duminică, 11 martie 2012

Limite

Cica ai grija ce iti doresti pentru ca s-ar putea sa se intample, sau… mai bine ai grija ce spui ca s-ar putea ca lumea sa te ia in serios.
Mi s-a intamplat de multe ori sa arunc cate o prostie la vreo sedinta (eu ma credeam umorist si sarcastic) si apoi sa vad ca se gasesc unii dispusi si sa o implementeze. Cineva mi-a amintit recent de o traznaie facuta in trecut. Eram suparat pe faptul ca operatorii isi fura scaunele de pe o linie de productie pe alta, si erau infinite certuri pe scaunele respective – asa ca la o sedinta am aruncat-o pe aia cu  “daca nu se pot intelege intre ei, luati-le scaunele si gata, nu o sa mai aibe pe ce sa se certe”.
Peste 2 zile cand ma plimbam prin linia de productie nu mai era un picior de scaun – am intrebat ce s-a intamplat cu ele si am primit raspunsul – pai nu tu ai dat ordin sa le luam? Da! Chiar asa!
Dar ce se intampla cand chiar dai un ordin? Asteptam un audit important, si stiam ca cei care ne auditeaza sunt japonezi si foarte sensibili la curatenie. Asa ca am dat o dispozitie – sa se limiteze accesul personalului pe un anumit traseu (incluzand scarile principale dinspre cantina). Eu am gandit limitarea doar pe perioada auditului, ca sa evitam ca vreun neserios sa arunce vreun gunoi pe jos. Peste cam 2 saptamani seful meu venit in vizita in Romania a incercat sa coboare scarile respective si i-a fost interzis. Am dat telefon sa aflu de ce e interzis. Evident, din cauza mea…Se pare ca nu comunicasem foarte clar ce gandisem, sau cat dureaza auditul.
Spunea un trainer ca daca poti face management cu copiii iti reuseste si cu oamenii mari.  Stia el ceva…
Cu ceva ani in urma, junioara familiei era in vizita la bunici, la tara., Avea  vreo 2 ani jumate, si era plina de energie, asa ca bunica abia ii facea fata. Pe de alta parte, bunica, o persoana bisericoasa s-a gandit sa ii faca junioarei cunostiinta cu crestinismul ortodox (s-o fi gandit ea ca asa se mai linisteste copilul) asa ca intr-o duminica a luat-o cu ea la biserica.
Acolo, tanara si nelinistita nepotica a inceput sa turuie si sa puna intrebari in gura mare (asta dupa ce bunica a reusit sa o dea jos de pe tricicleta cu care vizita biserica). Cine e in tabloul ala, de ce aprinde lumea lumanari, de ce se pun babele in genunchi si se inchina, ce e aia cruce, de ce isi fac cruce… Varsta lui “de ce” la sonor maxim a facut-o pe bunica sa faca exces de “ssshhhhttt, suntem in biserica!!! aici nu se vorbeste”.
Dupa un numar apreciabil  de ssshhhttt!!!, si amenintari cu pedeapsa daca nu se opreste din scandal, junioara a decis sa taca intr-un sfarsit.
Chiar atunci a iesit popa din altar ca sa isi tina slujba, si a inceput sa ia notele inalte specifice religiei noastre. Moment in care junioara s-a rupt de langa bunica, a traversat tot altarul in fuga, l-a prins pe sfintia sa de sutana si i-a bagat un “HEY!!! Ssshhhtttt!!!! Suntem in biserica!!!"
Pai cum adica frate, ea sa se abtina, sa taca, si asta facea ditai scandalul?

Ca sa clarific, incerc sa vorbesc despre limitele comunicarii… sau mai degraba comunicarea limitelor!        
Pentru ca asta lipsea de fiecare data – limita pana la care se aplica regula – scarile nu se circula pe durata auditului, nu ma astept sa ramana fara scaune ci sa nu se mai certe.. si evident, popa isi face meseria, el are voie sa tina concert in biserica.
Si tot despre limite, sau mai degraba lipsa limitei va mai povestesc una.
Asa cum precizeaza regulile lui Murphy, cand e sa se intample ceva nasol ei bine alege cel mai prost moment. In spiritul acestei teorii telefonul meu a sunat intr-o vineri noaptea, undeva dupa miezul noptii, si asta pentru ca stupoare s-au terminat etichetele scurte pe care se tipareste codul de bare cu numarul unic de identificare al produsului. Belea mare, pentru ca fara eticheta ceea nu functioneaza sistemul de control, si nimic nu se mai poate face (adica se opreste productia!). Si nu gaseau pe nimeni sa le rezolve problema – pentru ca evident, erau la acelasi chef cu mine, si isi ridicau alcoolemia in grup organizat.  Si atunci norocul m-a lovit cu o sclipire de idee! Am intrebat ceva de genul – dar etichete lungi aveti? Aveau, mult mai multe decat necesarul intreg de productie. Excelent, ajustati programul la imprimanta, tipariti pe eticheta lunga, si inainte sa o lipiti taiaiti eticheta la lungimea necesara. Faceti un test si sunati-ma!
A mers, etichetele s-au tiparit, productia nu s-a oprit din cauza lor pe weekend, si luni dimineata pozam intr-un geniu salvator. O chestie care avea sa se schimbe pe la pranz cand cineva de la materiale a venit sa imi spuna ca s-au terminat etichetele lungi!
Ati ghicit! Un cineva inginer a gandit un mic improvement la solutia mea – a taiat rola de etichete la lungime astfel incat sa nu mai trebuiasca ajustata nici imprimanta si sa nu mai trebuiasca nici operatorii sa taie eticheta inainte sa o lipeasca. O singura problema – nu s-a limitat la nevoia de productie pentru weekend, ci a taiat toate rolele din magazie.
Excelent, acum aveam mult mai multe etichete scurte decat ne trebuiau, si plasasem si o comanda consistenta ca sa mai aducem. Dar nu mai aveam nici o eticheta lunga, si nici nu se comandase vreuna.

Cam asta e cu limitele… trebuie sa le clarifici. Cu cat mai mult pare ca limita e usor de definit si pare o chestie de bun simt, ei bine cu atit de mult lipsa ei poate deveni mai periculoasa.

Un comentariu:

  1. Cand cineva mentioneaza “workaround” la mine in echipa, prima chestie ce rasare din cutiuta cu amintiri este : "dar taiati etichetele, ce nu aveti o foarfeca pe acolo? "

    RăspundețiȘtergere