marți, 10 decembrie 2013

Aeriene


Stimati calatori, acest avion merge la Timisoara.. dear passangers, we would like to inform you that this plane is going to Timisoara
Ha ha.. ce gluma

Stimati calatori, acest avion merge la Timisoara, va facem acest anunt pentru ca sunt 2 persoane in plus in avion…
Hopaaa… ca sa vezi…

Si al naibii, nici unul nu se simte ca ar fi gresit avionul.. deci, incepe domnisoara sa numere la pasageri, si iar ii numara, si apare cu listele, si pana la urma apare un cuplu ca e in plus. Cuplul respectiv scoate biletele si da… erau pe locul lor, cu bilet valabil la Timisoara (oricat i-am fi suspectat de fals, ce idee misto). S-au vorbit cu turnul, cu aeroportul, cu cine s-au mai vorbit si intr-un tarziu a plecat si avionul.
Cu o suma de pasageri uimiti, altii intrebatori, si cu cel putin un cuplu de pasageri jenati de intamplare, mai ales ca toata lumea se uita lung la ei.

Na bine mi-am spus, ceasul rau pisica treishpe’. Noroc  ca nu se intampla ca la CFR unde ne dadea bilete doi pe loc, si jumate stateau in picioare pe unde apucau – ca deh, dreptul primului venit sa isi ocupe locul.
Dar .. ce-am facut? Am cobit!

Ca n-a trecut bine intamplarea cu pricina, si iaca, la urmatoarea cursa, le-a cazut sistemul informatic la Tarom – pe Otopeni, si in loc sa ne dea bilete tiparite, am primit bilete scrise de mana.
Si ne-am luat noi navetristii fain frumos si ne-am dus la imbarcare, si pentru ca suntem romani, si stim cum e aia cu ocupatul locului in autobuz (fie el si aerian, tot ca in rata de Devesel se comporta mioriticul) ne-am aranjat sa ne punem pe preferinte, care la geam, care la culoar, sa avem cu cine povesti cele 55 minute de zbor. Si cand eram noi bine merci pe scaune, hopaa.. doi expati, total pe dinafara, ramasesera fara loc. Si se ia echipajul si ne numara, si se uita pe hartii, pe bilete… ce mai, baietii trebuia sa vina cu noi in avion.  Asa ca s-au dus stewardesele si s-au consultat cu capitanul, s-au luat cu turnul, cu biletele, cu tot ce le-a iesit in cale, si pana la urma s-a dres. Unul a primit un loc pe scaun de stewardesa si unul loc in cabina (pe asta chiar l-am invidiat).

Mai ! dar ce nepregatiti astia de la Tarom, sa nu aibe ei loc in picioare? Sau la buda, ca in vagoanele CFR-ului?
Al naibii sa fie daca vrei sa schimbi biletul cu cineva… NU SE POATE! Biletelul este nominal, si gata, acolo ai platit acolo zbori… Adica, cu avionul ala ai platit cu ala zbori, nu neaparat unde ai si nevoie.

Ca se intampla sa fie ceata! Ca deh… o trairam si pe asta recent, cu un coleg care a luat avionul de la Timisoara la Bucuresti ca sa ne insoteasca la o sedinta.
Si l-am tot asteptat sa aterizeze, si nu mai ateriza.. chiar faceam bancuri ca ce tari sunt astia de la Tarom, ei daca se supara nu mai aterizeaza, stau in aer, neamuri cu Chuck Norris. Cand colo, suna colegul sa ne spuna ca aterizat, dar nu ajunge la sedinta.. a trecut razant pe langa Bucuresti si s-a oprit la Constanta .

Nasol, nici macar nu era vreme de plaja, putea eventual sa numere geamanduri… Chestia ca omul trebuia sa prinda avionul de dupa amiaza ca sa se intoarca la Timisoara, si nu era clar daca apuca…
Ma intrebam daca o sa il taxeze suplimentar. Nu de alta, dar l-au dus unde nu avea nevoie, a pierdut si afacerea pentru care plecase de acasa, si la sfarsit trebuia sa mai plateasca si taxa pt ca a pierdut imbarcarea …  Nu am primit raspuns la intrebare, pentru ca in cele din urma l-au adus la Bucuresti, cat sa prinda avionul de intoarcere.

Comentam intr-un alt post despre customer service la liniile aeriene, unde te anunta din jumate in jumate de ora ca vor avea intarziere, ca sa descoperi ca a trecut ziua. Cumva ca in bancul cu pacientul, care are crize din cinci in cinci minute, si il tin cate juma de ora.
Daca te anunta ca nu pot zbura, sau ca vor pleca in 3-4 ore, poti decide ca nu mai are rost sa zbori, si pierd un client, ori asa.. te duc, te aduc, iti iau si banii. Fie vorba, ma simt mai confortabil prostit la sol, decat sa fie intradevar vreo problema si sa fiu in aer... 

marți, 3 decembrie 2013

Happiness

Mi-am luat o jucarie noua, si asta m-a facut sa imi amintesc de o vorba pe care o tot repet, cum ca diferenta intre barbati si copii o da pretul jucariilor..

Pe chestia asta am cautat un articol pe care l-am scris acum vreo 10 ani,  pentru o revista reprezentativa pentru femei, in care tratam subiectul respectiv. Am gasit in schimb un alt articol, pe care il scrisesem tot atunci despre fericire, si cum m-a lovit si pe mine astenia sau anestezia Sarbatorilor, m-am gandit ca poate v-ar place sa il cititi, asa ca iata-l:


Totul a inceput intr-o simbata seara, cind amicii mei m-au anuntat ca imi vor face o vizita. Nu m-au intrebat daca am chef de musafiri, ci doar m-au anuntat ca ii voi avea. Asa ca dupa un scurt sumar al celor ce existau prin casa am ajuns la concluzia ca rezervele de bere, saratele si alune trebuiesc ajustate.

Am luat plasa si m-am dus la micul magazin cu de toate de la capatul strazii. In fata mea la coada, un tip tinerel, in salopeta de muncitor de constructii, semn ca tocmai se intorcea de la lucru, facea aceleasi cumparaturi de simbata seara. De plictiseala l-am urmarit. A cumparat citeva pliculete de cafea instant, apoi a cerut doua plicuri de capucino, un pachet de tigari, cu mentiunea “astazi dati-mi cartonate”, doua beri “din alea bune” si o ciocolata ieftina, dar care a facut sa straluceasca ochii pustoaicei adusa de mama in intimpinarea capului familiei. Acesta avea un zimbet timp si fericit pe toata fata, convins fiind ca toti vor aprecia festinul de simbata seara pe care tocmai il pregatea. De fapt toti trei afisau zimbete intinse pe toata fata, radiind de incintare. Oare ce ii face asa fericiti? Doua plicuri de cafea pe care eu ma feresc sa o cumpar? Sau doua beri pe care amicii mei le beau in mod constant? Sa fie tigarile cartonate sau ciocolata ieftina?

Sa cumpar acelasi lucru pentru musafirii mei in speranta ca ii voi vedeea zimbind la fel de fericiti? Nuuuu, nici nu ma gindesc ce ar putea sa iasa…

Am facut cumparaturile in conformitate cu lista mea, si apoi am asteptat sa imi vina musafirii. Am asteptat pina cind au depasit limita celor doua beri “aducatoare de fericire”, si apoi le-am povestit despre familia intilnita la pravalie, le-am povestit de fapt despre moacele tampe si pline de incintare pe care nici unul din ei nu le-au mai experimentat de foarte multa vreme, in ciuda vacantelor exotice, masinilor scumpe sau apartamentelor aranjate pe care le detineau. In comparatie cu cei trei de la magazin, amicii mei sunt niste bogatasi. Si cu toate astea…. nu imi amintesc sa ii fi vazut in ultima vreme zimbind sincer, nu imi amintesc sa ii fi vazut zimbind implinit, prin toti porii!

Si cind le-am spus asta… m-am vazut in ochii lor ca intr- oglinda. Si eu sunt la fel ca si ei.

Lansasem intrebarea … aduc banii fericirea?

In acel moment dat, una din fete a spus “NU, nici pomeneala!”, ne-am uitat mirati la ea, si curiosi… de unde atita vehementa? Stiam ca ea si partenerul ei au avut o viata cel putin interesanta, au fost casatoriti, au divortat, si apoi s-au impacat, sunt impreuna dar nu s-au mai casatorit. In fata unui intreg batalion de fete lungi cei doi s-au apucat sa ne spuna povestea lor, cea pe care o banuiam, dar pe care nici unul dintre ceilalti nu o stiam de fapt.

Si asa am aflat cum s-au cunoscut, s-au placut si au format un cuplu inca din studentie. Am aflat cum si-au inchiriat prima lor garsoniera, in care abia aveau loc sa se miste, cum se scotoceau in buzunare ca sa isi cumpere o pizza si o bere in doi, si cum nici ca le pasa, pentru ca erau fericiti sa se aibe unul pe celalat. Au povestit despre vacantele cu cortul, si fara posibilitati prea mari, au povestit despre primele lor reusite in cariera, cind se sarbatoreau fiecare pas inainte facut de vreunul dintre ei. Si povestea a continuat, am aflat cum a fost urcusul lor pe treptele carierei, cum au inceput sa apara banii, si garsoniera inchiriata s-a transformat intr-un apartament spatios pentru care nu mai plateau chirie, cum vacantele s-au mutat in locuri exotice, cum nu se mai vedeau decit in weekend, de multe ori nici atunci pentru ca se intimpla ca unul sau celalalt sa fie plecat in delegatii. Au povestit cum toata goana dupa cariera si bani i-a instrainat, i-a despartit… Au povestit despre cele sase luni in care au fost despartiti si le-a fost dor unul de celalalt, si cum intr-o seara el, s-a dus la ea si a invitat-o sa ia masa in vechea garsoniera in care se mutase de curind, si cum ea a fost cea mai fericita persoana din lume cind a primit invitatia.

Am intrebat din nou, aduc banii fericirea?

O intebare veche de cind lumea, si cu acelasi raspuns pe care refuzam sa il credem. Nu, banii nu aduc fericire. Banii aduc confort, aduc o stare aproximativa de siguranta pe termen scurt, dar nu pot cumpara fericire. Asta era concluzia la care ne ducea povestea lor.

Ok am spus, sa inteleg  ca in garsoniera lui ati baut doua beri la doza si o cafea la plic?

Pai… spun ei, nu prea. De fapt el pregatise o masa regeasca, cumparase o sampanie de top si pe masa, intre luminari plutea o orchidee intr-un bol.

Da, asta era. Ne nastem egali dar nu murim asa. Fiecare are fericirea lui. Prietenii mei nu renuntasera la cariera, si nici la bani, ci doar au invatat sa se inteleaga si sa accepte unul pe celalalt. Au invatat altceva, au invatat ca au nevoie de confortul cu care s-au obisnuit si pentru care trag din greu amindoi. Au invatat sa se respecte, si sa isi respecte drumul ales in viata.

Am dezbatut acest subiect toat noaptea, si cei doi au fost de acord cu parerea generala. Poate ca doua doze de bere si doua plicuri de cafea ne fac fericiti, dar nu ne-am nascut ca sa ne multumim cu doar atit. Vrem mai mult, dar e bine sa intelegem ca vrem acest mai mult impreuna. E bine sa intelegem ca in doi, greutatile se estompeaza.

Ideea e ca nu tebuie sa ne sacrificam confortul, atit timp cit inteligenta noasta ne ajuta sa traim mai bine, ar fi o prostie sa nu ne folosim de ea.

Da, muncitorul in constructii are partea lui de fericire, dar si fericirea nu consta intr-un weekend cu ceva mai multa indestulare. Fericirea depinde de modul in care fiecare dintre noi intelege sa respecte pe celalalt, meseria si drumul pe care l-a ales.

Oare e atit de greu sa constientizam asta?

Si deci aduc banii fericirea? Nu. Dar cui ii pasa?  De ce sa renuntam la confortul pe care il putem avea?

Banii au rostul lor. Trebuie sa invatam sa profitam de ei, de faptul ca suntem in stare sa ii cistigam. In acelasi timp, sa invatam sa nu confundam confortul cu fericire si sa ne bucuram de amindoua.

Succes!