vineri, 6 aprilie 2012

Despre perceptie

Insist sa o tot spun ca “perception define reality”, si asta pentru ca de prea de multe ori, ceea ce mi se parea mie clar si intr-o directie, era vazut dintr-o cu totul alta perspectiva de cel cu care stateam de vorba.
Ca sa ma explic, la aproximativ un an dupa numirea in functie, vine cineva la mine si imi spune asa, mai conspirativ ca cei de la corporatie au intrebat daca/de ce am 2 masini de serviciu, ca le-a raspuns ca nu, dar ca nu credeau.   Din cu totul alta parte a firmei, revine informatia – m-a intrebat “x” de la corporatie daca mi se pare ok ca tu ai 2 masini de la firma, chiar m-am mirat pt ca stiam ca ai doar una.
Povestea asta se intampla timp de cateva luni, in care incepusem sa ma intreb ce naiba i-a apucat pe cei de la stapanire sa fie asa de stresati si de unde si pana unde convingerea lor ca am doua masini de la firma. Pana cand intr-o zi am descoperit problema lor.
 Ce se intampla, la un moment dat, prin plecarea unuia dintre manageri si din cauza deciziei de a nu angaja pe cineva in loc a ramas un autoturism in plus. No big deal, except ca respectiva masina a creat o problema de P&L – de ce sa fie alocata la departamentul nostru daca nu o folosim, unde sa o punem daca cei de acolo nu o vor, e pe contract, nu putem sa ne scapam de ea, etc. asa ca am luat decizia de mare sef – ok, o punem in bugetul meu si vedem cum o folosim.  Toata lumea fericita, avem solutie la problema, avem si o masina la dispozitia celor care au nevoie si mai scadem costurile de taxi, etc.
Atit ca am omis faptul ca masina va apare in raportari, si ca cei de deasupra mea se vor rascula pentru luxul in care ma lafai…
Era un fapt! Aveam 2 masini in raportare, fata de una bugetata. Si cum nimeni nu reusea sa identifice a doua masina, toti incepusera sa isi faca idei, asa ca perceptia generala la headquarter era aceea de mic abuz de putere…  perceptie care nu s-a schimbat nici dupa ce am mutat masina in alta zona de raportare.
Si pentru ca se potriveste cu sezonul, mai pot da un exemplu din perioada cand faceam management de transport, si printre altele lucram la un proiect care asigura clientului livrarea in 48 de ore, pentru cantitati reduse de marfa – undeva sub 6 paleti pentru o partida. Ei bine, cele 48 de ore, in conditiile drumurilor din Romania de acum 6 ani (nu ca acum ar fi cu foarte mult mai bune), si sub presiunea legislatiei cate interzice soferilor prefesionisti sa petreaca mai mult de un anumit numar de ore la volan, chiar erau un challenge. Dar cu toate astea reuseam sa o scoatem la capat destul de bine.
Pana intr-o zi cand am primit un mail de la un client, care deja nu mai era nici macar furios, un mesaj care arata atat deznadejde ca m-a terminat si pe mine citind-ul. Ei bine… se pare ca marfa a facut o saptamana pe drum!
Am inceput imediat investigatia si am aflat ca marfa pentru care se comandase transport miercuri, si ca care trebuia sa paraseasca depozitul in acea miercuri, de fapt a fost intarziata de cei care o pregatisera (subalternii clientului), si ca in loc de miercuri pana in 16:00 ca sa o putem livra in timp util, plecase abia joi dimineata pe la 6:00. A plecat spre Cluj, unde a ajuns pana joi seara tarziu, si a fost pregatita pentru livrari in cursul zilei de vineri. Vineri au fost vizitate adresele indicate, atit ca o mare parte din destinatari au inchis mai repede – pentru unii din ei era Pastele si au plecat oamenii sa il celebreze.
Peste weekend era tot inchis, iar luni cand ne-am intors sa livram, acele adrese reclamate, erau in continuare inchise – pentru ca oamenii continuau sa sarbatoreasca Pastele.
Asa se face, ca i-am gasit abia marti! Era un fapt – comanda de plecare venise pentru miercuri si livrarea se facuse abia martea urmatoare. Era un fapt ca asa cum precizau termenii contractuali – livrasem in 48 de ore lucratoare – nu de alta dar pentru cei la care nu ajunsese marfa, si daca reuseam sa plecam de miercuri seara ar fi fost tardiv, pentru ca oricum nu ii mai prindeam la lucru.
Asa ca am scris un mesaj frumos in care i-am explicat partenerului de afaceri ca 90% din marfa s-a livrat la timp, iar pentru cele 10%, cu tot respectul dar consider ca ne-am respectat clauzele contractuale atata timp cat cei vizati nu au lucrat in perioada respectiva din cauza Pastelui.
Si am primit un raspuns politicos, care imi sugera sa consult calendarul bisericesc, pentru ca explicatia mea ar fi valabila doar pentru saptama urmatoare celei in care s-au facut livrarile.  Cu aceeasi politete am atras atentia partenerului de afaceri ca daca in Bucuresti  predomina cei ce sarbatoresc Pastele ortodox, in schimb in Cluj o mare parte a populatiei (in comparatie cu cei 10% nelivrati) insista sa sarbatoareasca Pastele catolic. Ori aici sunt deja tentat sa invoc clauza de forta majora, pentru ca eu consider diferentele intre cele doua biserici crestine ca fiind un “act of God”.
Si atunci am primit un telefon de la un tip care se prapadea de ras, care imi cerea drepturi de autor la sarcasmele din ultimul mesaj. Avea nevoie de ele in conflictul cu colega de la vanzari care ii facea viata amara, si care era de fapt cea care se plangea de performanta sub orice critica a celor din operatiuni. Atee fiind, habar n-avea ca altii fugaresc iepurasul in loc sa semneze de primire pentru marfa vanduta de ea in ceasul al 12-lea.
Sa fac analiza perceptiilor? Pai tanti de la vanzari ii considera pe colegii ei niste incompetenti, pentru ca nu s-au asigurat ca marfa s-a teleportat in loc sa fie transportata, colegii ei de la operatiuni ii vedeau pe amaratii transportatori ca pe niste prapaditi mincinosi care le fac lor viata amara, si tot asa...
Nu vreti sa stiti parerea celor ce lucrau in transporturi…

Un comentariu:

  1. Corect! Realitatea mea difera de realitatea celuilalt. Important e sa ne intalnim undeva la jumatatea drumului.

    RăspundețiȘtergere