus intr-o pravalioara de langa, si au cumparat detergent.
Inapoi la spalatoria automata, bagat rufele iar, turnat detergent sa fie, ca oricum nu aveau ce face cu restul cutiei, iar inchis usa, bagat fisa de 5, si ... iar nimic!
Au schimbat masina... nimic!
Au impartit rufele in doua masini, ca poate erau prea multe, si iar nimic!
Au administrat niste suturi masinilor, mai finut la inceput, mai cu furie ceva mai tarziu cand nervii devenisera nervosi de-a dreptul...
Ca sa apara un localnic, care a luat fisa de 5, i-a dus la o masinarie pe langa intrare, a  bagat fisa ca sa obtina 2 jetoane - verde pentru spalat, galben pentru uscat, i-a dus la masina lor, a scos rufele din uscator (ca nu nimerisera masina de spalat), le-a pus in masina buna, a bagat jetonul, si a pornit parascovenia!
Asta, neamtul radea intruna in timp ce le explica in engleza cum se face. Pe final le-a aratat afisul mare cu "Achtung!" unde era descris procesul, si inainte sa plece le-a aratat camerele de supraveghere cu un ultim comentariu "trebuia sa vina colegul meu sa va ajute, dar ala are crampe la burta de ras de cand va urmareste".

Nu mai stiu pe cine citez, probabil tot pe Murphy, cand amintesc un sanatos principiu ingineresc, care spune ca inginerul e acel individ care va citi instructiunile de folosire abia dupa ce va strica echipamentul.

Uneori ma intreb cum s-ar descurca Isaac Newton intr-o toaleta de mall din zilele noastre? Sau Bernoulli...




Ps pt cine nu stie, Perlan era unul din brandurile romanesti de detergent.

miercuri, 3 decembrie 2014

dezOrientare

Cred ca m-am prins de ce nu se misca guvernantii mai repede cu autostrazile. E o politica de cost saving pentru buzunarele populatiei. Ia ganditi-va cat ne-ar costa sa tot facem update la hartile gps-urilor, sau sa tot cumparam harti noi, care sa contina si ultimul tronson de drum dat in folosinta. O caruta de bani! Si ar fi si neprietenos cu mediul sa tot tiparesti la harti noi.

Iar oamenii ar fi de-a dreptul bulversati in procesul decizional, ce sa aleaga, drumul vechi si mai economic la capitolul consum, si in plus mai pitoresc, ca doar trece prin toate satele, sau sa prefere autostrada mai rapida dar in unele cazuri mai lunga.

Nu ma credeti?

Va pot povesti despre o colega, care trebuia sa participe la un audit la Budapesta. Cu plecare din Timisoara. Fata si-a facut rost de harta, de GPS, a cerut instructiuni si informatii la toti colegii mai calatoriti decat ea in tara vecina.

Asa a aflat ca vecinii au o placere nebuna in a incurca pe toata lumea cu autostrada lor. Parca ieri se oprea la Szeged, pentru ca azi sa fie adusa pana in Mako, chiar langa granita! Si tronsonul nou nu apare marcat pe niciunde...

Asa ca si-a luat fata toate informatiile necesare si a plecat dis de dimineata spre Budapesta.

Va dati seama ca la pranz, cand am fost sunat de cei din Budapesta sa ma intrebe de ea, am fost extrem de surprins... ca sa aflu o poveste de poveste...

Deci, a iesit fata din tara pe la vama Cenad, a urmat instructiunile pana la primul sens giratoriu, unde a ignorat GPS-ul care o trimitea spre Szeged, si conform cu instructiunile colegilor a luat-o spre Mako. Perfect pana aici. Pacat doar ca in Mako s-a emotionat, si in loc sa faca stanga spre autostrada (asa cum aratau si semnele de circulatie de care pomenisera colegii mai umblati) fata a decis sa mearga inainte. Si a mers, si a tot mers,  pana a ajuns in vama. In vama la Nagylak/Nadlac unde a descoperit ca nu mai poate intoarce decat dupa ce intra iar in Romania. Asa ca a intrat iar in tara, a gasit primul loc in care a putut sa intoarca, si a luat-o iar spre Budapesta. A trecut granita iar in Ungaria, a luat-o vijelios spre Mako, si cum de data asta s-a hotarat sa ignore instructiunile total nefolositoare ale colegilor, sa ignore semnele ce arata directia spre autostrada, si sa creada GPS-ul, asa ca a trecut prin Mako, a iesit din Mako spre sensul giratoriu care ducea la Cenad, si

Nu, nu, nu a luat-o spre Cenad, ca doar scopul ei era sa ajunga la Budapesta. Si apoi GPS-ul era de acord cu ruta veche si cu noua ei decizie, deci inainte spre Szeged.

Ce nu stia GPS-ul era ca vecinii au reconfigurat si drumurile din Szeged, pe care l-au impopotonat cu ceva sensuri unice, dar cel mai grav, cu un sens giratoriu imens, cam pe acolo pe unde trebuie sa te decizi daca vrei la Budapesta sau in alta parte. Si stiti bancul cu blonda mirata ca oricat ar merge prin oras sfarseste in dreptul unui pustiulica, acelasi de fiecare data, si care candid ii spune in cele din urma: "domnita, imi dai 10 lei ca sa te ajut sa iesi din sensul giratoriu"?

Ei bine, colega mea nu a avut noroc sa dea peste pustiul cel smecher, asa ca a sunat un coleg din Budapesta, care sa vina si sa o descurce din sensul giratoriu.

Baiat salon colegul, s-a urcat in masina si a venit la Szeged sa descurce enigma sensului giratoriu.

Si uite asa, cu escorta deschizatoare de drum a ajuns si fata noastra la auditul pe care trebuia sa il conduca.

Credeti ca sunt tendentios, nu? Vin cu bancuri de astea.

Eu insist ca autostrazile au rolul de a incurca pe oameni. Serios, a confirmat o alta colega, care auzind patania celei cu auditul ne-a spus-o si pe a ei. Se intorcea spre casa de pe alte meleaguri, pe aceeasi autostrada care leaga Budapesta de Szeged, si s-a bucurat foarte mult cand langa acelasi infam Szeged a vazut ca autostrada continua, si ca nu mai trebuie sa faca dreapta, si sa iasa pe drumul national ca sa ajunga in tara. Aflase si ca autostrada s-a mai prelungit putin.

Din nefericire nu s-a uitat si la semne, ca sa vada unde duce drumul. A ajuns in vama, unde politistul maghiar i-a cerut pasaportul. Foarte sigura pe ea a intins cartea de identitate. Ungurul, incapatanat, o tinea pe-a lui, ca vrea pasaport. Fata a inceput sa-si ceara dreptul de cetatean al UE, uniune prin care este suficienta cartea de identitate, si cum Romania este in UE, etc, etc...

Bine madam, dar atunci ce naiba cauti in vama cu Serbia, pe drumul spre Beograd?

Da, in mod cert noi suntem feriti la noi in tara de astfel de incurcaturi. Cu mici exceptii drumurile sunt aceleasi de ani de zile, nu sunt multe sanse de eroare, gasim chiar gropile tot acolo unde stiam ca le-am lasat ultima data cand am trecut pe langa sau prin ele. Cred ca de aia nici nu avem nevoie de prea multe semne de circulatie, adica alta economie

marți, 2 decembrie 2014

care! customer care!

Ori de cate ori aud bancul cu horoscopul ma distrez ca si cum l-as auzi prima data. E bancul ala care spune ca la dragoste astrele iti surad, la sanatate astrele iti zambesc, iar la noroc in viata astrele se scapa pe ele de ras.

Cred ca fiecare dintre noi a experimentat macar o data in viata o zi sau o parte din zi cand astrele se imprastiau de ras in ceea ce ne priveste, si oricate cai de a rezolva sau evita ghinionul am incercat pana la urma totul se nasolea si mai rau.

 Asa am patit intr-o dimineata cand ma grabeam, si desi eram in criza de timp mai trebuia sa intru putin in supermarketul de langa casa pentru ceva mici cumparaturi, o chestie care normal dureaza maxim 5 minute. Nu si in dimineata cu pricina!

M-am dus la raftul de interes pentru mine, doar ca sa descopar ca un angajat adormit daramase un palet de marfa in fata lui si totul era blocat. Am convins pe altul sa imi aduca "din spate" ceea ce  aveam nevoie, si pana la urma, chiar daca a durat un pic mai mult, m-am indreptat victorios catre casele de marcat. Unde, stupoare, era o singura casa deschisa, blocata de singurul celalalt shopper matinal, care decisese sa dea o lectie vanzatoarelor, si a platit un cos imens de cumparaturi cu fise! Da, da saculeti de fise de 50 si 10 bani!

Numarau cele doua fete la fise in draci, faceau fisicuri,  apoi numarau fisicuri, in fine... a durat o vesnicie! M-am apucat sa fac si poze la gramezile de bani (le-am pus si pe facebook). Mi-a venit si mie randul, platesc, apoi dau sa iau produsele in timp ce o aud pe vanzatoare ca ma intreaba sec "A fost totul ok in magazin?"

"Ti se pare ca a fost ok am intrebat?" Si am fugit inainte sa apuce sa raspunda ceva.

Mi-am amintit de intamplarea asta de curand,  la un training de customer service, cand trainerul a pus problema feedback-ului pe masa. Asa, ceri feedback clientului, il primesti, si apoi ce faci cu el? Mai  ales daca e negativ?

 Pai ia sa vedem.

Am intalnit varianta im care intrebarea de feedback e formulata de genul "bai, nea customere, nu-i asa ca totul a fost OK?". Asta ce sa spuna, se simte prostit in fata, dar cum raspunsul este indus, zice ca totul e in regula, si pleaca in treaba lui.

Clar, managerul care a formulat intrebarea asa nu urmareste satisfactia clientului, el e masurat dupa numatul de Like-uri, si le obtine, independent de ce se intampla in real life. E problema sefilor care au tradus best practice asa, in loc sa spuna celui din magazin ca il masoara dupa numarul de clienti, si ca obtinerea de feedback este o unealta manageriala menita sa ii arate ca e pe drumul cel bun, sau ca trebuie corectie. I-au dat un indicator si gata. Oare mai conteaza daca numarul de clienti scade, daca sunt toti fericiti?

Se mai intampla ca oamenii au primit o procedura rigida de sus. Voi cei din magazin, sa intrebati clientii daca totul a fost OK. Si probabil ca procedura indica si ce sa faca la Not OK. Dupa trainingul de care aminteam, m-am gandit sa testez.

Am decis sa raspund la celebra intrebare cu "de fapt a fost o experienta groaznica". Am spus-o zambind, si vanzatoarea a ramas perplexa. Am spus-o incruntat si a ridicat din umeri ceva in genul "problema ta". Am experimentat in alte magazine, nu la cel de langa casa, de frica sa nu imi interzica cei de acolo accesul. Singura mea concluzie a fost ca vanzatoarele trebuie sa induca o perceptie cum ca totul e bine cu intrebarea ceea, si cam atat.

Ce sa mai intrebe "ce anume nu a fost in regula?" cand ele erau socate de faptul ca cineva raspundea nepotrivit la intrebarea lor.

La un team building, pe cand faceam rafting pe Jiu, intr-o apa mai uda si mai rece de cat putea rabda costumul de neopren, dupa ce s-a dus veselia, si a inceput sa se instaleze oboseala si foamea, instructorul ne-a intrebat "va e frig? dar foame?", iar noi am raspuns cu un "Daaa!" plin de speranta unei rezolvari rapide la problemele noastre.

"Pai vedeti voi, suntem toti in aceeasi barca, nu am nici mancare, nici echipament suplimentar, chiar nu pot sa va ajut cu nimic, dar nu-i asa ca face bine sa intrebe cineva?"

Experimentam pe viu lectia empatiei, si leaderul de grup ne-a smuls un zambet, si o promisiune muta "baieti, mai facem un efort mic si ajungem la capat".

Aplicata in supermarket, intrebarea putea sa contorizeze un numar de Like-uri, ori,  eventual sa irite si mai mult pe cei suparati deja. Pentru ca nu as vedea cu ce l-ar linisti pe unul care nu a gasit ce cauta, sau care a avut vreun conflict la raft, sa mai stea inca zece minute la parlamentari cu vreo sefa de raion pornita sa ii explice ca el e de vina, pentru ca nu a venit cand trebuia in magazin.

La trainingul de care pomeneam mai devreme, chiar asta era subiectul dezbatut de trainer, cum sa spui nu, sau sa calmezi un client care nu si-a primit ce isi dorea.

Ma intrebam unde am gresit in alegerea temei de training. Pentru ca eu as fi vrut sa ne povesteasca despre customer service ca fiind in primul rand excelenta operationala, cel mai bun lucru pe care il poti obtine la bugetul pe care ti-l permiti, mai bun decat la oricare din concurentii nostri. Ca daca ai asa ceva, nu mai trebuie sa inveti cum sa te scuzi, cum sa spui nu, sau sa empatizezi cu un om suparat ca nu si-a primit ce isi dorea. Si nici cum sa il enervezi si mai tare. Asta except cazul in care ori nu plateste, deci nu e chiar client, ci mai degraba un furacios si trebuie sa scapi de el ori tii mortis sa-ti pui afacerea pe butuci.
 
Era o vorba ca cel mai tare sef e clientul, care poate da pe toti afara din firma, de la CEO la portar, prin simpla optiune de a nu cumpara de la tine ci de la concurenta.

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Nu gandim, avem procedura pentru asta


A venit iar vremea rece, cu frig si ploaie si toate neplacerile care o insotesc. Pe langa traditionalul guturai al celor ce nu sunt asa de inteligenti sa raceasca vara (pe cand isi cumparau sania) mai sunt si alte cele, printre care, cauciucurile de iarna pe masini.
O idee buna, o cerinta rezonabila si pentru securitatea celor din masina, dar si a celorlalti participanti la trafic.
Asa ca am pus cauciucurile de iarna, si am plecat intr-o mica deplasare spre capitala judetului invecinat. Afara o vreme de depresie, pe la 7 grade celsius, burnita si ceata. Si cum mergeam cam singur pe drum, destul de incet ca nu se vedea nimic in ceata, am simtit cum masina fuge de sub mine, de parca as fi fost pe gheata.
Noroc ca mergeam relativ incet si ca eram singur pe drumul chiar drept in zona respectiva.
Instinctiv m-am uitat la termometrul de bord, ei bine... de aia am putut spune inca de la inceput ca erau 7 grade Celsius. Deci nu era polei...
Mi-am vazut in continuare de drum, intrebandu-ma ce s-a intamplat, cu ochii cat cepele pe drumul ud si negru care parca absorbea si urma de lumina care razbea prin ceata. Si dintr-o data, la o frana usoara pt ca se intetise ceata si am hotarat sa reduc si mai mult viteza... masina a inceput sa danseze de nebuna. Am redresat-o, si am inceput sa ma intreb ce patise masina asa dintr-o data.
M-am gandit si ca s-o fi stricat termometrul si afara era de fapt polei, asa cum tot anuntau la radio - ca la noapte o sa scada temperatura la limita de inghet...
Asta doar pentru vreo 5 minute, pentru ca de la ultimul voblaj cam atat mi-a luat sa prind din urma ... ia ghiciti ce... masina care imprastia nisip antiderapant... Pe carosabil ud, la 7 grade!

Ati nimerit vreodata pe carosabil uscat acoperit cu nisip? Sa mai puneti si frana, sau sa fie vreo curba pacatoasa? Masina se comporta ca o caramida aflata in miscare rectilinie si uniforma, in sensul ca se duce unde o trimite cartea de fizica de clasa 9-a cand explica cum e cu tribologia. Daca scade frecarea sa te tii alunecare.

Cu alte cuvinte, s-a anuntat la radio polei, daca nu e inca polei, va rezolvam noi!

Sincer, nu cred ca a fost atat rea vointa, si nu suspectez pe nimeni ca vrut sa ma bage in sant, si nici pe ceilalti dansatori care veneau in urma masinii care imprastia nisip.
Cred mai degraba ca in stresul creat de mass media, asupra celor care tre sa se ocupe de drumuri, oamenii au respectat procedura - zice la radio ca frig si inghet, dam cu antiderapant. Nu avem buget de tetraclorura de calciu, dam cu ce avem, nisip ca e din belsug.

Cum adica in loc sa rezolvam o problema am creat una noua? Iar va plangeti, nimic nu va convine!

Poate ca procedura are scapari, sau poate a fost un exces de zel cu interes, ca ma gandesc ca cineva a facturat actiunea catre administratorul drumului, nici nu mai conteaza. In cele din urma, noi muncim, noi nu gandim, si respectam regula si procedura. De ce am sta sa judecam putin?

Ce pot sa spun despre cei de la drumuri, daca intr-o foarte serioasa sedinta de management, intr- o multinationala respectata, managerii cereau o procedura care sa ii absolve de la gandit.
Totul plecase de la constatarea ca doi manageri care participau la aceeasi sedinta la Bucuresti, au decis sa ia avioane diferite, unul a plecat cu avionul de foarte dimineata mai ieftin, celalalt cu unul ceva mai tarziu, putin mai scump. La Bucuresti, evident au platit doua taxiuri in loc de unul pentru amandoi... Asa ca le- am facut morala pentru nu s-au organizat astfel incat sa reduca din costuri.
Si nu mica mi-a fost mirarea cand unul din colegi mi-a cerut sa dau o regula, sa fac procedura despre cum se deplaseaza managementul in card organizat la sedintele din alte orase.

Nici sa nu aud de asa ceva, si stiti de ce? Pentru ca exista riscul ca vreunul din ei, in loc sa urce in primul avion si sa rezolve vreo urgenta aparuta pe neasteptate, sa astepte pana cand se potriveste avionul cu regula, ca sa-si miste fundul spre problema de rezolvat.

De unde stiu asta? Pai sunt patit! Eu am crezut ca aia cu scotianul care da bip la pompieri cand ii arde casa e banc. Asta pana cand la o escaladare a unui client, m-am dus la cel reclamat sa vad ce se intampla.
Stia de problema, stia ca a sunat clientul, dar era in alta convorbire...
OK, de ce nu ai sunat cand ai terminat convorbirea?
Pai am asteptat sa mai sune inca o data, ca sa nu consum banii, ca mi-a atras atentia controllingul ca am factura mare la telefon.
Bine mai, si daca asta ti-e jobul, sa vorbesti toata ziua la telefon, nu te-a dus capul sa spui ca asa trebuie sa fie factura? E semn ca muncesti.

Daca managerii nu pot sa judece, ce sa le mai cer drumarilor? Doar ca ma astept sa fie la fel de entuziasti pe sosea si cand o da zapada.

duminică, 19 octombrie 2014

aici sunt banii dvs

foarte serios despre banii din business...

Unul din clientii nostri, a cerut acum cativa ani o sedinta, ca sa discutam o problema importanta. Fara sa ne dea prea multe detalii in avans, la ora sedintei subiectul principal si unic de altfel avea in vedere faptul ca logistica si operatiunile aferente sunt prea scumpe. Ei au facut studiu, si chiar daca pretul parea corect, la sfarsit, cand trageau linie, si imparteau costurile la numarul de paleti iesea un cost pe palet foarte mare. Explicabil, in linie cu acest pret pe palet incredibil de mare, si procentul de cost al operatiunilor logistice este aproape de doua ori mai mare fata de alte aceeasi afacere in alte tari cu care se comparasera.

Pentru ei era foarte important sa scada aceste costuri, ca atare… urma o licitatie pentru a obtine preturi mai mici pe stocare – targetul lor era sa reduca preturile la 50%.

In urma unui astfel de mesaj, destul de dur, am inceput prin a verifica preturile noastre cu cele din piata. Dupa cateva exercitii de benchmark a reiesit ca suntem in linie cu piata, ba chiar mai jos pe anumite segmente . Nici nu era de mirare, doar ce revizuisem preturile in urma unei licitatii cu acelasi client.

OK, si atunci de unde perceptia ca suntem scumpi?  Ca nu parea chiar perceptie, oamenii venisera cu cifre! Una din colegele noastre a remarcat insa ca … cifrele erau putin “manipulate”, clientii se raportasera la numarul de paleti manipulati, ori stocul era cu mult mai mare…

Hopa! S-ar putea sa gasim un raspuns, am zis noi ceilalti. Am verificat rotatia si rata de prospetime a stocului, si am ajuns destul de repede la concluzia ca o mare parte de stoc nu se mutase nici macar un centimetru spre usa depozitului de cand intrase. Multiple referinte “end of life” desi inca vandabile zaceau pe rafturi. Pe langa referintele active, o suma importanta de paleti cu materiale promotionale expirate ocupau locatiile din depozit.

Clientul platea pentru jumatate din depozit degeaba… ceva ce managerul care socotise cat de scumpa era logistica nu luase in calcul.

I-am chemat si le-am aratat ca daca ar reusi sa scape de referintele fara rotatie de stoc, ar putea renunta la jumatate din locatiile rezervate, si evident si-ar reduce costurile la jumatate. Pentru marfa ce se afla inca in perioada de viata a fost simplu – seful cel mare i-a luat pe cei din sales si marketing, i-a adus in depozit, le-a aratat marfa – si usor, usor locatiile s-au golit.

Si totusi… ne-am intalnit din nou – clientul a venit catre noi cu cifre, de data asta mult mai rezonabile, dar nu in linie cu asteptarile setate de noi. Dar nici cu toate inputurile noastre rezolvate – erau inca un numar semnificativ de locatii ocupate cu material publicitar expirat.

Pai cum sa facem… ca cei de la conta nu sunt de acord sa le aruncam, in conturi figureaza ca “assets”, daca le aruncam sunt pierderi.  Bine, bine am spus noi… vorbim de marfa pe care nu o mai puteti refolosi, mai devreme sau mai tarziu tot trebuie sa o aruncati. E treaba voastra daca o aruncati acum, sau mai tarziu cand fiecare palet va fi mai scump cu pretul stocarii pe tot timpul necesar sa luati o decizie.

Si nu ne sperie nici licitatia, pentru ca nu cred ca vreunul din competitorii nostri, vor stoca marfa gratis…

Sfarsitul acestui exercitiu?

Ei bine, au redus stocul la jumatate, ca urmare li s-a redus si costul. Si nu a fost singurul efect pozitiv, pentru ca in momentul in care au deblocat banii din stoc li s-au imbunatatit si ceilalti indicatori financiari.

Din pacate nu e singura poveste de acest fel…

Mai pot povesti despre un client care insista sa gasim “o reducere a facturii lunare cu 10 000 $” . Imposibil am spus, e prea mult, nu putem sustine afacerea, dar de ce ?

Nu e treaba voastra, avem o problema si daca vreti sa ramaneti in business cu noi… faceti sa se poata.

Aceeasi poveste, logistica devenise scumpa, prea multe locatii de platit, prea multe manipulari. La o verificare sumara stocul fara rotatie ocupa 30% din locatii. Urmele unui esec de marketing, se invecheau pre rafturi. Cel care o scrantise a fost inlaturat, si nimeni nu se ocupa de inchiderea proiectului in locul lui. Ramasesera cu aproximativ 3000 de paleti care stateau a proasta in depozit, la o valoare a marfii de cel putin 1000 de euro per palet iesea ca au blocat 3 mil euro. La o dobanda de 1% pe luna doar stocul asta ii facea sa piarda 30000 de euro lunar. Fara sa mai vorbim de costul cu locatiile ocupate…

Stocul statea asa de vreo 6 luni… usor de calculat cam cata pierdere acumulasera, si cu toate astea erau porniti sa omoare firma de logistica, pentru ca era prea scumpa.

Ne-am intalnit, le-am aratat concluziile noastre, au pus putina presiune pe vanzari, si cu un discount minor au vandut tot stocul neperformant. S-au sarbatorit intre ei pentru marele succes, si apoi … au venit iar sa ceara cei 10000$ … Ei bine… i-am gasit, tot la ei, dar asta e alta poveste…

Concluzia e simpla, si are legatura cu un vechi proverb, care spune ca uneori nu vedem padurea din cauza copacilor. Ce pierd din vedere cei mai multi din cei angrenati in business este ca stocurile pot ajunge si pana la 80% din totalul costurilor lor. Orice derapaj in managementul stocurilor ii costa mult mai mult decat pot scoate de la operatorul de logistica pe care il strang de gat pentru niste procente nesemnificative…

Iar pentru operatorul de logistica, sa se gandeasca de doua ori cand se bucura de banii castigati din stocuri neperformante. Cei care le-au administrat prost vor trebui sa plateasca pentru ele, si de unde sa ceara banii… daca nu de la logistician?