marți, 4 decembrie 2012

walk the talk


In trei situatii diferite, dar extrem de asemanatoare ca si mesaj final m-a distrat sa observ leadeshipul aplicat de catre maretii sefi ce ne conduceau. Intr-unul din cazuri, angajatii se chinuiau sa supravietuiasca cu salariul amputat la 75% din valoare, in ceea ce se numea somaj tehnic. In acest timp, desi nu erau comenzi si nu se gaseau bani pentru salarii, biroul directorului general a fost supus unui amplu proces de imbunatatire si infrumusetare – a primit termopane, mocheta noua, etc. Poate ca era vorba de alt buget, poate ca nu insemnau prea mult in economia generala, dar daca e sa te pui in locul celui care nu avea destui bani ca sa isi plateasca facturile (si care muncea intr-un birou sordid cu mobilier vechi si podea acoperita de linoleum) miscarea directorului aducea a blasfemie.

Cam la fel si intr-o mare corporatie unde unui mare numar al angajatilor li s-au inghetat salariile, iar un alt numar semnificativ de angajati au fost disponibilizati in numele controlului costurilor, si a perioadei nefaste pe care o traversa filiala locala. Angajatii primeau in fiecare zi cate o veste proasta despre scaderea nivelului de business, scaderea profitului, ba chiar pierderile inregistrate de filiala si problemele mari financiare resimtite de site.

In plin proces de comunicare a vestilor proaste, managerul general s-a gandit sa isi upgradeze masina… pentru ca volkswagenul vechi de 3 ani nu mai era bun, omul a trecut la un audi nou plin de extrase si fite. Adica la el nu se aplica stransul curelei?

Dar cea mai tare miscare mi se pare totusi cea in care directorul general a ajuns la concluzia ca are nevoie de mai mult spatiu pentru el si secretara sa. Iar cel mai simplu mod de a obtine acest spatiu a fost sa comande doua containere de birouri, pe care le-a amplasat intr-un colt de curte, si in care a mutat 4 angajati. Ca sa ajunga la toaleta sau cantina cei patru din container bateau drumul spre cladirea de birouri unde intalneau ori mutrele compatimitoare ale unora din colegi, ori rictusul unui zambet superior al celor ce faceau misto de ei.

Te mai miri ca oamenii se frustreaza si incep sa se gandeasca la miscari sindicale, si alte forme de protest?

In toate cazurile de mai sus, angajatii participau din greu la traininguri de team building si leadership, unde li se predica “lead by example”. Dar desi e de preferat  “sa faci ce zice popa, nu ce face popa”, ca si in cazul gainii care are amandoua picioarele egale, mai ales stangul…

Am fost parte din publicul celor indignati, iar in cel din urma exemplu am avut chiar si o discutie cu seful. Acesta mi-a explicat ca el si-a negociat un anume minim confort cand a luat jobul, si ca nu intelege de ce sa renunte la acest confort. Chiar asa cine naiba ma cred eu ca sa comentez. Imi pot eventual aminti de ceea ce predic la cursul de negocieri unde citez un tip destept  (banuiesc ca Edison) care spunea “ca in viata primesti ce negociezi, si nu ceea ce crezi ca meriti”.

Un comentariu:

  1. Sa obtii ceva pentru care ai negociat din greu, sau ai muncit un an de zile ca sa atingi niste cifre, te face foarte fericit. Pentru cateva zile, o saptamana.
    Mai misto mi se pare mie sa mergi fericit la lucru in fiecare zi, stiind ca toata lumea trage in aceeasi directie. Si inca ceva - un angajat ranchiunos nu e nici pe departe la fel de productiv ca unul fara astfel de frustrari. Iar cum ei sunt pana la urma cei care fac "productie"...

    RăspundețiȘtergere