miercuri, 14 martie 2012

Statistici

Oriunde intoarcem capul ne lovim de ele, ne spun ce procent dintre romani traiesc bine sau nu, cat de mult au crescut sau au scazut vanzarile respectiv consumul pe cap de locuitor si ... ohooo cat de multi dintre noi ar vota cu un partid sau altul.
Asta cu partidele e chiar interesanta, pentru ca statisticile sunt folosite pentru a induce perceptii, in unele cazuri pentru a induce sentimentul urgentei alegatorilor, sau sentimentul de eforie al castigatorilor. Si desi nu sunt un adept al teoriilor conspirationiste, ei bine cred in puterea statisticilor de a ne influenta viata, si pot da si exemple in directia asta.
As putea sa va povestesc despre o sedinta de analiza a indicatorilor de calitate, in care majoritatea celor prezenti discutau despre yield-uri de peste 99%. Va imaginati stupoarea cand pe un anumit client, indicatorul prezentat a fost de 50%! Stupoarea a fost inlocuita de intrebarea  “cum a fost posibil una ca asta?” pusa de seful cel mare. In jur, toti cei prezenti incercau sa gaseasca raspunsuri – cei direct interesati de acel client dadeau sms-uri din greu si telefoane pe sub masa, in timp ce restul se dadeau fani de literatura SF si incercau sa gaseasca explicatii. In cele din urma, inginera de calitate direct raspunzatoare de yield-ul problema a ajuns la sedinta, si a lamurit povestea – “pai stiti, este vorba de un NPI (new product introduction), care s-a produs ieri prima data, ca sa testam linia de fabricatie. Primul produs a cazut la teste, inginerii au ajustat linia, apoi si al doilea a cazut la teste, inginerii iar au mai ajustat linia, si apoi am produs doua bune, ne-am lamurit ca treaba merge si ne-am oprit ca sa facem rapoartele si sa predam linia catre cei de la manufacturing. Am facut 4 produse, 2 fail – yield de 50%! Probabil ca daca linia de fabricatie ramanea in functiune si mai scotea 200 de produse bune, iesea si yield-ul pe care il asteptati voi. Foarte probabil ca la ora asta se produce bine, o mai fi vreo corectie de facut, dar in 2-3 zile o sa fie in limitele dorite. Chia asa! de ce naiba lesinau toti la indicatorul iesit din normal...
                O chestie si mai draguta am patit-o cu niste indicatori legati de resursele umane. Indicatorii respectivi se refereau la factorul de retentie si la absenteism si au fost stabiliti la nivel macro – unde 2%-3% erau deja semnificativi. Ei bine, intr-una din filiale au aparut brusc niste iesiri in décor semnificative – 20% respectiv 25%. Cam mult nu? Pai da, dar daca pui targetul bazat pe o filiala care are aproximativ 1000 de oameni, si apoi te raportezi la una de 5 persoane… evident ca daca pleaca unul ajungi la 20% plecati din firma, si daca dupa aia se mai gaseste inca unul sa se imbolnaveasca se ating 25% absenteism din cei 4 ramasi. Cum spunea bunicul “lucru dracu’n casa popii” si procentele astea…
Si apropo de statistici si traducerea lor. La un moment dat discutam cu seful meu expat despre niste cresteri salariale. Eu incercam sa ii spun ca propunerea lui va fi foarte prost primita de publicul muncitor, in timp ce el se uita la mine ca la un sindicalist infiltrat in conducere. Imi spunea foarte serios ca la el in tara daca primesti 2%-3% esti printre cei mai fericiti, in timp ce la noi tocmai aprobase o medie de 10% pe tot tribul! Pai da, incercam si eu sa ii spun ca e o mica mare diferenta intre 3% la un salar mediu de 3000 de euro fata de 5% la un salar de 150 de eur intr-o tara in care pe langa inflatie te mai loveste si rata schimbului valutar. Sa se duca el si sa se laude la familie cu o crestere de 7.5 euro pe luna, care se pierd oricum la schimbul valutar.  Nu ma intrebati cum s-a terminat discutia… pentru ca s-a terminat prost pentru toata lumea.
Dar am povestit destul despre traducerea procentelor in cifre si invers. As putea sa povestesc si despre trenduri. O chestie care m-a distrat mereu a fost sa inteleg relatia dintre rezultate in cifre absolute si procente. De fiecare data cand citesc in ziare cate un comunicat de presa ma uit si la ce prezinta. Aflu asadar ca firma x si-a crescut vanzarile la 300%, desigur a sarit de la 20 de produse vandute la 60 si dadea prost sa arate asa cifre slabe, dar ce perceptie pozitiva pe langa amaratii de concurenti de la firma y care au crescut doar cu 5% (de la 500 la 525 de produse vandute). Trebuie sa admit ca am folosit chestia asta cu nesimtire la multe prezentari facute managerilor mei. Important era ca graficul sa plece din stanga jos si sa se opreasca in dreapta sus. Si cu cat era mai abrupta panta de crestere, cu atit mai bine. Si daca nici cifrele si nici procentele nu ma puteau ajuta, ei bine tips and tricks – grafica pe calculator te lasa sa tragi de colturile pozei in fel si chip (o lungesti pe verticala, cresc si histogramele si gapul dinitre ele de ex). Poti chiar sa faci graficul in 3D, si sa il intorci de asa fel incat si un trend plat ca un teren de fotbal poate induce perspectiva unei cresteri. Si chiar daca e crestere zero, o imagine buna poate chiar inlocui o mie de cuvinte.

duminică, 11 martie 2012

Limite

Cica ai grija ce iti doresti pentru ca s-ar putea sa se intample, sau… mai bine ai grija ce spui ca s-ar putea ca lumea sa te ia in serios.
Mi s-a intamplat de multe ori sa arunc cate o prostie la vreo sedinta (eu ma credeam umorist si sarcastic) si apoi sa vad ca se gasesc unii dispusi si sa o implementeze. Cineva mi-a amintit recent de o traznaie facuta in trecut. Eram suparat pe faptul ca operatorii isi fura scaunele de pe o linie de productie pe alta, si erau infinite certuri pe scaunele respective – asa ca la o sedinta am aruncat-o pe aia cu  “daca nu se pot intelege intre ei, luati-le scaunele si gata, nu o sa mai aibe pe ce sa se certe”.
Peste 2 zile cand ma plimbam prin linia de productie nu mai era un picior de scaun – am intrebat ce s-a intamplat cu ele si am primit raspunsul – pai nu tu ai dat ordin sa le luam? Da! Chiar asa!
Dar ce se intampla cand chiar dai un ordin? Asteptam un audit important, si stiam ca cei care ne auditeaza sunt japonezi si foarte sensibili la curatenie. Asa ca am dat o dispozitie – sa se limiteze accesul personalului pe un anumit traseu (incluzand scarile principale dinspre cantina). Eu am gandit limitarea doar pe perioada auditului, ca sa evitam ca vreun neserios sa arunce vreun gunoi pe jos. Peste cam 2 saptamani seful meu venit in vizita in Romania a incercat sa coboare scarile respective si i-a fost interzis. Am dat telefon sa aflu de ce e interzis. Evident, din cauza mea…Se pare ca nu comunicasem foarte clar ce gandisem, sau cat dureaza auditul.
Spunea un trainer ca daca poti face management cu copiii iti reuseste si cu oamenii mari.  Stia el ceva…
Cu ceva ani in urma, junioara familiei era in vizita la bunici, la tara., Avea  vreo 2 ani jumate, si era plina de energie, asa ca bunica abia ii facea fata. Pe de alta parte, bunica, o persoana bisericoasa s-a gandit sa ii faca junioarei cunostiinta cu crestinismul ortodox (s-o fi gandit ea ca asa se mai linisteste copilul) asa ca intr-o duminica a luat-o cu ea la biserica.
Acolo, tanara si nelinistita nepotica a inceput sa turuie si sa puna intrebari in gura mare (asta dupa ce bunica a reusit sa o dea jos de pe tricicleta cu care vizita biserica). Cine e in tabloul ala, de ce aprinde lumea lumanari, de ce se pun babele in genunchi si se inchina, ce e aia cruce, de ce isi fac cruce… Varsta lui “de ce” la sonor maxim a facut-o pe bunica sa faca exces de “ssshhhhttt, suntem in biserica!!! aici nu se vorbeste”.
Dupa un numar apreciabil  de ssshhhttt!!!, si amenintari cu pedeapsa daca nu se opreste din scandal, junioara a decis sa taca intr-un sfarsit.
Chiar atunci a iesit popa din altar ca sa isi tina slujba, si a inceput sa ia notele inalte specifice religiei noastre. Moment in care junioara s-a rupt de langa bunica, a traversat tot altarul in fuga, l-a prins pe sfintia sa de sutana si i-a bagat un “HEY!!! Ssshhhtttt!!!! Suntem in biserica!!!"
Pai cum adica frate, ea sa se abtina, sa taca, si asta facea ditai scandalul?

Ca sa clarific, incerc sa vorbesc despre limitele comunicarii… sau mai degraba comunicarea limitelor!        
Pentru ca asta lipsea de fiecare data – limita pana la care se aplica regula – scarile nu se circula pe durata auditului, nu ma astept sa ramana fara scaune ci sa nu se mai certe.. si evident, popa isi face meseria, el are voie sa tina concert in biserica.
Si tot despre limite, sau mai degraba lipsa limitei va mai povestesc una.
Asa cum precizeaza regulile lui Murphy, cand e sa se intample ceva nasol ei bine alege cel mai prost moment. In spiritul acestei teorii telefonul meu a sunat intr-o vineri noaptea, undeva dupa miezul noptii, si asta pentru ca stupoare s-au terminat etichetele scurte pe care se tipareste codul de bare cu numarul unic de identificare al produsului. Belea mare, pentru ca fara eticheta ceea nu functioneaza sistemul de control, si nimic nu se mai poate face (adica se opreste productia!). Si nu gaseau pe nimeni sa le rezolve problema – pentru ca evident, erau la acelasi chef cu mine, si isi ridicau alcoolemia in grup organizat.  Si atunci norocul m-a lovit cu o sclipire de idee! Am intrebat ceva de genul – dar etichete lungi aveti? Aveau, mult mai multe decat necesarul intreg de productie. Excelent, ajustati programul la imprimanta, tipariti pe eticheta lunga, si inainte sa o lipiti taiaiti eticheta la lungimea necesara. Faceti un test si sunati-ma!
A mers, etichetele s-au tiparit, productia nu s-a oprit din cauza lor pe weekend, si luni dimineata pozam intr-un geniu salvator. O chestie care avea sa se schimbe pe la pranz cand cineva de la materiale a venit sa imi spuna ca s-au terminat etichetele lungi!
Ati ghicit! Un cineva inginer a gandit un mic improvement la solutia mea – a taiat rola de etichete la lungime astfel incat sa nu mai trebuiasca ajustata nici imprimanta si sa nu mai trebuiasca nici operatorii sa taie eticheta inainte sa o lipeasca. O singura problema – nu s-a limitat la nevoia de productie pentru weekend, ci a taiat toate rolele din magazie.
Excelent, acum aveam mult mai multe etichete scurte decat ne trebuiau, si plasasem si o comanda consistenta ca sa mai aducem. Dar nu mai aveam nici o eticheta lunga, si nici nu se comandase vreuna.

Cam asta e cu limitele… trebuie sa le clarifici. Cu cat mai mult pare ca limita e usor de definit si pare o chestie de bun simt, ei bine cu atit de mult lipsa ei poate deveni mai periculoasa.

marți, 6 martie 2012

Muzica

Am vazut recent un status pe Facebook – Sunt responsabil de ceea ce am spus nu de ceea ce ai inteles tu.
Ihiii… si ce ai spus? 
Un coleg de liceu a dat-ocu ani in urma pe aia cu “pisica mea a lipsit intr-o zi doua saptamani de acasa”, asta la vreo jumate de ora dupa ce ne explicase ca “are o mutra de vulpe, parca ar fi elefant”.
Atunci eram in liceu, si cel mai rau lucru ce se putea intampla era sa ca atunci cand profesorul te certa de o boacana facuta sa nimeresti un “recunosc ca nu o sa se mai intample” in loc de “promit ca ..”
Dar ce te faci cand ajungi om mare si responsabil, si trebuie sa te intelegi cu cei din jur. Se intampla des ca atunci cand in jurul mesei se regasesc diferite culturi si popoare, incercand sa se inteleaga in aproximativ engleza sa incerci sa spui una si sa iasa alta (sau sa se piarda la traducere, si mai ales la interpretare). Iar daca mai e si vreun britanic plin de “umor” caracteristic devine si mai interesant.
Eram odata cu doi insulari intr-un club timisoarean (un after hours care s-a prelungit). DJ-ul ne promitea din greu topless contest, la care distinsele domnisoare din club erau invitate sa participe, sub promisiunea unui premiu consistent. In tot timpul asta pe bar dansau cateva fete echipate in uniforma caracteristica la reclama Kent de pe vremea ceea – ceva ce aducea a StarTrek, cu niste ochelari gen Lt Data pentru cunoscatori. Ochelarii pareau sa le incomodeze pe domnisoare asa ca una a decis sa renunte la ei. Moment in care unul din cei doi ma intreaba – hey, asta intelegeti voi prin top less? Ca la noi “sus fara” e putin mai jos decat la voi.
In aceeasi seara, la momentul in care am platit taxiul, din cauza ca soferul  nu avea marunt, a iesit din masina ca sa se poata cauta in buzunarele stramte de la blugi, moment in care l-am auzit pe acelasi coleg de pe scaunul din spate “ce naiba faci, ai cumparat taxiul?  Unde pleaca ala?”
Chestie de nuanta nu? si de perceptie.
Dar ce se intampla in momentul in care un roman incearca sa forteze o zicatoare in engleza - as putea sa imi amintesc pe aia cu colegul care s-a gandit ca prea s-a indepartat discutia de la subiect si a dat-o in mijlocul sedintei cu “stop kicking the fields”. Ghinion, pentru ca vorbitorii de engleza n-au priceput ce vrea, la ei chestia cu batut campii in discutie suna altfel - “stop beating around the bush”.
Din nou ma gandesc ca poate ar trebui sa fim responsabili de ce am vrut sa spunem si nu de ce ne-a iesit pe gura.  Dar ce vina au cei care nu ne pot citi gandurile, si se straduie sa traduca ce am spus noi? Si cum se intampla in viata, de cele mai multe ori traducerea, interpretarea si nu in ultimul rand perceptia bat realitatea. 
Adica ai spus-o…  Ihiii, si cum ai spus-o?
Insist sa imi enervez colegii si prietenii si sa aduc aminte celor din jur ca “tonul face muzica”, ca parca asa se traduce la noi, al lor “it’s not the word you say, but the music you play”.
De cate ori in discutiile cu prietenii se scapa si cuvinte de o obscenitate revoltatoare, dar nimeni nu le ia in seama, pentru ca mediul si atmosfera sunt de asa fel incat nici macar nu se observa. Mai mult, se pleaca de la premisa ca omul foloseste niste ticuri verbale si ca nu se adreseaza cuiva anume, si in mod cert nu cu rautate.  Vedem si mai ales auzim deseori adolescenti (dar mai ales oameni in toata firea) interpelandu-se ca pe maidan, si nimeni nu se supara, ba ...se mai si distreaza de ce au putut scoate din ei.
Dar ce se intampla cand cineva nu are o muzica potrivita,  desi vrea sa transmita un mesaj corect Mi-a luat mult sa inteleg un coleg mai in varsta, morocanos de felul lui si suparat pe viata,  care ma tot certa pe la inceputul carierei. De exemplu,  la un moment dat am avut de proiectat un dispozitiv. Am facut o lucrare de arta, o incununare a diplomei mele de inginer si de specialist in proiectare, muncitorul trebuia doar sa puna piesa in dispozitivul meu, sa apese pe o maneta si totul era gata. Colegul mai varstnic a incercat sa imi spuna ca e o prostie, ca e prea complexa, dar evident ca nu a reusit muzica pe care sa o ascult – dar eu eram incantat de ce facusem. Am fugit la sef si m-am intors cu coada intre picioare.
Seful mi-a pus cateva intrebari – cam cate piese vrei sa faci cu jucaria ta – pai cam 50, si cam cat costa – nu m-am gandit dar probabil destul de multe ore de productie si materie prima; OK si daca dispozitivul e scump, nu o sa fie si produsul final scump? Si daca toata lumea face artizanat scump din SDV-uri, cam la cat ar putea sa ajunga produsul final ca si pret?
Aha! In concluzie avem nevoie de ceva simplu si ieftin, care sa se poata arunca dupa 50 de utilizari fara mare bataie de cap si care sa nu afecteze pretul final al produsului. Deci tinere, inapoi la planseta si baga repede cel mai ieftin si simplu dispozitiv care sa fixeze piesa in masina de frezat. Si sa nu pierzi prea mult timp cu proiectarea, pentru ca si ora ta de lucru costa!
Au fost poate primele lectii de economie pentru ingineri, dar... mai mult de atit a fost lectia ascultarii. Poate mai mult decat orice am invatat ca daca nu pot sa ii schimb pe ceilalti, si nu le pot influenta prea mult muzica, ar trebui sa pot macar sa o ascult, si sa ma stradui sa o schimba pe a mea.
Asta nu inseamna ca imi si reuseste, desi evident ca sfatuiesc pe toata lumea sa incerce.
Aaa… si britanicii mai aveau una “adress the problem, not the person”.. dar asta prefer sa le-o las lor. Noi suntem latini si preferam sa  o luam personal! Cat se poate de personal!
Ca daca nu am lua totul atit de personal, poate am auzi si tonalitatile mai putin stridente din mesajele celorlalti.

duminică, 4 martie 2012

Multitaskingul la Improvements

Pana acum mi-am bagat nasul prin teoriile de continuous improvement si prin comunicare. Va intrebati oare ce se intampla daca le combinam, si pierdem putin la traducere din combinatie?
Se facea ca era odata o mare corporatie, leader in zona de CPG (consumer packaged goods).
Asa cum le zice si numele, produsele respectivei organizatii, trebuiau impachetate, de cele mai multe ori in cutii de carton.
Pe o piata din ce in ce mai dura, mai crizata si inovativa, cei mentionati nu ar fi putut rezista fara a fi preocupati in permanenta de reducerea costurilor si imbunatatirea performantelor.
La partea de reducere a costurilor vroiam sa ajung – acolo unde la un moment dat, unul din cei responsabili de produse si de costuri a facut o socoteala si i-a iesit ca daca reduce rata de compresie a cartonului din care e facuta cutia (doar cu putin), va plati un carton mai ieftin, deci o cutie mai ieftina, iar la milioanele de produse livrate saving-ul ar fi semnificativ.
In paralel, un alt responsabil cu costurile, si oarecum cu aceleasi produse (sau familie de produse) a gandit ca ar putea pune inca un strat de cutii pe palet. In conditiile date pretul logisticii ar scade semnificativ – ar stoca mult mai multe cutii pe suprafata de depozit, ar cara mult mai multe cutii in acelasi camion, etc – saving-uri semnificative. Si in plus, din cauza ca la momentul in care produsele au fost scoase pe piata au fost ambalate in niste cutii destul de rezistente, ideea era perfect viabila.
Fiecare din cei doi au facut teste cu ideile lor – si cum testele au avut rezultate foarte bune ideile au trecut la implementare.
Nimeni insa nu s-a gandit la faptul ca cei doi nu si-au vorbit si ca cele doua idei nu prea se puteau implementa in acelasi timp, asa ca o data cu subtierea cartonului, s-a mai adaugat si un rand de cutii pe palet.
Rezultatul a fost pe masura, clientii incepand sa refuze paletii de marfa ce ajungeau la destinatie inclinati ca si turnul din Pisa. Prima oara s-a reclamat modul defectuos in care este transportata marfa, dar prea erau toti soferii nebuni si daramau paletii – deci s-a cautat problema in alta parte, dupa intrebarea "oare nu fac cei din depozit vreo ghidusie?". Au fost deci monitorizati ca sa se observe cum se incarca marfa. Evident ca li s-au dat indicatii pretioase despre cum trebuie manipulata marfa. Cei din depozit nu intelegeau de ce brusc si dintr-o data tot ce faceau ei nu mai era bine, dar au observat ca paletii de marfa care stateau mai mult timp pe raft prezentau acute semne de inclinare.
Ca atare cei din depozit au pus un palet de marfa pe un raft si l-au observat o vreme. Randul cel mai de jos de cutii se turtea de la o zi la alta, astfel incat dupa aproape o saptamana se fleceau de tot.
Ca si actiune de urgenta, solutia a fost ca marfa sa fie re-paletizata inainte de livrare – astfel incat randul de sus ajungea jos, iar cel turtit de jos ajungea in varful paletului, astfel incat marfa ajungea cat de cat in regula la destinatie. Asta a generat costuri suplimentare de operare, ca sa nu mai pomenim ca retururile de marfa  nu au disparut (nu intotdeauna repaletarea putea rezolva problema).In plus clientii nemultumiti s-au inmultit, iar nemultumirea lor a crescut, ca sa nu mai spunem de cei ce trebuiau sa re-paleteze tone de marfa, si care ajungeau dupa 2-3 saptamani sa reclame dureri de spate urmate de concedii medicale si deci probleme de resurse umane.
In cele din urma, s-a revizuit intregul proces si lucrurile s-au reparat, atit ca din saving-urile asteptate s-a ales praful, ba mai mult au fost generate si costuri suplimentare.

Si cum o problema nu vine niciodata singura, in timp ce o echipa se confrunta cu paletii ce se prabuseau sub propria greutate, au aparut aceleasi simptome si in alta parte. Culmea, de data asta marfa era mai usoara, nu se adaugase un rand suplimentar de cutii, iar cutia originala parea neschimbata… Acolo cel de la procese avea un aliat pe la marketing, si amandoi au gandit saving-ul prin trecerea produsului de la ambalare in cutie individuala de carton (in care se gasea oricum si o punga de plastic) direct la ambalare in punga de plastic, ceva mai desteapta si mai colorata. Costul noii pungi era nesemnificativ pe langa reducerea generata de eliminarea cutiei de carton individuale. Atit ca nimeni nu l-a intrebat pe cel ce gandise initial tot ansamblul si care considerase cutiile individuale de produs ca parte din structura de rezistenta a paletului si ca atare proiectase din start cutiile de regrupare mai putin rezistente… Iar cutiile de regrupare au profitat de disparitia celor din interior si s-au sub greutatea paletului.

Cum spunea un fost coleg de birou cu ani in urma “nu-ti fac pe gratis oricat mi-ai da”. Cam asa si cu partenerii din CPG, facem cost reduction oricat ne-ar costa!